Frământările de pe scena politică din ultima vreme nu sunt provocate, paradoxal, de schimbul de bileţele otrăvite dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu. Cel care a aprins vâlvătaia suspendării Preşedintelui României şi toarnă în continuare gaz peste focul neînţelegerilor dintre cele două Palate nu este altul decât fostul prim-secretar al CC al UTC, rivalul şi groparul lui Ceauşescu, emanatul din Duminica Orbului, Ion Ilici Iliescu.

Hidroenergeticianul şcolit la Moscova se află, spre disperarea sa şi a consoartei Nina, la limita retrogradării sale politice. După ce a fost dat afară din fruntea partidului pe care l-a moşit în timpul loviturii de stat ce a urmat protestului revoluţionar de la 1989, Iliescu a primit un rol decorativ, precum o mumie într-un muzeu de vechituri. Or, el care de la ’48 încoace tot luptă şi luptă, nu se putea, mă înţelegeţi, ca să stea pe marginea terenului şi să chibiţeze, mâncând seminţe cu alţi foşti politruci rejectaţi. Nemulţumit că trebuie să facă temenele în faţa “prostănacului” de Mircea Geoană, cel care i-a luat locul la cârma PSD, Nelu Cotrocelu a fost nevoit să cadă la pace cu cel care l-a poreclit astfel şi să găsească împreună cu PRM o soluţie pentru creşterea în sondajele alegătorilor.

Artizan al atâtor lovituri sub centură date democraţiei originale de pe Dâmboviţa, Iliescu îşi încearcă pentru ultima dată talentele intrigante şi dezbinatoare. Lozul său câştigător îl poate constitui suspendarea lui Băsescu, care ar duce la instalarea interimară a lui nea Nicu Votcăroiu pe scaunul de la Cotroceni şi organizarea de către acesta a unor alegeri anticipate după chipul şi asemănarea celor din 1990, 1992 şi 2000. Ca să cîştige acest pariu şi să se cocoaţe iar în fruntea trupelor pesediste, Iliescu nu se sfiieşte să pună la cale o nouă mineriadă. Ultima din viaţa sa, căci împlineşte totuşi 77 de ani.

Deşi nu-i mai are în preajmă pe foştii aghiotanţi Năstase, Mitrea şi Cozmâncă, fostul preşedinte al ţării este ajutat în noile sale demersuri de bandele securiste ale lui Vadim, aceleaşi care l-au sprijinit şi atunci când i-a chemat pe mineri la Bucureşti ca să înăbuşe mişcarea anticomunistă din Piaţa Universităţii şi ca să-l dea jos pe incomodul premier Petre Roman. Aceleaşi bande extremiste l-au inventat pe Miron Cozma şi l-au pus să agite minerii din Valea Jiului, într-o mişcare sinucigaşă, ca să pornească un război fratricid împotriva fraţilor lor din restul ţării, împotriva Ţării însăşi, a stabilităţii şi a instituţiilor sale legitime. Toate acestea Iliescu le-a făcut şi le face nu doar dintr-o vanitate personală de a se afla mereu în fruntea bucatelor, dar şi pentru că are nişte comandamente clare trasate de foştii săi instructori politici de la Răsărit. Cum altfel vă explicaţi că acest scandal al suspendării preşedintelui Băsescu şi al contestării guvernului Tăriceanu s-a inflamat brusc imediat după acceptarea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană şi în apogeul luptelor anticorupţie declanşate împotriva cercurilor mafiote ?

Cui nu-i place noul curs al României, noile sale orientări vădit pro-occidentale şi pro-americane ? Cine are, oare, interesul ca oficialii de la Bruxelles, străinătatea chiar să creadă că ţara noastră - care stă, vorba domnului Iliescu, ca o sulă în coasta Rusiei - nu-şi are conducătorii potriviţi ? Cui nu-i convine ideea lui Băsescu de reunire a României şi a Moldovei de peste Prut între graniţele virtuale ale Uniunii Europene ?

Pe de altă parte, să nu uităm că Ion Iliescu are încă nostalgia vremurilor în care totul îi sta la picioare, el fiind tătucul care avea grijă de noi. Revoluţionar de profesie, ca şi tatăl său, a fost mai toată viaţa “muncitor cu vorba”, adică activist de partid. În această calitate, a ocupat mai mereu câte o funcţie importantă în nomenclatorul de partid, care i-a asigurat un trai liniştit. Ba a fost secretar cu propaganda la CC al PCR, ba prim-secretar al CC al UTC, ba prim-secretar al unor comitete judeţene de partid. Nu cunoaşte munca decât din manualele de marxism şi din relatările activiştilor din subordine, nici măcar acasă nu a bătut vreun cui într-o ulucă, nu a înlocuit un bec ars. La piaţă s-a dus doar pentru a-l vedea lumea la televizor. A avut întotdeauna zeci de servitori în preajmă, el care milita împotriva vieţii burgheze şi a exploatării de către om. Slugi plătite de către noi, contribuabilii.

S-a spus mereu că Iliescu e “sărac şi cinstit”. Fals. Căci nu a întinat doar idealurile comuniste de austeritate materială şi egalitate socială cu ceilalţi membri ai societăţii, dar a fost şi unul din miile de profitori nomenclaturişti. A stat tot timpul pe gratis în vile somptuoase rechiziţionate de la “duşmanii poporului”, a mâncat şi a fost servit pe gratis de personalul pus la dispoziţie de “gospodăria de partid”, a avut mereu o maşină la scară, miliţieni, securişti şi sepepişti care să-l apere (de cine?) şi să-i rezolve cele mai alese pretenţii. Trai nineacă, pe banii poporului !

Chiar dacă nu a făcut el personal afaceri dubioase, Iliescu le-a acoperit tot timpul prin atitudinea sa pasivă, prin protejarea unor apropiaţi devotaţi, care au întreţinut în jurul Palatului Cotroceni zeci de reţele mafiote. Până şi un Dan Iosif şi-a luat vilă în cartierul Primăverii, pe care nu mai vrea să o retrocedeze adevăraţilor proprietari.

Văzând ea “bunicuţa” că se apropie funia de par, s-a gândit că ar mai fi rost de o mineriadă, măcar să aibă un dosar bogat când va fi judecată pentru încercările disperate de deturnare a mersului României către adevărata democraţie. Acum are însă un preşedinte de ţară care, în ciuda unui trecut pus sub prezumţia unei colaborări cu fosta Securitate, nu a ezitat să solicite desecretizarea dosarelor foştilor informatori ai acestei instituţii represive, s-a luat la trântă cu marile cercuri de interese mafiote din jurul guvernului şi al ministerelor, a cerut controlul amănunţit al averilor demnitarilor, mulţi îmbogăţiţi peste noapte, prin “tunuri” trase economiei naţionale.

În mineriada sa de suspendare a lui Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, Iliescu a primit un sprijin neaşteptat din partea presei. Presă care a fost cumpărată, în proporţie de 80 la sută, de cercurile mafiote de interese. Aproape niciun gazetar nu vrea să analizeze conţinutul bileţelului trimis de Tăriceanu lui Băsescu, toţi îl acuză doar pe preşedinte că l-a făcut public şi nu a tăcut mâlc, că se bagă peste premier şi afacerile sale, în loc să stea şi să bea whisky la Cotroceni. Ca să se manipuleze opinia publică, se scot de la naftalină tot felul de hârtii cu rezoluţii prezidenţiale către miniştri, neutre ca mesaj, dar acuzatoare ca …procedură, pentru că ar fi trebuit adresate doar premierului. Unii avocaţi ai PSD, care şi-au luat vile de la RAPPS pe doar …100 (una sută) euro, nu ezită să afirme că Băsescu încalcă zilnic Constituţia, chiar şi atunci când respiră. Conservatorii, galbeni de frica neatingerii pragului de intrare în parlament în cazul unor alegeri anticipate, îl şantajează pe preşedintele Băsescu cu ameninţarea dezvăluirii unor noi înscrisuri penale ale acestuia, pe care însă nu le prea găsesc.

Poate că ar fi bine să se ajungă la referendum, pentru a vedea că poporul alegător, ca şi oficialii europeni, îl percep pe Băsescu ca pe un reformator al vechilor structuri comuniste şi securiste, un preşedinte nu lipsit de anumit tact în luările sale de cuvânt şi în menţinerea unor prietenii, dar un jucător activ, mereu cu ochii pe cei care încalcă prea ostentativ legile ţării. Dacă ar avea onoare, Iliescu şi toţi parlamentarii care au cerut suspendarea lui Băsescu ar trebui să-şi dea demisia a doua zi după votul negativ al electoratului.