La sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2012 au participat aproximativ 180.000 de absolvenţi ai cursurilor liceale, din cei 200.000 înscrişi; peste 130.000, unii din promoţiile anterioare, nu s-au prezentat. Promovabilitatea la nivel naţional, înaintea rezolvării contestaţiilor, a fost de 43,04% (44, 50% în 2011), cea mai slabă din ultimii 20 de ani. În numai 6 judeţe (Brăila, Iaşi, Cluj, Bihor, Sibiu şi Buzău), rata de promovabilitate depăşeşte 50%. Cele mai proaste rezultate s-au înregistrat în judeţul Ilfov, unde doar 14,65% din elevi au reuşit, în Olt şi Teleorman. În municipiul Bucureşti au promovat numai 39% dintre absolvenţi.
După soluţionarea contestaţiilor rezultatele nu s-au modificat semnificativ. Din cei 53.700 de absolvenţi care au depus contestaţii numai 2274 au reuşit, procentul de promovabilitate la nivelul ţării ajungând la 44,26%. În judeţul Vâlcea promovabilitatea (38,3%) a fost mai scăzută decât în 2011, iar după contestaţii a ajuns la 40,12%. În frunte s-au situat Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Pornind de la situaţia de ansamblu, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a elaborat măsuri ca aceasta să se îmbunătăţească în mod substanţial, începând cu sesiunea din luna august a.c.
O analiză aprofundată pune în evidenţă o situaţie îngrijorătoare. Un număr foarte mare de elevi nu au obţinut nici media 5, ponderea notelor mari este mică, au fost şi medii de 1, ceea ce atestă o pregătire mediocră. La nivelul ţării numai 67 de absolvenţi au obţinut media generală 10. În 54 de unităţi şcolare niciun elev nu a trecut examenul maturităţii şi 100 de candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru copiat. Ca şi anul trecut această situaţie dramatică a declanşat multe controverse.
S-au vehiculat numeroase cauze printre care menţionăm: gradul ridicat de dificultate al subiectelor, mai ales la matematică pentru filiera tehnologică, dezinteresul manifestat de mulţi elevi faţă de învăţătură, lipsa de atracţie a şcolii, demotivarea cadrelor didactice care nu sunt retribuite în mod corespunzător, programele şi manualele şcolare supraîncărcate, subfinanţarea cronică a învăţământului, absenţa modelelor în societate, slaba contribuţie a părinţilor la reuşita şcolară, prezenţa camerelor de luat vederi în sălile de examen, politizarea excesivă a sistemului, lipsa lui de stabilitate etc.
În opinia noastră cauzele sunt complexe, iar vina aparţine întregului sistem, de aceea analiza trebuie să pornească de la realităţile societăţii româneşti care sunt reflectate în mod sintetic de rezultatele din educaţie. Deşi declarativ se recunoaşte că învăţământul este o prioritate naţională, acesta nu s-a situat permanent la loc de frunte în preocupările guvernelor României.
Criza economică, financiară şi cea morală au afectat din păcate şi sistemul de educaţie. Mai ales în ultimii ani acesta a fost bulversat de multe schimbări, unele neinspirate, care au generat instabilitate şi au împiedicat o reformă reală, de conţinut. La Ministerul Educaţiei s-au perindat cei mai mulţi miniştri, care nu au avut în vedere elementele de continuitate, cerinţele actuale şi de perspectivă privind ridicarea acestui domeniu de importanţă capitală la nivelul standardelor europene. Totodată considerăm că o influenţă negativă a avut şi politizarea la diferite niveluri, care nu a avut întotdeauna la bază criteriul valoric, performanţa. În aceste condiţii, rezultatele înregistrate nu sunt surprinzătoare. De neînţeles este însă faptul că nu s-a acţionat, începând cu luna iulie 2011, când situaţia la Bacalaureat a fost similară şi nu s-au luat măsuri preventive, de natură să se îmbunătăţească anul acesta.
Cu certitudine, Bacalaureatul reprezintă un indicator al eficienţei sistemului de învăţământ, mai ales al celui liceal, iar rezultatele demonstrează nivelul destul de scăzut al acestuia.
În context trebuie să menţionăm că nici la Evaluarea naţională susţinută în acest an, absolvenţii clasei a VIII-a nu s-au ridicat la nivelul cerinţelor. Extinzând analiza putem adăuga că nici universităţile din România nu au devenit încă instituţii academice de top, ceea ce reclamă ca învăţământul superior să vizeze, în mai mare măsură, calitatea pregătirii studenţilor. Toate acestea sunt semnale de alarmă puternice care vizează eficienţa scăzută a învăţământului românesc, în ansamblul său.
Problema fundamentală este ce trebuie întreprins în viitor. Unele măsuri au fost schiţate de ministrul educaţiei – doamna Ecaterina Andronescu, care a subliniat că se impune o analiză profundă, serioasă, la nivelul Ministerului, Inspectoratelor Şcolare Judeţene, al fiecărei unităţi de învăţământ, urmată de măsuri concrete, de fond, cu termene şi responsabilităţi precise, care să asigure materializarea lor. Dacă experţii vor considera necesar ar trebui să se propună convocarea unei sesiuni speciale a Parlamentului României şi să se opereze modificări în Legea Educaţiei, care să se adopte prin consens şi să-şi păstreze valabilitatea o perioadă de cel puţin 15-20 de ani. De asemenea Senatul României să adopte modificări privind organizarea şi desfăşurarea Bacalaureatului, care să vizeze anul 2013 şi apreciem că s-a acceptat ideea organizării unui examen diferenţiat, cu subiecte pe tipuri de unităţi.
Totodată Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei are responsabilitatea să elaboreze programe de învăţământ pentru clasele a V-a şi a IX-a, cât şi manuale şcolare noi. Alături de regândirea programelor şcolare şi reaşezarea planurilor de învăţământ o importanţă deosebită au consilierea şi orientarea elevilor, începând de la grupa pregătitoare până la clasa a XII-a. În cadrul diverselor dezbateri s-a propus şi reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi la facultate, care ar contribui la mai buna motivare a elevilor în procesul învăţării.
Se cunoaşte că un rol hotărâtor în ridicarea nivelului procesului instructiv-educativ îl au cadrele didactice de pregătirea şi competenţa lor profesională depinzând redresarea sistemului, de aceea elaborarea unor programe judicioase de formare continuă a personalului didactic reprezintă un obiectiv major. Totodată, în acest proces complex este necesar să se asigure o mai bună funcţionare a triadei cadru didactic, elev, părinte.
Considerăm că sosit timpul să înceteze experimentele pe seama elevilor, iar dascălii să fie motivaţi corespunzător pentru a-şi recăpăta statutul care le conferă o importanţă fundamentală în societate.
Suntem convinşi că specialiştii din domeniu au capacitatea de a găsi soluţii viabile care să asigure o reformă reală a învăţământului românesc, care trebuie să redevină ceea ce a fost: o forţă pe plan internaţional. În acelaşi timp şi factorul politic trebuie să înţeleagă mai bine că educaţia este un pilon al societăţii noastre, iar fără un învăţământ de calitate România nu va avea viitor.
