În cotidianul Curierul de Vâlcea, Petruþ Constantinescu, a cãrei apariþie publicã într-o cronicã de artã o salutãm, tânãr ºi fãrã juvenila inhibiþie, scrie despre concertul de luni searã, în care s-a interpretat Concertul pentru fagot ºi orchestrã de Liviu Dãnceanu, cele patru “Dansuri norvegiene” ºi Concertul pentru pian ºi orchestrã în la minor, ambele de Edward Grieg, toate în interpretarea orchestrei simfonice locale dirijate de Mihail ªtefãnescu ºi al soliºtilor Ilinca Dumitrescu, pian ºi Vasile Macovei, fagot, nici mai mult nici mai puþin cã pianul a sunat aºa cum nu trebuia din cauza temperaturii din salã, cu prea mari variaþii în timpul ºi înaintea concertului. La fel, lângã mine, în salã, un vechi prieten spunea cã pianul pare dezacordat…
Din prea mare dragoste pentru aceastã mare interpretã, Ilinca Dumitrescu, un extraordinar produs al familiei Ion ºi Mariana Dumitrescu, nepoata lui Gheorghe Dumitrescu ºi vara copilului minune, pianistul Tudorel Dumitrescu, mort prematur la cutremurul din 1977, nu am remarcat impreciziile instrumentului, am fost fascinat de precizia interpretului…
La Rm. Vâlcea, în seara concertului, Ilinca Dumitrescu, singurul român cu un premiu la festivalul Ceaikovski, ne-a adus nostalgia ascultãrii în live a marilor interpreþi, a ascultãrii unei celebre pagini din muzica universalã.
Un nobil artist, cerebral, deosebit dotat tehnic, care, precum Paganini reuºea sã redea polifonia sonorã pe o singurã coardã, tot aºa ºi atingerea unei singure clape, de cãtre artistã, reuºeºte sã trezeascã multiple vibraþii…
Sonoritatea limpede ºi clarã, redatã de Ilinca Dumitrescu, alunecã discret la vale, se contopeºte cu elemente naturale, ca apa Oltului ºi-a Dunãrii care curge spre mare…

Pe Vasile Macovei l-am mai ascultat acum doi ani într-un concert pentru fagot de Vivaldi, ca ºi pe Ilinca Dumitrescu, tot atunci, în Concertul numãrul trei pentru pian de Beethoven, de aceastã datã, fagotistul, fiind mult mai spontan, el a interpretat Concertul pentru fagot ºi orchestrã de Liviu Dãnceanu.
Produs al ºcolii lui ªtefan Niculescu, în contrast cu ciberneticul, de atunci, Nelu Stroe, cu ºtiinþã ºi despre Iancu Dumitrescu, Liviu Dãnceanu ne-a oferit, prin fagotul lui Vasile Macovei , al orchestrei filarmonicii ºi al dirijorului Mihail ªtefãnescu, un concert în care surpriza se împleteºte cu rutina, tonalul se amestecã cu atonalul sau dã impresia cã ele coexistã, se suprapun, creând o muzicã impresionistã, în care se poartã un dialog între arhaice tulnice ºi arhaice toace, în care simþim cã mãnãstiri ne înconjoarã ºi ne dezleagã la viaþã. Cu mijloacele unui atonalism specific epocii lansãrii acestui experiment muzical, schonbergian, în spaþiul mioritic, cu conotaþii la modã în muzica germanã, Dãnãceanu ne aratã cã în plinã crizã a epocii postclasice ºi postromantice, ca oazã de revigorare a unui estetic prea mult încercat, se poate plusa ºi pe muzica atonalã…Auzim reverberaþii venite din adâncuri, ºoapte ale incantaþiilor medievale , simþim tenta puternicã, celebrã a anilor ’70, a specialului ªtefan Niculescu care ºi atunci, în plin ev propagandistic atonal, plãcea. Acestea sunt calitãþile muzicii lui Dãnceanu, Vasile Macovei, fiind un ilustru interpret fidel. Oare cum, altfel, ar fi concertat împreunã cu o zeiþã a muzicii interpretative prin care se încheie secolul XX…
Macovei a realizat o excelentã difuzie, tonalã, a arhaicului sacral într-un spaþiu modern, reliefat cu brio de revoluþia spiritualã dominatã de perifericul calculatorului, dar ºi de dorinþa puternicã de penetrare în artã prin intelect…
Dirijorul Mihail ªtefãnescu, din ce în ce mai prezent în actul dirijoral, cel al opusurilor simfonice ºi concertante, ºi-a aºezat pianul mult prea în spate, în concertul de Grieg, încercând sã facã faþã, mult prea atent, disconfortului muzical rezultat aleatoric.
Muzician de talent ºi fin cunoscãtor exultã în “Dansurile norvegiene”, subliniazã perfect polifonia în concertul pentru fagot.
Putem spune, fãrã a greºi într-un important procent, cã în seara concertului , opusul pentru fagot ºi orchestrã, de Liviu Dãnceanu, în interptretarea orchestrei ºi al fagotistului Vasile Macovei, dirijat de Mihail ªtefãnescu, a reprezentat surpriza serii, a reprezentat un eveniment artistic arãtând pregnant cã publicul vâlcean, meloman, este dispus cãtre asemenea alese deja clasice experimente…
Aºa ºi trebuie sã fie, ca în viaþã, elementul actual, devenit clasic, sã se basculeze permanent între prezent ºi viitor…
Iatã, se respectã principiul anilor premergãtori, anii deceniului ºapte, când într-un concert se alterna, de regulã, muzica contemoporanã cu cea clasicã…

Astãzi Filarmonica vâlceanã programeazã “Codex Caioni” de Doru Popovici ºi “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. Interpreþi de excepþie vor fi în aceastã searã, la vioarã aflându-se Sebastian Tegzeºiu iar la pupitrul orcestri simfonice vâlcene nu va fi altul decât dirijorul Florin Totan
24 10 05,Rm. Valcea

    Comments >>