Cella Serghi s-a născut la 4 octombrie 1907 sub numele de Cella Marcoff pe țarmul Pontului Euxin, în orașul Constanța. Drumurile preferate de ea au fost între Constanța, Mangalia, Balcic și București.
Din însemnările, dar și din interviurile ei, aflăm că: “M-am născut în Constanța, într-o casă de pe strada Mării; prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele…de la verdele jadului, la albastrul de cobalt, nisipul aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași pe strada Traian, <Dugheana bunicului>, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis; totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil”. Aceste minunate descrieri ale spațiului din copilărie, se vor regăsi și în scrierile ei de mai târziu. Peste aproape 8 ani se mută la București și îl cunoaște pe romancierul Camil Petrescu. Peste 3 ani (ea avea 20), era studentă în anul ll la Facultatea de Drept a Universității București și căsătorită cu inginerul Alfino Seni. Prietenia și admirația-pe teme literare-cu Camil Petrescu s-a transformat într-o iubire greu de vindecat. Iubirea dintre ei, deși mistuitoare, a rămas platonică…fiecare s-a căsătorit și divorțat de două ori, dar ea n-a ajuns niciodată doamna Petrescu…
Camil Petrescu împreună cu Mihail Sebastian (Iosif Mendel Hechter) o încurajează-argumentat-ca să scrie! Cei trei au format cu adevărat un “trio al prieteniei”! Cella i-a dat o mână de ajutor lui Camil prin descrierea toaletelor pentru personajele feminine din romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. În anul 1936, îi prezintă manuscrisul de debut “Pânza de păianjen” lui Mihail Sebastian, care după ce-l citește îl prezintă și lui Liviu Rebreanu: așa a apărut “Pânza de păianjen” la editura Minerva, 1938. În anul 1937, fusese tipărit în “Revista Fundațiilor Regale” primul fragment din romanul “Cele dintâi nedumeriri”. Camil Petrescu îi face o critică foarte dură, proastă chiar…Dar fost chemată la revista “Viața Românească” și la “Revista Fundațiilor Regale” de Mihail Ralea, Al.Rosetti și D.I.Suchianu. Este “găzduită” în revista “Sburătorul” de Eugen Lovinescu. În anul 1945 a fost secretară la Universitatea liberă, dar și publică schițe și articole în diverse reviste. În anul 1950, a publicat un roman autobiografic “Cad zidurile” pe care l-a republicat sub titlurile: “Cartea Mirunei”, apoi “Miruna”. În anul 1951 a publicat nuvela “Surorile”, apoi în 1977 a publicat “Pe firul de păianjen al memoriei”, iar în 1983 “Această dulce povară tinerețea”. A făcut traduceri din Françoise Mallet-Jaris, Andrée Chedid și Françoise Sagan.
În ziua de 19 septembrie 1992, inima ei a încetat să mai bată…a trăit 84 de ani, depășindu-l pe Camil Petrescu cu 35 de ani, 4 luni și 8 zile…
În onoarea ei, Primăria Municipiului Constanța și Comunitatea Elenă “Elpiss” au motat o plachetă comemorativă pe casa de pe strada Mării, “casa cu fereastra din care lumina se reflectă în forma unei pânze de păianjen” În același registru, ușa de la intrare are încadrată un geam special prelucrat cu o gravură reprezentând o pânză de păianjen!
