În perioada 09-14 februarie 2015, Asociația Româna a Localităților Centre de Ceramică, în parteneriat cu Primăria orașului Horezu, organizează Expoziția de ceramică populară românească sub denumirea ,,Ceramica românească de ieri, patrimoniul universal de azi !”. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului din București, în Sala de expoziții “Constantin Brâncuși” și va fi deschisă publicului vizitator pe toată perioada, în intervalul orar 9,00 – 15,00.
Festivitatea de deschidere a expoziției va avea loc în ziua de 09 februarie 2015, orele 15,00, urmată de Adunarea Generală a Asociației Române a Localităților Centre de Ceramică, organizație al cărei președinte este domnul Fârtat Ilie, Primarul orașului Horezu, din inițiativa căruia se vor organiza cele două manifestări. La cele două evenimente vor participa primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Corund – Harghita, Vlădești – Vâlcea, Lungești – Vâlcea, Găleșoaia – Gorj, Obârșia – Hunedoara și Balș – Olt, precum și numeroase personalități culturale și politice, cercetători științifici în etnografie și folclor, parlamentari, reprezentanți ai unor ministere, etc.
Vor fi expuse peste 300 de obiecte de ceramică, reprezentând cele 14 localități membre ale asociației, unele dintre acestea realizate cu mulți ani în urmă și care, acum, se află în patrimoniul Galeriei de Artă Populară Contemporană din orașul Horezu.
Acțiunea își propune să popularizeze Asociația Română a Localităților Centre de Ceramică în spațiul public, activitatea și scopul pentru care a fost creată, acela al păstrării și promovării tradițiilor populare românești în Europa și în cadrul Grupării Europene a Localităților Centre de Ceramică a cărei membră fondatoare este, alături de organizațiile similare din Franța, Italia și Spania.
Domnul primar Ilie Fârtat, președintele asociației, ne-a declarat:”Prin acțiunea pe care o desfășurăm la Palatul Parlamentului, aducem în atenția publicului, a oamenilor de cultură, a presei și a altor organizații faptul că asociația noastră există, este activă și dorește să se facă cunoscută. Mulțumesc domnului deputat, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaților pentru sprijinul susținut pe care ni l-a acordat pentru organizarea acestei acțiuni la Palatul Parlamentului, precum și doamnei Corina Mihăescu, cercetător științific la Institutul Național al Patrimoniului pentru implicarea și susținerea acțiunilor asociației noastre, pentru atenția deosebită pe care o acordă orașului Horezu, meșteșugului ceramicii și ceramiștilor din localitatea noastră. ”
Pentru informaţii suplimentare contactaţi: Fârtat Ilie – Primarul oraşului Horezu Președintele Asociației Române a Localităților Centre de Ceramică, tel.0740.217.540 ; e-mail: primaria@orasul-horezu.ro