BRÂNCOVEANU CONSTANTIN – BOIER VECHI SI DOMN CRESTIN

Brâncoveanu a fost o familie de boieri olteni, înrudiţi cu Craioveştii, cu un rol important în istoria Ţării Româneşti, în secolele 17-19. Mai importanţi au fost Matei, aga din Brâncoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632 – 1654), Preda, Constantin şi Grigore.
Constantin Brâncoveanu s-a născut la 23 martie 1654 la Brâncoveni, Romanaţi, în Ţara Românească şi a murit la 15 august 1714 în Turcia, la Istanbul. Era urmaş pe filiaţie paternă al lui Matei Basarab şi nepot al domnului Şerban Cantacuzino. Brâncoveanu a urcat pe tron, la moartea acestuia din urmă, adus de marea boierime. A fost spătar şi logofăt (1682-1688) şi domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714. Perioada de domnie este cunoscută ca una marcată de frământări politice, militare şi diplomatice în Europa. În aceste condiţii a încercat să conserve autonomia ţării, promovând o politică externă de echilibru între marile puteri ale zonei, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Rusia. În 1701 a efectuat o reformă fiscală, prin care dările erau împărţite în patru sferturi. Sub domnia sa ţara s-a bucurat de pace şi de o puternică înflorire culturală, însuşi domnitorul având o cultură vastă, multilaterală şi un dezvoltat simţ estetic. A sprijinit, cu generozitate, cultura în limba naţională şi artele decorative. În vremea lui s-a creat şi dezvoltat stilul brâncovenesc în arhitectură, ilustrat, între altele, de ctitoriile sale: Palatul Mogoşoaia şi Mănăstirea Hurezi. A sprijinit Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, pe care a organizat-o după modelul facultăţilor de literatură şi filozofie din universităţile europene. S-au tipărit importante lucrări ale literaturii române vechi, printre care Biblia de la Bucureşti (1688) a cărei editare s-a încheiat sub domnia sa, precum şi alte cărţi bisericeşti. A ridicat numeroase locaşuri de cult printre care menţionăm mănăstirile Hurezi şi Sâmbăta, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti şi a înzestrat multe altele, nu doar din Ţara Românească ci şi din Arabia, Siria şi zona Caucazului. A sprijinit financiar, dar şi cu odoare bisericeşti, veşminte şi alte materiale, Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute sub stăpânire turcească. În urma unor evenimente care au căpătat o altă întorsătură, a intrigilor şi uneltirilor unor boieri, Constantin Brâncoveanu ieşise din graţiile Porţii fiind declarat rebel şi urma să fie detronat, să i se confişte toate averile şi să fie întemniţat la Istanbul. A fost mazilit, iar ca domnitor a fost pus marele spătar Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut un sfârşit tragic. Pe 17 aprilie 1714 l-au aruncat în închisoare, la Istanbul, împreună cu fiii şi ginerii săi unde a suferit torturi cumplite. Pe 15 august 1714, în piaţa de pe malul Cornului de Aur din Istanbul s-a petrecut o tragedie sângeroasă. Rând, pe rând au fost decapitaţi, din ordinul sultanului Ahmed III, marele dregător Văcărescu, sfetnicul apropiat al voievodului, fiii săi Constantin, Ştefăniţă, Radu şi Mateiaş, iar apoi domnitorul. În acele clipe zguduitoare îşi îmbărbăta fiii spunându-le: „Fiţi viteji fiii mei! Am pierdut tot ce am avut, măcar sufletele să ni le mântuim”. După ce trupurile au fost aruncate în apele înspumate ale strâmtorii Bosfor, cele şase capete au fost aşezate în vârfuri de suliţe şi purtate pe străzile oraşului, până seara târziu, într-un decor de o barbarie fără egal. Înfruntând primejdii, soţia sa Maria a adus rămăşiţele pământeşti ale domnitorului la Bucureşti şi au fost îngropate, în mare taină, în iulie 1720, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, unde se află şi astăzi. Exemplul de demnitate al domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu este pilduitor pentru istoria poporului român. El a refuzat să renunţe la credinţa creştină şi să treacă la islam şi a plătit cu viaţa. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat, pe 20 iunie 1992, ca sfinţi martiri pe domnitorul Constantin Brâncoveanu şi pe ceilalţi bărbaţi din familia sa sub numele de „Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache” şi sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 16 august. Constantin Brâncoveanu a avut vocaţie de întemeietor. A ridicat palate monumentale la Bucureşti, Brâncoveni şi Potlogi. La Mogoşoaia există un ansamblu arhitectonic reprezentativ pentru epoca brâncovenească, format din biserică (1688) şi palatul domnesc (1702), folosit ca reşedinţă de vară, în prezent fiind muzeu de artă feudală. În comuna sa natală, Brâncoveni, în judeţul Olt se află un ansamblu format din mănăstirea ridicată de Matei Basarab şi refăcută de Constantin Brâncoveanu la începutul secolului 18, şi din palatul construit de acelaşi domn, pe locul unuia mai vechi. În localitatea dâmboviţeană potlogi se află palatul construit în 1698, pentru domnitor, caracteristic stilului brâncovenesc. Aşa cum am menţionat voievodul a ctitorit mai multe mănăstiri. Cea de la Horezu este cel mai vechi ansmablu de arhitectură medievală brâncovenească păstrat în Ţara Românească (1690-1697). În biserică se află sarcofagul gol al domnitorului. Încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi devenise un puternic focar de cultură. În semn de recunoaştere şi de apreciere a valorii sale, în anul 1993, aşezământul monahal a fost înscris în Patrimoniul Cultural Mondial. De curând am revenit pentru împrospătarea informaţiilor la Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe Nou, care se află în inima Bucureştilor, la kilometrul zero al României, cea mai importantă ctitorie eclesială a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, singura biserică din Capitală ctitorită de către Voievod care a rămas până în zilele noastre, locaş în care se află mormântul şi sfintele sale moaşte. În prezent este slujită cu mult har de preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru. Acest aşezământ reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind de altfel şi ultima ctitorie a voievodului. Faimoasa biserică a fost gata în anul 1707, zugrăvită şi înzestrată cu nenumărate moşii, odoare şi mobilier de mare preţ. A fost târnosită în prezenţa domnitorului, a familiei sale şi a unor invitaţi de seamă, la 29 iunie 1707, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este important să subliniem că în ziua de 17 iunie 1889, în acest locaş sfânt a fost săvârşită slujba de înmormântare a poetului nostru naţional Mihai Eminescu. După cutremurul din martie 1977 au fost necesare lucrări de reînnoire, de restaurare a acestui monument istoric, aflat în patrimoniul UNESCO. Aceste lucrări pe plan vast vizează printre altele şi amenajarea unui centru cultural naţional brâncovenesc. În perspectiva anului 2014, când se vor împlini 300 de ani de la trecerea la cer a Sfinţilor Martiri Brâncoveni vor fi făcute demersurile necesare pentru scoaterea din mormânt a moaştelor sfântului Constantin Brâncoveanu şi punerea spre închinare, după buna rânduială a Sfintei Noastre Biserici. În faţa bisericii se află statuia domnitorului-martir, realizată din bronz, de sculptorul român Oscar Han, care a fost elevul lui D. Paciurea. Statuia este mândră, solemnă şi radiază forţă şi măreţie. Lucrarea înaltă de patru metri a fost ridicată în timp record, în numai patru luni, la comanda dată, în 1937, de primarul de atunci al Capitalei, Iulian Peter. A rămas peste timp o podoabă a oraşului şi pune în lumină întreaga demnitate voievodală a lui Constantin Brâncoveanu, care a fost o personalitate de anvergură. Sculptorul a lucrat inspirându-se din albumul cu portrete de voievozi al lui Nicolae Iorga. Domnitorul priveşte recules în jos, cu bărbia în piept, cufundat în meditaţie, copleşit de gânduri. Privirea îi este îndreptată în gol, parcă aminteşte de suferinţa sa, iar chipul îi este umbrit de o uriaşă tristeţe. În acelaşi timp figura sa degajă demnitatea celui care nu a acceptat compromisul şi a ales sacrificiul. Îşi ţine mâna dreaptă în dreptul inimii, iar în stânga are o carte. Un deget a rămas ca semn între file. Evident, cartea simbolizează dezvoltarea culturii în timpul domniei sale. Veşmintele sunt autentice: işlic cu surguci, tunică lungă, manta cu falduri aruncate spre spate şi brâu lat. Oscar Han a preferat să nu împodobească statuia cu imaginea celor patru fii ai săi care s-au jertfit odată cu voievodul martir. Şi în municipiul Râmnicu Vâlcea, în faţa impozantei clădiri a Primăriei se află o fântână cu bustul domnitorului, zidită de Nicolae Croitorescu „prin donaţiuni benevole spre pomenirea Marelui Voievod şi bun creştin, Constantin Brâncoveanu şi a tot bun şi luminatului său neam”. Proiectul a fost alcătuit şi executat de arhitectul Anton Copetti, iar inaugurarea a avut loc pe 15 august 1913, în prezenţa prefectului judeţului Constantin Oromulu şi a primarului oraşului Ion Cocărăscu. Împreună, toţi românii avem obligaţia civică, patriotică, să cinstim memoria acestui mare domnitor, care şi-a purtat paşii şi pe meleagurile vâlcene şi să apreciem tot ce a creat valoros, ca semn de putere cerească, ocrotită de voinţa dumnezeiască.