Sărbătorim la 24 ianuarie împlinirea a 148 de ani de la Unirea Principatelor Române. La 5 ianuarie 1859, deputaţii moldoveni îl aleg domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie este ales, de Adunarea din Bucureşti, şi domn al Ţării Româneşti, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. A fost simbolul unei mari cotituri istorice trăită de naţiunea sa. Cuza s-a confundat cu ţara şi a slujit-o cu dăruire.

Peste veac, Cuza a rămas în memoria poporului, mai ales a ţărănimii, cel care a dezrobit şi care a înzestrat pe săteni, iar în cărţile de istorie ca un ziditor de ţară nouă.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut de-a lungul scurtei sale domnii, relaţii de prietenie şi de colaborare pe diferite planuri, inclusiv cel militar cu poporul sârb. Una din acţiuni, se referă la asigurarea trecerii pe teritoriul Principatelor Unite a unui convoi compus din 500 de care încărcate cu arme şi muniţii venite din Rusia şi având ca destinaţie Serbia. Acţiunea are ca suport prietenia dintre el şi Principele Mihail Obrenovici al Serbiei, dar şi rugămintea, , prietenei’’ sale Maria Obrenovici ,fiica lui Costin şi a Smarandei Catargi, fostă soţie a prinţului Obrenovici.

Armele proveneau de la marea manufactură militară de la Tuzla, aflată la sud de Moscova.,, Carele cărau aproximativ 40 000 de puşti cu baionetă, 10 000 de carabine, 30 000 de pistoale şi carabine pentru cavalerie şi săbii’’ - spune ziarul , , Românul’’ din 5 dec. 1862.

Trecerea acestui convoi a ridicat numeroase probleme de natură diplomatică. Astfel, la data de 23 noiembrie, consulul englez Green şi cel austriac Eder primesc ştiri despre convoiul care intrase în Moldova. A doua zi, primiţi de Cuza, domnul afirmă , , că nu are date despre acest convoi, adăugând că este un zvon fals prezenţa carelor’’{C. C. Giurăscu,, Tranzitul armelor sârbeşti prin România sub Cuza Vodă’’, 1862, în „Romanoslavica’’ XI, 1965, p. 33};

Reacţia Imperiului Otoman nu se lasă aşteptată. Ministrul de externe, Ali Paşa, ordonă reprezentantului Porţii în Comisia Europeană a Dunării să ceară lui Cuza sechestrarea armelor. Domnul Unirii nu se lasă intimidat şi tergiversează luarea unei hotărâri. Consulii fac noi presiuni. La începutul lunii decembrie 1862, Cuza recunoaşte existenţa convoiului care, între timp , ajunsese lângă Bucureşti şi îşi continua drumul. Într-o nouă audienţă, reprezentanţii Imperiului Otoman, Angliei şi Austriei cer cu hotărâre sechestrarea armelor. Cuza nu ia nici o măsură, afirmând că ar face-o, doar dacă cererea ar fi adresată colectiv, de Imperiul Otoman şi puterile garante. Franţa şi apoi Prusia se alătură presiunilor Angliei şi Austriei. Cuza nu se intimidează nici de data aceasta. Poarta consideră că transportul de arme încalcă Convenţia de la Paris din 1858 şi, în consecinţă trebuie oprit. Dar pentru acest lucru este necesar acordul tuturor marilor puteri garante. Lucru imposibil de realizat, deoarece Rusia trimisese armele, iar Franţa ne susţinea pe noi şi sârbi. La jumătatea lunii decembrie, transportul de arme trecuse la sârbi, pe la Crivina, lângă Gruia, pe Dunăre.

Pentru protejarea şi tranzitarea în bune condiţii a carelor, Cuza a luat serioase măsuri de ordin militar. Astfel, au fost concentrate forţe pe Dunăre: un regiment de infanterie, două divizioane de cavalerie, o baterie artilerie, o companie de geniu, la care se adăugau şi grănicerii. Trupele sub comanda colonelului Em. Gubagiu, aveau datoria să apere cu orice preţ, chiar prin luptă la baionetă, trecerea carelor pe malul sârbesc. La rândul lor, sârbii concentraseră la Dunăre între 8 000-10 000 de soldaţi. Cu toate că şi otomanii aveau la Vidin, aproximativ 5 000 de soldaţi, n-au atacat convoiul.

După trecerea acestuia la sud de Dunăre, ofiţerilor români li s-a pregătit o primire deosebită urmată de un banchet la Raduevatz. La scurtă vreme, armata română a primit din partea guvernului sârb 24 de tunuri. O delegaţie de ofiţeri sârbi condusă de colonelul Milivoi Petrovici a înmânat domnitorului Cuza-ca dar de la principele Mihail Obrenovici-o sabie de paradă, lucrată într-un atelier vienez, purtând marca, „Mayernofer G. Klinkasch’’. Inscripţia ei este deosebit de semnificativă:

, , AMICUS CERTUS IN RE INCERTA’’(Prieten sigur în vremuri nesigure). Mânerul este din aur şi înfăţişează pe Sf. Andrei (patronul Serbiei), la picioarele lui aflându-se un leu şi un vultur, simbolizând probabil Serbia şi România, luptându-se cu un şarpe, simbolizând poate Imperiul otoman. Teaca este împodobită cu briliante şi smaralde. Pe ea apar monogramele lui Cuza şi Obremovici. Sabia a fost purtată de Cuza la deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare la 15 noiembrie 1863.

În anul 1992, această sabie de paradă a făcut obiectul unei licitaţii publice la Londra, fiind achiziţionată de Ministerul de Externe al României. Acum , ea poate fi admirată într-una din sălile Muzeului Naţional Cotroceni.