Eram prin ultimele clase de gimnaziu, cred că prin 1963-1964, când profesoara de limba şi literatura română a venit foarte revoltată la una din ore. Ministrul educaţiei le ceruse inspectorilor şcolari şi profesorilor de specialitate să nu mai prezinte „Mioriţa” ca o creaţie reprezentativă a poporului român. Obiecţia era că mesajul baladei părea cam trist şi pesimist, chiar fatalist, şi nu concorda cu avântul revoluţionar şi entuziasmul cu care masele construiau comunismul. În plus, motivul mioritic, strâns legat de relaţiile păstoreşti de transhumanţă specifice altor timpuri, nu mai era „de actualitate”, căci înfiinţarea colectivelor punea capăt creşterii oilor în gospodăriile individuale, aducând belşug în fiecare casă şi punând capăt oricăror motive de răzbunare între ciobani. Tocmai de aceea, nici caii nu mai aveau ce căuta nu doar în literatură, ci şi în viaţa de zi cu zi. Agricultura modernă se baza acum pe maşini, pe tractoare, iar caii nu-şi mai aveau rostul ca animale de tracţiune, drept pentru care erau omorâţi şi aruncaţi în eleştee, la peşti.

Mi-am adus aminte de aceste întâmplări citind în ziare şi văzând la TV protestele disperate ale ciobanilor din Mărginimea Sibiului, alungaţi cu brutalitate din pieţele bucureştene unde îşi vindeau brânzeturile produse într-un an de muncă sihastrică prin munţii patriei. Motivaţia: nu ştiu ce directivă europeană, care ar interzice vânzarea produselor agricole dintr-un judeţ într-altul, chiar dacă în unele zone există lipsă acută de anumite produse. Comisarii europeni (ce titulatură leninistă au!) ne-ar mai fi trasmis că, aşa deodată, brânza românească nu mai corespunde normelor continentale de igienă. Caracteristicile ei organoleptice, atât de lăudate până mai ieri de occidentali, au devenit peste noapte periculoase, mai precis după acceptarea noastră în “clubul european”. Orice legătură cu reclama deşănţată făcută alimentelor “made in UE”, ca şi tratamentul aplicat de ruşi vinurilor moldoveneşti nu este deloc întâmplătoare,

Oaia mioritică nu mai e iar “de actualitate”, prin urmare trebuie constrânsă să dispară, ca să lase loc unor rase verificate aduse din nu ştiu ce stat comunitar, din Canada sau Australia. Cât priveşte brânza, nici o problemă, ne va da Uniunea Europeană tot felul de specialităţi, ambalate frumos şi la preţuri pe măsură, produse în fabrici aseptice şi de către muncitori cu înaltă calificare, nu ca oierii noştri rămaşi la stadiul de gimnaziu sau liceu. Şi “indicaţiile preţioase” de la Bruxelles nu se opresc aici! Adio, transhumanţă, adio, viaţă idilică la stână! Crescătorii de oi nu-şi vor mai putea duce mioarele la munte decât urcându-le în furgoane mari şi încăpătoare, pentru a nu a fi stresate cumva, iar la stâna, aflată uneori şi la 30-40 km de orice aşezare umană, trebuie musai să existe mulgătoare electrice, tancuri frigorifice, instalaţii moderne de preparare a laptelui şi brânzei, iar ciobanii să fi urmat în prealabil … cursuri de înaltă calificare, predate de specialişti europeni care nu au vazut oi decât la grădina zoologică şi în manualele şcolare!

Ploconirea guvernanţilor români faţă de sultanii de la Bruxelles nu se opreşte însă aici. Convinşi de miile de euro cu care sunt plătiţi, europarlamentarii noştri acceptă tot ce li se spune, fără să se uite măcar pe hârtiile pe care le semnează. Totul în numele Integrării, ca şi cum noi, românii, am fi trăit până acum în sălbăticie. Guvernanţii şi europarlamentarii noştri nu mai au pic de mândrie, de respect faţă de ţară şi părinţi. De aceea, sunt priviţi ca nişte oportunişti vrednic de plâns, gata sa-şi vândă şi mama pentru un pumn de arginţi. Căci Ţara este mama noastră a tuturor şi la sânul ei ne strângem şi când ne e bine, şi când ne e rău. Vai de copiii care îşi reneagă părinţii!

Toate ţările nou intrate în comunitatea europeană şi-au negociat la sânge păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor, care dau identitate proprie specificului naţional, potrivit principiului lansat chiar de UE: “Unitate în diversitate”. Românii sunt singurii care au renunţat din proprie iniţiativă la orice le-ar aduce aminte de obârşia lor milenară, nu mai vor să audă de port popular, de mâncăruri “ca la mama acasă”, de arhitectură, de cântece şi jocuri tradiţionale, de sărbători moştenite de la străbuni. Aerul curat şi apele limpezi miros urât faţă de “odicoloanele” importate masiv din Apusul invadator.

Coana Europa nici nu ne-a primit bine în ograda sa că a şi început să ne poruncească precum unor slugi ce suntem. Dacă vrem să bem o ţuică din prunii de pe coastă, făcută la cazanul propriu, apoi să plătim noi vreo 50.000 lei vechi pe litru, sau chiar 100.000 lei dacă avem vreun botez sau vreo nuntă şi producem mai mult de cinci vedre. Dacă nea Ion vrea să treacă drumul naţional cu carul cu boi sau căruţa până la amărâtul de polog cu porumb sau grâu pe care l-a primit înapoi de la CAP, apoi nu se mai poate, musai ca să-şi ia un Audi, un Logan sau un măcar un tractor mai dichisit. Iar dacă are de cosit ceva în preajma casei, trebuie să-şi pună clopoţei la coasă, ca să nu omoare şoarecii sau iepurii ascunşi prin iarbă, că tuşica Europa tare are grijă de fiinţele naturii. Atâta grijă, încât zice că să nu mai lăsăm vitele la păscut pe islaz, că le bate soarele şi le udă ploile, mai bine să le legăm bine cu lanţuri în grajduri imense de beton, de unde să le mai scoatem doar când le ducem la abator, bolnave de TBC şi reumatism la încheieturi.

In Vaslui, 35000 de căruţaşi riscă să moară de foame, împreună cu soţiile şi copii lor, pentru că normele europene permit circulaţia atelajelor doar pe drumuri colaterale şoselelor principale, drumuri care nu există şi nici nu se pot construi peste noapte. În Argeş, ciobani din mai multe judeţe s-au strâns nu să cânte şi să joace ca altădată, ci ca să-şi plângă de milă, unul pe umărul celuilalt, că guvernanţii îi extermină nu doar ca oameni, ci şi ca una dintre cele mai vechi îndeletniciri umane, creşterea animalelor în păşunat natural. Se vrea ca stânile din munţii României să fie la fel de moderne ca şi cele din Austria, dar nu spune nimeni că statul austriac le-a asfaltat ciobanilor drumurile până la aşezările lor montane, le-a tras curent electric şi chiar apă de la izvor până în poartă, le-a dat şi ajutoare pentru a-şi pune pe picioare gospodăriile.

Noi acceptăm să tăiem din nou mai toate viile, ca pe vremea lui Burebista, numai că aşa ne dictează interesele mai-marilor de la Bruxelles, ne restrângem culturile agricole la cele permise de directivele UE, ne schimbăm obiceiurile alimentare, ne abandonăm până şi morţii, nunţile le feştelim pe ritmuri de manele şi hip-hop, că aşa e “cool” sau “trendy”, iar botezurile creştineşti le facem cu fereală, să nu se supere politicienii europeni multiculturali şi pluriconfesionali, adică atei păgâni. Ne extaziem însă când vedem că spaniolii practică nestingheriţi coridele sângeroase cu tauri, când ungurii îşi fac reclamă turistică cu pălincă şi ceardaşuri împrumutate din pusta transilvăneană, când norvegienii refuză să pescuiască doar peştii indicaţi de UE.

Orbi şi surzi la vaietele poporului dezorientat de gâlceava politicienilor, guvernanţii noştri nu vor să bage de seamă că impunerea unor norme străine de modul nostru de viaţă vor duce la dezrădăcinare, la haos şi sărăcire, la pierderea identităţii naţionale. Oameni buni, nu omorâţi Mioriţa a doua oară!