Dupã cum intuiam în avanpremiera concertului din sãptãmâna trecutã, de luni searã, evenimentul muzical aºteptat s-a produs ºi, aºa cum era normal datã fiind suita de concerte reuºite din actuala stagiune, acesta a avut loc chiar la un nivel înalt de calitate. Pe scena Filarmonicii vâlcene s-a desfãºurat un spectacol Festival Ceaikovski compus din Concertul nr.1 pentru pian ºi orchestrã, ºi Simfonia a V a. Interpretarea lor s-a datorat orchestrei simfonice a Filarmonicii sub bagheta italianului Fabio Brunelli, concertul pentru pian ºi orchestrã avându-l ca solist pe Vlad Dimulescu.
Iatã, la scurt timp dupã reuºita unei seri în care tineri interpreþi au triumfat alãturi de compozitori precum Brahms ºi Borodin, în seara din sãptãmâna trecutã s-a realizat încã o alãturare fericitã, douã mari lucrãri aparþinând aceluiaºi compozitor, rusul Piotr Ilici Ceaikovski, Concertul nr.1 pentru pian ºi orchestrã împreunã cu Simfonia a V a.
Am numit „alãturare fericitã” fiindcã ambele lucrãri, deºi scrise la vârste opuse, ne relevã aceaºi învolburare sufleteascã, romanticã, de pecete ruseascã, mai avântat ºi optimist concertul pentru pian, mai echilibratã în stãri alternând între negativ ºi pozitiv, între speranþã ºi pesimism, simfonia.
Între compozitorii ruºi, Ceaikovski s-a dovedit a fi printre cei mai bine orientaþi în redarea sentimentului slav în rigoarea tehnicii armoniei ºi contrapunctului german, neezitând astfel sã se exprime în limbajul occidental al muzicii europene.
Datoritã acestui fapt Concertul nr.1 pentru pian se aflã în repertoriul tuturor marilor interpreþi, el rãsunâ încã în orice stagiune a oricãrei scene ale lumii. Este o lucrare muzicalã care atribuie valoare unui interpret, îl reliefeazã, este un cumul de rebele acorduri beethoveniene împreunã cu profunde ºi dramatice acorduri venite din sentimentul uman atât de prezent în romantismul european, prezent în salonul vienez, dar ºi în cel din imensa stepã.
Orchestra simfonicã pregãtitã, s-a vãzut, bine pentru confruntarea cu categoricul Ceaikovski, puternicã la nivelul treptelor de suflãtori, dar ºi la cel al partitelor de coarde, având la pupitru un dirijor care ºtie sã facã din muzicã un veritabil show, apt pentru muzica de film dar ºi pentru cea de estradã, împreunã deci cu Fabio Brunelli, a excelat în discursul sãu unitar, a punctat, a contracandidat solistul la realizarea pozitivã de spectacol, a avut chiar pãrþi de paradã...
A jubilat spumant în faþã, persuasiv în decor, a exploatat starea de voluptate intrinsecã lucrãrii, în dialog ºi la unison cu solistul a realizat strãlucite structuri consonante.
Solist în Concertul nr.1 pentru pian, luni searã, Vlad Dimulescu s-a dovedit a fi un admirabil cunoscãtor al acestui opus, mai mult, el ºi-a dãruit fãrã menajament întrega pricepere artisticã. Cavalcadelor de acorduri, uneori recitate pe nerãsuflate, ales înºiruite ºi împerecheate, le-a contrapus detaliile subtile aflate, în partiturã, în alternanþã, utilizând o tehnicã vizibil rafinatã. A dozat ºi drãmuit bine timpul destinat respiraþiei sonore de ritm diferit, ºi –a dozat inteligent voinþa ºi forþa, reprimarea lor la închidere, în faþa acordurilor triumfale.
Trecerile dintre alegro ºi andante s-au fãcut cu reþinere de sine, s-au evitat diluãrile romanþioase ºi deranjante.
Vlad Dimulescu a interpretat acest concert cu multã expresivitate reuºind în clipele de mare intensitate sã atragã publicul în propria transã. Stilul sãu dovedind profesionalism ºi þinutã artisticã, este în acelaºi timp tributar unei vãdite aluri academice. Publicul care s-a arãtat entuziasmat la sfârºitul concertului, nu a fãcut altceva decât sã sublinieze maniera deosebit de valoroasã în care Vlad Dimulescu a interpretat acestã lucrare de mare clasã...
Dacã în concertul pentru pian spectatorul a trãit în cavalcada sentimentelor optimiste clipe din tinerereþea plinã de speranþã a romanticului compozitor, în Simfonia a V a, aceastã trãire capãtã în plus un accent de maturitate, încep sã se simtã acordurile patetice care vor eclata în ultima sa simfonie, Patetica, un adevãrat testament, mãrturisire a propriei gândiri filozofice.
Muzica din Simfonia a V a este strãlucitoare, dãtãtoare de speranþã, este un reuºit album iconografic de stãri ºi imagini definitorii asupra sensibilitãþii lumii slave, în speþã al sufletului rus, ca ºi în concertul pentru pian ea alternând între scrierea rusã ºi cea germanicã, tenta generalã fiind de naturã clar vest europeanã. De aceea, împreunã cu cele douã simfonii vecine ca opus, a IV a ºi a VI, ea face parte din patrimoniul universal, din moda de lux specificã acestui patrimoniu.
Dirijorul Fabio Brunelli a exploatat la maximum aspectele luxuriante ale opusului prezentat, tonalitãþile ºi accentele care merg direct ºi la suflet cãtre clasa medie ºi numeroasã a auditoriului monden, a excelat pe sublinierea dialogului superb dintre suflãtori ºi coarde, a interpretat în stil legato zonele de înalt accent ºi cele de prãbuºire în tern.
Orchestra simfonicã a atins culoarea de mare spectacol, a ieºit puternic în relief, a pus din nou în evidenþã propriul compartiment de suflãtori, iar în ultima parte a simfoniei, cea de ritm ºi dinamism nãucitor impus de unisonul alert al instrumentelor de coarde în dialog cu acordurile prelungi ale alãmurilor, ea a depãºit pragul de valoare solicitat de partitura compozitorului rus.
Acest concert, prin prisma clasei de interpretare, a prilejuit ocazia aducerii unui omagiu de însemnatã valoare artisticã lui Piotr Ilici Ceaikovski, un omagiu melomanului spectator, a adus importante servicii muzicii, celei mai spirituale dintre arte.

Rm. Valcea, 28.02.05

    Comments >>