Membrii cenaclului: Constantin Teodor Vulpe, Ligia Nicolescu, Andrada Badea, Andrei Sugeac, Iuliana Buruiană, Vlad Talpoş, Petre Cichirdan.
Au citit: Vlad Talpoş, proză scurtă, „O posibilă ascensiune: Puterea de ascensiune”,
şi Iuliana Buruiană, poezia „Sacrificiul”.
Vlad: – …De asemenea, nonşalant, încearcă să-şi coloreze albul din suflet şi să nu se scufunde, etern, în zăpada vieţii. Pe ansamblu Iuliana este un poet filosof…
Iuliana: – Mi-a plăcut foarte mult cum mi-ai comentat poezia, şi chiar cred că ai surprins ceea ce am vrut să exprim. Pentru mine, aici, albul arată imposibilitatea, simplitatea (inefabilul care de multe ori doare, şi care duce inexorabil la autoexilare în interior, care duce la ineficienţă…Miguel Salabert şi Ion Caraion, „Exil interior”, roman şi vol. de poezii n.n). Greşala eternă este cea prin care încercăm imposibilul (prima strofă sună ca un motto şi nu este rău n.n). Încercăm să schimbăm soarta, deşi nimeni nu a reuşit să schimbe ce a hotărât Dumnezeu.. Acest alb, viaţa, fulgul, care îi acaparează pe toţi (căci are braţe albe şi reci, şi dacă vrei, şi dacă nu vrei n.n), vine din trăirea absolută dintre apă şi ger. Mamă şi tată (ce dimensiune înaltă! n.n).
S-a gândit poeta şi la o armă împotriva imposibilului, lipsit de umbră şi de culoare, armă din material dur aliat cu speranţă, cu care se poate lupta pentru „libertate”; căci libertate fără luptă şi speranţă nu există! Şi dacă trebuie rimă, şi ea nu există, acută fiind lipsa de armonie-de cele mai multe ori nefirească-atunci îşi impune libertatea stilistică şi împerechează „dovada” cu „podvada”, prima, servindu-i de rană-dovada, a doua, pentru a arăta că de cel puţin un mileniu întreaga suflare umană: războinic, bou şi cal, şi ţăran, sunt alături-împreună-în cauza dreaptă a luptei în care există speranţă (împreunarea aceasta înspre ţelul comun, mai ales în trecut, se chema podvadă)…Soartă, destin? viaţa pare a fi ca un fulg? albul ne este mormântul din „cimitirul alb” în care visele cad unul câte unul? şi, totuşi, se va găsi mereu câte un rătăcitor visător care să încerce „a colora albul năucitor.”
Andrada: – Este surprinzător să găsim atâta moralitate în această povestire din care ne-a citit Vlad, „Puterea de ascensiune”. În continuare, după proza citită, şi după lectura poeziei „Sacrificiul”, se întreabă poeta: „de ce albul semnifică ceva negativ”? şi bine face, dar, nu negativul este simbolul acestei tente fără culoare care este albul, ci lipsa îngrozitoare de speranţă şi sperietura pe care o provoacă…neliniştea!
Referitor la proza citită de Vlad Talpoş trebuie avut în vedere faptul onorant pentru autorul din apropierea bacalaureatului de a fi încercat, şi reuşit, să scrie o povestire, cum spunea şi Andrada, cu atâta cuprindere moralizatoare şi într-un spaţiu de scris atât de redus. „Un băiat lucra ca paznic la o şcoală… Avea o tânără iubită, blondă, cu părul lung şi inteligentă. Îi plăcea să deseneze şi arta pentru ea era o transpunere în unicitate. Se numea Ana”. Iată cât de simplă şi frumoasă este Ana! Şi, parcă, ca un omagiu adus cenaclului (Interferenţa artelor) el, băiatul, „dorea să fie un artist al construcţiilor.”… până-n final, Vlad a citit numai o treime din text, a trebuit să se constate că povestea sa este o tentativă reuşită de proză scurtă, gen literar, doar cu condiţia eliminării câtorva asimetrii care ţin de sintaxa frazei şi ale timpului în diferitele faze ale naraţiunii.
Concluzia Andradei: „În jurul acestei axe între proză şi poezie, membrii cenaclului, alături de prezenţa de onoare a scriitorului Petre Cichirdan, alături de doamna Ligia Nicolescu, au dezbătut teme şi idei inedite pornite de la creaţiile proprii încărcate de spiritualitate şi esenţă moralistică.
simion-petre cichirdan
VLAD TALPOŞ
O posibilă ascensiune: „Puterea de ascensiune”
Ce înţelegem prin schimbare? Putem fi determinaţi de altcineva? Modelele, în viaţă, ne fac să fim exemplu? Sunt acestea simple întrebări care au influenţă puternică asupra sufletului nostru? A răspunde unor astfel de întrebări, trebuie să le reflectăm prin faptele noastre?
Putem aplica sensurile cuvintelor katabază şi anabază, pentru a contura puterea de schimbare, deci, consider că exemplul personal este fundamental vieţii noastre, aşadar aceştia sunt termeni de origine filosofică cu semnificaţie literară sau religioasă.
Aşadar, voi reflecta această transcendenţă de la catabază la anabază, prin următoarea povestire…
Un tânăr băiat, pe nume Florin, lucra ca paznic la o şcoală. Tot ceea ce făcea era o pasiune pentru el. Nimeni nu putea să treacă de acesta până nu dovedea că avea legătură cu instituția în cauză. Nu era căsătorit, deşi reuşise să îşi găsească jumătatea. Avea o tânără iubită, blondă, cu părul lung şi inteligentă. Îi plăcea să deseneze, şi arta pentru ea era o transpunere în unicitate. Se numea Ana.
Cei doi erau un cuplu deosebit, unde fericirea le cutreiera sentimentele. Timpul completa simpatia şi dragostea lor. Zi de zi, băiatul îi oferea câte o floare sau câte o ciocolată. Acesta era un tânăr aspirant la frumos, deoarece pasiunea lui era tot arhitectura. Fiecare schiță era viitoarea casă. Dorea să fie un artist al construcţiilor. Familia sa era modestă, una în care principiile morale dominau armonia căminului familial. Voia să îşi câştige singur existenţa, acesta fiind şi motivul angajării în calitate de paznic. Facultatea era prioritatea.
După serviciu, mai exact după tura de noapte, în care cele douăsprezece ore îl făceau fericit că reuşise să aibă grijă de şcoală, se întorcea acasă. Aştepta dimineaţa, relaxându-se şi totul părea să fie în siguranţă. Nimic nu prevestea răul.
Timpul zbura precum frunza de toamnă, ddar el reuşise să îl oprească prin pasiunea pentru arta sa de a realiza schiţe pentu viitoarele construcţii. Fusese inspirat să schiţeze proiectul unui azil de bătrâni, unde cei în vârstă şi singuri, nefericiţi, să îşi găsească liniştea sau să-şi rezolve problemele familiare care le zguduiau sufletele. Deodată, prietena sa îl sunase pentru a ieşi împreună la un suc. Acceptase imediat. Se pregătise bucuros să-şi revadă iubita. Fericirea-i era o mască transparentă pe faţa sa.
La un moment, după un timp în care cuplul se bucurau de prezența unuia şi a celuilalt, totul pare să se fi schimbat… Ana aflase că Ioana, colega sa, suferise un accident de maşină. Erau implicate şase victime. Infernul cuprinsese întreaga şosea, iar oamenii parcă erau îndepărtaţi de Dumnezeu. Se rugau pentru cei suferinzi. Suspectul fugise de la locul accidentului. Îi era teamă de pedeapsă. Poliţiştii reuşiseră să-l prindă. Victimele ajunseseră la spital, iar suspectul la secţie.
Acolo, anchetatorii încercau să afle circumstanţele accidentului. Desluşiseră un adevăr crunt despre făptuitor. Andrei, tânărul ce a provocat accidentul, trecuse printr-un cumplit moment de cumpănă, moartea părinţilor săi. Într-adevăr, acest lucru îl afectase foarte mult. Înţelegând cele spuse de tânăr, poliţiştii au mers cu el la un psihiatru. Timpul trecuse sfâşietor de greu, unde cumpăna vieţii tindea tot spre dezamăgire. Aici s-a aflat că tânărul, în urma decesului părinţilor săi, începuse să se înroleze în bande de infractori. Medicii îl tratatau, timp în care s-a aflat că mai avusese un antecendent penal-furtul comis în urmă cu o lună. (…)
IULIANA BURUIANĂ
SACRIFICIU
A căzut!
Alt vis ratat,
Dovada a greşelii eterne
Este albul năucitor…
La început, visa şi el,
Căci mamă-i apa şi tată ger
Vieţii de fulg un sens a-i da,
Din braţele albe de-ar scăpa.
Şi s-a înarmat cu un pumnal,
Aliaj din speranţă şi metal.
Brav, cu iluzii îngheţate
Pornit-a lupta pentru libertate.
Rănile-i erau dovada
Că-i de nenvins podvada…
Şi uite cum, placid, urmează aceeaşi rută
Puterea destinului rămâne nestăvilită.
Mormanul alb este mormânt?
Sau apogeul vieţii unui fulg?
În cimitirul alb, şi-a găsit
Odihna alt vis contenit.
Dar eu, un privitor, constat
Cum fulgul, vieţii un sens şi-a dat.
Noi nu suntem fulgi, putem obţine
Culori pentru a picta destine.
Rătăcit, se găseşte cate-un visător
Ce-ncearcă a colora albul năucitor.
În lipsa lor, zăpada-i adevărul
În care ne vom cufunda etern.
