Vineri 10 mai 2013 în Sala Consiliului Judeţean s-a deschis festivalul, ediţia a VI-a, cu o dezbatere pe tema „SOS dramaturgia românească!” la care moderator a fost Mircea M. Ionescu, directorul Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu. Au participat membrii juriului, oameni de cultură şi artă, actori, iubitori de cultură…marea majoritate a acestora din urmă a fost formată din membri Asociaţiei Seniorilor şi ai Forumului Cultural al Râmnicului. Cu acest prilej s-a lansat şi CD cu piesa radiofonică „Goana după fluturi” de Bogdan Amaru (în editura Teatrului Naţional Radiofonic) şi cartea lui Nicolae Petre, „Goana după fluturi-povestea unei piese”.
La masa prezidiului au luat loc: Elena Stoica – director al CJCPCTVâlcea, Alex Ştefănescu – istoric şi critic literar-preşedintele juriului, Ion Parhon – critic de teatru – Televiziunea Română, Mihai Lungeanu – regizor – Teatrul Naţional Radiofonic, Claudiu Groza – critic de teatru – redacţia revistei Tribuna din Cluj Napoca;…toţi patru fiind şi membrii juriului.
Elena Stoica a urat bun venit participanţilor, invitaţilor, ca la fiecare ediţie Consuliul Judeţean, Primăria Tetoiu, depunând toate eforturile pentru dbuna desfăşurare a festivalului-concurs
Doru Moţoc a preluat microfonul şi a făcut introducerea pentru dezbaterea care urma să aibă loc, prezentând şi juriul condursului de dramaturgie; l-a prezentat pe Alex Ştefănescu care cândva a scris despre un poet de la Oradea, Alexandru Spârlea, despre care nimeni nu ştia nimic…, astăzi, alex Ştefănescu, fiind unul dintre cei mai activi-cu fler-descoperitor de talente;… „de aceea l-am adus astăzi pe Alex Ştefănescu aici să conducă acest juriu! La vremea respectivă, legat tot de A Spârlea, a spus Elex Ştefănescu: „dacă Alexandru Spârlea ar fi fost cunoscut mai din vreme, Literatura Română ar fi arătat altfel”….Doru Moţoc a continuat prezentarea juriului, amintindu-se şi pe domnia sa, trăitor la Râmnic de când e lumea (sublinierea noastră), şi despre care „România Literară” scrie, parafrazându-l pe Constantin Negruzzi, „Teatrul lui Moţoc vrem” …Din juriu mai fac parte criticul Ion Parhon, care „atunci când scrie o cronică poţi fi convins că lucrurile chiar aşa stau”, Claudiu Groza – critic de teatru de la „Tribuna” din Cluj… „un ardelean, serios pus pe treabă”, şi regizorul Mihai Lungeanu, frate cu Emil Lungeanu, care nu de puţine ori a fost prezent la manifestările culturale, de anvergură, din judeţul nostru.
ANDREI ŞERBAN: NU EXISTĂ DRAMATURGIE ROMÂNESCĂ
Mircea M. Ionescu: „Iată, aici la Râmnicu Vâlcea, sub Capelă, o minunată acţiune dedicată teatrului românesc; juriul prezentat, preşedintele lui, ne confirmă că ne aflăm în faţa unui eveniment şi nu unul oarecare, ci unul de ecou naţional. Trebuie să facem ceva pentru teatrul românesc….Spun aici, acum, că în stagiunea viitoare, la Giurgiu, Mihai Lungeanu, regizor, va monta o piesă de Bogdan Amaru…Teatrul lui Bogdan Amaru trebuie să treacă dincolo de Teatrul Radiofonic…În viitor trebuie să facem nişte modificări..În viitor, piesa câştigătoare trebuie montată aici la unul din cele două teatre…Acum suntem la a VI-a ediţie, deci de la Ediţia viitoare trebuie să montăm piesa câştigătoare…Dar avem o temă, SOS dramaturgia românească...Când m-am înhămat la conducerea Teatrului de la Giurgiu am renunţat la jumătate din salariul de la Televiziune, dar am făcut-o din dragoste pentru teatru…Teatrul nu este băgat în seamă (nu marginalizat, nu umilit)! Teatrul românesc nu este citit de directorii de teatru, nu este citit de secretarii de teatru, cât mai există şi aceştia, nu este citit de regizori, de actori. În doi ani şi jumătate am pus în scenă douăzecişipatru de piese româneşti, de la Caragiale până la câştigători ai concursurile de astăzi…Ca unul dintre cei care citeşte şaizeci de texte româneşti, pe an, vă pot spune că treizeci la sută sunt bune…SOS-ul acesta ar trebui să salveze ceva pentru că, lucru apăsător pentru mine, în 1993, la ICR din New York , Andrei Şerban spunea că nu există dramaturgie românească! I-am spus că dacă ar fi să discutăm despre Sorescu, Mazilu, Solomon şi alţi, chiar Victor Ion Popa, care dacă ar fi montată la New York, piesa lui – „Tache Ianche şi Cadâr”, ar rupe pur şi simplu! am văzut spectacole multe acolo şi, credeţi-mă, este necesară şi o astfel de dramaturgie, mai puţin cunoscută…Am discutat şi cu Liviu Ciulei, tot la New York, şi i-am spus şi domniei sale că primii vinovaţi, că nu avem dramaturgie româmească, sânt char ei, Andrei Şerban şi Liviu Ciulei…Aşa cum în America a fost înţeles Eugen Ionescu, aşa ar fi putut să fie înţeleşi şi ceilalţi dramaturgi români…Eu susţin că există dramaturgie românească, dar una e să existe şi alta să se şi joace…Se joacă mult prea puţin pe cât se scrie…Se scrie bine, se scrie rău…sunteţi aici un număr remarcabil de oameni de teatru şi trebuie să răspundem la aceste întrebări…”
LEGEA TEATRULUI ESTE AMBIGUĂ
Înscriindu-se în dialogul creat, dramaturgul Doru Moţoc spunea că Legea teatrelor este ambiguă şi desigur, nu este aplicată (ca desigur toate legile din România: cele bune, neaplicate şi cele rele-prost concepute – aplicate n.n)…Exista înainte obligaţia fiecărui teatru (numai de stat n.n) să joace într-o stagiune măcar o piesă contemporană românească (cum se întâmpla şi în concertele Filarmonicilor, cândva: se deschideau cu o lucrare românească contemporană n.n)… „Cum spuneam şi într-o prefaţă dintr-o carte de aici, dramaturgia românească este într-o situaţie extraordinar de critică…Mulţi nici nu cred că există şi este ruşinos pentru mine că oameni din conducerea USR poate să împărtăşească această opinie…Umblă zvonul că se lucrează la desfinţarea secţiei de dramaturgie…Cineva acolo sus nu ne iubeşte. Probabil că neiubind teatrul, în general, nu se iubeşte nici teatrul românesc. Am avut şi noi intenţia să jucăm piese câştigătoare, dar directorii ne-au spus că nu se pot angaja decât cu spectacole lectură – altfel nu se pot angaja”.
TEATRUL, ADEVĂRATĂ VOCAŢIE A ROMÂNULUI!
Alex Ştefănescu: „Aveţi dreptate domnule Mircea M. Ionescu, dramaturgia, dacă nu se joacă, riscă să se axfisieze fiindcă ea nu poate exista altfel…” A Ştefănescu a dat exemplul cu armata în timp de pace; ea se pregăteşte continuu, bate pas de paradă; „dece am întrebat odată făcem atâta exerciţiu de paradă de parcă am intra în capitalele altora? …mai bine am săpa tranşee ca să ne apărăm de atacuri!” În timp de pace militarii stabilesc ei înşişi dacă sunt bine pregătiţi sau nu, ceea ce este o greşală! numai în timp de război îşi pot verifica calităţile! Aşa şi cu teatrul, numai pe scenă, în faţa publicului, îşi poate demonstra vitalitatea… Mai spunea Alex Ştefănescu că noi românii avem, „surprinzător”, o dramaturgie bună şi foarte activă, şi faptul că aici (în juriu n.n) sunt doi dramaturgi de primă mână „şi asta am spus-o înainte de a ne cunoaşte” arată câtă încredere au şi avem în scrisul lor… „Câteva cuvinte faţă de soarta Literaturii Române în momentul de faţă…Când Andreea Marin a făcut un concurs cu cel mai iubit actor, artist etc celebritate mondenă, eu am scris că Andreea Marin a desfiinţat Literatura Română; publicul, necunoscând-din emisiunile ei-niciun scriitor! pentru ea scriitorii nu existau. Pe atunci eram în Consiliu de Administraţie al Televiziunii şi ea a venit să mă împace, sărutându-mă pe obraji (cred că sunt singurul bărbat sărutat pe ambii obraji de Andreea Marin!)…Până atunci eu o sărutam pe ecranul televizorului, curentându-mă la buze, neştiind că ecranul posedă sarcină electrică…A Marin mi-a spus că şi ea are o sarcină electrică care mă poate curenta, iar o firmă de televizoare mi-a făcut o ofertă de televizoare care au ecrane care nu se încarcă electrostartic..” Da, mai nou Andreea Marin se află în toate manualele, Alex Ştefănescu, nu! „Acolo unde merg, la diverse întâlniri, mai ales cu tinerii, sunt adesea întrebat, cine mai are nevoie azi de literatură? Eu le spun aşa: toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie…Nu ştim de ce avem nevoie şi nu ştim de ce ne urâţim-suntem tot mai urâţi noi românii, nu aşa la faţă, ci urâţi sufleteşte. Omul care citeşte, iubeşte literatura are o lumină care se transmite în jurul său…Exact sau asemănător cu boala numită scorbut, când apar pete pe faţă – din lipsa Vitaminei C, aşa şi cu lipsa de literatură, muzică, arte în general, carenţă care ne face mai urâţi…Cultura, îngeneral înobilează, înfrumuseţează, unii chiar, exagerând, şi atribuind culturii o alură de superioritate…Păi ce cultură e aia pe care unii o divinizează…Cultura se face şi când se lucrează pământul…Un om cultivat arată ca un lot de pământ cultivat… Cultura nu înseamnă să citeşti numai cărţi. Cultura te umanizează, un om necultivat devine un om animalic… Dacă suntem oameni, cultura ne face şi mai oameni!…Dacă ne-am ocupa zece ani numai de învăţământ şi cultură, absolut totul s-ar rezolva în ţara asta!… toate problemele având un răspuns…fiecare şi-ar face datoria, fiecare ar avea înţelegere pentru semenul său…Cea mai mare dorinţă a mea să fiu condus de oameni pe care-i respect…Să mă simt ca un englez care înainte de a bea o bere se uită la Palatul Buckingham şi, dacă vede drapelul arborat, crede că regina e liniştită, şi bea şi el liniştit berea…În România Teatrul a avut o menire extraordinară, nu numai la întreţinerea plăcută a populaţiei, dar şi la educarea ei. O adevărată vocaţie a românului-teatrul!”
LAURENŢIU ULICI: NUMĂRUL DRAMATURGILOR MULT MAI MIC DECÂT AL POEŢILOR ŞI PROZATORILOR
Claudiu Groza le-a spus celor prezenţi că activează în teatru de 18 ani, de când a devenit critic. În 1994 s-a întâlnit cu Paul Everac, şi acesta i-a spus: „Domnule dragă voi tinerii trebuie să militaţi pentru jucarea dramaturgiei româneşti”… C Groza i-a răspuns… „Păi domnule profesor, dacă nu se joacă dramaturgia românească, acest lucru este din cauza dramaturgilor!”…Studiind problema, ulterior, anuarul dramaturgiei româneşti pe ultimii trei ani, proaspătul critic ardelean a constatat că exista multă dramaturgie şi, că Paul Everac era jucat cel mai mult!… „Ce paradox! am şi scris chestia asta”…Referitor la faptul că nu există dramaturgie română, cum zicea Andrei Şerban, criticul Groza a spus că „Laurenţiu Ulici, în Istoria Literaturii Române remarca că numărul dramaturgilor este extrem de mic faţă de numărul poeţilor şi prozatorilor…În prezent există o problemă în literatura română, cu două tăişuri; pe de o parte există dramaturgi care provin din scriitori, care sunt într-un con de umbră, şi dramaturgi proveniţi din actori şi din regizori…Eu sunt partizanul canonicilor , al celor cum sunt cei de faţă, dar trebuie să recunosc, ca critic de teatru, că actorii şi regizorii simt mai bine impactul cu publicul…”
Ion Parhon: „Nu împărtăşesc teoria domnului Groza cu dramaturgi scenarişti şi dramaturgi autentici… Vă reamintesc vorbele lui unui mare regizor, Alexandru Tocilescu, care întreba de ce nu sunt puse în scenă piesele de la concursurile, care sunt atâtea?…şi la care tot Tocilescu îi sfătuia pe directori: păi să le joace cei care le premiază!…Şi avea dreptate Tocilescu; sunt texte multe care vin la concursuri, foarte ineresante, care atrag cititorul, dar care nu au treabă cu scena…Astăzi este necesară o mai bună relaţionare între directorii de teatru, regizori şi dramaturgi”…
Mihai Lungeanu: „Nu cred că se mai pot spune multe lucruri, eu nu pot vorbi decât în calitate de ambasador al teatrului radiofonic, nu numai ca dramaturgie, cât ca efort al redacţiei de teatru, fiind şi cea mai ieftină formă de punere în contact între ascultător şi viitor cititor, şi lucrarea dramatică…Este singura formă de teatru care se realizează cu marfa clientului: cultura şi capacitatea de imaginaţie a ascultătorului. Prezenţa acestui CD în Festival onorează pe toată lumea (Goana după fluturi de Bogdan Amaru) şi este o parte din promisiunea pe care v-am făcut-o acum doi ani”.
Seara, invitaţii la Festival au urmărit piesa de teatru „Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, în regia lui Cristi Juncu, şi în interpretarea actorilor Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.
