La etajul 2 al cofetãriei Boromir, cea de lângã parcarea cu merþane ºi congresmeni coloraþi, funcþioneazã, de ceva vreme încoace, o cafenea culturalã cãreia unii îi mai spun ºi ceainãrie ºi la care vin destui oameni destupaþi, interesaþi, unii pentru a lor comunicare cu presa, cu clasa conducãtoare, alþii chiar dorind sã schimbe idei între ei, direct, ca sub alura unui forum cetãþenesc.

     Când deþin ºi câte o slujbã publicã vin , pleacã, nu mai vin de loc ori vin mai rar, depinde ºi decât le e ºeful mai puþin sau mai mult… scârþar. Unii îºi fac prieteni, alþii îºi fac duºmani! Aici se vorbeºte pe bune, oricine are posibilitatea, dacã se simte liber, sã vorbeascã despre toate în sensul adevãrului global dacã, binenþeles, poate! Legea ciberneticã a feed-backului ne învaþã cã orice sistem în care se produce ceva este format din producãtori ºi consumatori. Se pot deci exprima toþi la aceeaºi intensitate. Cei care sunt fideli ideii de comunicare, libertãþii de exprimare, nu simt nevoia neapãratã a specialiºtilor, aflând în cei 15 ani de ºugubeaþã democraþie cã sintagma sã vorbeascã specialiºtii a devenit un netrebnic slogan sub care se ascunde chiar propria nepricepere! Mãsura luatã la întrunirea din ultima sãptãmânã din luna trecutã, luni, mereu ultima sãptãmânã din lunã, aceea ca întâlnirea sã se facã, de anul viitor, marþea, ultima sãptãmânã din lunã, este o hotãrâre valabilã, cãci aproape toþi membrii de bazã, putem sã-i numim chiar fondatori, vor ca lunea sã meargã la Filarmonicã…

     Cafeneaua lui Monu are un specific aparte. Pentru a înlãtura orice rigiditate în relaþia de situaþie, pentru invitare la conses sau la originalitate, Mircea Monu, din start, ca un ritual, deschide ºedinþa curentã prin ilaritate, cântã, deºi nu are talent în arta cântatului, o aceeaºi melodie, una din secolul trecut, pe un text de-al sãu în care preamãreºte discursul cultural (”de vinã-i doar cultura…”). La ultima întâlnire Mircea Monu a propus ca tematicã, pentru seara respectivã, dovezi pro ºi contra asupra locului unde a avut loc lupta de la Posada, cea din 1330, dintre Carol de Anjou ºi Basarab I, adicã cel fixat în Þara Loviºtei. Nu vreau sã notez aici toate intervenþiile, discuþiile, cãci nu acesta este scopul articolului meu. În numãrul ce va apare la sfârºitul lunii decembrie în Suplimentul Cultural ºi Artistic al Monitorului de Vâlcea va fi prezentatã, pe scurt, întreaga defãºurare a ºedinþei.

     Eu nu doresc decât sã mã rapotrez la acest eveniment, sã detaliez câteva dintre ideile mai importante, mai aproape de ipotetica realitate, exprimate de ceilalþi. Profesorul Nicolae Daneº, liceul Lahovary, a procedat la prezentarea fãrã cusur a unor argumente indubitabile, argumente care pot reliefa posibilitatea existenþei unor lupte pe zone ceva mai întinse, cuprinse între Câineni, Curtea de Argeº, Piteºti ºi Cãlimãneºti, în stânga Oltului. A prezentat argumente militare, strategice, deosebit de interesante, raportate la cele douã axe de drumuri, axa Curtea de Argeº- Sãlãtrucu-Periºani ºi axa Curtea de Argeº-Stoeneºti-Periºani (drumul ocolirii Coziei). Domnia sa arãta cã dacã oastea regelui ungur se afla undeva în patrulaterul Piteºti- Curtea de Argeº- Câmpulung-Târgoviºte, aceasta nu se putea întoarce pe unde a venit, aºa cum susþin mai toþi cei, îi numesc eu, cu alurã academicã, ci pe drumul cel mai scurt, unul din cele nominalizate mai sus. Multe, multe alte lucruri interesante legate de istoria Valahiei, cea a regiunii noastre, a fãcut profesorul Daneº, care ar trebui sã intre în cercul nostru de …cafegii! Abrubt ºi nemilos, ca orice cercetãtor ºtiinþific, istoric pasionat, aºa cum îi dã voie legea feed-backului, ing. Marian Pãtraºcu, dupã ce lãmureºte amfitrionul în legãturã cu eroarea lui Iorga, aceea de a pune semnul identitãþii între Pozzata (loc îngust), cea a luptelor din 1395 ºi Pozzata din 1330, localitate din munþii Muscelului, vine cu niºte argumente de mare atracþie logicã, pe placul chiar ºi al istoricilor sadea, cei care nu þin cont decât de documentul parafat, ºi îºi exprimã propriul punct de vedere, unul care rezultã dintr-o simplã deducþie, afirmînd cã tocmai tãcerea ulterioarã a lui Nicolae Iorga faþã de ipoteza din 1934 a lui Ion Conea care susþine Posada loviºteanã, este o valoroasã dovadã istoricã! Argumente de ordin toponimic, alte argumente de ordin folcloric ºi ritual, a prezentat istoricul literar, prof. Costea Marinoiu.

     Supãrat de atâta nepãsare din partea oficialilor locali ºi naþionali, Mircea Monu a îndemnat breasla istoricilor sadea sã cerceteze în adâncime solul din zona Posadei loviºtene ºi, mai mult, sã nu neglijeze cercetarea pivniþelor imperiale, cele din împrejurul Principatelor Române, cãci (ºi aici are dreptate) nu este exclus ca evenimente de cea mai mare însemnãtate pentru poporul român sã rãmânã voit ascunse… Spre neºansa celor prezenþi ºi ai celor de oriunde, partizani ai ideii Posadei loviºtene, de la aceastã întâlnire a lipsit tocmai cel mai important susþinãtor, Mihai Sporiº. Nu cu mult timp în urmã am vizitat muzeul Brukenthal din Sibiu ºi am fost înfiorat de dovezile de civilizaþie medievalã a acestor locuri, cele ale Sibiului ºi cele din apropierea ºi vecinãtatea lui. Mãrturiile sãpate în piatrã, ori pictate pe zid sau pe lemn, unele parcã fãcute sã-l inspire pe Michelangello (Pieta, în piatrã, sec XIII) ºi tot ele plus altele, cochetând acum cu trecutul ºi viitorul, Catedrala evanghelicã, vin sã ne demonstreze astãzi cã la nordul judeþului nostru, foarte aproape de noi, a existat, cel puþin pânã la Tãlmaciu, o mare civilizaþie europeanã, iar noi cei din sudul acestei însemnate regiuni, nordul regiunii valahe, nu aveam cum sã nu facem parte din ea… Aflatã pe tãrâmul Posadei loviºtene, armata ungureascã nu mai avea decât câþiva zeci de km pânã la teritoriu supus ei, Tãlmaciu! Am revãzut, cu ochii imaginaþiei, ordinul împãrãtesc dat de Mateiaº al Ungariei, lui Vlad Þepeº, domnitor din sudul Carpaþilor, de a apãra meºteºugarii saºi din nordul Carpaþilor…Pe unde credeþi dumneavoastrã cã alerga acesta mai repede spre cetatea Sibiului, apoi cãtre cea a Braºovului? Un prieten italian, constructor de drumuri, mi-a spus acum opt ani, când a plecat în Italia, cã va reveni dupã zece ani pentru a construi autostrada Curtea de Argeº-Sibiu, prin Câineni, drum prevãzut în planul italienilor (!) încã de peste o sutã de ani (actualul culoar IV). ªi atunci, era mai cunoscut drumul pe care venise armata ungarã pânã în centrul Valahiei ( þarã care cuprindea sudul Basarabiei de astãzi, una dintre cele mai puternice aºezatã între Orient ºi Occident), decât celebrul drum, cel mai scurt, dintre cele mai cunoscute lumi? Chiar ºi acum, dacã te afli între Câmpulung-Piteºti-Curtea de Argeº, într-o maºinã cu motor nu tocmai bun, cel mai uºor ºi în orice condiþii ajungi la Sibiu, chiar la Braºov, tot pe vechiul drum, cel pe care l-au dibuit romanii, ºi nu pe la Bran sau Posada de lângã Sinaia…

     Vedeþi, la Cafeneaua lui Monu, istorici nesadea, dar cu lecturã ºi logicã multã, înfruntã prãfuiþii academicieni, îi înfruntã pe cei nechinuiþi de pasiuni, pe cei prea livreºti ºi care tot timpul, în mod abuziv, aratã cu degetul spre litera legitãþilor neisprãvite… Frumos spunea Constantin Zãrnescu cândva…”Acolo unde istoricul nu gãseºte documentul, se descurcã poetul!” (Prefaþa la “Dracula în Carpaþi”).

20.12.05