Luni 14 decembrie 2015, ora 19.00,
Sala Lahovari, Râmnicu Vâlcea
SEARĂ RUSĂ
Orchestra simfonică a filarmonicii
Dirijor: Florin TOTAN
Solist: Francesco IONAŞCU-vioară
În program:
Serghei PROKOFIEV-Concert nr. 1
pentru vioară şi orchestră
Serghei PROKOFIEV-Simfonia clasică
Ce mai, Francesco Ionaşcu şi Florin Totan, în Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră, susţinut luni seară pe scena Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea (noi le tot zicem edililor să schimbe numele oraşului: „Noul Râmnic”-s-a mai chemat şi Noul Severin) au ridicat sala în picioare şi-n aplauze furtunoase cum de mult nu am văzut, şi după „Simfonia clasică”, semn că publicul meloman vâlcean s-a schimbat, a devenit mai exigent şi, şi-a demonstrat apetitul pentru marea muzică rusă şi, care, foarte curând, a devenit muzica sovietică a secolului XX, muzică de top mondial! Spre exemplu, dacă la concertul pentru vioară am stat crispat, trebuind să filmez „din mână”, şi am obosit de atâta încordare, în partea a II-a am urmărit în picioare această „Simfonie clasică” fiind pe punctul de a ieşi după efortul şi încărcătura emoţională de la concert…uluitor! N-am ieşit şi bine am făcut fiindcă am fost martorul acestui expozeu al publicului vâlcean pentru înalta cultură!…ce cultură! şi când? chiar în preajma Revoluţiei din Octombrie, care a adus puterea sovietică în lume…Cât de puternic şi eroic s-au comportat intelectualii ruşi, ca spiritul rusesc, al lui Dostoievski şi Tolstoi, să nu dispară, să rămână lângă „mujicii” ruşi; să rămână lângă trupul sfânt al ţarului Nicolae al II-lea, incluzând în el şi familia! mitraliată nemilos şi bestial cu gloanţele Armatei Roşii; una dintre crimele ordinare, poate cea mai ordinară! da, atunci a scris Prokofiev aceste două lucrări, concertul-de un spirit revoluţionar nemaivăzut (formă şi fond-acadenism-ştiinţă a compoziţiei-când toată lumea dărâmă şi destructurează artele celeste ale clasicismului european) şi care întemeiază o modernitate unică! …şi simfonia, arătându-ne un spirit cu faţa către perfecţiune, după modelul lui Mozart, către Dumnezeu, întrupătorul de har artistic. Cele două interpretări s-au desfăşurat în tenta acestor întâmplări, uluitoare, care au schimbat faţa secolului XX, dovedind respectul artiştilor din această seară pentru partiturile acestui compozitor. În plus ar trebui să observăm această unitate tonală şi de ritm, în diversitate, specifică opusurilor de concert ale lui Serghei Prokofiev, care, majoritatea, au în exces tenta de „dezbatere”-uneori dialog- a temei muzicale, aceeaşi ca la Bach de pildă, şi care de la început şi până la sfârşit se desfăşoară între instrumentul solist şi celelalte din formaţia, obligatoriu, concertantă; adăugându-se, în plus, vioara-şefă de partidă din orchestra, cum spuneam, anume pregătită, operă a unui „alchimist”! în care totul se face după regulă, ca după o căutare ştiinţifică, după ce „emoţia” a fost prima… Desigur, fără cei doi, violonist şi dirijor, şi orchestră (la simfonie, magică!), realitatea tehnică şi artistică ar fi fost alta… Francesco Ionaşcu, de data aceasta (cealaltă s-a întâmplat în concertul de Şostakovici, de acum un an: colosal, extraordinar…) nu i-am mai găsit superlative pentru interpretare. Abia acasă, revăzând relaxat filmul celor trei părţi, repet, magice: Andantino, Scherzzo- Vivacissimo, Moderato-Andante, a reapărut în mine ritmul şi forţa de expresie, condensarea tonală, extraordinare, specifice acestui mare compozitor!…după audiţie, având impresia că a trecut peste mine un tsunami! Am reuşit să selectez pentru vizitatorii site-ului www.culturaarsmundi.ro, Arhiva Video, un fragment din acest concert, partea a II-a, Scherzzo, în care Francesco Ionaşcu îşi arată marea clasă…pe care noi i-am intuit-o, în scris, încă din 2005, la Festivalul Tinere Talente-Râmnicu Vâlcea, când îl numisem, Micul Oistrach!
pcickirdan,
27 12 15
