CĂLIN GEORGESCU: „CUMPĂNA ROMÂNIEI. PROIECTUL MEU DE ŢARĂ ESTE: HRANĂ, APĂ, ENERGIE”

by Petre CICHIRDAN on November 2, 2016

Luni, 10 octombrie, ora 17.00, in Sala mare a Centrului de Cultură şi Arte “George Topârceanu” din Curtea de Argeş, s-a lansat cartea lui Călin Georgescu, “Cumpana Romaniei. Proiectul meu de ţară este : hrană, apă, energie” (Editura Christiana, 2016). Autorul este un cunoscut expert international în dezvoltare durabilă. Au vorbit despre carte acad. Gh Păun, prefaţartor alături de Eugen Mihăescu, Pavel Chirilă, postfaţator al carţii, ÎPS Calinic Argatu, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi, la sfârşit, Călin Georgescu care a răspuns şi la întrebările adresate din sală…Dăm în continuare conţinutul cuvântului cunoscutului şi îndrăgitului autor, pe care vâlcenii au avut ocazia să-l cunoască în două rânduri în paginile Culturii vâlcene, dar şi din întâlnirea directă pe care acesta a avut-o anul curent la Biblioteca Judeţeană Vâlcea. Pe Arhiva Video a www.culturaarsmundi.ro puteţi urmări în direct acest cuvânt…la video înregistrarea « Călin Georgescu: Cumpăna României »

Călin Georgescu: – …Există o cheie, iar cheia se numește libertate, cheia de la porțile inimii care ne poate duce către o viață demnă și sacră. În străfundurile inimii găsim taina cea mare. Iar taina cea mare se numește iubire, iubirea este taina cea mare a lui Dumnezeu și a tot ceea ce este. Ori noi oamenii nu înțegem că în inimă este adevărata noastră fire, nu în trup, nu în minte și cu atât mai puțin în valorile materiale. Oamenii nu înțeleg că am venit pe acest pământ pentru iubire, pentru lumină. Suntem pe acest pământ pentru a crește în iubire, nu a crește în aur, pe care oricum nu avem cum să îl luăm cu noi mai încolo. Apropo, pe vremuri, atunci când în această țară era demintate, era cruce de lemn și limbă de aur, acum este cruce de aur și limbă de lemn. Ne naștem puri și nu putem duce în acestă viață sau în viețile de dincolo decât sporul nostru de natalitate, altfel ne naștem originali și murim niște banale copii. Știți era un poet român mai puțin cunoscut din nefericire ca muți alții din România, pe nume Traian Dorz, un martir al pușcăriilor comuniste, mort în 1989. El spunea o chestiune fabuloasă, când gândul va respira libertate, atunci vom avea sănătate și deminitate… « Când gândul va respira liberate »! Ori tema principală este că noi astăzi în România trăim cel mai dramatic moment și anume acela că românilor în continuare le este frică de liberate. Este o frică interioară din care pleacă toate necazurile noastre, a fiecăruia dintre noi, este greu de a recunoaște adevărul în interiorul nostru. Nu știm cine suntem, nu știm de fapt care este misiunea noastră pe acest pământ. Am venit ca să mergem la Mall, să venim acasă și să ne uităm la televiozor, și să ascultăm bârfele zilnice, sau avem o misiune sacră fiecare dintre noi? Toate pierderile suferite de la Ștefan cel Mare până astăzi sunt mai mici decât s-a pierdut în România în ultimii 26 de ani. După 45 de ani de ideologie marxistă, leninistă, și încă 26 de ani de ideologie euro-atlantică, România astăzi a pierdut tot. Românii sunt pribegi în țara lor. Singurul lucru care a rămas, care nu se poate fura, nu poate să fie ascuns prin metode fiscale sau deturnat așa cum a fost deturnat banul public de către clasa politică care a avut un singur obiectiv, infracțiunea, este vocația, în special vocația tinerilor, dar și a noastră, talentul cu care ne-am născut și care în viața noastră nu am fost capabili să ni-l exprimăm pentru că am fost conduși, ca să nu zic altfel, dirijați către a face ceea ce ne spune sistemul, şi nu cu ceea ce ne-am născut, cu genialitatea noastră; fiecare copil născut în această lume este un geniu din naștere. Dar ca să folosim vocația tinerilor ca ultima resusrsă pe care o are astăzi această țară, trebuie să ne întoarcem către noi înșine ca oameni, să știm cine suntem. Și eu vă spun că voi sunteți puternici dacă știți cine sunteți, nu ceea ce vă spun alții că sunteți. Noi suntem puternici, evident, dacă suntem uniți. Altfel intrăm într-o mare manipulare, adică într-o cacealma perpetuă pe marea scenă deschisă a societăților captive, așa cum este de altfel societatea de astăzi, românească, o societate captivă. Singura lecție de succes în școala românească, astăzi, din acest motiv, este plictisul. Ca să îl faci pe tânăr să aiba rețeta aceasta de succes trebuie să-l motivezi, să îi dai sens vieții lui. 50% abandon școlar în România este un dezastru! Nu este eșecul lor, este eșecul nostru, ca adulți, ca părinți. Nu sunt copii problemă, sunt părinți problemă. Problemele copiilor noștri vin din dramele noastre pe care le trăim constant pentru că nu am fost capabili să ajungem unde ne-am dorit, frustrările noastre, că nu avem cât are cel de lângă noi; pizma care a acoperit această țară; această inflație de smerenie în care se spune iubește-ți aproapele; ajungem la pizmuiește-ți aproapele! Nu ne place să recunoaștem adevărul, ne place doar să criticăm, la orice avem justificare și știți cum este, când critici pe cineva, critici de fapt că vezi problemele pe care tu le ai și nu ți le recunoști; şi, nu înțelegi, în ultimă instanță, că iubirea este singurul liant, singurul! Ceea ce nu iubim pierdem și România astăzi este pe marginea prăpastiei. Este cel mai greu moment din istoria a statului național uinitar modern din cel puțin 3 motive: prin faptul că faţă de 1940 când țara era dezbinată, astăzi este o țară vândută; apoi pentru că nu mai există stat, statul a fost furat ca atunci când furi mințile oamenilor; și, trei, pentru că economia nu ne aparține și peste toată drama pe care eu o văd, și care este profundă, este distrugerea bazei neamului românesc, anume, familia și educația! Dacă nu există educație liberă, minte critică, liberă, atunci, mintea care trebuie să fie o slujnică în casă, devine stăpână în casă! Şi fără iubire, doar prin cuvinte, mintea își face de cap! Țara Românească, astăzi, este plină de ego, fiecare, știm tot și suntem sub nivelul mării, egoul mare, nemăsurat, ştim tot. Și ar trebui să îi spunem egoului, dacă avem iubire în noi, șezi! exact cum îi spui unui câine pe care îl ții în lesă. Șezi! fără să ne complacem în ceea ce ni se oferă pe tavă, adică pâine și circ. Dacă ești în acestă sală și spui, băiatul ăsta a spus niște lucruri interesante, bravo lui. Știți cum e, nici mie, nici dumneavoastră, nu vă folosesc la nimic lucrurile astea, dar, dacă mieii, care sunt astăzi poporul român, se răzvrătesc și devin lei, pentru că de fapt ne-am născut lei, dar am devenit miei, atunci este altceva! este o chestiune de demnitate, de libertate interioară… Eu am întrebat de multe ori, cum a fost, cum este posibil de s-a ajuns aici, cum este posibil, că, și așa trunchiate, datele de la Bruxelles să arate a fi cele mai catastrofale imagini asupra învățământului românesc, că nu există nici o noimă de a construi la catedră? ce însemnă pedagogie? ce înseamnă sistem de învățământ liber, de gândire profundă, că nu reușim încă să facem distincția și să înțelegem că poate să fie diversitate umană, opțiuni personale, vocație, îndemânări unice, stiluri diferite de a învăța, aspirații unice?… Atunci am realizat că, poate, totul s-a făcut cu interes, și, dacă am fi înțeles lucrurile acestea când trebuia am fi avut un grad de liberate care nu ne-ar fi fost fatal…

….Lacheism cras, total, merge și așa! Muieți sunt posmagii? dicton pe care nu l-am întâlnit nicăieri în lume. Şi, ceea ce mi se pare dramatic este că ceea ce a înnobilat această țară, dragostea de pământ, vă asigur ca unul care a colindat toată lumea asta, nu am găsit nicăieri așa ceva, ca țăranul român să cadă în genunchi, așa cum o singură dată cade, și numai în fața lui Dumnezeu, și să ude pământul. Şi asta s-a pierdut și românul nu-și mai iubiește pământul! Îl vinde pe trei țechini pentru a se duce la birtul din colț și a bea rachiu… Fraților, atâți cât sunteți în această țară, sală, atât cât se poate, transmiteți familiilor voastre, prietenilor voştri, rudelor apropiate! …Tot ceea ce ni se întâmplă, ni se întâmplă cu mâna noastră și cu gura noastră. Nu ei sunt vinovați că au dus țara în prăpastie, clasa politică, noi suntem vinovați, că nu am avut nici un fel de atitudine și nu avem în continuare… Ne complacem în același joc murdar și manipularea continuă fără să ne dăm seama. În schimb ne pasă de ceea ce avem material. Și spune Sf. Apostol Pavel: îți este încă bine, dar nu totul îți este de folos! Aici este problema, pentru că fiecare poate să își pună întrebarea: bine, domnule, dar Dumnezeu lasă și droguri, lasă și pâine, lasă și apă, şi coca cola !… Păi, da! pentru că este o chestiune de vigilență, să vadă dacă ești vigilent, dacă stai în picioare, și noi nu mai avem poziții de fiinţe bipede, avem poziții de patrupede! România este o țară supusă, este o țară în faliment, care trăiește pe datorie. Este o țară capturată pentru a fi exploatată, este ca o mină din care iei și după ce nu mai iei o închizi și pleci!…asta fac marile corporații, astăzi. România nu mai are stat, este o corporație și noi suntem slujbași la marile corporații, adică la străini. Este țara unde contează pe cine știi, nu ce știi, și, atunci, sistemul de valori este călcat în picioare şi, normal că, nu inculții (știți care este diferența între culți și inculți, este foarte mare, până la capăt, pentru că omul incult este nevinovat) domină, ci, drama este, că au apărut pseudoculții! Şi pseudoculții conduc astăzi România. Iar noi ne complacem în acest sistem și îl acceptăm, crezând că este chiar sistemul nostru. Şi este grav pentru că România, contrar tuturor așteptărilor, nu doar că este a noastră, și pentru asta trebuie să ne luptăm, asta este misiunea noastră, și jertfa noastră pe această lume, să menținem linia neamului, așa cum au făcut toți înaintașii noștri, oameni care au știut să moară, așa cum au știut să sufere. Astăzi istoria este falsificată, istoria românilor nu se mai numește istoria românilor în școală ci doar simplu istorie, toate aberațiile posibile și imposibile, cu manuale alternative. Adică, cum istoria țării tale este alternativă? mama ta este alternativă? familia este alternativă? țara ta este alternativă? …este o rușine fără margini! Știți de ce spun că este șansă imensă în România astăzi? știți de ce mâncarea este ieftină? știți de ce cel mai sărac din lumea asta poate să intre în Mc Donalds și acolo are o « plasmă »? Păi mâncarea este ieftină, și media este ieftină, pentru că aşa se acoperă vigilența! Prin mâncare și prin « media » controlezi mintea omului! Asta s-a întâmplat în România. Mâncarea, care de fapt nu este mâncare, este material de umplut burta! Iar informațiile de care nu ai nevoie sunt în exces, exact cum este școala românească!… este cea mai mare rușine posibilă, după marii noștri înaintași, gândiți-vă că jumătate de secol România a funcționat cu ideiile lui Spiru Haret … Ştiință și rigoare, şi școală a muncii, ce vremuri!… Astăzi în continuare credem cu tărie că altcineva trebuie să gândească în locul nostru, respectiv Banca Mondială sau Fondul Monetar Internațional. Eu susțin și astăzi că nu problema corupției este problema românească, ci dogma, România trăiește în mituri și prejudecăți, și, nu înțelegem că doar printr-o viață demnă putem să trecem peste prejudecăți, prin conștiința noastră adâncă. Conștiința construiște altarul pentru ca spiritul să trăiască o viață demnă și sacră. Nu este conștiință, atunci este crimă! Și la noi, astăzi, aceasta piere sub ochii noștri pentru că nu ne interesează, nu ne pasă, contează să ne fie nouă bine, acolo în colțișorul nostru. Tot timpul suntem preocupați de ce supn ceilalti. Aș vrea să vă aduc la cunoștiință că totți am venit pe acest pământ, nu pentru a mulțumii așteptăriile celorlalți, nici vorbă, ci pentru a crește în lumină și a înțelege că fericirea este din interiorul nostru. Exact cum ar trebui să fie și sistemul educațional în România, cu oameni care își iubesc țara. Adică scoți din interior spre exterior aur, nu aduci informație greșită și de cele mai multe ori criminală și i-o bagi cu forța pe gât. Scoți din interior aurul ca să lumineze. Este total diferit. Rolul școlii este să faci totul cu bucurie ca să fii fericit, iar a fi fericit este să fii interesat de viață, să știi ce inseamnă bucuria vieții. Școala ar trebui să dezvolte capacitățile emoționale, dar, din păcate suntem analfabeți emoțional, înainte de a fi analfabeți literari. 11 la sută este analfabetism în România, iar cei care citesc, dar nu înțeleg nimic, adică analfabeți științific, sunt 20% în România. Aprope că ne-am decimat biologic prin pierderea demografică, sunt peste patru milioane de români în afara granițelor care muncesc ca scalvii. Ne-am decimat bioologic, acestea sunt niște consecințe în condițiile sociale incredibile care nu se pot calcula și vă asigur că drama este că nu mai avem popor de rezervă. Ca să refaci acastă țară, cu toate că se poate, la prima vedere, spui cu cine o refaci? Că nu mia este mână de lucru, meseriași adevărați. Toți lucrează aiurea prin afară și îşi distrug familiile; și, vezi, primăvara în special, nepotul la dârlogii calului pe pământul românesc, iar bunicul la plug, aceasta este imaginea popurului românesc! Cozi interminabile la vamă când românii vin vara să își vadă familile! Cozi de masini la granița de vest, 90% din alimente le importăm, o rușine inimaginabilă, când numai România poate să acopere necesarul Europei. Sate în care oamenii au un rinichi, pe celălalt l-au vândut; peste 200 de copii în canelele Bucureștiului, care trăiesc acolo de când s-au născut. Un atentat la siguranța națională. Nu mia spun că armata țării nu există, nu poate să apere decât Bucureștiul, toată armata țării! Foarte bine, dacă asta ne dorim din parte noastră, din lipsa de interes, exact cum am spus, neexistând iubire, pierdem! Noi ne pierdem țara pentru că nu ne-o iubim (dar suntem primii la dat cu gura despre patriotism şi românism n.ed.), aceasta este ideea, pentru că nu ne iubim pe noi în primul rând, pentru că nu înțelegem că suntem ființe divine. Dacă 70% din corpul nostru este apă, înseamnă că suntem stăpâni pe şapte miliarde de celule, câte sunt într-un organism uman, fiecare celulă fiind o replică a noastră ca și corp are 70% apă; și una dintre ele, dacă se îmbolnăvește, distruge tot corpul!…Acesta a fost mesajul lui Hristos, că ne vindecăm doar împreună, iubirea fiind singurul liant. Hristos ne-a condamnat la veșnicie și noi ne-am condamnat la moarte. Cu mare pregnanță se vede acest lucru în societatea românească. Noi l-am condamnat pe Hristos la moarte fiindcă nu ne pasă. Să vină cineva să rezolve ce eu am nevoie… E bine să stau în fața televizorului să dau drumul și să mă uit la ce se întâmplă acolo… Vă spun, asta indiferent ce părere ați avea despre mine, cu mare durere, fiindcă acest neam românesc, istoric vorbind, cel care și-a pus amprenta pe civilizația mondială, dispare, fizic dispare, dacă noi continuăm să vorbim (la nesfârşit n.ed.) la telefon, pentru că nu interesează, nu ne pasă…Mă înteb de ce mai mergem să ascultăm ceva despre o carte, dacă, nu ne interesează. E firesc să fie așa, eu nu condamn pe nimeni, doar îi compătimesc pentru că văd drama, pământul unde am crescut, primul aer al libertății, așa cum fiecare ați simțit când ați ieșit din pântecele sfânt al memei voastre, ați fost oameni liberi. Sclavagismul nu a dispărut din lume, este plină omenirea de sclavi, doar că este un sclavagim modern, de înaltă clasă! România astăzi este într-o sclavie economică profundă… Trebuie să ajungem să fim ceea ce ne-a fost destinat să fim, oameni liberi și independenți. Când nu vom ajunge să fim așa, nu avem cum să cerem altuia ceva…Transformăm țara, transformându-ne pe noi prima dată. Tu ești important, fiecare dintre noi, nu mai căutați cineva să facă. Păi cum să facă, dacă eu nu mă transform pe mine; înțelegeți, este o înlănțuire hristică. Acesta a fost mesajul pe care vi l-am spus mai devreme și acest lucru oamenii nu au înșeles că el este șansa României, pentru că este, culmea, peste tot ce există în Vest; și am responsabilitatea celor ce spun astăzi… România stă chiar mai bine decât Germania (treabă constatată şi de noi în 1990, la Frankfurt pe Main în comparaţie cu România anilor ’70, dar mai ales, în 2004, decât Franţa n.ed.), stă mult mai bine decât Germania, care este, de fapt, o colonie americană. Vrem să ajungem la colonie? vrem să fim cu toții sclavi? atunci să nu ne pese! Și vom continua aceași parodie. Ştiți că, dacă, adică acea stare de fericire retrogradă în care ne invârtim de 26 de ani, dacă alegerile ar fi contat, dacă votul nostru ar fi contat, oriunde în lumea asta, nu doar în România, alegerile ar fi fost interzise. Aveți o șansă, soluțiile sunt la noi în mână, aveți un televizor acasă, puteți, ori să îl închideți, ori să îl aruncați pe geam. Prefer a doua posibilitate… Aveți o șansă să intrați în supermarket, să nu mai cumpărați nimic și a doau oară să nu mai intrați deloc acolo. Să dezvoltăm micul producător! Este șansa lumii întregi, nu doar a noastră de a ne reface țările. Simplitate, ce spunea Horia Bernea, marele patriot român, ne îndemna la simplitate! …Ceea ce spunea Gheorghe Manu, rectorul « Universității de la Aiud » (ţinea cursuri clandestine deţinuţilor politici n.ed.), „mă veți putea ucide, dar în fapt nu-mi veți putea face nici un rău”… Ce oameni!… Frica de moarte este cauza tuturor bolilor în această lume. Nouă ne e frică permanent, ne e frică de ce zice celălalt, ne e frică că nu suntem iubiți, ne e frică că pierdem iubirea, ne e frică că nu avem salariu, ne e frică că nu avem ce mânca și, atunci, trebuie să facem din coșul de la supermarket un munte! Șansa este să luăm de pe masă cea mai mică bucățică de pâine. Când vom lua de pe masă cea mai mică bucățică de pâine ne va fi bine. Eu spun că României nu îi trebuie doctrine, ci o stare de spirit ca să se înțeleagă ce bogăție poate să aibă prin vocația, în primul rând, a tinerilor! în aurul ei, care, nu este mineral, ci este fertil, solul României! Să se înțeleagă că în lume, în acestă mișcare uriașă, există Aeroportul Otopeni şi Portul Constanța… cel mai important, pentru că este port la două mări, și, cine va stăpânii negoțul pe mare va stăpânii lumea în viitor (noi rămânem la credinţa că una dintre crimele oribile ale celor douăzeci şi şase de ani este distrugerea-stagnarea-CFR-ului, mai eles electric, pepiniera celor mai multe locuri de muncă şi ale celor mai optime măsuri-sigure-ecologice n.ed.)! Să înțeleg că dacă produc hrană într-un moment în care omenirea este în panică totală datorită hranei false plină de E-uri plină de chimicale, care de fapt nu e dezvoltare durabilă ci dezvoltare cu pipeta, alimente care te distrug și care vin în lanț cu industria farma și industria medicală, că boala de fapt este o iluzie și că de fapt este o cacealma pentru ca alții să profite de pe urma bolii, nu există boală în esența ei, dacă știi că propriul corp este parte divină șio tu poți să îl întărești prin relație perfectă cu natura și cu ceea ce este pur și sfânt, hrănindu-te în sensul de informație, nu un dopaz alimentar, inutil. Așa cum iei informație pentru minte, nu mai stăm să medităm, meditația astăzi înseamnă la români, aoleu că îmi pierd slujba, aoleu că nu îmi dă ăla mai mulți bani, cum fac să primesc peșcheșul ăla de care mi-a spus colegul că o să îl primesc și nu îl primesc, dar meditația ca să te uiți în zare peste vârful brazilor, să vezi linia apei continue, să te gândești la rostul tău pe lumea asta, asta înseamnă meditație, nu frica că nu am ceva ce eu cred că am nevoie, o nevoie falsă ce ne duce la pierzanie și ne-a dus cu toții la pierzanie. Cartea este cheia libertății, este proiectul hrană, apă, al libertății, ea spune ce trebuie făcut în România de la A la Z, are această piesă importantă ca nișă, micul producător, cu el cuceresc lumea. Economia este în primul rând morală și apoi ființă. Morala este să înțeleg ce este în jurul casei ca să pot să am grijă și să protejez ce este acolo, înseamnă țăranul român autentic, hrana integrală, omul integru. Înseamnă nu stânga, nu dreapta, înseamnă interesul național, nu înseamnă privatizare, căci totul s-a făcut inutil, ci înseamnă buna guvernanță, și înseamnă, ultimul lucru, să fac din poporul meu cel ami sănătos popor din lume, moral și fizic. Creșterea morală a generației tinere, cum spunea Eminescu, sau fiind cu mare plecăciune la Curtea de Argeș, cum a spus Regele Carol I când a deschis Universitatea București și a spus rectorul la aceea vreme, „maestate vom creea specialiști”, iar regele a spus „nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere”. Aceasta este legea care trebuie să dainuie în țara noastră. Când vom înțelege cine suntem noi și care este misiunea noastră pe acest pământ, atunci vom putea să avem pretenții că putem schimba și țara noastră, atunci când vom fi oameni liberi vom putea ințelege schimbarea țării ca libertate. Pentru ea au murit moșii și strămoșși noștri, este un paradox în România, cum au murit cei 1100 de tineri, care nici până acum nus e știe cine i-a omorât, eui au murit ca să vină la conducere cei care i-au omorât. Se știe că se fură imens în România, dar banii nu se găsesc. Este țara paradoxului și țara egoului. Și cu toate acestea nu există fatalitate dacă știm unde vrem să ajungem. Eu aici spun unde vrem să ajungem, este o regulă de doi simplă ca în matematică, nu de trei simplă, unde vrei să ajungi și ce mijloace ai. Eu pot să ajung să hranesc o Europă întreagă cu hrană vie, sănătoasă, pentru că viul se menține cu viu, și demosntrez ca comerțul românesc nu trebuie făcut pe valută ci pe aur, dacă vom utiliza pământul judicios, adică creștinismul cosmic al lui Mircea Eliade. Când nu ai pământul în stăpânire și nu ai judicioasă administrare, atunci faci cu el aur, dar cu o mică condiție, să iei de pe masă cea mai mică bucățică de pâine. Am încredere că va fi o trezire în fiecare dintre voi, am încredere că va o trezire în fiecare dintre românii acestui meleag, va fi o revoltă interioară, o răzvrătire până când mieii vor deveni lei, până când ne vom ști interesul, care înseamnă veșnicia acestui neamm linia neamului, așa ne-au transmis-o marii noștri înaintași, cum menții linia neamului. Dar până la urmă baza reprezintă cine sunt eu, este calea individuală a libertății fiecăruia dintre voi, aceasta este cartea. Ea este o problemă pentru tot mapamondul astăzi, care este acoperit de aceași frenezie a sclaviei. Închei prin a pune că să fiți credincioși idealurilor voaste, să rămânem demni și sper ca România să înțeleagă ce trebuie să facă și poporul român să aplice în practică ceea ce a destinat să fie un popor de oameni liberi.

A consemnat Bogdan CICHIRDAN, 02 noiembrie 2016

Călin Georgescu, Curtea de Argeş, 10 10 16 foto P. Cichirdan
Pavel Chirilă 10 10 16 foto P Cichirdan
Cartea lui Călin Georgescu
ÎPS Calinic Argatu Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului 10 10 16 Foto P. Cichirdan
Gh Păun 10 10 16 ...prefaţator al cărţii foto P Cichirdan

Leave a Comment

Previous post:

Next post: