Iatã cã dupã ce, în 2003, criticul ºi istoricul literar Constantin Deaconu, de la Govora, publica la editura Napoca Star din Cluj Napoca volumul „Scrieri literare”, o excelentã carte de criticã literarã ºi nu numai, închinatã unor scriitori de forþã ai literaturii noastre, contemporane, ºi principalelor lor lucrãri, Bartolomeu- Valeriu Anania, cu „Poeme alese”, „Strãinii din Kipukua” ºi „Rotonda plopilor aprinºi”, Constantin Zãrnescu cu „Dracula în Carpaþi”, „Principele Dracula, Doctor Faustus ºi Machiavelli”, „Ziua Zilelor” ºi „Teii înfloresc pentru Irina”, Mircea Cãrtãrescu cu „Postmodernismul românesc”, „Orbitor (Aripa stângã)” ºi „Orbitor – Corpul”, astãzi avem ocazia sã semnalãm o nouã, spunem noi, valoroasã lucrare a criticului vâlcean, „Complexul antinomic George Þãrnea" , apãrutã la aceeaºi editurã în 2004.

Dupã toate probabilitãþile ambele cãrþi vor fi prezentate, de cãtre autor, publicului pe 15. 04. 05 la Biblioteca Judeþeanã „Antim Ivireanu” din Rm. Vâlcea.
În 2004, 19 ianuarie, într-un articol ( în care s-au strecurat mai multe greºeli, fapt pentru care el a fost republicat, corectat în aceastã sãptãmânã) am fãcut o referire la adresa volumului „Scrieri literare” motiv pentru care, astãzi, îl vom prezenta doar pe cel închinat lui George Þãrnea.
    În capitolul care þine loc de prefaþã, „Preliminarii la poezia de-o viaþã ºi viaþa-poezie”, Constantin Deaconu „aruncã” o privire de ansamblu asupra scrierilor despre poezia lui George Þãrnea, în cadrul literaturii române, în istoriografia ºi critica literarã, prezentând pe rând ºi cronologic istoricii ºi criticii, cu lucrãrile aferente, care s-au exprimat în legãturã cu poetul recent dispãrut, reliefeazã poziþia lor criticã.
    Aflãm astfel despre menþionarea sa în „Istoria polemicã ºi antologicã” a lui Eugen Barbu, în „Istoria literaturii române de la creaþia popularã la postmodernism” a lui Dumitru Micu ºi, cu o mai stãruitoare definire, în „Dicþionar de literaturã românã contemporanã” precum ºi în „Istoria literaturii române de azi pe mâine” de Marian Popa.
    Cu o cercetare mai insistentã este semnalatã prezentarea poetului în „Literatura românã contemporanã - I” a lui Laurenþiu Ulici ºi este adusã în actualitate caracterizarea lui ca poet înnãscut, graþios, spontan, fãcutã de Nicolae Manolescu în 1980 cu ocazia apariþiei volumului „Scrisori de fiecare zi”, în "Cuvântul introductiv", apreciere pe care o considerãm ºi noi ca fiind cea mai apropiatã de realitate.
    ªi fiindcã am amintit de "Cuvântul introductiv", sã îl menþionãm, ca atare, ºi pe cel din cadrul lucrãriii de faþã, "Un Cuvânt Înainte", scris de Constantin Cubleºean, în care sunt remarcate studiile pertinente fãcute de Constantin Deaconu atât în „Scrieri literare”, cât ºi în „Complexul antinomic George Þãrnea”,referitor la ultimul, caracterizându-l ca pe un autentic studiu monografic cãruia îi lipseºte, nejustificat, capitolul biografic, spectaculos ºi el, ca întreaga poezie a acesuia.
    În aceeaºi prefaþã, semnatã de criticul clujean, George Þãrnea rãmâne un poet de vocaþie care a ºtiut sã-ºi cultive talentul, speculând oportunitãþile... epocii, dar a fost destul de abil ca sã eludeze inoportunitãþile.
    „Complexul antinomic George Þãrnea” de Constantin Deaconu este un studiu literar care acoperã cu referinþe critice întreaga operã poeticã, de la „Testamentele înþeleptului”, Bucureºti, Ed. Cartea Româneascã, 1974 ºi pânã la „Poeme supãrate rãu...”, Rm. Vâlcea, Ed. Conphys, 2003.
    Este analizatã substanþa poeticã a fiecãrui volum, sunt evidenþiate nuanþele care îl apropie sau îl distanþeazã de confraþi, ºcolile de poezie din care a fãcut parte, raportul poetic dintre el ºi înaintaºi.
    Este o carte purã despre numai poet ºi a sa poezie, se face simþit stilul aspru, prea teoretic, al criticului de meserie.
    Credem noi cã aceastã carte, ca ºi altele pe care le aºteptãm - scrise despre George Þãrnea, apare într-un moment potrivit, imaginea poetului, a poeziei sale, alternând între viziuni mai mult sau mai puþin reale. La fel (viziuni) ºi despre dimensiunea sa artisticã, impactul cu cultura vâlceanã.
    Constantin Deaconu a fãcut un pas important în direcþia contextului, teoretic ºi literar, poetic. Sunt încã multe de spus, de „curãþit”, de adâncit, referitor la stilul ºi moda literei, suflului haristic.
    Nepotrivit spiritului aventuros, lipsind încã datele complete – însemnãrile unor oameni competenþi, unor colegi de fapte, unor inºi înclinaþi mai puþin cãtre patriotismul local, dar care sã modeleze cât mai în real personalitatea poetului, criticul de la Govora se fereºte în abordarea scriitoriceascã sã împleteascã elementele biografice, cum spune ºi C. Cubleºean, cu cele ce þin strict de natura esteticã a poeziei. Este o aventurã, în cazul subiectului de faþã, încã, dacã nu chiar ºi una de naturã politicã, sã tratezi poezia scrisã simultan cu cea jucatã la scenã deschisã, sã vorbeºti despre artificial ºi natural în formularea versului patriotic, sã referenþiezi în plan estetic - dar ºi în cel filozofic- cu implicaþia termenilor de adâncime ºi suprafaþã, sã ordonezi între conºtient ºi inconºtient faptele unei vieþi care se autodefineºte ca fiind sinonimã cu aventura.
    Apariþia acestei cãrþi, lectura ei, ne trezeºte interesul, iarãºi, pentru poezia lui George Þãrnea, absenþa datelor biografice ne face sã rememorãm cunoscutele fapte petrecute în viaþã ºi sã încercãm a le intui pe cele necunoscute. Nu în ultimul rând, pentru cultura vâlceanã, este mai mult decât necesar ca figura lui sã fie redatã în termenii cei mai apropiaþi de modelul real.
    Personal, noi cei câþiva maturi, dar foarte tineri în anii ’70, am rãmas cu imaginea de poet profesionist, de “artist”, pe care a afiºat-o la Conferinþa pe þarã a profesorilor de limba românã, þinutã la Palatul de Culturã (actualul Tribunal), în 1969 sau 1970, când George Þãrnea a recitat, alãturi de noi, o poezie de dragoste. Eram invitaþi sã demonstrãm, public, cã la Rm. Vâlcea, în cadrul cenaclurilor ºi, mai nou, societãþilor literare abia înfinþate, elevii scriu poezie. Imaginea poetului, de atunci, mi s-a întipãrit pentru veºnicie în minte, incomparabilã, o alurã care se potriveºte doar cu cea pe care a intuit-o bine Nicolae Manolescu când l-a definit ca poet înãscut, graþios, spontan. Rm. Valcea, aprilie 2005