Editura Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, 2014, prin „Colecţia 2 Biblioteca Vâlcea” a pus recent în circulaţie o carte deosebit de interesantă semnată de Felix Sima şi intitulată „Icoane şi versuri pe fibră de sticlă”. Vineri, 3 octombrie, anul curent, la Bublioteca Judeţeană s-a lansat această carte avându-i ca moderatori pe scriitorul Ioan Barbu-directorul Editurii-şi pe directorul Bibliotecii, Remus Grigorescu, coordonatorul acestui nou proiect, „Colecţia 2 Bublioteca Vâlcea”. Iubitorii de carte din Râmnicu Vâlcea au umplut Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene, cei mai mulţi fiind admiratori ai poetului, dar şi interesaţi de acest nou produs artistic, cartea, având dublu mesaj! ni-l prezintă pe poetul Râmnicului prin preţioasa sa poezie, dar şi ca sculptor, icoanele fiind pictate de prietenii pictori pe suport de lemn sculptat de… Felix Sima. Fiind unul dintre colaboratori, pot să vă spun cu mâna pe inimă, că avem de a face cu o premieră, una de preţiozitate, această colecţie are originalitate şi dă informaţii despre acest grup de elită format din intelectuali, artişti şi poeţi. A se observa că icoanele pe lângă originalitatea suportului, adoraţie adusă lemnului sculptat-cu „tăietură directă” (Brâncuşi)-nu scrilejituri, conţin picturi în ulei-icoane-la fel de originale, nefiind copii după alte icoane, ci păstrând alura unui profil de artist. Întreaga colecţie-destul de mare poate onora orice galerie de artă, de ce nu, un muzeu având de a face cu unicate, cu rarităţi! Personal, consider, că, unele dintre ele-picturi-sunt adevărate expresii de reală simţire artistică, reale concepte ale stilului şi privirii! Suporţii sculptaţi de Felix, uneori tăiaţi pe contur, altori cu cavităţi sugestive tăiate în adânc produc în meşterul pictor-artist invitaţii în a investiga suprafaţa în contextul sfintei taine, taine în a explora sensibil buna manieră, taina crezului artistic. Recunosc că atunci când Felix mi-a înmânat suportul-rama, frumos dăltuită, am simţit că mă apasă o sarcină plină de gravitate de a face-desena-picta neapărat ceva fără replică. Am simţit o mare responsabilitate, şi, ştiind că el crede foarte mult în ceea ce face, şi iată, acum constatăm că acest crez al poetului cu drag de lemn nu a fost degeaba, că a avut un plan de la început, de când s-a apucat cu râvnă de această inobilată artă. Să mai spunem că lemnul provine din bătătura casei sale părinteşti, că această bătătură este vecină cu o grădină dreaptă ca-n palmă, pe care eu, de câte ori m-am dus pe la el, am văzut-o ca pe o eliptică suprafaţă gata să zboare…El face-sculptează aceste icoane printre găini şi cocoşi-în aceeaşi bătătură-cu bardă de moş şi cu daltă făcută din foaie de arc de căruţă… Îmi amintesc, pasiunea pentru cioplit este maximă la Felix Sima, nu odată, la „Casa arsă”, venind să m-ajute, să dea cu barda, să bată cu ciocanul în trunchiul de nuc sau uluca de sute de ani rezultată din casa distrusă, numai şi numai de drag de cioplit, de drag de sacru, de drag de ţăran-de moş şi de uneltele sale gărbove… Îmi amintesc de Felix Sima cel de acum patruzeci şi patru de ani când mă însoţea cu gândul pe şantierul de fierari betonişti de pe Platforma Chimică, acolo, unde în pauza de lucru-de la doisprezece la treisprezece-eu pictam cu aparatul de sudură pe plăci de opţel suspendate de lanţuri confecţionate tot de mine; şi pe care seara, în oraş, Felix le primea şi le punea pe pereţi, din aceeaşi preadragoste pentru sculptură, care, atunci, era preocuparea noastră primordială alături de înşirarea suprarealistă de cuvinte… Ce carte frumoasă a scris Felix Sima, acum, după atâta experienţă de cioplit şi de credinţă în cuvinte!…ce carte, îmi stă inima-n loc, când văd sculptura pură-icoană săpată-n lemn şi stihurile strigate, parcă, către o margine de nor!… „Azi vreau şi muzică şi vin,/ La ceruri să urcăm pe sfori,/ Ştiind că, totuşi, e un chin/ Să fii cu minţile în nori…// Azi vreau şi muzică şi vin,/ Uimit de toate câte sunt,/ Ştiind că, totuşi, e un chin/ Să ai picioare pe pământ,”.
pcickirdan, 25 09 14
