2023 – UN AN RECORD PENTRU PROIECTELE CU FINANȚARE NERAMBURSABILĂ

by Mircia Gutau on December 28, 2023

Post image for <strong>2023 – UN AN RECORD PENTRU PROIECTELE CU FINANȚARE NERAMBURSABILĂ</strong>

2023 – un an record pentru proiectele cu finanțare nerambursabilă accesate de Primăria Municipiului.

Anul 2023 a însemnat în primul rând atragerea unor fonduri nerambursabile uriașe pentru investiții de mare anvergură. În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență am semnat 18 contracte de finanțare pentru reabilitarea termică a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul”, renovarea energetică a Colegiului Energetic, extinderea transportului public de călători – etapa a II-a, sisteme de transport inteligente (etapa I și II), creșterea eficienței energetice a Dispensarului TBC, a Școlii „Colonie”, a Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, a sediului administrativ din strada Carol I, a grădinițelor „Cozia”, „Traian” și nr. 14, a Școlii Gimnaziale nr. 5, a Seminarului „Sfântul Nicolae”, a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” și a blocurilor 7 din strada Mihai Viteazu și „Henri Coandă”, precum și pentru dotarea a 27 de unități preșcolare și școlare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Valoarea totală a finanțărilor atrase prin aceste proiecte din PNRR este de peste 190 milioane lei.

Tot în acest an am semnat contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru investiții extraordinar de importante: extinderea rețelei de gaze naturale pe 53 de străzi din zonele limitrofe, totalizând 35 de kilometri și de care vor beneficia 1000 de gospodării (execuție în derulare), amenajarea sensului giratoriu de la intersecția Calea lui Traian – strada Posada (aproape de finalizare), amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzii Copăcelu cu drumul spre Ocnele Mari și artera de circulație între splaiul Independenței și strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olănești, valoarea totală a acestor proiecte fiind de peste 47 milioane lei, din care mai mult de 42 milioane lei finanțare nerambursabilă.

Am continuat atragerea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare obținând o finanțare de aproape 10 milioane lei pentru dotarea a 45 de unități școlare din oraș cu echipamente de curățenie și materiale sanitare și igienice și avem în derulare un proiect în valoare de 3,3 milioane lei, cu o finanțare nerambursabilă de 2,6 milioane lei, ce constă în montarea de panouri fotovoltaice  pe 11 clădiri publice, ceea ce va duce la reducerea cu 95,5% a consumurilor.

Rămânând la proiectele cu fonduri europene, trebuie menționată finalizarea în 2023 a reabilitării iluminatului public pe 26 de străzi și bulevarde din oraș, stadiul avansat de montare a celor 89 de stații noi de autobuz, alături de încheierea mai multor investiții în reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe.

Alte investiții importante cu finanțări extra-bugetare sunt în plină derulare și se vor finaliza în cursul anului viitor: cele două creșe de pe strada Morilor și din Goranu (prin PNRR), cele două blocuri ANL pentru tineri de pe strada Știrbei Vodă, cele cinci blocuri de locuințe sociale din Ostroveni (finanțare de la Ministerul Dezvoltării) sau modernizările din Colonie Nuci (cu bani europeni prin POR). De altfel, toate aceste proiecte pot fi găsite pe Harta proiectelor cu finanțare nerambursabilă ale Primăriei Municipiului la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro.

Din acest an, Râmnicul este mai bogat cu trei parcuri: două realizate cu fonduri europene – Parcul Ostroveni, pe faleza Oltului în zona blocurilor ANL, și Parcul Nord din preajma barajului Nord, la care se adaugă parcul de lângă Gara CFR – o investiție realizată la cererea tinerilor în cadrul procesului de bugetare participativă, iar pe Dealul Capela a început amenajarea parcului-pădure.

Nu am neglijat investițiile finanțate din bugetul local, iar anul 2023 a fost bogat în realizări notabile printre care noua sală de sport de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, modernizarea sălii de festivități de la Colegiul Național „Matei Basarab”, reabilitarea școlii Gimnaziale Goranu, modernizarea sălilor de clasă și a sălii de sport de la parterul Colegiului Economic, implementarea conceptului de „oraș-grădină” în zona blocurilor din cartierul „1 Mai”, amenjarea în incinta River Plaza Mall a unui sediu modern și elegant pentru Direcția de Evidență a Persoanelor, asfaltarea sau reabilitarea unor străzi importante, dar și din zonele limitrofe ale municipiului, extinderea locurilor de parcare, turnarea de trotuare perimetrale la zeci de blocuri în vederea prevenirii infiltrațiilor în subsoluri, amenajarea de rigole pluviale, continuarea lucrărilor la trotuarele din Râureni-Stolniceni, amenajări de locuri de joacă, înlocuirea a 450 de corpuri de iluminat cu unele de tip LED și multe alte astfel de amenajări, solicitate de cetățeni în întâlnirile aproape zilnice pe care le-am avut cu aceștia.

Am fost onorat să îi premiez pe cei patru pompieri ce s-au remarcat într-o acțiune de salvare la limită a unor tineri în pericol de înec pe lacul Nord, bucuros să sprijin participarea echipei Infinitronics a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” la un concurs internațional de robotică și emoționat la premierea cu bani a celor 17 elevi care au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat. Și tot în acest an am reușit rezolvarea situației de criză în care se aflau locatarii blocului C32 din Ostroveni, afectați de incendiul de la mansardă de anul trecut, prin finanțarea refacerii acoperișului imobilului, fapt care a stopat degradarea tuturor apartamentelor.

Pe planul consolidării identității cultural-sportive a Râmnicului, aș aminti achiziționarea unui nou pian de concert unicat în România pentru Filarmonica „Ion Dumitrescu”, organizarea unor evenimente de anvergură precum ediția a doua a „We Love Music Festival”, Deep Forest Fest, Festivalul de Teatru „Ariel Vâlcea Fest” sau Festivalul „Constelații Rock”, dar și accederea echipei de fotbal seniori SCM Râmnicu Vâlcea în Liga a 3-a FRF.

Iar reușitele administrației locale au fost, și în acest an, recunoscute și premiate la nivel național și internațional: Premiul „Energie Verde” la Forumul Orașelor Verzi, Eticheta ELoGe a Consiliului Europei pentru excelență în guvernarea locală, distincția acordată de Ambasada Franței în competiția „Orașe Durabile 2023” ș.a.m.d.

Am început acest bilanț prin prezentarea proiectelor cu fonduri nerambursabile accesate în cursul acestui an și vă garantez că vom continua în același ritm și în 2024. Tocmai de aceea, bazându-mă pe faptul că investițiile de anvergură nu vor afecta semnificativ bugetul local, am luat decizia nemajorării impozitelor și taxelor locale în 2024; singurele influențe pentru anul viitor vor proveni din obligativitatea impusă de lege tuturor primăriilor din țară de indexare a unora dintre impozite cu indicele de inflație de 13,8%. Cu acest prilej, doresc să mulțumesc din inimă tuturor locuitorilor Râmnicului pentru felul în care, prin plata la timp a obligațiilor către bugetul local, au înțeles să sprijine eforturile administrației de modernizare și dezvoltare a orașului nostru!

Îi asigur pe toți râmnicenii că Primăria Municipiului  va fi și în 2024, în limitele competențelor legale, alături de interesele reale ale cetățenilor, în permanent dialog cu aceștia și dispusă să facă toate eforturile pentru rezolvarea dorințelor comunității locale.

Vă doresc tuturor un an plin de realizări, ferit de necazuri, în pace, cu multă sănătate, bunăstare și noroc!

La Mulți Ani!

Mircia Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea

default

Leave a Comment

Previous post:

Next post: