Deunãzi, mã întrebam, pe doi oameni care practicã aceeaºi meserie, care ocupã acelaºi loc în societate, care, îndeobºte, trebuie sã facã acelaºi lucru, oare ce-i poate deosebi? Care este baremul sau mãsura ca lucrul ieºit din mâna unuia sã strãluceascã, ºi a celuilalt, nu?
Ce-i face pe membrii unui ansamblu orchestral sau coral sã cânte mai bine ori cu mai mult patos în faþa unui dirijor, ºi în faþa altuia, nu?

ªi în primul caz, ºi în cel de-al doilea, avem de a face cu specialiºti sau oameni specializaþi…
Cota de execuþie artisticã, interpretare haristicã, este cea care face diferenþa întotdeauna, cea pe care, în general, specialistul fãrã har o atinge greu, iar cel cu har o are dintotdeauna, între el ºi cei cu care intrã în contact profesional neexistând bariere…
Aºa s-a întâmplat ºi cu dirijorul de la Craiova, maestrul Teodor Costin, în concertul de luni searã, aºa s-a întâmplat aproape mereu de când vine sã dirijeze la Rm. Vâlcea, concert care ne-a relevat încã o datã, dacã mai era necesar, un artist al baghetei. Cum spuneam mai sus, pe lângã harul interpretãrii artistice, Teodor Costin are acea splendoare a comunicãrii sufleteºti, liniºtea interioarã specificã înþeleptului, fãcându-se înþeles doar prin brava prezenþã fizicã…
Întru-un concert splendid, deosebit de greu, cu o stilisticã decurgând din aproape trei secole de muzicã, cuprinzând la limita din stânga, Suita în re Major, “Focuri de artificii”, de Georg Friederich Handel, scrisã în 1749, iar la limita din dreapta, Concertul nr.1 pentru pian ºi orchestrã de coarde, op. 35, de D. D. ªostakovici, scris în jurul anilor ’40, sec.XX., între ascestea fiind programatã ºi Serenada pentru orchestrã de coarde op. 48, de P. I. Ceaikovski, Teodor Costin ne-a arãtat cã este, încã, în vigoarea unei tinerþi a artei sale dirijorale, cã are gestul precis, exact, cã mediul sãu, orchestra ºi solistul, a oferit publicului exact ceea ce trebuie…
De câte ori îl vãd ºi îl ascult , de la spate, pe emeritul dirijor, îi identific tot mai mult stilul cu unul provenit din ºcoala de dirijat germanã, muzica rezultatã din arta sa, având tenta ºi ritmicitatea aceleiaºi ºcoli.
Teodor Costin are un prea mare merit în formarea orchestrei simfonice din Rm. Vâlcea, în formarea unui public meloman local cãci, nu trebuie sã uitãm, încã din 1970 venea cu orchestra craioveanã, lunar, altrnativ cu dirijorul Selbing de la Sibiu, pentru a crea aici minunate stagiuni muzicale…
O… Ce muzicã ne-a fost dat sã auzim în precedenta seratã muzicalã…Georg Friedrich Handel, Suita “Focuri de artificii”, scrisã dupã ce compozitorul se stabileºte în Anglia, dupã ce scrie “Muzica apelor” cu treizeci de ani înainte, dupã ce ascultã splendorile melodice din muzica italienilor Torelli ºi Scarlatti, pe cele desprinse din impetuozitatea ritmurilor dansante ale lui Henry Purcell, pe cele din propriile experienþe germane…O muzicã pe care poþi sã o asculþi la infinit, de mare echilibru ºi sugestie clasicã, având structuratã ideea de slavã ºi permanentã speranþã, aºa cum o întrevedem ºi în celebrul “March” din suita în re Major, cu trompetã, de acelaºi compozitor.
Muzica lui Handel este sugestivã pentru spiritul liber, independent, ea prevesteºte spiritul romantic, rãmâne însã canonicã formulei timpului sãu, rãmâne seninã ºi împãcatã cu limitele vieþii omeneºti…Rãmâne credincioasã între cele douã sintagme: “Ceea ce este veºnic, este adevãrat” ºi “Aleluia, amin!”.
Suita “Focuri de artificii” reuºeºte sã ne convingã de extraordinara apreciere de care s-a bucurat acest compozitor din partea urmaºilor sãi…”Este cel mai mare compozitor care a existat vreodatã…” (Beethoven), “ Handel este marele nostru maestru, al tuturor” (Haydn), “Handel este mare ca lumea” (Liszt).
Iatã, trompeta, acest instrument intempestiv precum o voce sugrumatã , dar foarte frumoasã ºi inspirantã, apare alãturi de orchestra simfonicã ºi dirijorul Teodor Costin, alãturi de pianista Adriana Maier, în Concertul nr. 1 pentru pian ºi orchestrã de Dmitri Dmitrievici ªostakovici.
Ce inspiratã aºezare…Dupã clasica muzicã tonalã, plinã de construcþie ºi seninãtate, apare o muzica declanºatã de structuri clasice, ritmatã în contextul unui timp mult prea zgomotos, într-un timp în care Schomberg declanºase deja canonada atonalismului, într-un loc, Uniunea Sovieticã, în care, cu toatã rigoarea protejãrii noului sistem, pãtrundeau, totuºi, viruºii preapocaliptici ai artei capitaliste…Dar ce mediu artistic exista, atunci, înnãuntrul ºi în jurul noului sistem…Evgheni Evtuºenco, Vladimir Maiacovski, Serghei Procofiev (ordinea nu este cronologicã), Stravinski, Serghei Diaghilev, Eisenstein, ºi câþi mulþi, mulþi, alþii…
În grandoarea creeri de mituri sociale, de imperioase adevãruri universale, de înãlþare a omului cãtre cel denumit supraom (clar, stare preluatã de la germani, dar pe fond slav), în asentimentul unor asemenea intenþii creative, serioase, ªostakovici rãmâne fidel marilor înaintaºi ruºi, apoi lui Gustave Mahler, ºi îºi permite sã fie ironic cu istoria proprie, sã glumeascã în spirit arlechinic… Cum altfel am putea numi armoniile ºi ritmurile rebele, paralele, tonalitãþile stridente, ruperile de ritm, precum cele din acest concert pentru pian ºi orchestrã (adaug eu, ºi pentru trompetã) sau precum cele din cvartetele sale de coarde, nr. 5 ºi nr. 9…
Trompeta este solistã, dar ºi acompaniazã, orchestra idem, pianul aºiºderea. Fiecare cu nebunia ºi deºteptãciunea sa! Fiecare îºi urmeazã o proprie partiturã. Publicul intuieºte, însã, unitatea de sensuri ºi de idei. Rezultã spectacolul, rezultã, spre fericirea noastrã, ARTA! Precum la circ, este ascunsã tristeþea, se aratã jovialitatea, fapta.
Memorabil acest concert! Memorabilã rãmâne ºi interpretarea pianistei Adriana Maier, cadru universitar la Academia de Muzicã din Bucureºti, tehnicã ºi plinã de spontaneitate, care mi-a adus aminte de anii tumultoºi ai deceniului 8, secolul trecut, când în interpretãri la fel de viguroase îi urmãream cu sufletul la gurã pe un Tudorel Dumitrescu sau pe un Vasili Alexeev…
ªi Adriana Maier, ºi Teodor Costin, au împletit virtuos firele muzicale ale acestui concert pentru pian, de ªostakovici.
Am ascultat, în aceeaºi searã, în aceeaºi interpretare (dirijor ºi orchestrã), dificilul opus, nr.48, compus de P. I. Ceaikovski, Serenada pentru orchestrã de coarde.
Din nou, orchestrã ºi dirijor, au realizat o interpretare de excepþie pe care publicul a rãsplãtit-o cu binemeritate aplauze...

Luni, 19 decembrie 2005, ora 19, Sala Lahovary, CONCERT DE CRÃCIUN. Interpreteazã: orchestra Filarmonicii, dirijorul MIHAIL ªTEFÃNESCU ºi sopranele CAMELIA CLAVAC ºi ALEXANDRA ªTEFÃNESCU.

19.12.05

    Comments >>