Deºi ne aflãm numai la câteva zile de când în ziarul nostru a apãrut Oglinda culturalã (3), iatã cã alte evenimente importante, culturale, se petrec în Râmnic, asupra cãrora dorim sã ne exprimãm deoarece ele au însemnãtate pentru afirmarea gândirii libere privind prezentul ºi viitorul acestui oraº.
Luni, 28. 03. 05, s-a difuzat pe piaþã suplimentul Monitorului de Vâlcea, Monitorul Cultural, apariþie pe care o consider un eveniment, o sã vedem ºi de ce, iar în aceeaºi zi, seara, s-a desfãºurat întrunirea din cadrul Cafenelei culturale condusã de Mircea Monu, întâlnire absolut liberã de orice prejudecãþi, organizatã ciclic, lunar, sub patronajul aceluiaºi ziar. Prin conþinutul tematic al suplimentului amintit, deosebit de valoros în acest numãr, cât ºi prin cel al ideilor dezbãtute la Cafenea referitoare la programele de dezvoltare culturalã pe 2005 elaborate de Consiliul Judeþean ºi de Consiliul Local, atît publicaþia respectivã cât ºi întrunirea seralã au atins cota unor evenimente remarcabile, de interes public.
Trebuie sã mai amintim pentru a fi în context cu atmosfera diurnã a urbei cã în aceeaºi zi, la Filarmonica vâlceanã, se desfãºura un important eveniment muzical, un concert susþinut de orchestra simfonicã dirijatã de Teodor Costin, având în program Concertul nr.1 pentru pian ºi orchestrã de Franz Liszt, cu Andrei ªtefan Racu la pian, uvertura la opera „Maeºtri Cântãreþi din Nurnberg” de Richard Wagner ºi poemul simfonic „Preludiile” de Liszt.
Recunoaºtem, un program de excepþie, educativ, la care cei câþiva melomani, reuniþi în cadrul seratei culturale, au regretat sincer cã nu au fost prezenþi.

Dar sã ne întoarcem la cele douã evenimente pe care le-am selectat din mulþimea altora petrecute, aproximativ, în acelaºi timp.
Remarcãm în primul rând faptul, îmbucurãtor pentru vâlceni, cã Mircea Monu pe lângã calitatea de percutant ºi omniprezent ziarist o are ºi pe aceea de viguros om de culturã reuºind, într-un timp scurt, sã realizeze un supliment cultural atractiv, cu subiecte din varii domenii ale acestui sistem, oglindind cu râvnã fenomenele locale, cele petrecute în luna aferentã apariþiei tipografice.
La rubrica editorial, Mircea Monu analizeazã o problematicã de actualitate, una care în mod obiºnuit urmeazã a se dezbate la întâlnirea din cadrul Cafenelei culturale.
Evenimentele desfãºurate în cursul lunii de referinþã sunt ierarhizate, redactate dupã importanþa lor.
Întâlnim în numãrul apãrut recent, cel care ne-a reþinut în mod imperios atenþia, iatã, o prezentare a românilor din Valea Timocului care s-au „vãzut” cu vâlceni din cadrul Forumului Cultural al Râmnicului precum ºi cu cei de la Camera de Comerþ ºi Industrie.
Pe mulþi dintre noi ne-a marcat aceasã întâlnire, ne-a trezit cumva la cruda realitate aceea cã, dupã 1989, românii din þara mamã ºi-au neglijat fraþii de peste hotare, din imediata vecinãtate, pe care mai înainte de fatidica datã îi cãutau pentru a-ºi mai grijii rãnile provocate de rãutãþile politice, sociale ºi materiale...
Ne-am obiºnuit cu nepermisa omitere, faþã de existenþa celor din afara graniþelor, luându-ne dupã bastarzi din generaþii patriotice, patriotarzi, care ne-au impus sã-i uitãm pe cei ce vorbesc aceeaºi limbã ca a noastrã, din Ungaria, Bulgaria, din Bucovina ºi Basarabia (vedeþi cã nu pronunþãm Republica Moldova, o impietate de drept internaþional prin furtul ºi atribuirea unui nume fãrã legãturã cu teritoriul dintre Prut ºi Nistru, dar existent pe teritoriul nostru), din fosta Iugoslavie, din þãri mult mai îndepãrtate ºi vorbindu-ne la o anume datã prea mult despre ...Helsinki.

Au impresionat aceºti români din Valea Timocului.
Întâlnirea ne-a declanºat regretabile imagini, stãri de fapt politice, pentru a cãror vinã nu are cine sã-ºi mai cearã scuze. Parcã auzim fraze dintr-o istorie trecutã... ”Ce ne trebuie unirea cu ei, nu ne ajung problemele noastre, vrem sã mãrim aria de nevoi?”...”Sã ne stricãm relaþiile cu conducãtorii lor?”...Sã ne stricãm relaþiile cu vecinii? Cu ungurii, cu ruºii sau ºtim noi cu mai cine?
O propagandã proastã, imbecilã, plinã de nenorocire fiindcã, vedem bine, tot la euro-zone se ajunge, doar cã una-i sã fii o regiune oarecare ºi alta-i sã constitui o comunitate cu limbã majoritarã, sã stãpâneºti etern aceastã proprietate, limba, datã de Dumnezeu.
Un material, de asemenea, plin de consistenþã îl reprezintã cel închinat pictorului ºi tapisierului de mare valoare Traian Boicescu care, mai în glumã mai în serios, afirmã cã “ cei mai buni tapiseri sunt tot bãrbaþii “ ºi, adãugãm noi fãrã rãutate,…poate doar la Vâlcea!
Traian Boicescu, am scris-o ºi eu cu altã ocazie, pe lângã activitatea de excepþie pe care o desfãºoarã la ºcoala de artã, un lucru minunat de altfel, “este cap de afiº” în arta contemporanã româneascã.
Deosebitã ºi necesarã, în peisajul artistic vâlcean, o constitue pagina, din acelaºi supliment cultural, de literaturã rezervatã tinerilor creatori din cenaclurile noastre ºcolare, precum ºi remarcile elogioase asupra spectacolelor trupei Ariel, “Giocondele” ºi “Þara lui Gufi”, despre ultimul, urmând a recenza ºi noi.
Din nou, pe ultima paginã a aceluiaºi supliment, gãsim redate principalele idei care s-au emis în cadrul precedentei întruniri ale Cafenelei culturale.
Pentru mai multã luminã în gândurile ce ne animã pe toþi, alãturãm acelor idei critice legate de modul acordãrii Diplomelor de Excelenþã ºi Onoare din partea Forumului Cultural, dar ºi de alte manifestãri, locale, aflate în disjuncþie cu crezul nostru sincer despre culturã, ºi pe aceea recomandatã edililor vâlceni de a nu mai umple pereþii camerelor ºi holurilor Primãriei cu acelaº fel de imagini, în acelaºi context artistic, plictisitor, de a mai afiºa ºi ceva din cultura localã valoroasã, tablouri semnate de Constantin Iliescu, Emil ªtefãnescu, Constantin Cerãceanu, Rodica Iliescu. Vizitatorii, strãini ºi vâlceni, Primãriei Râmnicului sã mai vadã ºi ceva din istoria, arhitectura veche, cãci pentru o cultura urbanã, vedem bine, acestea rãmân pururi noi.
Vom relua aceste probleme în partea a doua a materialului de faþã.
Referitor la afirmaþia fãcutã în cadrul Cafenelei de unii participanþi, “Nu diplome la kilogram!”, referitoare la acordarea “premiilor” Forumului Cultural, dorim sã clarificãm câteva aspecte, care spunem noi, au fost neglijate de vehemenþii “critici”.
Diplomele s-au acordat pentru realizãrile din anul 2004. Comisia care a propus acordarea premiilor a fost formatã din oameni de culturã, diferiþi ca pregãtire, aproximativ 10-12 inºi, care au lucrat în aproape zece ºedinþe de colectare a propunerilor. În afara anului de aplicaþie s-a þinut cont de impactul rezultatului merituos cu opinia publicã, mass media vâlceanã.
Este prima decernare de diplome fãcutã de acest Forum.
Activitatea culturalã fiind extrem de diversã ºi neacordându-se stimulente în bani era normal ca atribuirea de diplome sã fie voluminoasã, sã testeze criteriile ce se vor aplica mai bine în viitor.
În ultima fazã, la tipãrire, independent de comisia de atribuire, în grabã, voit sau nu, au fost fãcute mici modificãri.
Acum se cunosc cei stãpâniþi de orgolii, cei abonaþi la titluri indiferent de rezultate, “aureolaþi” care uneori confundã sarcinile normale de serviciu cu cele la care se adaugã pasiunea, ºtiinþa proprie, adaosul de culturã, ºi altfel spus, prozaic, “tva”ul efortului economic.
Cei care reclamã “kilogramul” vor premii acordate conform personalitãþii create ºi nu dupã fapte la care atributul sã fie calitatea consemnatã public.

Rm. Valcea, 8 aprilie 2005

    Comments >>