Cât aş vrea să fiu de respectuos faţă de aniversarea lui Ion Dumitrescu, în spectacolul IN MEMORIAM, care s-a desfăşurat cu ocazia concertului de luni seară, aniversare care, oricum, se află în cartea de istorie, nu pot să nu încep prin a evidenţia fenomenul extrordinar, real, contemporan cu noi, exemplu de forţă pozitivă a destinului asupra soartei artistului interpret, întruchipat în pianista Ilinca Dumitrescu.
Acest artist, rezultat din intersecţia mai multor destine, plin de har, se caracterizează prin şansa unică de a avea trei mari calităţi: prima, este că face parte din familia Dumitreştilor, a doua, că a studiat la şcoala marilor pianişti ai lumii în perioada cea mai prolifică a acesteia, anii '70, secolul XX, şi a treia, că are talent atât cât le trebuie marilor interpreţi de clasă absolută.
Poate nu ştiţi ce înseamnă familia Dumitreştilor... Despre Ion Dumitrescu aţi auzit zilele acestea (alţii, am auzit, cu mult înainte).
Ion Dumitrescu este frate cu Gheorghe Dumitrescu, de asemenea, muzician desăvârşit.
Gheorghe Dumitrescu l-a avut fiu pe Tudor Dumitrescu, cel omorât de un perfid destin, cutremurul din 1977, pianist care anunţa o personalitate mondială.
Ilinca Dumitrescu este fructul dragostei între un mare muzician şi al unei deosebite reprezentante a poeziei româneşti, Mariana Dumitrescu.
În seara concertului am simţit nobila stirpe, a Ilincăi Dumitrescu, interpretând magnific Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 de Beethoven.
Prima parte a concertului, Alegro, a lăsat sala fără răsuflare, dreapta pianistei, fiind de-o forţă şi sensibilitate ( în acelaşi timp) pe care, cred, şi Beethoven le-ar fi invidiat.
De două sau trei ori a trecut ca un uragan peste o orchestră pe care era, aproape, să o desfiinţeze… Pianista are o clipă de reculegere, înţelege momentul, şi sprijină, în continuare, o baghetă care a încercat aproape imposibilul, dar în final, reuşind acompaniamentul.
Colaborarea devine evidentă, orchestra simte că poate dialoga de la egal, şi totul decurge normal.
Nu credeam (am văzut-o prima dată pe Ilinca Dumitrescu) că această doamnă frumoasă şi atât de sensibilă poate cânta precum odată, pe scena Filarmonicii G. Enescu, se manifestau Başkirov, Vasili Alexeev şi nemuritorul ei verişor. În bis solista îi aduce, celui din urmă, un omagiu…
Intelectual până în vârful degetelor, Ilinca Dumitrescu a sfidat pianul şi sala Filarmonicii, dăruind o lecţie de ce înseamnă arta adevărată.
O alcătuire inspirată de program face ca, după suita “Munţii Retezat”, să ascultăm concertul pentru fagot şi orchestră, de Vivaldi, în interpretarea lui Vasile Macovei, a orchestrei Filarmonicii sub bagheta lui Mihail Ştefănescu.
Dacă începutul este timid, restul se apropie de perfecţiune.
Spun „alcătuire inspirată” de program deoarece, după muzica anacronică a suitei, s-a reluat cea adevărată, a lui Vivaldi, şi care a permis triumful urmaşului său, geniul de la Bonn. Altfel, suita s-ar fi cântat după sau între concerte…
Cum spuneam şi altă dată, suntem tributari creştinismului catolic în arta muzicală a ultimelor secole.
Oricât au încercat răsăritenii cu politicile lor de instalare a unei ere noi, cea a necredinţei, unii, nu au reuşit chiar deloc. Nu despre Ion Dumitrescu este vorba, dar suita “Munţii Retezat” mi-a reamintit muzica de cinematograf în care frumuseţile patriei sunt plenare şi filmate din elicopter.
Sigur, nu se cade să spun, dar şi înainte, muzicii româneşti, în genere, îi erau rezervate 15-20 minute per concert.
Prima parte, a suitei, mi-a plăcut şi mi-a creat un moment de nostalgie. Dar, toate celelalte, la un loc, au însemnat prea mult… Atât de mult încât am reuşit performanţa de a gândi urât la adresa unui Riespighi sau Smetana.
Mihail Ştefănescu s-a străduit şi a făcut bine această suită, a “Munţilor Retezat” dar, în acest moment, românii nu au chef de susurul izvoarelor, a culmilor muntoase tocite de vreme, a căprioarelor şi alte cele.
De 23 ani ei caută destine şi poteci, luptându-se zi de zi cu o existenţă nemiloasă. De aceea, mai mult ca oricând, cade bine ritmul şi filosofia beethoveniană.
19 05 03,Rm Valcea

    Comments >>