După cum scriam într-un articol apărut săptămânile trecute, seria de concerte cu mare încărcătură artistică pe care le prevedeam a fi prezente în această stagiune jubiliară, zece ani de la înfiinţarea Filarmonicii, continuă, pe lângă solişti talentaţi, plini de curaj, programe variate şi atractive, pe scenă, alături de orchestra simfonică, au urcat şi dirijori valoroşi, asigurând publicului spectacole reuşite.
Este important pentru cultura muzicală locală, că există în momentul aceasta un atare interes, foarte mare, atât pentru arta muzicală în sine, pentru compozitorii care semnează conţinutul programelor, cât şi pentru arta interpretativă cotată la nivel deosebit. Cum altfel am putea considera, aceste minunate valori umane cântând la vioară, violoncel, la pian şi contrabas, sau aflate la conducerea orchestrală...
Muzica este arta cea mai scumpă, cea mai importantă pentru comunitate atât pentru riguoarea ştiinţifică care instrumentează în spiritualitate, cât şi pentru ordinea şi cantitatea de muncă înglobată. Muzica şi arta interpretativă, împreună, dau valoare şi faimă unui oraş...
Este important că trăim, că ne mişcăm în zona sau vecinătatea acestor arte, că le avem în vocabular, şi nu ne este totuna dacă putem sau nu spune...Aseară la Filarmonica din Râmnic a avut loc un Festival Beethoven în care s-a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major şi Simfonia nr.4 . Solist al concertului, la vioară, a fost Florin Croitoru, iar la pupitru orchestrei simfonice s-a aflat dirijorul Florin Totan. De ce? Fiindcă actul de cultură s-a realizat astfel pe jumătate din însăşi chiar citirea acestei fraze...cum bine spunea cineva că, la Paris, învăţa citind afişele de pe stradă.
Acest concert chiar s-a desfăşurat luni seară, publicul vâlcean având ocazia de a urmări cele două lucrări de Ludwig van Beethoven. Concertul pentru vioară fiind primul din secolul XIX, scris în concept nou, specific lui Beethoven, deschide seria marilor opusuri concertante scrise pentru acest instrument şi declanşează moda romantică, înscrisă cu aur, în istoria muzicii universale.
De altfel este şi foarte frumos, se înscrie printre lucrările care lansează mari instrumentişti şi cred că nu întâmplător pare a fi o replică, a titanului de la Bonn, dată lui Paganini...Sunt măsuri care reclamă solistului violonist însuşiri pe care le-a avut doar faimosul italian.
Ajungând la faima interpretativă, trebuie să spunem că această artă interactivă care te supune unei benefice terapi a uitării de sine, a întâlnit pe scena vâlceană solistul potrivit.
Mesager al artei interpretative muzicale peste tot în lume, Florin Croitoru face parte din familia de elită a şcolii româneşti de vioară, luni seară, la Rm. Vâlcea, el a făcut dovada deosebitului talent de care dispune, registrul său cuprinzând întreaga gamă de posibilităţi, dexterităţi şi stăpânire de sine. A demonstrat un extraordinar control asupra pretenţiosului şi dificilului instrument atât în ce priveşte mâna stângă cât şi în cea dreaptă. De aici şi cursivitatea fără excepţie, continuitatea sunetului, trecerea de la o mişcare la alta aproape fără obstrucţie, realizarea unei densităţi sonore pe care o întâlnim numai la marii interpreţi.
Nu pot să nu mă destăinui că prezenţa lui Florin Croitoru pe scenă, în acest minunat concert aparţinând lui Beethoven, mi-a readus în memorie imaginea lui Henry Shering pe care în urmă cu ceva ani, într-un Festival Enescu, îl urmăream pe scena Ateneului Român.
Ce m-a frapat atunci la marele violonist, ca şi acum la Florin Croitoru, a fost tocmai stăpânirea de sine şi concentrarea, lipsa de gest inutil, nobleţea exprimării.
După furibundele monologuri din concert, violonistul născut la Galaţi, cetăţean de onoare al acestui continent şi al mapamondului muzical, după ce a încântat auditoriul, nu putea decât cu câteva citate din Paganini să răsplătească în plus publicul.
Dacă Concertul pentru vioară şi orchestră a deschis seria concertului modern în chiar început de secol romantic, Simfonia nr. 4, de Ludwig van Beethoven, compusă în acelaşi timp cu concertul, alături de celelalte simfonii ale compozitorului, continuă deschiderea făcută de Haydn în domeniul simfonic şi împinge arta muzicii de concepţie, şi sentiment, către cele mai înalte zone ale spiritului. În peisajul propriu, al titanului german, Simfonia nr. 4 face parte din seria celor cu număr par, opuse ca filozofie simfoniilor impare Eroica, Destinului, sau Oda Bucuriei. În Simfonia a 4 a Beethoven exploatează rafinamentul estetic, liniştea, lipsa de conştient în convieţuirea cu implacabilul destin.
Trebuie să spunem că tocmai acest colorit filozofic, dorit de partitură, a încercat şi reuşit să-l transmită orchestra care, sub conducerea rafinată a baghetei lui Florin Totan, a reuşit din nou să se impună ca un ansamblu major în ciuda numărului mic de ani pe care i-a acumulat în existenţă. A fost un Beethoven clar, curat în alternanţele de acorduri tăioase, dar nu întratât de dure încât să întunece seninătatea doritei lumi rafaelice.
După concertele de excepţie pe care Florin Totan le-a susţinut cu orchestra simfonică, cazul Dansurilor româneşti de Bela Bartok dar mai ales cel al tandemului Brahms – Borodin, Simfonia nr.4 de Beethoven, în aceeaşi interpretare, rămâne un punct de referinţă, mai mult ,luni seară, a căpătat strălucirea unei bijuterii.
Şi fiindcă am pronunţat acest cuvânt, cred că este potrivit să transmit melomanilor vâlceni o informaţie preţioasă, precum că luni, 21 martie, la Filarmonică, dirijorul american Don Appert (SUA), soprana Linda Appert(USA) şi orchestra simfonică a Filarmonicii vâlcene, vor încerca să creeze un program de „Bijuterii Muzicale” constând în”Masques et Bergamasques”de Faure, Concert pentru soprană de coloratură şi orchestră de Glier, Elegie pentru orchestră de coarde de Don Appert şi „La Tombeau de Couperin” de Maurice Ravel.

Rm. Valcea, 20.03.05

    Comments >>