Puţini sunt cei care îşi mai amintesc astăzi de Cornel Chiriac, copilul teribil al radioului nostru. Prin anii ’60 era însă cel mai iubit şi mai cunoscut comentator de muzică de jazz şi pop-rock din ţara noastră. Emisiunea sa intitulată “Metronom”, difuzată mai întâi la Radio Bucureşti (actualul Radio România Actualităţi), apoi la Europa Liberă, ne ţinea treji noapte de noapte, informându-ne cu tot ce era mai nou în muzica bună a lumii. Cornel Chiriac a fost idolul tinereţii noastre, prietenul nevăzut din eter care ne-a dat putere şi speranţă să credem că ne-au crescut aripi şi putem zbura liber prin cerul imaginaţiei noastre. Datorită lui am devenit un insomniac incurabil şi un împătimit al muzicii de jazz. Datorită lui am descoperit şi Radio Europa Liberă.
Împlinirea a trei decenii de la asasinarea lui Cornel Chiriac de către un puşti detracat, la München (Republica Federala a Germaniei), în noaptea de 4 spre 5 martie 1975, a trecut aproape neobservată de presa noastră culturală, ba chiar şi de mulţi dintre foştii lui colegi. Doar două sau trei publicaţii au inserat cîteva rânduri comemorative, iar România Actualităţi a fost singurul post de radio care i-a dedicat o întreagă emisiune. Din fericire, mai mulţi admiratori au deschis câteva site-uri prin intermediul cărora putem afla date despre furtunoasa sa viaţă şi îi putem reasculta inconfundabila voce cu care ne atrăgea ca un magnet. El nu a fost doar un comentator de muzică bună, ci şi un educator, un formator de conştiinţe. Datorită lui mulţi dintre noi am putut afla că există şi o altă lume decât a cozilor la carne şi a demonstraţiilor festiviste.
Eram elev de liceu când l-am descoperit, prin 1967-1968, cred. Stăteam în gazdă la Coana Anica, pe beciul casei din str. Lenin nr.241. Era într-o noapte lungă de iarnă, când i-am reţinut vocea şi comentariul spumos pe marginea unor piese de jazz, de-atunci l-am urmărit cu mare atenţie, chiar şi când difuza alte genuri muzicale, cu piese celebre cântate de Jim Hendrix, Bob Dylan, Rolling Stones sau Wilson Picket. Am cumpărat chiar şi un disc din seria “Jazz-Electrocord” cu comentariul său, deşi nu aveam încă un pickup la care să îl ascult.
În acea perioadă editam, clandestin, mai multe reviste scrise de mână, printre care şi “Balenele”, şi ţineam un cenaclu literar-artistic la mine acasă. Atunci am înfiinţat şi Academia Tinerelor Speranţe, în care ne-am asociat mai mulţi puşti de liceu, care aveam pretenţia că suntem nişte poeţi, pictori, muzicieni sau critici de artă mai altfel decât cei pe care ni-i promova exclusiv şi insistent propaganda culturală a vremii. Printre semnatarii actului de constituire a Academiei noastre se afla şi Ion Ciobotaru, coleg de clasă, la “sportivă”, cu bunul meu prieten Petre Cichirdan. Cu Ciobi aveam lungi discuţii despre noutăţile transmise la emisiunile lui Cornel Chiriac, spre disperarea amicului nostru comun, care nu concepea decât muzica clasică, urechea lui auzind doar alămurile din “Walkiria” lui Wagner şi marşul din “Eroica” lui Beethoven.
La un moment dat, prin 1969 am constatat dispariţia emisiunii “Metronom” de la Radio Bucureşti. Nu s-a anunţat nimic oficial, dar a început să circule printre noi zvonul că Cornel Chiriac ar fi fost nevoit să fugă în străinătate, pentru că a difuzat o melodie interzisă la noi, “Back in the USSR” cântată de formaţia Beatles. Într-adevăr, spre sfârşitul anului am aflat de la Ciobi că “îngerul nopţilor noastre” îşi mutase emisiunea la Radio Europa Liberă, post care transmitea şi în limba română. Şi am început să mă chinui să îl ascult din nou, printre bruiaje şi pârâituri, neînţelegînd de ce audiţia devenise dintr-odată aşa proastă. Naiv, puneam totul doar pe seama depărtării. La şcoală nu ne explicase nimeni că nu aveam voie să ascultăm acest post de radio, că era interzis, nici profesorii, nici cei de la UTC nu ne-au atras atenţia că nu aveam voie să scriem şi să solicităm melodii lui Cornel Chiriac la noua lui adresă. Eu tocmai mă pregăteam să-i cer redifuzarea unor piese ascultate cu un an înainte la emisiunea “Jazz à la carte” la Radio Bucureşti, când a căzut trăznetul. Am aflat că s-a convocat mare şedinţă mare de UTC la liceu, unde voiau să îl sancţioneze drastic pe Ciobi pentru că i-ar fi scris lui Cornel Chiriac în RFG. Nu mai ţin minte dacă i-a fost interceptată scrisoarea de Securitate sau i se difuzase numele pe post. Nişte zeloşi din UTC umblau însă printre noi, elevii, ca să votăm excluderea lui Ciobi din UTC şi din şcoală. Am intrat în panică. Dacă se afla că şi eu urmăream şi comentam emisiunile muzicale de la Europa Liberă?
L-am chemat pe Bizu, cum îi spuneam amicului meu Petre Cichirdan, şi ne-am sfătuit ce să facem. După lungi şi chinuitoare ezitări, am hotărât să ne ducem la şedinţă, iar dacă era să fim implicaţi, să ne solidarizăm cu Ciobi şi “să murim frumos” alături de el. Şedinţa s-a ţinut în lunga sală de mese de la cantină şi la ea au fost obligaţi să participe toţi elevii din liceu. La şedinţă au venit activişti de la Comitetul judeţean şi municipal al UTC, între care şi prim-secretarul implicat în “arestarea” mea în cazul revistei “Balenele”. Acuzaţii dure, înfierări cu mânie proletară, propuneri de eliminare din liceu, cele mai multe venite, culmea, din partea unor colegi oportunişti care se prea poate să fi fost şi turnători la Securitate, atât ai lui Ciobi cât şi ai mei. Când s-a propus excluderea, am vorbit cu o serie de alţi colegi, care ascultau şi ei emisiunile lui Cornel Chiriac, dar nu se lăudaseră public cu aceasta, şi am început să facem zgomot în spatele sălii, unde ne aflam, tropăind din picioare, vociferând şi fluierând din degete. Am strigat că nu e drept ce se petrece, că nimeni nu ne-a spus ce este şi ce nu interzis, că s-a ascultat şi s-a solicitat doar muzică, nu s-a făcut altceva. S-a iscat rumoare puternică, profesorii de la catedră ţipau să se facă linişte, activiştii erau contrarieraţi de atitudinea şi mica noastră revoltă, neînţelegând cum se poate petrece aşa ceva într-o şedinţă UTC de “demascare şi condamnare” a unor devieri de la morala socialistă.
Atunci s-a desprins de lângă noi un bărbat tânăr, pe care îl crezusem că e vreun profesor nou, s-a dus la prezidiu şi a vorbit ceva cu unul din activişti. Acesta l-a privit stupefiat, dar nu a comentat, semn că bărbatul era cineva cu grad mai mare între ei, şi s-a renunţat la excluderea lui Ciobi din şcoală, reţinându-se teza noastră cu lipsa de intenţii duşmănoase şi necunoaşterea interdicţiilor respective. Ciobi a terminat liceul şi apoi o facultate de drept, fiind astăzi un distins jurist în oraşul nostru.
Cornel Chiriac, născut la 9 mai 1942 şi mort la nici 33 de ani, a fost, după cum se vede şi din această mică întîmplare de acum aproape patru decenii, nu doar un mare comentator muzical, dar şi un ferment al aspiraţiilor noastre de libertate, incendiarele sale emisiuni de la Europa Liberă alimentând substanţial combustia care a dus la răsturnarea regimului totalitar în decembrie 1989.

Constantin Poenaru

20. 02. 06

    Comments >>