O piesă jucată la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea în data de 23 iunie 2022 și a cărei premieră a avut loc în 02 martie 2019, în spectacolul de față rolul Anei Șușcă fiind preluat de Ana Maria Carablais (Dorly Magearu, Dacia – două roluri în piesa radiofonică); rolul lui Vladimir Purdel fiind preluat de Kostas Micu (Tony Purdelea, Traian și Dinu – trei roluri în piesă) și rolul lui Andrei Brădean fiind luat de Ștefan Pavel (Millo Malagamba, Miza, Emilian Procopiu…în piesă). Dar să continuăm, dacă am început așa, cu „Distribuția”: Alexandru Beteringhe interpretându-i pe Jean Barabas, Spirache, Gigi; Andrei Cătălin interpretându-i pe Hortensiu Filotti, Chiriachița și vecinul; Reka Szasz interpretânu-i pe Antoaneta Papahagi, Gena, Nercea Rădulescu; Denisse Moise jucînd rolurile Ela Lascu, Decebal, servitoarea, doica, fotograful. Decorurile și costumele: Flavia Barabas. Asistent: Alexandru Putineanu
Maestru de muzică și sunet: Sever Brânzan. Pictură decoruri: Doru Perpelea. Regizor tehnic: Vasile Marinoiu.
Să amintim de la început, să înțelegem, că teatrul radiofonic a fost vedeta spațiului sonor interbelic, apoi vedetă într-un sens mult mai larg, întreaga națiune de la sat și oraș, în timpul postbelic, și până prin anii ’70, fiind cu urecea la difuzorul atât de popular și agățat pe un perete din orice locuință…Apoi a urmat difuzarea sa pe discurile de patefon fapt care încă mai există, alături de cărți și muzică, librăriile scoțând la vânzare casete, dischete cu teatru radiofonic! Să mai spunem, așa cum vedem atât de plastic și interesant în această piesă, că actorul interpretează mai multe roluri și reproduce pentru auz mai multe sunete și zgomote din natură…Mai mult, fiindcă nu-l vede nimeni, decât colegii de scenă – încercând să intre în pielea personajului cât mai bine, el reușește prin mișcare să dezvolte un al doilea spectacol paralel de mimă și pantomimă…Aceasta este surpriza pe care ne-a oferit-o acest excepțional colectiv de teatru de la noi din urbe, desigur, condus și organizat, și creat de regizorul și scenograful Matei Lucaci Grunberg.
Întreg spectacolul „Emisie: Titanic vals” este o probă teribilă de actorie care se desfășoară în fața publicului…Ținuta, costumele trebuind să îndeplinească condiția, în primul rând de comoditate, actorii trebuind să se miște ușor, și mai apoi condiția de psiho-social comunitate, aceea de a se stimula vizual și sentimental unul pe celălalt, desigur, fiind interzis orice cuvânt în afara textului care trebuie comunicat – jucat la microfon!…atâta timp cât lampa de EMISIE este aprinsă. …Scena este una singură: camera de înregistrare care are mai multe microfoane…fixe! Și, totuși, nu uităm faptul istoric real în urma căruia a fost creat acest spectacol fascinant care ne arată cît de puternică este arta teatrului în a sublinia frumusețea vieții și urmările oribile ale războiului… Spectacolul „Emisie: Titanic vals” a fost creat pentru a comemora, a plânge soarta unor înaintași, artiști de teatru, care au suferit de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial, murind toți în întunericul din sala de emisie a teatrului radiofonic cu piesa lui Tudor Mușatescu „Titanic vals” în urma bombardamentului din ziua de 23 august 1944 executat de armata germană care era muribundă, căutând răzbunarea! …Americanii bombardaseră Bucureștiul în iunie ’44 și determinaseră victoria aproape finală a URSS împotriva Germaniei. Atunci, în iunie, Leca Morariu, în jurnalul său, îi înjura făcându-i câini pe americani căci au pus capăt războiului sfânt dus de români! Și, totuși, de ce mai trebuiau nemții să bombardeze Bucureștiul?!…Cum a murit degeaba acea trupă de teatru care-l evoca pe Spirache, cel care nu dorea să câștige alegerile…câștigându-le! Colosală piesă! Ce determinare au avut acești actori, unii aproape ilari, alții aproape triști, serioși și neserioși, așa cum este și masca artei teatrului care na arată două expresii care sugerează plânsul și râsetul…
*
Am vizionat acest spectacol în 23 iunie 2023 și l-am revăzut a doua zi prin intermediul scenelor filmate. Le-a văzut și pruncul nostru, Kis Peter în varstă de 10 ani. Notele și prospectul de sală mi-au stat aproape un an pe birou. Acum, după un an m-am apucat să scriu cronica, desigur, urmărind din nou secvențele filmate. Și ce să vezi, Kis Peter se apropie de biroul meu și îmi cere să deschid secvența cu întunericul care înghite scena și vocea crainicului care anunță că toți acei actori au murit în bombardamentl din august 1944!… Ce asociații în capul acestui copil care asociază acest război dintre ruși și ucrainieni, între Rusia și America, cu al Doilea Război Mondial!
*
Mi-a trebuit un an să mă conving că trebuie să scriu cronica la acest spectacol! Un an am ținut programul de sală pe birou zărindu-l din timp în timp. Aproape un an am avut în cap și în fața ochilor scenele în care se manifestă acest actor teribil, Andrei Cătălin; desigur, mai apoi, și ceilalți actori. Un spectacol de teatru ca o simfonie despre lumea actorului de teatru…monument cultural, cum este și teatrul însuși. O culme a artei vizualului pe o scenă deschisă, chiar și-ntr-o groapă simulând amfiteatrul. Atât de real și atât de abstract, atât de compact și de extins…ca într-o simfonie, opus, în care sunetele se mișcă continuu creând compactitatea, densitatea. Într-o simfonie sau un opus vezi altceva decît orchestra sau instrumentul; vezi, auzi, ceea ce a vrut creatorul să se vadă și să se audă. Așa a gândit și Matei Grunberg acest spectacol. Așa le-a spus actorilor să joace, să fie o continuă mișcare de vorbe, de expresii, de sunete și, care, toate, să amestece ilarul cu tragedia, improvizația cu regia, verosimilul cu neverosimilul…chiar travestiul! Numai așa putea să creeze opera de artă, teatrul modern, prin comic anunțînd tragedia. După râs urmează plâns și după plâns urmează râs…Așa au tratat actorii piesa lui Tudor Mușatescu – ucisă de avioanele germane, alernativ cu avioanele americane… Atenție domnilor care umpleți sala!…atenție la Război și Pace!
*
Din lectura caietului de sală, pasajul despre Matei Lucaci Grunberg, cred, că scenariul scris după piesa lui Tudor Mușatescu îi aparține în exclusivitate! Scenariu fabulos, și reușește să transpună pe scenă mirajul spectacolului nevăzut, dar simțit și auzit al teatrului radiofonic! Revenind la actori trebuie să remarcăm că spectacolul de la Anton Pann au oderit în seara 23 06 22 un regal actoricesc cum rar a fost văzut! Îi felicităm pe toți, dar, dați-mi voie, așa cum am mai făcut-o, să reliefăm prestația lui Cătălin Andrei! În a cărui voce trăiesc după 60 de ani peronajele pe care le-a interpretat (nota 10 pentru Chiriachița), roluri pe care le-a jucat cu o dezinvoltuă nemaipomenită, joc de teatru ieșit din comun, în care știe că vocea și dicția, și mișcarea, expresia facială, fac arta teatrului!…Vedem aici ceea ce nu vede nimeni!…că actorul în radiofonic se simte mai bine, mai liber decât în spectacolul pe scena cu cortină și sufleor! Cred că actorul Cătălin Andrei gândește rolul, simte artisticul (raritate) ca o entitate sferică!…care este liberă să se miște, să acționeze…în orice direcție! Ca pe un plan în mișcare!…care se mișcă pe trei direcții; devine universal, trei coordonate în spațiul gravitațional…Concluzionăm cu o singură propoziție: Cătălin Andrei este un actor – artist complet! Care poate să joace orice rol!…și asta nu este puțin lucru! Cătălin Andrei știe ce este improvizația!
Pe scurt, am urmărit în anul 2022 unul dintre spectacolele cele mai reușite cu consecințe meritorii pentru prezent!
