Vedeam zilele trecute, la Filarmonicã, un afiº, anunþând un spectacol - concert, având o structurã componisticã de succes, dar cu interpreþi aflaþi în pragul afirmãrii în cariera artisticã interpretativã, pentru cei mai mulþi, aproape necunoscuþi...

Trei concerte erau anunþate, în ordine, Concertul pentru pian ºi orchestrã, nr. 2, de Ludwig van Beethoven, Concertul pentru vioarã ºi orchestrã, nr.3, de Camille Saint-Saens ºi Concertul pentru vioarã ºi orchestrã, nr. 2, de Henryk Wieniawski, nume de compozitori care, pentru orice meloman, garanteazã succesul.

Surprins am rãmas, intrând în salã, de numãrul mare de spectatori, de mulþimea buchetelor de flori, dându-mi seama, atunci, cã aveam de a face cu protagoniºti locali...

Ana Maria Vãduva, o pianistã de 15 ani, clasa doamnei profesor Doina Olteþeanu, de la liceul de Artã, interpretând concertul de Beethoven, Alitz Butyka, 17 ani, violonistã din Cluj Napoca, interpretând concertul de Saint-Saens ºi Ilie Cealâcu, violonist, mai în vârstã, de la Tg.Jiu, dar component al orchestrei simfonice a Filarmonicii, interpretându-l pe Wieniawski.

La pupitrul orchestrei simfonice, la toate cele trei lucrãri, s-a aflat tânãrul ºi talentatul dirijor, ºef de orchestrã, Gheorghe Iliuþã. În legãturã cu acest dirijor trebuie sã admitem cã luni searã, poate ºi sub influenþa atmosferei de sãrbãtoare a muzicii, cãci despre o sãrbãtoare a muzicii a fost vorba - tinerii interpreþi, încercând cu dezinvolturã ºi deosebit curaj sã reccupereze diferenþa ce þine de vârsta adolescentinã ºi de cea specificã unei maturitãþi artistice, scãpat de orice emoþii, ca ºi orchestra de altfel, s-a desfãºurat într-o manierã liberã ºi plinã de fantezie, atrãgându-ºi colaboratorii într-o deplinã armonie, la propriu ºi la figurat. Minunat s-au înþeles soliºtii, instrumentiºtii diferitelor partite, sub bagheta acestui dirijor. Plãcut trebuie sã fi sunat compoziþia pentru cel ce a scris-o ºi care iatã, de mai bine de un secol, nu mai este printre noi.

Ce nume mari, vârfuri ale muzicii universale, au semnat cele trei lucrãri, minunate sub aspect estetic, muzical, sentimental ºi cât de emoþionant au reuºit sã le interpreteze, sub aspectul tehnic ºi al sinceritãþii, tinerii urcaþi pe podiumul valoric al instituþiei muzicale vâlcene.

Filarmonica meritã felicitatã pentru aceste aduceri la rampa succesului, a tinerilor interpreþi din oraºul nostru, dar ºi din arealul naþional ºi internaþional.

În nici o artã, mai mult decât în cea a sunetelor instrumentale, valoarea artisticã ºi inovaþia nu þine cont de vârstã!

Sãrbãtoare a muzicii, deoarece aceºti tineri interpreþi aduc o notã în plus de sinceritate, de trãire, ºi atunci când acestea sunt dublate de talentul absolut necesar deplinei afirmãri artistice, avem de a face cu un spectacol de þinutã, cu un succes garantat.

Ascultându-i ºi vãzându-i, prin faþa ochilor minþii am revãzut, iarãºi, o generaþie de aur, aparþinând melosului interpretativ instrumental, am revãzut-o pe Cornelia Vasile, pe Ruha, pe Marcovici, pe Vasili Alexeev, pe Tudorel Dumutrescu...

ªi pe Ilie Cealâcu, mi l-am imaginat ca pe un elev al marelui ªtefan Ruha!

Ascutând-o ºi privind-o pe Ana Maria Vãduva, parcã am surprins ceva din adolescentul Lanfranchi...cu care, nu mã sfiiesc sã spun, ne-am întâlnit ºi ne-am sãrutat în respectiva searã a concertului...Este de câteva zile aici ºi în pregãtirea concertului de lunea viitoare, se ocupã, împreunã cu Umberto Battegazzore ºi Doina Olteþeanu, de aceºti minunaþi tineri ai scenei noastre interpretativ instrumentale.

Ca o parantezã, fie spus, în acelaºi scop, al altruismului binecunoscut al pianistului de renume mondial, Luciano Lanfranchi a venit imediat dupã revoluþie la Râmnicu Vâlcea ºi împreunã cu Modest Cichirdan ºi alþi trei vâlceni, la vila de protocol din Cetãþuie, au pus bazele unui centru internaþional de pregãtire pentru tinerii muzicieni...Dupã câteva luni centrul s-a desfiinþat. Acum, ambiþiile, de mai reduse dimensiuni, experimentatului pianist, italian, sunt de bun augur pentru tinerele talente din oraºul nostru, nu de puþine ori, copiii talentaþi, luând drumul desãvârºirii muzicale în Italia...

.....

Romantism, pe linie, la cei trei compozitori...Beethoven, îl iniþiazã ºi îl duce la apogeu - Simfonia a IX-a, dar ºi “Sonata lunii”, Concertul nr. 2, îndeplinând funcþia desãvârºirii clasice - estetica frazei, dar anunþând germenii melosului romantic - trãirea spiritualã, nemãrginirea ei, faþã de simfonia-i romanticã în care trãirea constã în altercaþia succesivã ºi armonicã, accentuatã, între corzi ºi suflãtori...

Camille Sain-Saens, cel mai aproape de noi, 1825-1921, “cel dintâi organist al lumii” (Liszt), care a demonstrat cã artistul nu trebuie sã fie constrâns de factorul material, el, având norocul sã nu sufere de aceastã constrângere (ori citându-l pe Jules Verne cã “ nimeni nu s-a îmbogãþit prin mintea ºi mâna sa” - adãugãm noi, ci prin noroc), scrie la modul neprofesionist Simfonia a III-a cu orgã ºi acest concert nr.3, superb ca tonalitate ºi idee, dificil tehnic, dar care încântã publicul...Muzica tangenþiazã deja secolul XX...

Henryk Wieniawski, 1835-1880, polonez, cu ºcoalã la Paris ºi Saint-Petersburg, cu stagiu împortant la ºcoala rusã, a proiectat acest concert, nr.2, în contextul muzicii contemporane lui, al specificului popular polonez, dar, fiind unul dintre cei mai mari virtuozi al instrumentului, nu putea sã-l ocoleascã pe Paganini...

Caracteristicile importante legate de opera ºi stilul celor trei compozitori, le întâlnim ca fiind la sursa ambiþiilor celor trei interpreþi, acest lucru, needemonstrând altceva decât faptul cã ei încearcã sã-ºi demonstreze talentul pe seama personalitãþii, cã bat la poarta celei mai cãutate ºi preþioase cãlitãþi, aceea a creaþiei stilistice.

Vom reveni cu prezenþa lui Luciano Lanfranchi la Râmnicu Vâlcea...

06 martie 2007