Recent s-a încheiat acest festival de teatru, aflat la a doua ediţie, anul acesta, având o participare naţională şi internaţională mai substanţială…Noi subliniem însă seriozitateaşi sinceritatea actului artistic, la această ediţie, participând trupe foarte tinere, nu toate profesioniste, în sensul diviziunii muncii, dar sub conduceri regizorale de mare valoare, reuşind spectacole de neuitat (doar exemplul lui Romano Foddai, şi este suficient). Personal, revista noastră, am fost prezenţi la acele spectacole din afara scenei clasice, urmărind mai mult manifestările workshop şi cele ale colegilor italieni, fiindcă nu odată am avut ocazia să cunoaştem stilurile de interpretare şi creaţie româneşti…Avem două teatre, totuşi! O să începem periplul nostru, printre evenimentele care au avut loc în acest festival, redând din Jurnalul.ro articolul semnat de Maria Sârbu în 02 08 12 având titlul (generic, pentru festival şi implicaţia sa în viaţa culturală a Râmnicului) « “Ariel Inter Fest” a prins rădăcini în Zăvoi. Opt zile de teatru pentru un public statornic »
« Un festival prinde rădăcini mai uşor într-un oraş de provincie decât în Capitală. Pot fi date mai multe exemple, dar cel mai recent este “Ariel Inter Fest” de la Râmnicu Vâlcea, încheiat duminică.
E un festival tânăr, însă cu o primire nesperată din partea publicului. Evenimentul, “plantat” anul trecut de Teatrul Municipal Ariel, care îşi are sediul în Parcul Zăvoi, a devenit apropiat spectatorilor de orice vârstă. Există în oraş două instituţii de profil ¬ Teatrul “Anton Pann”, cu două săli excelent dotate în noua clădire, finanţat de Consiliul Judeţean Vâlcea, şi Teatrul Ariel, cu o sală în Zăvoi şi alta în cinematograful Ostroveni, aflat sub umbrela Primăriei Râmnicu Vâlcea, şi amândouă scot suficiente producţii de teatru, ducându-le şi la export. Asta înseamnă că oamenii beneficiază permanent de spectacole, dar totuşi ei vor mai mult. Vor şi teatru din altă parte: vor teatru din Bucureşti, cu vedete, vor teatru din străinătate…
Şi echipa de la Ariel, condusă de Doina Migleczi, echipă cu mulţi tineri, căreia i s-au alăturat şi voluntari, şi-a asumat responsabilitatea, punând la cale acest festival. A fost lume multă. Au venit să vadă teatru nu numai vâlceni, ci şi mulţi dintre cei care călătoresc în această zonă, unde se găsesc “izvoarele de sănătate” de la Olăneşti, Călimăneşti, Govora…
La spectacolul “Măscăriciul” regizat de Horaţiu Mălăele, în care joacă Mălăele împreună cu Niculae Urs, s-a rupt uşa la sala Ostroveni, de multă lume ce era. Oamenii au rămas şi după reprezentaţie, căci Mălăele a acceptat să dea autografe pe cea mai nouă carte a sa ¬ “Rătăciri”. Iată dovada că publicul vrea să vadă actori mari, spectacole de calitate. Sălile au fost pline şi arhipline la majoritatea reprezentaţiilor, fie că erau producţiile Teatrului Ariel ¬ “Livada de vişini”, “Giocondele”, “Alexandru Lăpuşneanul”, ale Teatrului “Anton Pann” – “Apa de Havel”, “Hansel şi Gretel”, fie că erau cele realizate de teatre din Bucureşti: Nottara – “Vizitatorul”, Comedia ¬ “Moştenitoarea” sau de Teatrul din Buzău ¬ “Doamna şi Specialistu’”, de Teatrul de Artă – “Emigreişăn Drim”. La fel de mare a fost interesul pentru spectacolele-recital “Sufleurul fricii” (Ioana Crăciunescu), “Ce-ar fi dacă ar fi?” (Ştefan Ruxanda). Publicul mic s-a bucurat enorm de “Pinocchio” şi “Cenuşăreasa” (Teatrul din Bacău).
Adevărate surprize au fost spectacolele celor trei trupe din Italia, invitate în festival: Cantieri Teatrali Koreja – “Grădini din plastic”, Acti Teatri Independenti – “Oraşul nesigur îngropat de viu”, Teatro Stabile – “Băuturi făcute în casă”. Publicul s-a bucurat şi de o serată cu blues, organizatorii invitând în festival pe Mike Godoroja & Blue Spirits. Programul festivalului nu ar fi fost complet dacă nu ar fi avut loc şi diverse întâlniri şi conferinţe cu şi despre mari personalităţi ale teatrului, precum Silviu Purcărete sau Liviu Ciulei.
“Ariel Inter Fest” este un festival pentru public, un festival de care are nevoie comunitatea şi care fără îndoială va creşte, pentru că e sădit în sol fertil. Iar cei care l-au conceput şi cei care îl susţin financiar îşi fac datoria faţă de spectatori: le aduc teatrul foarte aproape ».
SPECTACOL – WORKSHOP DEMO, REGIA ŞTEFAN RUXANDRA
Miercuri 25 07 12, ora 11, la sala Ostroveni a Teatrului Ariel a continuat Festivalul de Teatru „Ariel Inter Fest”, Ediţia a II-a, 22-29 iulie 2012, Râmnicu Vâlcea, cu un spectacol-workshop- regia Ştefan Ruxandra din cadrul Companiei de Teatru Passe-Partout-Dan Puric şi susţinut de tineri amatori din Râmnicu Vâlcea, dar şi cu aportul a doi profesionişti: Mădălina Floroaica şi Gabriel Popescu.
Un spectacol dinamic, de pantomimă, în care cei doi talentaţi actori, împreună cu copiii, au dat o reprezentaţie de neuitat, foarte reuşită. Punerea în scenă a avut atuul unei mişcări continue, destul de organizată, pe un fond muzical de mare rafinament – societatea franceză a mijlocului de secol XX, atât copiii cât şi cei doi actori, reuşind să sugestioneze în public diversele stări şi întâmplări din faptul cotidian; …felicităm pe toată lumea!
UN ARTIST PENTRU ETERNITATE: LIVIU CIULEI
Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, București, România, d. 25 octombrie 2011, Munchen, Germania) a fost un regizor, actor, scenograf, arhitect şi profesor român.
A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din București (1946), apoi arhitectura (1949). A debutat ca actor în 1945, la Teatrul Mic în piesa “Încătuşarea” după piesa “Animal Kingdom” scrisa de Philip Barry; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă “Omul care aduce ploaia” de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru punerea în scenă, total originală, a piesei “Cum vă place” a lui Shakespeare.
A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, între anii 1963 și 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzură în urma scandalului cu premiera “Revizorul”, montată de Lucian Pintilie.
Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituţie teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în acelaşi timp, marii regizori de tearu David Esrig, Lucian Pintilie şi Radu Penciulescu.
A părăsit România în anul 1980 şi a lucrat în multe ţări din Europa, precum şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University şi New York University în New York City. S-a întors în ţară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.
A realizat scenografia a 125 de spectacole.
Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucţia auditoriului Teatrului Bulandra, precum şi a altor teatre.
A fost căsătorit cu marea actriţă Clody Berthola şi cu jurnalista Helga Reiter. Este tatăl regizorului Thomas Ciulei.
(Enciclopedia liberă wikipedia-25 07 12)
O interesantă conferinţă a ţinut criticul de teatru Ion Parhon, despre Liviu Ciulei, după ce s-a încheiat spectacolul work show regizat de Ştefan Ruxandra, prezentând mai multe idei din cartea „Liviu Ciulei, regizor pe patru continente”, de Ileana Berlogea…Ne-a făcut plăcere să notăm, că, în 1975 Liviu Ciulei a pus în scenă, la Teatrul Bulandra, „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, spectacol pe care l-am urmărit şi noi la Sala Studio în acel an. Atunci am făcut cunoştinţă cu activitatea regizorală şi scenografică a marelui artist-om de teatru şi film. Atunci, era foarte greu să prinzi un loc în celebra sală de la Bulandra.Victor Rebenciuc, Florian Pitiş, două extreme (ca stil şi vârstă) ale teatrului românesc modern, de atunci, au fost protagoniştii pe care nimeni nu i-a uitat din celebra montare de la Bulandra şi în care Liviu Ciulei i-a mai distribuit pe Gina Patrichi, Ion Caranitru, Rodica Tapalagă- una dintre cele mai frumoase actriţe, neuitată rămânând scena de sexualitate dintre Vasilisa şi Alioşka…Una dintre ideile transmise de Ion Parhon, aparţinând celebrului regizor, a fost semnificativă pentru creaţia sa, aceea, că, exigenţele înspre calitate trebuie să fie un demers valabil din ambele sensuri: atât dinspre realitate, cât şi dinspre spectacolul de teatru…O altă idee remarcabilă a fost, că cei patru reprezentanţi ai teatrului românesc în lume: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Şerban şi Lucian Pintilie (ordine la întâmplare) au avut o contribuţie hotărâtoare asupra dezvoltării teatrului pe continentul nord american!…Şi, întrebat în anul 2000, când făcea un film despre punerea în scenă a lui Hamlet, dacă în perioada americană s-a întâmplat ca actorii să întârzie la repetiţii, a răspuns: de două ori!… odată unul a avut accident de maşină şi, a doua oară, unul a fost internat de urgenţă în spital…
SPECTACOL – WORKSHOP – CORABIA NEBUNILOR, REGIA ROMANO FODDAI
Cu participarea clasei de actorie „Ariel Junior” regizorul Romano Foddai a pus în scenă (aer liber) acest spectacol de muzică şi pantomină pe explanada Teatrului Ariel din Zăvoi, 25 07 12-ora 17, şi care spre surprinderea noastră a avut foarte mulţi spectatori…În faţa Arielului , o scenă improvizată, neagră, care se legăna precum o corabie, cu o punte de coborâre pe treptele teatrului, a găzduit pantomima unui grup de tineri, de la vârsta şcolară la maturitate, dorind şi reuşind să sugestioneze evoluţia unei comunităţi umane pe diferitele trepte de dezvoltare a societăţii umane, predominând ca notă comună în aproape toate, crima şi violenţa…Ca un leitmotiv bine subliniat se înfăţişează scena în care un subiect principal, al unei anumite stări, situaţii din comunitate nu poate evada din aceasta fără voinţa comună, fără permisiunea celorlalţi, simulând spectatorilor imposibila întoarcere (timpul nu permite acest lucru), imposibila evadare, imposibila lepădare de propria experienţă…Scenele de început, trezirea indivizilor la viaţa de oameni ni s-au părut cele mai reuşite, au fost şi alte scene deosebit de reuşite, le vedem şi acum (cu ochii minţii) pe acelea în care acest grup de artişti au creat senzaţia unor „ghemuri” în mişcare cu puteri fenomenale de a trece dintr-o formă-stare în alta. Ne-a plăcut conceptul, pe melodii diferite, de calitate acustică fără să deranjeze auditoriul, plăcute – mari hituri ale timpului – fiecare scenă era tratată individual ca o scenă chiar de teatru – inceput-dezvoltare-final-cum spuneam acest final însemnând acel cerc, înlănţuire care nu permitea părăsirea scenei cchiar dacă aceasta era rezultatul unei victime. OK, workshop, Corabia Nebunilor, teatrul „Ariel Junior”, Romano Foddai!
Revăzând cu ochii minţii spectacolul de pantomimă din Zăvoi m-am gândit dacă există vreo legătură cu celebrul film al lui Stanley Kramer care a zdruncinat lumea filmului în 1965…Şi iată nu este de desconsiderat o anume sugestie a mesajelor transmise, asemănător, prin intermediul a două arte diametral opuse ca formulă artistică, dar şi în etape îndepărtate ale timpului… Nimeni nu putea părăsi corabia pe care au loc schimburi de replici, prevestestind „holocaustul ce va veni. Povestile lor separate, dar care se intrepatrund, minunat studiate de regizorul Stanley Kramer, alcatuiesc un genial microcosmos al unei lumi aflate la un pas de razboi”.
LA CITTA FRAGILE SEPPELLITEMI IN PIEDI – ORAŞUL NESIGUR ÎNGROPAT DE VIU
Un spectacol „one man show” pe scena din Ostroveni, joi 26 iulie, a avut loc în regia şi interpretarea lui Beppe Rosso pe un text semnat de Beppe Rosso, Filippo Taricco şi Remo Rostagno: „Oraşul nesigur îngropat de viu” (având la bază cartea „La Citta Fragile” scrisă în colaborare cu Filippo Taricco şi apărută în 2008). Fondator în 1997 al Companiei ACTI Teatri Independenti, după ce a fondat în 1979 Granbadò Produzioni Teatrali, unde a fost actor şi regizor, Beppe Rosso se impune în lumea teatrului italian ca dramaturg, regizor şi actor, având o carieră strălucitoare…Am văzut şi în cadrul Festivalului vâlcean, din iulie 2012, am remarcat, personalitatea sa, impunându-se de cum s-a dat gongul în această zi de joi, şi în care a interpretat magistral, în calitate de narator şi mim, povestea unei familii de romi, dar nu numai, aciuate undeva la marginea Romei…Textul a fost tradus pe ecran. Cu greu cineva în acea seară, putea să plece de la acest spectacol şi să nu rămână marcat pentru multă vreme, păstrând în memorie expresia feţei, dicţia, fluenţa textului, textul, care prin alese repetiţii a fost transformat în poem…Pentru noi, în aceste zile, a fost cel mai frumos-artistic moment pe care l-am trăit…Începutul acestui recital, un fel de prefaţă, l-am reţinut, şi vi-l oferim integral şi dumneavoastră. L-am ascultat în interpretarea lui Beppe Rosso, în limba italiană, şi l-am cules de pe ecran prin înregistrarea video…
*
Pentru a-l crucifica pe Jeshua ben Miriam au trebuit forjate patru cuie robuste şi grele, două pentru mâini şi două pentru picioare.
Doi soldaţi romani au primit opt dinari ca să găsească fierarii dispuşi să forjeze patru cuie robuste şi grele.
Dar aceşti soldaţi s-au dus la birt, au băut de şase dinari, şi nu au găsit nici un fierar dispus să forjeze patru cuie robuste şi grele pentru doi dinari.
Soldaţii nu puteau să se întoarcă cu mâinile goale, aşa că recurg la un masacru: unui fierar i-au ars barba; altuia i-au tăiat mâinile, altuia i-au smuls urechile, iar celui din urmă i-au luat viaţa.
Apoi ies pe porţile din Ierusalim, şi, sub ziduri zăresc un indian nomad care îşi pusese cortul acolo. El deţinea o nicovală. Soldaţii îi ordonă să forjeze patru cuie robuste şi grele pentru doi dinari.
Nomadul bagă banii în buzunar şi începe să lucreze: forjare, nicovală, ciocan, capul, apoi vârful, apoi apa, şi gata! acesta fu primul cui. La fel a făcut şi cu cel de-al doilea cui.
Pentru al treilea auzii o voce: „Nu fă aceste cuie, căci vei fi condamnat tu şi cei ca tine toată viaţa pentru veşnicie!” Nomadul priveşte soldaţii romani, beţi, cu sabia încă pătată de sânge, şi face al treilea cui.
Când al patrulea cui fu gata, l-a scufundat în apă, şi un fum gros a ieşit, iar în fum s-a arătat Jeshua ben Miriam cu ochii roşii ca jarul. Cei doi soldaţi romani au luat-o la fugă, având la ei doar trei cuie, iar ferarul a rămas cu acel cui uriaş, scufundat în apă, care nu se răcea, continua să sfârâie, roşu şi încins.
Îşi pune toate lucrurile pe cal şi se duce, se duce, galopează, galopează, se duce, se duce, departe, departe. În toiul nopţii se opreşte în deşert. Se aşează să doarmă, dar o lumină stacojie iluminează duna: acolo, pe pământ stătea acel cui, care l-a urmărit mereu, sfârâind, mereu încins.
Apucă din nou tot ce are şi aruncă pe cal şi se duce, se duce, galopează, galopează, se duce departe, departe. În zori ajunge la poarta unui sat, îşi pune cortul, montează nicovala…dar mai încolo, acolo pe pământ încă mai era acel cui.
Foloseşte toată apa dintr-un puţ, tot nisipul unei dune pentru a stinge cuiul. Dar nimic, cuiul rămâne, sfârâind, roşu, la fel ca sângele lui Jeshua ben Miriam.
Atunci nomadul şi-a înţeles damnarea. A înţeles că acel cui îl va urmări toată viaţa, condamnându-l să meargă, să fugă, să călătorească, să scape de el…
Fiii acestui fierar s-au împrăştiat în lume şi au fost numiţi Romi; Rom, însemnând om.
Jeshua ben Miriam a fost crucificat doar cu trei cuie, două pentru mâini, şi unul pentru picioare.
*
Recitalul continuă cu episoade din viaţa unor ţigani care reuşesc, până la trimiterea din nou în ţară (România), să trăiască într-o zonă specială, la marginea marelui oraş; să intre în atmosfera intimă a acelui oraş, să atragă în intimitate localnici, la rândul lor, mai mult sau mai puţin, aparţinând marilor clanuri care conduc comunitatea localnicilor. Spectacolul, în cuvinte, imagine şi muzică încearcă să recupereze câte ceva din cultura etniei ţigăneşti, după cum spuneam şi mai sus, Beppe Rosso, reuşind o interpretare de maestru!
PINOCCHIO-TEATRUL GEORGE BACOVIA
Un altfel de Pinocchio a prezentat Teatrul George Bacovia din Bacău în cadrul Festivalului Ariel Inter Fest, faţă de cel din spectacolul Teatrului Ariel, din stagiunea trecută, şi în urma căruia Mădălina Floroaica primea Premiul Forumului Cultural al Râmnicului la categoria interpretare…În faţa Sălii din Zăvoi, sâmbătă 28 iulie, ora 12:30, în faţa unui numeros public, trupa de a Bacău şi-a prezentat spectacolul, unul mixt, păpuşi şi actori mascaţi, noi credem că a fost unul reuşit, oaspeţii moldoveni, ridicându-se la exigenţa teatrului modern contemporan…Atât marioneta Pinocchio, manevrată de două călugăriţe catolice-semn că în sfârşit celebrul personaj-copil a intrat într-un sistem de educare, cât şi celelalte personaje, dar mai ales Vulpea şi Motanul, au fost bine reliefate de actori, de păpuşă şi costumaţie, de foarte multe ori replicile lor trezind entuziasmul micuţilor spectatori, care numai că nu puneau mâna peinterpreţi…Spectacolul cu piesa Pinocchio de Carlo Collodi s-a desfăşurat în regia lui Laurenţiu Budău şi scenografie semnată de Edi şi Liliana Laşoc…
