CONSTANTIN CERÃCEANU -
pictor vâlcean (1940 – 2006)
Categ: Arte plastice | • by P. Cichirdan
Motto (1)
Nici în prezent nu înþeleg, de ce vectorii, operatorii culturali- de drept reprezentanþi ai Guvernului României, fac reclamã ( sponzorizeazã) artei profesioniste ºi avangardiste, asociaþiior profesioniste, care au o bazã proprie de prezentare, producþie ºi creaþie, pe care le pot închiria, ºi în urma activitãþii cãrora, aceste asociaþii sau Uniuni profesionale, încaseazã un important procent, impozitat de stat! Din banul public nu se poate sponzoriza nici o asociaþie profesionistã, nici un membru al acesteia… Muzeul Judeþean de Istorie - de Artã, Biblioteca Judeþeanã, sunt bunuri de utilitate publicã, sunt plãtite din banul public, iar baza materialã a fiecãruia, nu poate fi oferitã unei Asociaþii profesionale care îºi închiriazã propria bazã materialã, în domeniul comercial. Conducãtorii acestor asociaþii nu pot fi membrii în Consiliile de administraþie al instituþiilor guvernamentale, creditoare. Nu pot beneficia de avantaje materiale provenite de la acestea.
• Asociaþia culturalã ECOSTAR 21
Motto (2)
Deºi, tot timpul, Societatea Culturalã “Anton Pann”, Cenaclul Artelor “Anton Pann”, Forumul Cultural al Râmnicului, a invitat ºi a intrat în parteneriat cu cele douã instituþii aparþinând publicului vâlcean, acestea nu au consultat, nu au invitat cele douã ONGuri la nici una din dezbaterile asupra proiectelor culturale (de mult holul Bibliotecii Jud. gãzduieºte personalitãþi ale lumii noastre artistice) de început, care sunt de interes public ºi nu personal(de imagine). Cunoscându-se intenþia Cenaclului Artelor de a organiza o bienalã a artiºtilor independenþi, cu ocazia aderãrii regiunii noastre la UE, în centralul etajat de la Muzeul de Istorie, dacã acesta era renovat, în Muzeul de Artã sau în holul Bibliotecii Judeþene (pe toate nivelurile), noii conducãtori ai acestor instituþii, au umplut imediat toate spaþiile cu aceeaºi, de câþiva ani, bãtãtoritã artã avangardistã, anacronicã, profesionistã, nemailãsând artiºtilor independenþi nici o ºansã, deci nici specificului cultural local, deºi, cei expuºi acum, câþiva, au împânzit comercial toate instituþiile bugetare ºi nebugetare, datoritã concurenþei neloaiale, în favoarea UAP, pe care autoritãþile locale ºi jud. au imprimat-o valoric sistemului artistic local.
• Cenaclul Artelor -“Anton Pann”
La Muzeul de Artã “Simian”, în sala centralã, este prezentatã expoziþia de picturã “Constantin Cerãceanu”, pictor vâlcean intrat în lumea umbrelor dupã o lungã ºi grea suferinþã chiar în acest an, motiv pentru care, dintr-un început, propun sã-i pãstreze fiecare un moment de reculegere.
Redãm în continuare scrisoarea lui Constantin Cerãceanu de pe vreamea când era internat la Sanatoriul de la Zãtreni:
"O scrisoare de la Constantin Ceraceanu
Constantin Ceraceanu, beneficiar, Centrul de Ingrijire si Asistenta Zatreni, Valcea
(Publicatã de Reþeaua de Arte pentru Comunitate “Împreunã”)
“O, drum si ape, nor si dor,
ce voi fi , cand m-oi intoarce
la obarsie, la izvor ?
Fi-voi dar atuncea? Fi-voi nor?”
Din “Cantecul obarsiei” de Lucian Blaga Izolat de lume, strain de orice vanitate in plan social complet anonim intr-un peisaj cultural bine identificat si tot atat de bine controlat ideologic, surd la orice doctrina si imun la presiunea modelelor, el s-a scufundat, pana in pragul uitarii, intr-o lume paralela, unde zac de mai multa vreme artistii fara noroc.
Ma numesc Ceraceanu Constantin, nascut la data de 29 octombrie 1940, in Dragasani, judetul Valcea si am domiciliat in Ramnicu Valcea. Am fost elev la Liceul Nicolae Balcescu, dupa care m-am hotarat sa dau admitere tot in cadrul acestui liceu. In timpul liceului, am obtinut note bune la invatatura, iar bacalaureatul l-am obtinut tot cu o medie mare .
Dupa absolvire, tatal meu, care era pictor de firme m-a luat ca ucenic la Pictura de Firme, pe care am invatat-o foarte bine. Am lucrat timp de un an si jumatate dupa care am decis sa ma angajez la Combinatul de Prelucrare a Lemnului Rm. Valcea, ca muncitor. In timpul liber pictam in acuarela iar mai tarziu am inceput sa pictez in ulei lucrari mici. In anul 1959, m-am hotarat sa dau admitere la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucuresti. Nu am reusit sa intru de prima data. Subiectele au fost destul de grele. La proba artistica, care era eliminatorie, am avut de desenat un gips care era o sculptura a lui Moise, un portret in carbune ce reprezenta un model al Institutului si o natura moarta.
In anul 1960, dorinta s-a indeplinit- am reusit. Primii doi ani de facultate m-am descurcat bine, pana in anul III, cand in viata mea a intervenit o cotitura care mi-a distrus personalitatea- m-am imbolnavit grav in urma unei deceptii in dragoste.
O verisoara de-a mea casatorita in Italia mi-a trimis un medicament strain cu ajutorul caruia am reusit sa ma insanatosesc si sa-mi termin Facultatea. Am luat licenta in anul 1966.
Am reusit sa obtin repartitie la Scoala Generala nr.4 Rm. Valcea, pe postul de profesor de desen pana in anul 1992, cand am fost pensionat pe caz de boala cu diagnosticul de “schizofrenie paranoida” .
In perioada 1992 -1997 am fost institutionalizat la Centrul de Recuperare Reabilitare Maciuca, apoi la Plausesti, Maglasi, judetul Valcea, dupa care am stat acasa pana la moartea mamei. Din luna septembrie a anului 2002, sunt internat in Centrul de Ingrijire si Asistenta Zatreni, judetul Valcea. Aici s-au desfasurat multe activitati culturale, s-au organizat excursii prin diferite localitati, la care au participat persoanele aflate in ingrijire, iar salariatii centrului manifesta multa intelegere fata de activitatile de creatie ale beneficiarilor.
Am inceput sa pictez din nou tablouri in ulei cu diferite aspecte din camera si diverse peisaje din comuna Zatreni, judetul Valcea. Timpul trece mai usor si ma simt mai indeplinit. Gandurile, aspiratiile si sperantele se regasesc in puritatea florilor pe care mi-ar placea sa le insufleteasca.
La Centrul din Zatreni, conditiile de viata sunt acceptabile si ceea ce este mai important pentru mine este ca pot sa pictez, dar tare as vrea sa pot sa merg si sa stau acasa. Pentru aceasta am nevoie insa, de o persoana cu suflet care sa ma ajute si sa ma inteleaga."
Publicãm mai jos un fragment dintr-un articol apãrut într-un cotidian naþional:
VERONICA MARINESCU
Curierul Naþional, Anul 2003, Nr. 3929
Ateliere necunoscute, “Constantin Cerãceanu, un impresionant fenomen naþional”
"[...] Nu face parte din Uniunea Artistilor Plastici, iar de cativa ani nici nu mai lucreaza. Astazi zace dramatic intr-un con de umbra, ne spune Susara, care a editat un catalog al expozitiei de la "Luchian 12", cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National.
Oare, nu ne revine noua, tuturor, sa repunem in drepturile ce i se cuvin "acest impresionant fenomen natural", neluat in seama decenii de-a randul? Fara indoiala, istoria artei contemporane va repara, intr-un viitor apropiat, aceasta grava distorsiune de perceptie. Si totusi, Constantin Ceraceanu trebuie salvat cat mai este in viata din lumea in care timpul si semenii nostri l-au abandonat…! […] "
Dupã cum se înþelege, la muzeul Simian (renãscut, într-un anume sens, parcã, peste noapte, ostentativ, cu ocazia acestui eveniment), s-a deschis o expoziþie de picturã “Constantin Cerãceanu”, interesantã, cu prea puþin afiºaj informativ, noi, cei mai mulþi, fiind interesaþi de personalitatea pictorului ascuns, ºters din societatea civilã oficialã, nici mãcar membru al fostei Uniuni a Artiºtilor Plastici Vâlceni (atunci când uniunea era o modã) nu a fost!
De ce oficialã? Pentru cã în particular, în familiile ºi casele cu ceva dovadã de valoare ºi culturã plasticã, acesta este bine cunoscut ºi reprezentat. Tablourile lui, alãturi de cele ale unui Iliescu sau ale unui ªtefãnescu, sunt înrãmate consistent ºi nu ca cele de pe simezele profesioniste…Nebunia care s-a creat ºi întreþinut în jurul sãu a dus la o situaþie anume, atât pentru creºterea valoricã a numelui, cât ºi a tablourilor în sine, astfel cã toþi cei care deþineau sau deþin un “Cerãceanu” sã nu îl vândã, sã nu îl expunã, sã nu-l arate, sã aºtepte pentru o creºtere mai însemnatã a acestei valorii…
Acum 10, 12 ani am cunoscut, în casa unui pasionat colecþionar, cred cã avocat, douã tablori semnate de acest pictor ºi pe loc am stabilit cã sunt în faþa unor valoroase lucrãri, produse spre sfârºitul secolului trecut, cu o substanþialã nostalgie a retrãirii postimpresionismului francez, cel material ºi iluzoriu rezultat dintr-o posibilã combinaþie Van Gogh – Gaugaine. De la primul s-a inspirat, timid, în ce priveºte galbenul solar, specific Arlesului, dar ºi asupra tuºei groase, substanþiale, plus teama de a nu fi un intrus în lumea artei, de la Gaugaine – uºor - Matisse, luînd tuºa culorilor, lipsa clarobscurului, imperceptibilul, aproape, figurativ…
Cultura plasticã a profesorului de desen de la Lahovary, sãracã în ce priveºte experienþa practicã, nu cuprinde elementele culturale ale unui Corneliu Baba, maestrul sãu de la Institutul N. Grigorescu, este una de naturã eclecticã, se simte dorinþa de construcþie, dar ºi permanenta dezechilibrare…Mi se pare pertinentã legãtura dintre Cerãceanu ºi Þuculescu, pe care o întrevede Pavel ªuºarã…
Paradoxal, trãind în inimã cu pictura francezã dintre cele douã secole, boemã ºi care nu admite epigonismul, se manifestã dorinþa de neasemãnare, de supãrare pe linie ºi culoare, dorinþa de a fi o excepþie…
Este clar cã lumea din jur i-a fost ostilã, deºi, dupã cum se aratã fanii sãi, cei care-i deþin lucrãri, repet, oameni elevaþi, nu s-ar spune cã a trãit într-un mediu total împotrivã…Totuºi, este vizibilã încercarea mediului de a-l izola ( din varii motive, probabil, cã a fãcut-o ºi singur ), dar, personal, regret cã nu s-a fãcut public nici un demers în sensul recunoaºterii sale mãcar unul, doi ani, pânã la internarea în Centrul de la Zãtreni.
Anemica sau lipsa totalã, uneori, de informaþie, în special dupã internare, mi-a adus cu neplãcere aminte de o situaþie, permiteþi-mi ( la scara cuvenitã) sã o numesc similarã, când, acum aproape un secol, Amedeo Modigliani se stingea, bolnav, la domiciliul sãu din Monparnasse 19, iar un celebru negustor de artã îl pândea pentru a-i prelua pe degeaba, opera. De atunci, în lume a urmat cel mai absurd comerþ cu nume de artiºti, cele mai snoabe ºi false licitaþii.
În cadrul expoziþiei de la Râmnicu Vâlcea, decembrie 2006, de la Muzeul “Simian”, în memoria lui C. Cerãceanu, cu tablori asupra cãrora nu se dã nici o explicaþie, privind proprietarul ºi momentul de execuþie, care dupã mine sunt sub impresia artisticã a celor cãteva vãzute în colecþia personalã ºi de care aminteam mai sus, s-a prezentat un album de salã, jenant tipãrit sub aspect tehnic, pe care nici acum, când scriu aceste rânduri, nu pot sã-l desluºesc. Nici mãcar un afiº nu era, pe undeva, la data când eu ºi cei câþiva prieteni am vizitat expoziþia…Mai rãu, într-o salã de alãturi, nu ºtim dacã pentru pururea, s-a organizat o altã expoziþie, cu tablori tot aºa, nedescifrate (doar suntem într-un muzeu, nu aºa?), dar cu un afiº pe care scria mândru ºi scurt: “Artiºti vâlceni” . Am recunoscut doi, trei ºi m-am întrebat: sunt ei artiºtii adevãraþi vâlceni? Sau numai ei? De ce în sala lui Cerãceanu nu a pus nimeni un afiº prin care sã se înþeleagã cã este ºi el un pictor vâlcean?…Pentru a câta oarã instituþia artisticã, publicã, vâlceanã, permite unui grup arbitrar ales, doar de câþiva ani reunit, sã se intituleze ca reprezentând arta plasticã localã ºi sã se afiºeze oriunde ºi oricând în spaþiul intern ºi extern? ªi pe banii cui?
Mergeþi la muzeu ºi vedeþi nivelul artei, acesteia, contemporane!
Iar dacã din întâmplare nu aveþi timp ºi drum pe la muzeu, mergeþi pe culoarele ºi în birourile de la Primãrie, pe cele de la Prefecturã, ºi veþi vedea mai bine acest nivel al culturii vâlcene ºi râmnicene…
Comments >>
Articol citit de 38 ori.
