Avignon, este unul din oraşele franceze de provincie extrem de vivace. Cu peste 90 de mii de locuitori şi o istorie impresionantă el este vechea capitală a spaţiului provensal. Oraş cu un destin aparte, el a fost rând pe rând: straniu, umil, controversat, apoi universal. Pe aici au trecut Rhonul, spre Roma, armatele strălucitului general Hanibal; de aici, au condus Biserica catolică şapte papi (între 1309- 1423), cetatea reprezentând chiar una din cele mai delicate frontiere din istoria Franţei, cea cu Impreriul Romano-German. Revoluţia din 1789 a fost la originea primei lovituri de graţie aduse acestui centru de putere. Decăzut, ajungând devastat de revoluţionarii antimonarhi şi trecut prin foc, oraşul a început să trăiscă o lungă perioadă de dizgraţie. După intergrarea Provenţei în componenţa Franţei, palatele papilor au devenit chiar depozite, închisori sau garnizoane. Cele două războaie mondiale nu l-au cruţat nici ele, împingându-l în ruină, anonimat şi uitare. Însă istoria Avignon-ului nu s-a oprit aici.
Renaşterea lui se produce graţie politicii de descentralizare operate de către statul francez cu începere din 1946. Jeanne Laurent, ferventa preşedintă a Direcţiei de Arte şi Litere din Ministerul Educaţiei, personalitate de o rară energie, pune bazele politici statale de descentralizare teatrală şi democratizare culturală între 1946 şi 1952. Din 1947 Jean Vilar, om de teatru şi partizan incoruptibil al teatrului popular, va încarna sufletul şi renaşterea cetăţii prin organizarea Festivalului de teatru de la Avignon, vreme de 17 ani; timp în care va reconcilia cu mare succes „arhitectura şi poezia dramatică”, liberând arta dramatică din arcanele culturii burgheze. Între 1947 şi 1963, festivalul devine punctul crucial al inovaţiei franceze în materie artistică. Aici s-a dat una din cele mai mari lupte împotriva „deşertului cultural din provincie”. Între 1964 – 1979 festivalul evoluează, începând să integreze şi alte discipline artistice, precum dansul (1966 Maurice Béjart) şi cinematograful (1967 Jean-Luc Godard). Publicul răspunde acestei efervescenţe creatoare prin frecventarea tot mai asiduă, ajungând să invadeze literalmente oraşul provincial, pe când de cealaltă parte a Rhonului, cultura se extinde împrejurimilor. Într-o fostă mănăstire se instaurează Centrul Internaţional de Cerecetare în Creaţie şi Animaţie (CIRCA), rezidenţă artistică, spaţiu de expunere şi concerte, propunând în fiecare vară pe durata festivalului Întâlnirile Internaţionale ale Artiştilor de Pretutindeni. Între anii 1980 şi 2003 dezvoltarea şi succesul festivalului fac din el cea mai mare intreprindere a artelor scenei. Din 1985, odată cu venirea lui Alain Crombecque la conducere, evenimentul include şi lectura poeţilor contemporani precum Michel Leiris sau René Char, întâlnirile cu mari actori, muzica contemporană (Centrul Acanthes) sau tradiţiile extra-europene (Ramayana în viziunea mai multor culturi din sud-estul Asiei). În anii ’90, următorul director, Bernard Faivre d’Arcier transformă Avignon-ul într-unul din cele mai de seamă poluri teatrale din Europa. La acest moment Festivalul se poate deja mândri cu 100.000 de intrări, 40 de manifestări ce se declină în fiecare vară în peste 300 de reprezentaţii, date în cel puţin 20 de locaţii distincte. De la începuturile anilor 2000 Festivalul dezvoltă încă două axe majore, legăturile strânse cu regiunea, cu partenerii locali (propunând manifestări pe toată durata anului publicului din împrejurimi), şi ancorarea definitivă a Festivalului în spaţiul european, drept una din cele mai importante agore culturale de pe continent.
Anul acesta, 2016, Festivalul de la Avignon a împlinit venerabila vârstă de 70 de ani! Promovarea creaţiei contemporane şi punerea la dispoziţia tuturor a scenei teatrale drept spaţiu universal al dezbaterilor ce animă societatea contemporană au fost principalele sale preocupări şi totodată cel mai important aport dialogului între oamenii şi culturile lumii. Secţiunea oficială (IN) a festivalului a propus între 6 şi 24 iulie nu mai puţin de 63 de spectacle, care au atras cca.120000 spectatori pentru 167000 de bilete vândute (cu 5000 mai mult ca în 2015). 70% din artiştii invitaţi la această ediţie au participat pentru prima oară. Secţiunea neoficială (OFF) a propus, la rândul ei, 1416 spectacole (7 – 30 iulie). Off-ul, care se revendică cel mai mare teatru din lume a înregistrat anul acesta o creştere de 41%. „O adevărată explozie”, după cum precizează directorul său Raymond Yana. O frumoasă reuşită a acestei ediţii care a sărbătorit anul acesta 50 de ani de existenţă. Această secţiune neoficială (regruparea încă din 1966 a companiilor mai întâi locale – André Benedetto, Gerard Gélas, iar cu timpul cea a companiilor tinere venite din toată ţara – Gildas Bourdet, Bernard Sobel, doritoare să acceadă publicului din festival, fără a fi invitate sau selecţionate în cadrul festivalului) a devenit în jumatate de secol una din cele mai mari reuniri teatrale independente din lume. Cu ale sale un million de intrări (de 8 ori mai mult ca IN-ul), ea a ajuns chiar să reprezinte prima piaţă a spectacolului viu din Franţa.
Bilanţul Festivalului este deci pozitiv, împotriva tuturor temerilor ridicate de climatul intern actual. În contextul politic contemporan, acestă ediţie a fost cea a Rezistenţei, precum a afirmat directorul său Olivier Py, care a pus Festivalul de teatru din Avignon sub tema „Imposibilităţii (impotenţei) politice”, subiect cu o semnificaţie şi mai particulară după atentatul de la Nisa. „L’impossibilité politique”, explică directorul festivalului, este dificultatea de a fi astăzi un om politic fără a fi politizat, fără a avea un ideal politic, este incapaciatea sferei politice de a propune poporului o formă de transcendenţă colectivă. Dar înainte de toate este deznădejdea ce o simte cetăţeanul în faţa unei asemenea societăţi”. Spectatori au fost deci invitaţi să trăiască o experienţă collectivă împărtăşind, convieţuind, schimbând opiniile constructiv. Nici un alt omagiu nu i s-ar fi potrivit mai bine premergatorului Jean Vilar, om de o rară determinare şi angajament politic în sfera teatrului francez şi european! Olivier Py a ales să perpetueze existenţa acestui demers artistic şi eminamente uman: „Dacă unii decid să moară, noi am decis să trăim şi să celebrăm viaţa şi teatrul, chiar dacă utopiile nu vor reuşi niciodată să producă schimbarea fundamentală a lumii politice. Prin schimbul de idei, însă, Festivalul are puterea de a reda sens politicii în sânul societăţii. Când nu mai ştim încotro să o luăm, trebuie mers la teatru, deoarece acesta poate reprezenta un adevărat aliat în lupta cotidiană pentru decriptarea alterităţii”. Dacă teatrul nu poate palia politicii, originea tuturor relelor noastre, el are măcar virtutea de a palia impotenţei politice oferind un spaţiu sinergetic unde conştiinţa cetăţenească poate evolua”. Această experienţă a convieţuirii în teatru ar putea insipra pozitiv lumea politică. Anul acesta, publicul a fost conviat să militeze pentru ce are mai scump, libertatea. Festivalul s-a deschis cu piesa Damnaţii, pusă în scenă de Ivo van Hove pentru Comedia Franceză, şi s-a încheiat cu Babel 7.16 ( în coregrafia lui Sidi Larbi-Cherkaoui şi Damien Jallet), adevarată apologie a şocului între culturi. „Precum în tragediile Greciei antice, (Bocitoarele lui Eschil a beneficiat de numeroase reprezentaţii în cadrul festivalului) auzim pe scena teatrului, cu mult înaintea venirii lui Cristos, că democraţia îşi măsoară forţele vitale prin locul pe care îl acordă în sânul ei chestiunilor emigranţilor sau a condiţiei feminine…Acest fapt nu rămâne anodin într-o localitate care sărăceşte an de an tot mai tare şi care a ajus să voteze în proporţie de 40% cu partidul de extremă dreaptă, Frontul Naţional, la ultimele alegeri regionale din 2015”. Olivier Py este conştient de aportul festivalului adus economiei locale, unde 1 locuitor din 4 trăieşte de pe urma manifestărilor artistice. Festivalul aduce nu mai puţin de 25 de milioane pe an oraşului şi regiunii sale. „Făcându-mi meseria cât pot de bine, încerc să particip la bunăstarea oraşului şi a locuitorilor săi, oferindu-le totodată alte alternative, alte perspective de gândire, ce pot palia extremismul prin creaţiile artistice. După atentatul de la Nisa am decis că trebuie să continuăm să aplaudăm împreună forţele vieţii. În aceste momente de doliu, reafirmăm că un spectator este înainte de toate o femeie, un barbat, un copil angajat. Prezenţa lor dezmint tenebrele unei lumi a terorii. Forţa noastră constă în prezenţa tuturor, azi, aici, împreună. Acesta este un act de rezistenţă. În faţa celor ce vor să ne impună tăcerea nu vă propun un minut de reculegere ci mai degrabă să aplaudăm miracolul vieţii împreună”.
Acest miracol al vieţii pe care îl pomeneşte Olivier Py îmi aduce aminte de vorbele actriţei şi directoarei Festivalului de Teatru de la Grenoble Renata Scant, cu ocazia interpretării rolului Reginei Iocasta din piesa cu acelaşi nume a scriitorului C. Zărnescu, în 2003: „Regina Iocasta rămâne cel mai important rol tragic din întreaga mea carieră. Mă întreb câtă vreme va mai trece până la reabilitarea totală şi necondiţionată a Femeii în societate, această creatoare şi totodată protectoare neânduplecată a vieţii umane spre care cu toţii ne îndreptăm privirile în cele mai cumplite momente de cumpănă ale existenţei noastre”. Reântâlnirea cu ea pe parcursul festivalului, unde participa în secţiunea Off cu Richard III, jucată de compania La Troup’ment, a fost în ton cu spiritul Avignonului; la rândul ei, această curajoasă femeie de teatru mi-a declarat că şi ea continuă să reziste şi să creeze, împotriva pierderii festivalul de la Grenoble, care nu mai există din raţiuni pur financiare. Chiar dacă Festivalul de teatru din Avignon absoarbe cu o oarecare ferociate cele mai importante fonduri alocate astăzi artelor scenice, el a oferit înca o data publicului larg, posibilitatea de a comunia întru gândire, transformând oraşul de pe malul Rhonului, într-un forum uriaş, respirând angajamentul politic al fiecăruia, printre care se afla şi concetăţeanca noastră Gianina Cărbunariu, autoarea mult apreciatei piese de teatru Tirgen, prezentă în secţiunea oficială.
Corespondenţă din Franţa: ANITA ZĂRNESCU LEGUAY
