Manifestări de calitate, în arta interpretativă, au avut loc în această stagiune a Filarmonicii vâlcene.

Nu mai târziu, în această săptămână a avut loc “Concertul de concerte” cu cei trei reprezentanţi ai generaţiei tinere, dar şi cel de săptămâna viitoare care programează doi pianişti italieni, îi reprogramează, în interesul Râmnicului - o să vedem altădată de ce, pe Luciano Lanfranchi şi Umberto Battegazzore. Suntem interesaţi, tot pentru data viitoare, şi de lucrarea care comemorează începuturile muzicii româneşti (patru secole - culegere de melodii transilvănene de Ioan Căianu-Valachus), Codex Caioni, de Dan Voiculescu şi încă două prime audiţii pentru Râmnic.

În aceeaşi arie de interes vom face referire astăzi la concertul din 19 februarie, când pe această deja importantă şi deschisă scenă pentru interpreţii şi muzica de oriunde, orchestra simfonică, violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Choi Yong Shin (Joseph), au recitat împreună, au contribuit la calitatea interpretativă din spectacolul respectiv.

Sigur, la cei doi doream să ajung, considerând că este de datoria noastră, a presei vâlcene, să ne spunem părerea asupra calităţii interpretative, aşa cum o vede melomanul, dar şi asupra lucrărilor din program, lucrări de mare atracţie, din biblioteca muzicală universală: Jacques Offenbach - Uvertura la Opera “Pericola”, Concertul nr.3 în sol major pentru vioară şi orchestră, de W. A. Mozart şi Simfonia nr. 5 de P. I. Ceaikovski.

...Bravo Joseph (2), pentru că acum câţiva ani am scris un articol cu acest titlu, atunci virtuozul dirijor se afla la curs de doctorand, la Cluj Napoca, având ca tematică “Romantismul rus - P.I. Ceaikovski”. În acel concert, Choi Yong Shin, ne-a dăruit o interpretare a Simfoniei nr. 6, Patetica, de toată frumuseţea...

Este clar, de aceea am scris din nou “bravo”, în seara muzicală din februarie trecut, Joseph a făcut un Ceaikovski special, care atestă un studiu îndelungat asupra romantismului de sorginte slavă, nu departe de cea specifică orientului îndepărtat...

Trebuie să ştim că dacă în anii ’60, după războiul mondial, elita orientului jura să depăşească tehnologia americană, învăţând de la ea, în anii ’90, elita, poate nouă, a aceluiaşi orient, dorea să asimileze cultura bătrânului continent, a Europei centrale şi de vest.

Ambiţia şi clarviziunea au mers până într-acolo încât s-au preluat pe lângă grafie şi zone de limbă, chiar şi nume proprii!

Atenţie români, vedeţi şi dumneavoastră, în Noua Europă Unită, se vorbeşte tot mai mult despre Cultură, ca despre o nouă forţă de producţie!

Pentru Simfonia a 5-a am vizionat şi eu acel spectacol, a fost unul reuşit - muzical, chiar dacă, culmea hazardului - o pur şi simplă întâmplare, neplăcută, în prima parte a simfoniei, concertmaistrului i s-a defectat o coardă, aparţinând valoroasului său instrument...

Spun “culmea hazardului” deoarece, cu numai o săptămână înainte, unui violoncelist, chiar în startul lucrării, i-a plesnit o coardă de la instrument...

După Simfonia a 4-a, cea mai optimistă dintre cele trei celebre simfonii (4, 5, 6), mai tânără şi poate mai influenţată de “Grupul celor cinci”, conservator - de la Moscova, care dorea ca simfonismul rusesc să ia un excedent faţă de cel german (lucru reuşit -cred eu -abia în secolul XX), Simfonia a 5-a ( nu ca Patetica-lucrare testamentară asupra crezului filozofic) este un echilibru între cele două stiluri (rus şi german), tehnica, fiind un produs vest european, tonalitatea şi melodia parcă fiind rupte din sufletul puternic slav...

Armonia dintre suflători şi corzi este aproape desăvârşită - Ceaikovski, scriind cu o dezinvoltură care atestă o inegalabilă tehnică componistică, libertate şi dragoste de viaţă, dragoste de eul propriu, dar şi natura sofisticatei sale naţii...

O dragoste invidiată probabil şi de un Max Bruch, de un Saint-Saens, de Grieg, toţi adepţi ai aceleiaşi pasiuni - romantica simţire, altfel, neexplicându-se faptul că împreună şi în acelaşi timp au primit titlul de doctor honoris cauza al Universităţii din Cambridge.

În interpretarea Simfoniei nr.5, dirijorul sud corean a redat, prin intermediul colectivului orchestral, întreaga pasiune şi esenţă estetică specifică acestui opus ceaikovskian...

În Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră, în sol major, de Mozart, din nou, spre bucuria noastră, şi-a dovedit monumentala virtuozitate, e drept - nu într-un opus care să ridice sala în picioare, primul solist al Orchestrei Naţionale Radio - Alexandru Tomescu...

În mod normal trebuia, conform desfăşurării programului, să scriu la început despre acest concert al lui Mozart. Numai că eu nu sunt critic muzical, sunt o parte din acest sistem, un consumator, comentez ce şi cum cred eu, iar atracţia estetică a serii am considerat-o a fi simfonia lui Ceaikovski...

În cazul concertului pentru vioară succesul era garantat prin şi numai numele interpretului, părerile şi discuţiile fiind de natură adulativă...

Concertele se scriu pentru interpreţi şi instrumente, simfoniile se scriu pentru naţii...

Nu cred că Alexandru Tomescu sau unii dintre melomani îmi vor imputa această inversare de ton. Din contră, de la concertul din februarie, 19, am plecat, mai bogat spiritual, în auz cu acordurile împământenite ale acestui violonist pe care versaţi comentatori îl numesc “unul din cei 5 violonişti ai secolului XXI”...Alţii îl numesc “urmaş al lui David Oistrah şi Yehudi Menuhin”...Eu cred, faţă de ultima apreciere, că Alexandru Tomescu are nerv peste cei doi, este mai aproape de Ştefan Ruha decât de Ştefgan Gheorghiu, profesorul său...

Să observăm cum va evolua tehnica sa după această încercare de apropiere faţă de muzica camerală, ştiindu-se că în prezent Alexandru Tomescu evoluează în Trioul “Romanian Piano Trio” alături de Răzvan Suma şi Horia Mihail.

Solist şi dirijor, Alexandru Tomescu şi Choi Yong Shin, împreună cu orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, au dăruit publicului vâlcean o interpretare de clasă a Concertului nr.3 de Mozart...