REBELII
Categ: Turism | • by Stefan BRANDES-Lăţea
După ce timp de ani de zile Râmnicul nu a mai avut un grup performant de muzică modernă, iată că de câteva luni, un grup muzical valoros, format numai din adolescenţi, face furori în Râmnicu-Vâlcea şi nu numai.
Adolescenţa este vârsta marilor speranţe, al competiţiei cu toţi şi cu toate, dar adolescenţa rămâne un anotimp al dorinţei de a schimba totul, aşa că grupul nostru s-a auto intitulat REBELII.
Tot ceea ce fac ei, este absolut nou pentru România şi sunt urmărite scopuri extrem de precise, care ţin de istoria medievală şi de renaşterea spiritului patriotic local.
Aceşti adolescenţi vâlceni au format singurul grup vocal-instrumental de rock medieval şi simfonic din România şi au în pregătire două opere rock, care sunt susţinute de o documentaţie şi scenarii de excepţie. Separat de muzică, acestea vor fi prezentate şi sub forma unor spectacole complexe de muzică, dans, teatru şi cascadorie. Simpla enumerare a titlurilor acestor opere rock, poate edifica cititorul asupra complexităţii temelor abordate : „Istoria Percuţiei în Valahia” şi „Mircea cel Mare”.
Spectacolul cu “Istoria percuţiei în Valahia” urmează să fie finalizat în vacanţa care bate deja la uşă. După aceea formaţia va face de urgenţă înregistrările pentru disc, în studioul cunoscutului compozitor, Adrian Ordean, printre altele şi manager al grupurilor ASIA şi AMADEUS .
Apariţia grupului REBELII în Râmnic nu este una întâmplătoare şi se datorează colaborării dintre polivalentul artist bucureştean Ştefan Brandes, managerul societăţii “Valahia Film” şi domnul Dumitru Lazăr, directorul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”.
Brandes a asigurat grupului REBELII dotarea tehnică, scenariile, repertoriul, costumele şi toată recuzita de care este nevoie, implicându-se activ şi în mod cu totul gratuit, în instruirea muzicală, iar dl. director Lazăr a pus la dispoziţie spaţiul de repetiţii.
După ce a activat timp de douăzeci de ani ca principal colaborator al regizorului Sergiu Nicolaescu şi după ce a cântat în cele mai îndrăgite formaţii din România, Ştefan Brandes a iniţiat în România Festivalurile de Artă Medievală, dar a lansat şi tineri muzicieni de succes, aşa cum este la ora actuală grupul Vama Veche.
Implicarea lui Brandes în viaţa Râmnicului este totală, fiindcă are în derulare proiecte de filme documentare şi artistice, pentru postul de televiziune german ZDF. Finalizarea acestora se va întinde pe cel puţin zece ani.
Constatând că Râmnicul are nevoie de vedete care să se afirme pe plan naţional şi internaţional, Brandes a conceput proiectul REBELII avându-i drept membri fondatori ai noului grup muzical pe Alexandru-Gabriel Trică şi Lidia-Valentina Dinulescu, elevi talentaţi ai Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” .
Despre Alexandru, care este şeful grupului şi cântă la orgă, percuţie, trompetă şi toate tipurile de chitare, Brandes mi-a spus că “este cel mai mare talent muzical pe care l-a întâlnit şi că îl admiră pentru seriozitatea şi maturitatea cu care abordează muzica, ceea ce este un lucru extrem de rar la un adolescent”.
Lidia este singura chitaristă solo din România şi a avut de repetat mult până să se acomodeze cu chitara electrică, fiindcă în Râmnic nu există nici un profesor cu care să se poată face cu adevărat studiul chitarei electrice. În luna aprilie Lidia va pleca într-o mică vacanţă la mama ei în Canada de unde speră să-şi aducă o chitară electrică deosebită şi care poate fi găsită doar într-un singur magazin din lume, magazin care se află la Quebec.
Andreea Tiţa, are alură de manechin, dar este elevă a Liceului de Artă din Râmnic, la secţia de percuţie, ea asigură ritmul necesar grupului, dar nu singură ci împreună cu colegul ei de liceu, Mihai Rotariu, un alt muzician de talent.
Pentru că formaţia avea nevoie de instrumentişti virtuoşi şi cu experienţă de spectacole, care să poată îmbina şi tehnicile care ţin de folosirea calculatorului precum şi a instrumentelor clasice, a fost cooptat foarte tânărul violonist Trestian Dumitrescu, în a cărui casă nu mai există loc pentru cupele şi premiile pe care le-a obţinut la concursurile de vioară.
Cu aceşti componenţi dar şi cu mulţi alţi tineri în jur, şi după doar trei luni de repetiţii, biblioteca dar şi cei interesaţi au la dispoziţie trei trupe de teatru şi două formaţii inedite.
Pentru ca imaginea lor să fie cât mai inedită dar şi comercială, Rebelii au apelat la imaginaţia şi maşina de cusut a unei colege de generaţie, care face oficiul de stilist. Numele ei este Mădălina Ciricliu.
De numeroase ori, am surprins cu bucurie grupuri de trecători şi printre ei mulţi oameni în vârstă, care ascultau muzica Rebelilor, din apropierea geamului sălii de repetiţii a grupului. Unii dintre privitorii de ocazie spuneau cu încântare “că aceşti tineri fac o muzică terapeutică”.
Realitatea este că toate compoziţiile grupului sunt inspirate din muzica arhaică, precum şi din cea medievală românească, ai căror creatori au ţinut cont de preceptele anticilor, care promovau numai creaţii muzicale senine, care te îndemnau la fapte bune.
Mulţi dintre cei care nu sunt racordaţi la vremurile pe care le trăim, se vor întreba probabil de ce se implică Biblioteca în astfel de proiecte?
Fiindcă domnul Lazăr, după o discuţie avută cu scriitorul şi realizatorul de televiziune, Alexandru Mironov, un alt prieten al lui Brandes şi al Râmnicului, s-a hotărât să urmeze exemplul Bibliotecii Americane din Bucureşti precum şi al bibliotecilor din lumea civilizată care abordează relaţia de socializare prin artă a publicului care pătrunde în această casă a cărţii, devenită mai nou un templu modern al tuturor artelor.
Pentru cei care nu ştiu, trebuie să le spun că Biblioteca Americană din Bucureşti şi-a lichidat întregul fond de carte clasică pe care l-a donat Clubului Tineretului din Mediaş.
Toate cărţile clasice sunt acum la dispoziţia publicului cititor în format electronic, iar imensele spaţii din incinta bibliotecii odată rămase libere, au fost puse la dispoziţia creatorilor de evenimente artistice cu public.
Biblioteca Americană din Bucureşti este acum un uriaş laborator artistic în care activează deopotrivă formaţii muzicale, fotografi, manechini, actori, balerini şi bineînţeles scriitori şi artişti plastici.
Ceea ce fac americanii în Bucureşti facem în România, doar noi vâlcenii la biblioteca judeţeană din Râmnic, ceea ce atestă un mare adevăr şi anume că: „poţi fi provincial chiar dacă locuieşti în Bucureşti, Paris sau Londra”.
Chiar cu riscul de a-i supăra pe unii dintre intelectualii şi educatorii vâlceni, trebuie să le spun cu sinceritate că până nu demult, biblioteca era pentru mine şi pentru colegii mei, un loc de întâlnire al pensionarilor, un loc unde se derulau activităţi plictisitoare, dar spectacolele incitante ale REBELILOR precum şi publicitatea pe care aceştia o fac bibliotecii mi-au captat curiozitatea. Deşi sunt elevă la liceul din Olăneşti, acum nu mă mai pot desprinde de prietenii, atmosfera şi evenimentele care au loc la biblioteca din Râmnic.
Noi tinerii suntem conştienţi de forţa pe care o reprezentăm dar trebuie să afle şi cei care ne educă precum şi politicienii că pentru a ne putea capta atenţia trebuie să ne facă oferte care să le întreacă în spectaculozitate pe cele care sunt la ora actuală pe piaţă şi care nu ne spun nimic.
Aveţi încredere în noi adolescenţii REBELI !!!
HIA-FILM Loredana-Alexandra BALABAN
PR. VALAHIA FILM
Comments >>
Articol citit de 33 ori.