Prima senzaţie pe care o avem, cel puţin în acest anotimp de trecere de la iarnă la vară, este că oraşul pare pustiu, că aici nu se întâmplă nimic, ceva ce din conştiinţă ar fi trebuit să se-ntâmple, să lege trecutul de viitor…

Primăvara înseamnă speranţă, primăvara se spoiesc cu alb copacii, bordurile, şi cu alte culori, gardurile. Primăvara ar trebui să se primenească faţadele, să înceapă reparaţiile şi să se termine odată pentru totdeauna cu demolările, care să pună în evidenţă ideile venite din…lupta de clasă!

Băile Govora este mai mult decât o staţiune balneară, este un oraş. Dovezi ne sunt: labirintul străzilor, lanţul faţadelor comerciale din strada principală, arhitectura particulară, oscilând între una autohtonă, de rit semipopular şi alta, de asemenea autohtonă, dar împodobită cu element citadin importat, exprimând spiritul emancipat al începutullui de secol XX…

În tradiţionalul băigovorean întâlnim barocul românesc, cu împodobiri de lemn în verande şi faţade, pereţi glazvant, la fel, din lemn amestecat ornamental cu sticlă. Asemenea inserţii de semn tradiţional, la o scară mai mică, am întâlnit în arealul nord-bucovenean-basarabean.

Ca să-şi amintească de peisajul elveţian, edilul băigovorean, la început de secol, a construit hotelul Ştefănescu, încetăţenind şi la noi, în faţadă, bârna în relief zidită…

Am văzut la Bayonne, în Franţa, astfel de blocuri cu bârne în structură, în stare perfectă, având vârste cuprinse între 3-4 sute de ani!

Este un oraş şi prin faptul că( în afara condiţiilor care garantează denumirea de oraş) există podoabe arhitecturale, pe alei, iscusit amplasate pe dealuri, ca într-un amfiteatru, podoabe care atestă spiritul Râmnicului, al Bucureştiului, dar şi al Parisului…

Avem de a face cu o aşezare, cum spune Gheorghe Petre (Govora), celebrul preot şi istoric, care fiinţează de 2000 ani şi în care a pătruns spiritul ţintind în modernitate, la începutul ultimului secol, mai mult decât oriunde în Oltenia noastră…

“Palasul” este o mostră a perioadei artei clasice cu deschidere spre perioada romantică…

Ideea de bază este ca întreg patrimoniul arhitectural (arhitectura, între toate artele, cea mai desăvârşită documentaţie pentru istorici), inclusiv cel din aşa zisa “mahala” , străzi lăturalnice, trebuie refăcut, încurajate reparaţiile şi fiecare gospodar ar fi bine dacă ar primii un titlu de merit (în Bulgaria comunistă am văzut aşa ceva), o diplomă, pentru reabilitarea făcută la gospodăria sa. Nimic, în picioare, să nu se demoleze.

Băigovorenii trebuie să răzbune populaţia Râmnicului, cea care a greşit şi şi-a demolat fără discernământ centrul, dovadă a trecutului, şi care iată, bâjbâie spre viitor. Mai grav, nu-şi găseşte, încă, prezentul…

Govora nu trebuie să se scufunde şi, chiar în absenţa unei cuprinderii mai ample, într-un program naţional, în sprijinul oricărui ar fi propietar, să se impună şi să înceapă necesara şi onoranta muncă de refacere-reparaţie…

Iubim şi stimăm marele om de la Govora, pe Gheorghe Petre, muzeul său de istorie veche, cărţile sale, cărţile despre el şi credem că noile legi ce guvernează proprietatea românului, cea de după 1989, să nu afecteze acest patrimoniu, vital pentru conştiinţa existenţei neamului nostru în teritoriu…

Peste tot, în lume, orice legătură ce ţine de dovadă istorică, pentru cel ce o gestionează, înseamnă tabu!

Anatema să cadă pe cei care distrug tradiţia, care şterg însemnele civilizaţiilor, în speţă arhitectura, ochiul-obiectiv ce vede viitorul prin prisma trecutului şi prezentului…

Arhitectura, casele noastre şi ale celor care au fost, este adevărata faţă a istoriei, cea care vorbeşte despre toate calităţile şi defectele omului. Prin construcţii de acest fel, dar şi prin altele, generaţiile îşi scriu mesaje între ele. Orice creaţie este precum omul. El nu poate exista fără să se întreţină, fără să se repare.

În Govora am întâlnit extraordinari oameni care parcă sunt legaţi de locurile lor, l-am întâlnit pe profesorul Constantin Deaconu (decedat nu demult) cu minunatele sale cărţi de critică şi istorie literară, cărţi despre urbea sa (personal cred că sediul nou al Primăriei este o lucrare de artă – arh. Doina Negoiţă - şi nu invers, aşa cum considera severul profesor), l-am întâlnit pe Valentin Dolfi, poet al stărilor obişnuite, al sublimului cotidian, pe Vasile Hurjui, pictor pe toate suprafeţele - invers şi oricum, pe iutele primar, pe directorul celei mai mari societăţi comerciale din zonă, şi nu în ultimul rând pe marele om, istorie vie imediată şi milenară, Gheorghe Petre – Govora…

Cu toţii am căzut de acord că marea operă făcută de om sub semnul divinităţii trebuie continuată, împodobită chiar, cu lucrări noi.

12 04 06