PICTORI SI SCULPTORI VALCENI. ALEXANDRU MARIN
Categ: Arte plastice | • by Petre Cichirdan
Mulţi dintre noi am urcat la etajul 1 din cadrul magazinului "Cozia", denumit şi " Winimarkt", şi am întâlnit acolo un pictor, desenator, care se oferea să ne execute un portret...
La Paris, acest lucru este ceva obişnuit, la Rm. Vâlcea pare, zic eu, ceva de vis...
Alexandru Marin este numele celui care se expune, public, în ideea de a da perenitate figurii din faţa sa, căreia, contra unei sume obişnuite, îi execută, în creion, portretul.
L-am întâlnit într-o manifestare directă, nu demult, la expoziţia de grup "Winimarkt" de la parterul acestui magazin, l-am întâlnit, zilele trecute, şi în atelierul personal.
Mi-a prezentat zeci de tablouri, gata făcute, mi-a prezentat zeci de cadre pregătite pentru viziuni viitoare...
Alexandru Marin neglijează ce a făcut până acum, se pregăteşte asiduu pentru o expoziţie viitoare...Nu mai contează ce a văzut, ce a simţit, ce au spus alţii despre el, despre pictura lui, contează noua viziune pe care o simte ca pe un univers fără limite de spaţiu şi timp...Ca pe un tunel fără sfârşit.
Pregăteşte, pentru vâlceni, tablouri într-o viziune nouă, modernă, mişcare continuă de imagine şi non- imagine, tente abstracte şi tente figurative, multiple linii şi mase cu sens şi fără sens, în care ,totuşi, important rămâne omul! Omul abia simulat.
O stare de nebunie pe care el însuşi o numeşte astfel şi prin care ne explică, făcând referire la unele tablouri, executate deja, legătura sa cu starea de modernitate...
Tablourile existente în acest moment, putem să-i spunem chiar momentul Winimarkt, exprimă starea de indecizie a pictorului, starea oscilantă între figurativ şi abstract.
În cazul absatractului, el caută între cei care se manifestă astăzi, între docţi şi semidocţi.
În cazul figurativului, rămâne în apropierea impresionismului, se reclamă şi în simbolism, uneori îl găsim cautând în fovism...
Oricum ar fi, într-atâta stare de căutare, se simte nevoia evitării posibilelor epigonii...
Până acum surprinde succesul de sală a lui Alexandru Marin, succes pictural care, după opinia mea, constă în distincta tentă de culoare, lipsa clarobscurului, delimitările, dintre forme şi dintre culori, făcându-se abrupt, fără trecere, aşa cum au fost definitiv sugerate de precursorii secolului XX.
Cum am mai spus, la Al. Marin se apreciază construcţia îndrăzneaţă cu puternice rădăcini în impresionism, susţinută, însă, de un figurativ bine conturat, fără fidelitate în câmpul fotografic...
Alexandru Marin, pictor vâlcean, este născut la Tg. Cărbuneşti, jud. Gorj, în 02.09.1954.
Precum cei mai mulţi gorjeni ( mai puţuin T. Arghezi, C. Brâncuşi), care s-au dedicat unei cariere militare, şi A. Marin se îndreaptă către aceeaşi îndeletnicire şi astfel îl găsim absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate Rm. Vâlcea.
În 1990 absolvă Şcoala de Artă din Rm. Vâlcea, secţia pictură...
Iată câteva premii la concursurile naţionale: "menţiuni" la Saloanele Naţionale ale artiştilor plastici amatori, Sibiu, 1994,Constanţa, 1995, Piteşti, 1996; premiul "Constantin Iliescu", 1995, oferit de Centrul de Creaţie Vâlcea şi în 1999, la Piteşti, menţiune la Salonul Naţional al Şcolilor de Artă, ed. a V- a.
Expoziţii personale: 1984-Rm. Vâlcea, 1990- Rm. Vâlcea, 1991- Rm. Vâlcea, 1994- Bucureşti...
Expoziţii de grup: 1988,1989, 1990- Drăgăşani, 1994- Bucureşti, Sibiu, Avrig, 1999- Craiova, 1988,1996, 1999,2005- Rm. Vâlcea
Participări la saloane judeţene, interjudeţene, naţionale: 1994- Salonul artiştilor plastici, Sibiu, 1995- Salonul interjudeţean de peisaj, Constanţa, 1996- Salonul naţional al Şcolilor de Artă, Piteşti, 1998- Salonul naţional de pictură naivă Piteşti.
Are lucrări în colecţii publice şi particulare din ţară şi străinătate: Galeriile Espance Schera-Marsilia, Şcoala Militară Rm. Vâlcea, Cercul Militar Naţional Bucuresti, Muzeul de etnografie din Maldăreşti- Vâlcea, Muzeul de artă din Avrig, Centul de Creaţie şi valorificare Vâlcea, precum şi în colecţii din Bulgaria, Franţa, Italia, Moldova, Olanda, Scoţia, SUA, Turcia, Ungaria....
06. 02. 06
Comments >>
Articol citit de 17 ori.