Pe potecile transhumanþei
De la intersecþia cu varianta spre mãnãstire, drumul urcã pe o vale largã pânã la Romanii de Sus ºi de aici mai departe se caþãrã în serpentine prin pãdurea tânãrã ºi deasã, pânã la ieºirea în golul muntelui. Aici sub „Vârful lui Roman”,  compo­nent al  masivului Cãpãþânii, se aflã cabana Ro­mani, cantonul silvic ºi stâna. De aici se poate ajunge uºor, peste creastã, în localitãþile din  Valea Lotrului. Toate localitãþile de „sub munte”, comu­nicã „peste munte” cu cele din Valea Lotrului ºi cele din Mãrginimea Sibiului, pe potecile oilor sau drumul transhumanþei. Din secolul XVIII pânã-n zilele noastre,aceste treceri nu au fost întrerupte niciodatã. Locuitorii acestor zone româneºti, de dinco-a sau dinco-lo de munte, au trãit  ºi trãiesc ºi astãzi, ca  o mare familie, unde graiul, obiceiurile ºi portul sunt „una”.

Culele Mãldãreºtilor
Pãrãsind Valea Romanilor, intram din nou în DN 67, unde imediat ajunºi în Dealul Ulmului, avem fericitul prilej, de a admira în faþã, la picioarele noastre, orasul Horezu cu ale sale împrejurimi de pe Luncavãþ, „capitala ceramicii românesti”. Pãtrundem în oraº pe o pantã în linie dreaptã, în coborâre, printre livezile de pomi, bogãþie de prim rang a acestor locuri. Dupã cca. o jumatate de kilometru, se ramificã la stânga, un drum (DN 65 C) care ne conduce în satul Mãldãreºti (5 km), celebru prin ale sale cule. Culele Greceanu ºi I. GH. Duca se aflã amplasate în centrul satului, în apropiere de primãrie, într-un deal de unde de la fereastre  se poate  admira valea Luncavãþului, cea a Bistriþei ºi a Olteþului. Ele au fost folosite ca refugiu ºi puncte de observaþie, de-a lungul mai multor generaþii de oameni.
 Satul Mãldãreºti este atestat documentar la 12 iunie 1504, „fundat” pe proprietatea boierilor Mãldãreºti, care  deþineau întregul teritoriu cuprins între Dunãre ºi munte. O contribuþie la sporirea acestor averi, aºa cum spune legenda, se datoreazã faptelor de luptã a cãpitanului Tudor Maldãr, fiul lui Nan, aflat în solda oastei lui Mihai Viteazu, care pentru faptele sale de vitejie, prime.te danie de la Vodã, mai multe zeci de sate cu pãmânturi mãnoase ºi holde bogate cât ºi sute de robi pentru a muncii pe aceste proprietãþi. Toate aceste bogãþii acumulate, atrag hoardele de tãtari de peste Dunãre ºi  vrãjmaºi din interior, care vin în valuri pentru a le prãda „De multe ori trebuie sã fi rãsunat pereþii vechii case boiereºti: -vin tãtarii, în urechile zecilor de generaþii ce trãiau tresãrind ºi nu mai credeau în nici o dimineaþã.” **Aºa cum se poate citi pe inscripþia încrustatã în zidul culei, aceasta a fost ridicatã de paharnicul Nan la 1516.

Horezu – leagãnul ceramicii româneºti
Pãrãsind Mãldãreºtiul cu ale sale vestigii, revenim în drumul naþional DN 67, unde dupã ce trecem podul de peste valea Urºanilor, pãtrundem în centrul oraºului Horezu. Localitatea se aflã la cota de 475 m ºi este amplasatã la confluenþa vãilor Luncavãþ ºi Urºani, de la poalele masivului Buila - Vânturariþa ºi Mã­gura Slãtioarei.
Numele localitãþii provine, se pare, de la numãrul mare de huhurezi, acele pãsãri de noapte, ce existau pe aceste locuri acoperite de pãduri seculare. Localitatea este atestatã documentar la 5 septembrie 1487, consemnatã într-un hrisov al lui Vlad Cãlugãrul. La fel de vechi sunt ºi localitãþile satelit Hurezului: Râmeºti, 5 septembrie 1487; Bârzoteni, 12 iunie 1504. Localitatea Urºani este pomenitã într-un pomelnic, cam în aceeaºi pe­rioadã. La 25 aprilie 1695, domnitorul Constantin Brâncoveanu, dãruieºte mãnãstirii al carui ctitor este, satul Hurez. Cu o sutã de ani în urmã, în Horezu se infiinþeazã prima ºcoalã de meserii de pe aceste meleaguri. În Horezu - sat Urºani, este îmormântat marele om politic  I GH Duca, asasinat pe peronul gãrii din Sinaia,  la 29 decembrie 1933. în anul 1968, ca urmare a dezvoltãrii socio-economice, localitatea Horezu este declaratã oraº. n anul 1984, pe platoul „La Stejari”, intra în funcþiune Fabrica de Stofe Mobilã, unitate complexã (filaturã, apreturã, vopsitorie, þesãtorie etc) cu o capacitate de prelucrare, acoperitã de 360 razboaie, cea mai mare de acest fel din România. Aceastã fabricã a fost gânditã sã  funcþioneze aici, pentru a prelucra cantitatea foarte mare de lânã din zonã, mai ales cea provenitã de la Vaideeni, Voineasa, Bãbeni, Polovragi, Novaci, localitãþi care la acea vreme dispuneau de un numãr foarte mare de oi.  Am enumerat doar pe acestea, deoarece, creºterea oilor pentru aceste localitãþi, erea  activitate tradiþionalã, ce-ºi trãgea seva, de peste munte, din „Mãrginime”. Vara, Munþii Vâlcii (Cãpãþânii, Lotrului, Latoriþei, Parâng), consideraþi cei mai paºnici din munþii României, ereau invadaþi de sutele de turme de oi, astãzi stânele, în marea lor majoritate, au rãmas pustii ºi fabrica ºi-a închis, de mult, porþile.  Meseria de cioban, în România este pe cale de dispariþie.
Ca orice urbe ce se respectã, oraºul dispune de logistica necesarã desfãºurãrii normale a vieþii: unitãþi meºteºugãreºti ºi prestãri servicii, piaþã,  spital, ambulanþã, poliþie, poºtã, telefoane, TV cablu º.a.
Pentru cinstirea memoriei marelui voievod Constantin Brâncoveanu, pãrintele acestor locuri, hurezenii i-au ridicat un monument, care se aflã amplasat în faþa Casei de Culturã.
 Legãturile cu exteriorul se fac numai pe ºosea. Principalele drumuri de legãturã sunt: - DN 67, spre Râmnicu Vâlcea ºi spre Târgu Jiu;
- DN65/C, spre Mãldãreºti-Giuleºti-Craiova;
- DJ 665, spre Vaideeni   
Pentru vizitatorul care întârzie mai mult pe aceste meleaguri, oraºul Horezu dispune de douã unitãþi tradiþional-reprezentative de cazare si alimentaþie publicã: la intrarea dinspre Râmnicu Vâlcea - Hanul Horezu (hotel, restaurant cu terasã, cofetãrie) ºi la ieºire spre Târgu Jiu, „n deal la Stejari”, Popasul turistic „Stejari” (cabanã, cãsuþe, restaurant cu terasã) . În  acest ultim deceniu, au apãrut pe lângã noile unitãþi de acest fel ºi spaþii de cazare ºi servit masa în gospodãriile cetãþenilor, prin sistemul de agroturism, sistem ce în ultimii ani a luat o mare amploare.  Acestea  (majoritatea sunt incluse în circuitul ANTREC - Asociatia Nationalã a Turismului Rural, Ecologic ºi Cultural, fiind atestate de Oficiul de Promovare al Agenþiei Nationale de Turism din România) pe lângã „cãldura” cãminului ºi a gazdelor, oferã turistului condiþii excepþionale de cazare ºi servit masa, „ca la mama acasã”.

„Cocoºul de Hurez”     
Pentru toata lumea, Horezu este capitala româ­neasca a ceramicii. Aici me­se­ria de olar, este emble­maticã, se face simþitã  la tot pasul, casele oamenilor   sunt împodobite cu cera­mi­cã. Un întreg sat, astãzi stra­da Olari, practicã din cele mai îndepãrtate timpuri, aceastã nobilã meserie. Obiectele de ceramicã, manufacturate la Olari, au fãcut de mult înconjorul lumii. Fiecare bu­catã de lut, framântatã AICI, indiferent de forma ei, este un rar obiect de artã. Este o mândrie naþionalã, sã ai în casã, o piesã ceramicã care sã poarte pecetea ola­rilor din Hurez. Intrând definitiv în circuitul valo­rilor universale, acest vechi meº­teºug, îºi aratã valorile. Aici n fiecare an, la începutul lui Cireºar, sus pe platoul „Stejari”, ar­tiºtii lutului din toatã þara, îºi etaleazã talentul ma­te­rializat în opere de artã, la tradiþionalul târg al ceramicii, „COCOªUL DE HUREZ” (editia a-XXXVI-a în anul 2006). Ca urmare a organizãrii acestui târg ºi ca un omagiu adus ceramiºtilor din aceastã parte de þarã, în oraºul  Horezu fiinþeazã „Muzeul Ceramicii Româneºtii”, instituþie ce reuneºte în cadrul unei expoziþii permanente, cele mai  valoroase lucrãri premiate la fiecare ediþie a târgului. Nume de oameni  „simpli”, obiºnuite în partea locului ca: Vicºoreanu, Iorga, Mischiu, Popa, Buclescu, Nedescu sau Miuþoiu, sau multe altele... ce fac lutul sã sune, sunt oameni care din fiecare „cocoloº” de pãmânt trecut prin palmele lor, sã se nascã o operã de artã. n acest meºteºug nu existã copi, fiecare piesã  manufacturatã este un  unicat. Pentru  a  întelege „rostul” cocoºului pictat în „cãuºul strãchinii” (emblema ceramicii de Hurez), trebiue „mers” acolo, la faþa locului, sã  vedeþi pe meºterii cu  mâinile lor crãpate de lutul creator. Mergeþi sã vedeti „tainiþa” ºi cuptorul care face lutul sã cânte, sã vedeþi atelierul cu roata, cu rafturi încãrcate de proaspete podoabe, sã vedeþi cornu, pensula ºi „gaiþa”, aºteptând în strãchini colorate sã le vinã rîndul la înflorat, sã vedeþi meºterul aplecat peste roata care se-nvârte ca o horã, cu mâinile facute „cãuº”, într-o continuã miºcare concentricã, fãcând sã creascã „boþul” nãscãtor de artã. Sunt multe de vãzut la Horezu,  megeþi sã vedeþi ºi vã minunaþi !