Leca Morariu ºi soþia sa Octavia

O cronicã literarã a universitarului sucevean Mircea A. Diaconu, publicatã în “Adevãrul literar ºi artistic” din 8 februarie a.c., readuce în atenþie imaginea intelectualului bucovinean Leca Morariu, aºa cum este ea prezentatã într-un studiu monografic al lui Liviu Papuc apãrut anul trecut la Editura Timpul din Iaºi. Puþini dintre cei de azi ºtiu însã câte ceva despre aceastã personalitate culturalã multivalentã, care a trãit 24 de ani la Rm.Vîlcea, dupã cum nu ºtiu nici despre alþi intelectuali bucovineni de vazã veniþi în timpul celui de-al doilea razboi mondial în patria-mamã România.

Dupã dictatul de la Viena din 1940, care a rupt din trupul þãrii nu doar Basarabia, dar ºi nordul Bucovinei ºi Þinutul Herþei, mulþi români din teritoriile ocupate au fugit din faþa hoardelor bolºevice invadatoare ºi au cãutat refugiu în oraºele ºi chiar satele din Oltenia subcarpaticã, cât mai departe de graniþa nesigurã de nord-est. Între aceºtia s-au aflat ºi câþiva intelectuali de marcã din Cernãuþi, care se stabilesc în liniºtitul nostru orãºel de la poalele Capelei. Primul care vine, chiar în acel fatidic an 1940, este istoricul literar, folcloristul, publicistul ºi scriitorul Leca (Alexandru) Morariu, cunoscut profesor de literaturã românã modernã ºi folclor la Universitatea din Cernãuþi, aceeaºi la care învãþase ºi Mihai Eminescu. Era însoþit de soþia sa Octavia. Îi urmeazã la scurt timp, în 1944, ºi fostul sãu student ºi discipol în studierea istro-românei, Traian Cantemir.

    Nãscut la 25 iulie 1888, la Pãtrãuþi, în actualul judeþ Suceava, unde tatãl sãu era preot, Leca Morariu a studiat literatura ºi filozofia la Cernãuþi, între 1908-1912. Dupã ce îºi ia doctoratul în filologie în 1921, la Cluj, cu teza “Morfologia verbului predicativ român”, se reîntoarce la Universitatea din Cernãuþi, ca profesor la catedra de literaturã modernã ºi folclor (1922-1940), fiind numit în douã rânduri (1936-1937 ºi 1937-1938) decan al Facultãþii de litere ºi filozofie. Spirit complex ºi dornic sã se afirme în cât mai multe domenii, nu se sfiieºte sã se înscrie la recent înfiinþatul Conservator de muzicã din Cernãuþi, deºi era deja cadru didactic universitar. Aici va învãþa sã cânte la violoncel, fãrã sã ºtie cã acest lucru îi va fi de mare folos în împrejurãrile vitrege ale exilului sãu din anii ’50-’60, la Rm.Vâlcea, când va fi nevoit sã se întreþinã învãþând elevii de la ªcoala de muzicã sã cânte la acest instrument.

    Nu l-am cunoscut personal, pentru cã eu am venit în oraº abia în ultimii lui ani de viaþã (a murit la 15 decembrie 1963), când am început cursurile gimnaziale la fostul Liceu nr.2 „Vasile Roaitã”. L-am întâlnit însã o datã chiar în faþa porþii casei sale de pe strada Argeº, lângã Episcopie. Eram cu colegul meu de clasã Simion-Petre Cichirdan. Acesta l-a salutat de departe, scoþându-ºi ºapca ºi întrebându-l dacã poate veni la dânsul dupã orele de curs. Aºa am aflat cã domnul respectiv era profesor de violoncel, iar prietenul meu lua lecþii în particular cu el de câteva ori pe sãptãmânã.

    Leca Morariu a desfãºurat o activitate culturalã extrem de diversã ºi bogatã la Cernãuþi. A fost profesor universitar ºi director al Institutului de literaturã, filologie, istorie ºi folclor, a fondat ºi condus reviste ca “Fãt Frumos”, “Buletinul Mihai Eminescu” sau “Fond ºi formã”, a cules ºi publicat poveºti, poezii ºi cimilituri populare, a militat pentru constituirea folcloristicii ca disciplinã autonomã. Deºi dicþionarele literare de astãzi îl ignorã cu desãvârºire, a fost un “jandarm literar” de ale cãrui lovituri, uneori nedrepte, au avut parte nu doar G. Cãlinescu sau ªerban Cioculescu, dar ºi foºti profesori ai sãi ºi proteguitori în anumite momente, ca Ion Nistor, cunoscutul autor al “Istoriei Basarabiei”, sau lingvistul Sextil Puºcariu, cu a cãrui fiicã ar fi avut chiar ºi o idilã.

    Rm.Vâlcea nu era însã, dupã rãzboi, decât o micã reºedinþã de raion cu nici 20.000 de locuitori, fãrã învãþãmânt superior care sã punã la lucru energiile unor profesori sau tineri studenþi, fãrã teatru sau orchestrã simfonicã, fãrã reviste literare sau ziare care sã facã cunoscute ideile ori creaþiile intelectualilor locali sau venetici. De aceea, încercarea de a reconstrui aici o parte din climatul literar-artistic ºi universitar pe care fusese nevoit sã-l pãrãseascã în graba refugiului se va dovedi aproape imposibilã. Catedra de literaturã modernã ºi folclor a Facultãþii din Cernãuþi, mutatã pentru scurt timp în oraºul de pe Olt, va fi desfiinþatã în 1944, ºi tot atunci apar ultimele numere ale revistelor “Fãt Frumos” ºi “Fond ºi formã, scrise aproape în întregime de Leca Morariu.

    Astfel, fostul preºedinte al Societãþii “Armonia” ºi director al Teatrului Naþional din Cernãuþi din anii 1933-1935 a trebuit sã se mulþumeascã doar cu postura de animator cultural, e drept, unul extrem de activ, mai ales în domeniul muzical, fiind sprijinit cu devoþiune de soþia sa, Octavia Lupu pe numele sãu de fatã. Aceasta avea, ca ºi soþul sãu, o dublã pregãtire: una umanistã, urmase literele ºi filozofia la Cernãuþi, dar ºi muzicalã, studiase la Viena, unde, în 1932, fusese chiar laureatã a unui concurs internaþional de canto. Cei doi nu vor activa doar ca profesori - de violoncel ºi, respectiv, pian - la ªcoala de muzicã ºi arte plastice din Rm.Vâlcea, ci vor organiza ºi vor conduce prima orchestrã semisimfonicã din oraº, o formaþie cameralã a Sindicatului învãþãmânt, iar la nevoie vor urca ei înºiºi pe scenã ca interpreþi, chiar ºi la cãmine culturale, ºi vor þine prelegeri, urmate de audiþii muzicale, pentru elevi ºi tineri.
Cu toate acestea, amintirea lor este destul de ºtearsã în memoria râmnicenilor. Omul Leca Morariu nu era ceea ce se cheamã un expansiv, la fel ºi soþia sa, care va pãrãsi definitiv oraºul în 1967, stabilindu-se la Suceava. Le impuneau prudenþã în comunicarea cu ceilalþi atât statutul lor de refugiaþi din Bucovina, cât ºi reticenþa localnicilor în a-i adopta ca membri cu drepturi depline ai comunitãþii.

    De aceea, credem cã ar fi binevenitã o reconsiderare, din partea oficialitãþilor culturale actuale, a rolului determinant pe care l-au jucat aceºti bucovineni inimoºi în crearea primelor formaþii muzicale semiprofesioniste la Rm.Vâlcea, ca ºi în dezvoltarea gustului pentru arta autenticã.

Constantin Poenaru

    Comments >>