O foarte frumoasã ºi utilã prelegere, despre Constituþia europeanã, despre integrare, a þinut Mihai Sporiº, la Biblioteca Antim Ivireanul, în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului. Prelegerea s-a vrut un punct de plecare pentru un dialog, s-a vrut o provocare, a reuºit sã stimuleze discuþia liberã, spiritul cetãþeanului marcat, adesea, de delãsare...
Atunci, în toiul discuþiilor aprinse, între pãrerile pline de griji sociale, profesionale, ale experimentatului dr. Vasile Grevuþu ºi mai tânãrului Dragoº Teodorescu, am înclinat ºi eu balanþa cugetului înspre reflectare, înspre zone mai alunecoase ale trecutului, zone ale experienþelor mele europene,astãzi, mai mult ca orcând repere de analizã.
Am fost în Franþa, la Paris, în 1990, ºi un fel de omolog de-al meu, ceva sef serviciu de marcheting sau producþie, avea 30000 franci. Salariul mediu, de poliþist, de infirmier, invaþãtor, se situa în jurul a 10 000 franci, o bere la magazinele TATI costa un franc, trei sãpunuri Fa, doi franci, aceleaºi produse , în buticurile pentru francezi, costau triplu.
În magazinele ieftine, cele pentru lumea a treia, aºa zise tati, francezii gomoºi nu intrau. ªi eu am primit interdicþie, de la ambasada românã. Totuºi am cumpãrat din ele cãci produsele erau de foarte bunã calitate iar din cauza afluenþei de strãini, care curãþau tot, erau ºi foarte proaspete.
Aceste magazine, am aflat mai târziu, erau destinate celei mai defavorizate clase, probabil strãini, emigranþi ºi... sãraci. Oricum, socialismul francez, cel de atunci, nu permitea nimãnui sã moarã de foame, ºi nu fãcea discriminare la mâncare...decât la restaurant.
Trotuarele nu mai suportau rafturile, înclinate, pline cu fructe, legume, alte cruditãþi. Exceptând bananele, la jumãtate de preþ, un franc pe kilogram,nici o altã marfã nu era din ziua precedentã...
Aeroporturile franceze, aveau 10-15 curse pe zi cãtre grãdinile de zarzavat ale Tunisiei, Marocului, Spaniei încã... suferindã.
Erau probabil ultimele sforþãri ale unui muribund colos colonial... dupã cum ar fi spus un activist al fostului regim totalitar.
Ziarele, pline de reclame în legãturã cu mica privatizare, pline de îndemnuri ale guvernului cãtre populaþie, aveau ca scop sã consolideze poziþia aceastei cenuºerese valabilã oricãrei economii, fãceau propagandã înfiinþãrii de IMMuri!
Franþa în fruntea unei Europe, a oceanului, adicã plinã de tehnologie, savura înfrângerea revoluþiilor gorbacioviste ale estului ºi, tot împreunã cu aceeaºi Europã, nu-ºi vedea propriile erori, cele ale specializãrii ºi etatizãrii.

Aºa de multã simpatie aveau atunci cei din Vest pentru noi, pentru cei cu niscaivai talente, considerându-ne încã niºte victime ale revoluþiei, sau ale mineriadelor, încât dacã pãrãseeam dioplomaþia comercialã sigur ajungeam, acolo, profesor la vreo Sorbonã, posesor de vreo sabie cu diamante, de vreo medalie de aur pentru inventicã...

Acum un an, am fost cu treabã la Bayonne, ºi m-am crucit. Cum au pierit toate bunãtãþile de pe trotuare, din pieþele mobile, cum de colegul meu, ca ºi atunci strãin, dãdea bacºij, doi euro, la niºte ºoferi amãrâþi, care pentru un km de mers cereau, cu chitanþã, 8 euro (ºapte fiind pornirea), cum pentru 90 euro am locuit într-o camerã de hotel cu multã reclamã pe dinafarã ºi dupã douã zile am rãmas cu gâtul strâmb din cauza minusculei încãperi în care nu puteam sta faþã în faþã cu colegul de camerã ºi cãruia trebuia sã-i vorbesc. Camera era aproape cât patul ºi acesta, supraetajat....Oroare simt ºi acuma în faþa acelei claustrãri, oroare cã nu puteam merge decât pe jos ori cu taxiul...într-un loc ºi într-un timp în care mai tot timpul ploua!
Pe jos nu circula nimeni, toþi stãtea probabil în spatele perdelelor ºi-i urmãreau pe cei câþiva strãini, care în mod sigur nu respecau legea.
Eficienþi? Cu mii de euro salari? Cu nimeni în magazine? Cu una, douã casieriþe care se strâmba la tine ºi-þi arunca, fãrã pungã, cu dispreþ marfa? ªi încã aveau douã, trei case de marcat cu bonuri în mai multe înþelesuri...
Spun ei Nu la Europa ºi dupã ce ºi-au bãtut joc de o parte din ea, le condiþioneazã altora integrarea economicã socialã ºi politicã?
De ce sã le dea, aceºtia din urmã, castraveþi ºi alte cele echivalente cu ale lor iar salariul sã fie de zece ori mai mic. De ce aceastã socotealã care a apãrut peste noapte.
E un dezastru în cultura Atlanticului de sus pânã jos...ca ºi în puterea noastrã de renaºtere.
De ce mint avocaþii marilor ferme vestice (?), îi chinuie pe alþii, dând apã la moarã nepricepuþilor degrabã specializaþi, specialiºtilor cum li se spune astãzi, sã nu punem flori, sã nu muncim individual, sã plãtim benzina la cursul lor social, de trai, sã plãtim la ce preþ (?) ºi negociere cãldura din casã, apa naturalã, apa din balcon, abonamentele... De ce nu mai este bunã iubirea, facerea de copii, învãþãtura, de ce este mai bunã specializarea, tãiatul nucilor ºi duzilor de pe margini de drum ºi de vãi...Cã vezi bine au ei plantaþii deosebite, desþelenite, uniuni cooperatiste, iar când te uiþi mai atent la margine de oraº, de gubernie provincialã, sã vezi ºi sã nu crezi, sã studiezi pe viu cultura bruienii, cultura ferigii...în schimb, nimic legumã ºi fructã în galantar.
De ce facem noi politicã multã, învãþaturã fãrã ºtiinþã, cînd avem ca surplus atâta spaþiu vital, când încã avem dat de la naturã, ºi apã, ºi fructe, ºi salam ºi unturã, ºi nuc ºi alune, þuicã ºi bãuturã, ºi mere cu viermi, ºi cãmãºi de in, pantofi de piele ºi polimeri, limuzine, mobilã ºi lemn, strung ºi lopatã. ªi culmea ºtim sã le facem pe toate deodatã (sic!), cã facerea nu se învaþã la ºcoalã ea fiind un dar al naturii normale.
De ce ne învaþã, de ce ne învãþãm, sã nu mai facem ºanþ pentru apã, apa din a cãrei cauzã alunecã dealuri, ci sã construim institute de întocmit proiecte, altfel neputând evita drobul de sare, neputând muia posmagii obþinuþi pe credite cu lungã bãtaie...
Dupã ce abia dacã au învãþat sã priveascã în cele patru puncte cardinale ºi sã se pârascã între ei de cum încalcã vreunul legea cetãþeneascã, lege care le aduce bani, cât un salariu, ºi atunci când stau de pomanã, acum predau altora din experienþa personalã dupã ce încet, încet mai preiau câte ceva din experienþa organizatoricã a hulitei...centralizãri.Uitând sã plãteascã ºomerii estici aºa cum îi plãtesc pe ai lor.
Cine a greºit cã aceastã Europã nu a fost întotdeauna Unitã? Cã nu a rãmas mãcar cum a fost cândva...când indiferent de politicã, în spaþiu, tehnologia nu a avut limitã.
Mã gândesc aºadar la integrare, vreau sã particip la piaþa comunã dar mã chinue gândul cã prea ne este mare dragul de bani, dragul de domnii fanariote, dragul de cazul în care oamenii sunt îndemnaþi sã cheltuie mai mult decât sã dea, dragul de cum sã facem mai multe proiecte în detrimentul muncii cu profit social. Mã gândesc cã aceste proiecte ar trebui fãcute de cei care oferã banii ºi nu de cãtre cei chemaþi sã-i cheltuie...Mari proiecte au fãcut vãcarii francezi ºi germani...
ªi iarãºi stau ºi cad în visare, în amintiri de lucruri necurate, gândesc la slogane, cãci deja proiect intrã la categoria slogan, cum acum 10 ani, la forþele de muncã ºi reformare apãruse ideea de program, dându-se ºi formulare, înfiinþându-se comisii de proiectare care sã facã programul pe bani....atâtea ºi atâtea ºtiinþe false, ºtiinþe de întocmit programe încât, dupã lungi vise, cei mai mulþi le-au abandonat. Stupoare, banii, cea mai mare parte s-a consumat.
Ce proiecte au întocmit cei ce au beneficiat de cumplitele inginerii financiare?
ªi acum zece ani, ºi azi, ne întâlnim cu acelaºi slogan, învãþaþi sã faceþi proiecte!

Reflectez acum la integrare, la drumuri europene parcurse nu demult ori cândva, ºi nu pot sã uit titlurile ziarelor din aeronava ungureascã care zbura spre Franþa în ziua de I Mai 2004. Ele îi invitau pe occidentali, ca începând de la acea datã în care oficial se consemna integrarea þãrilor din Europa de est, sã serveascã masa în minunatele bucãtãrii din Ungaria ºi Lituania...Era singura ofertã a estului, cu majuscule, pe care presa occidentalã o propunea ca fiind de luat în serios...
Da, trebuie sã ne mai apucãm ºi de treabã plãtitã din cota personalã de plusvaloare, treabã pentru propriul folos.

Rm. Valcea, iunie 2005

    Comments >>