Acum, după pandemia care abia a trecut și când suntem anunțați că începe alta, recent, pe scena Teatrului Anton Pann (parcă este mai bine un teatru modern decât un cinematograf-așa cum a fost această clădire mult mai rudimentară decât acum-Cinematograful Modern) a fost reluată montarea din stagiunea 2020 – 2021 „Jocul de-a măcelul” pe 09 iunie 2022; spectacol în regia lui Alexandru Naghi și în scenografia lui Adrian Damian…Bavo, bravo am strigat, epuizați, după o reprezentație la cel mai ridicat nivel tehnic și artistic!…Odată, al textului (piesă de teatru scrisă în 1970 de Eugen Ionescu, iată, care precede cu jumătate de secol situația nenorocită în care se scaldă acum omenirea – moda pandemiilor!) și, a doua oară, a excepționalei scenografii!… Vedem, observăm limbajul multiplu al spectacolului, așa cum spunea un scriitor german la începutul secolului XIX, 1804, Jean Paul Richter, definind idealul în artă, …care este în același timp „poetic, pictural și muzical” « Curs pregătitor de estetică (Vorschule der Aesthetik), eseu, 1804 », altfel spus, un limbaj al interferenței artelor. Scenografia creată de Adrian Damian se vede ca înlănțuire de imagini (suprarealiste și cubiste-vezi cadavrele) care împreună cu sunetul – Andrei Doboș – presupun existența unei expresii muzicale armonice și dodecafonice; și, toate împreună, mai ales în scena finală, creând o stare poetică de natură apocaliptică, valpurgică, sugerând infernul dantesc…Ne amintim de leitmotivul (mișcarea, aluzie la muzica wagneriană) scenelor cu apariția și dispariția cardinalului roșu care prevede, cheamă, lumea iadului, „domnia Sa”reușind să se salveze… Rămânem cu „rânjetul Hiroșimei” care constituie punctul culminant, simbolistic, în expresia din urmă a cardinalului roșu fugind ca un laș… Revedem mișcarea sa din spatele draperiilor, treceri succesive- trevesând scena, și recunoaștem simbolul anunțului, prorocirii, prevestirea răului…care astăzi persistă pe orice media! Și, din nou muzica revine în ansamblul nostru intim, sugerându-ne aria Calomniei din opera Bărbierul din Sevilla de Rossini, care rămâne de-a pururi valabilă, destabilizatoare, ca o șoaptă bine amplasată, formulată, ca o adiere de vânt, care poate deveni în orice comunitate, persistând, un adevărat… uragan! Doamne, ce a putut să scrie în 1970 acest domn al marelui teatru, Eugen Ionescu: „Se poate spune că totul e didactic, că totul e social, chiar și asocialul, căci nimic din ce e omenesc nu se află în afara societății. Cu toate acestea, există poștași, polițiști, infanteriști, profesori și poeți. Profesorul este, prin funcția sa, esențialmente didactic. Dacă ați vrea să faceți din poet un profesor, el n-ar mai fi poet, ar fi profesor. Dacă există poetul, dacă există poezia, înseamnă fără indoială că poetul e altceva decât profesor și că ceea ce face el este altceva decât o lecție. Jocul de-a macelul a fost atacată pentru că nu vorbeam de prioritatea politicii, ci de prioritatea morții, a destinului ineluctabil. A vorbi despre moarte înseamnă să impiedici revoluția să aibă loc.” (Fragment din „Eugen Ionescu, Teatru IX, Exerciții de conversație, Jocul de-a măcelul, Ed. Humanitas, 1973)
Piesa jucată la Teatrul «Anton Pann» Râmnicu Vâlcea în regia lui Alexandru Naghy (felicitări, tânărului regizor) și scenografia lui Adrian Damian, prin jocul total dăruit al actorilor: Réka Szász, Anca Dinicu, Denisse Moise, Kostas Mincu, Ștefan Pavel, Anfrei Cătălin, Vasile Marinoiu (distribuția din 19-20 iunie 2021) și coregrafia: Flavia Giurgiu, coloana sonoră: Andrei Doboș, asistent de regie: Alexandra Lupeș și regia tehnică: Vasile Marinoiu… reprezintă un excepțional eveniment, nu numai cultural referindu-ne doar la numele espuse mai sus, dar mai ales social, chiar politic, de atitudine a comunității vâlcene față de măsurile excesive luate de autorități (nu neapărat vâlcene) în vederea restricțiilor de mișcare ale populației și impactul acestora asupra economiei comunității… O atitudine total ostilă, desigur, mai mult în interior, față de atitudinea tinerilor împotriva bătrânilor, nu întotdeauna bătrâni ineficienți… Personal, cel care notez impresiile de la acest spectacol, regret că nu am asistat la premiera din 2021. Să nu ne mire această demonstrație de curaj, chiar forță, a colectivului de actori, a directorului Octavian Costin!…În anul 1978, un alt român, scriitorul Ștefan Dumitrescu a scris piesa de teatru Râsul…S-a jucat doar în audiție la Teatrul Național. O molimă extraordinară, a râsului, cuprinde întreaga planetă și aceasta, planeta, dispare în neant…Spectacolul de la „Anton Pann” surprinde realitatea de astăzi, când globalul, generalul, caută să suprime particularul, individualul. Am spune, tot mai mulți vorbesc de suprimarea, chiar, a omului! De când mijlociii planetei au văzut cu ce succes s-au sondat la noi în țară experimentările gripei aviare și pestei porcine, au aplicat (mă rog, au încercat să aplice) rezolvarea prin soluția finală și…la oameni! Izolarea s-a aplicat, mai rămânea și …nu, antibioticul a fost interzis!…a venit războiul ca soluție de risc! Da stimate cititorule, dacă exiști, căci autoritatea mondială te alungă de la acest exercițiu de nealterare a memoriei, cu astfel de spectacole teatrul vâlcean, cel românesc, și cel european, va merge, va urca tot mai sus, cu alte cuvinte, nu va coborî niciodată….Odată cu el, noi, adepții lui Gutenberg, dar și ai programării numerice, nu vom abdica nicicând de la țelul comun de a rămâne în umanitate…
