Defineam, cândva, starea de modernitate ca fiind una sinonimã cu starea de clasicitate a prezentului care face un pas, un gest înspre viitor, altfel spus o stare a prezentului care probeazã,optimizând moda timpului. Modernitatea este acea însuºire a unui produs de a fi în pas cu moda ºi ea capãtã o calitate valoricã pozitivã atunci când vizeazã creaþia artisticã, îmbogãþeºte iconografia acestui spaþiu, în cazul nostru, cel al artelor culorii ºi al reliefului, al artelor plastice în general, când tangenteazã spiritul vizionar. Tradiþia, încadrarea într-o iconografie specificã, aparþinând trecutului, este formula care face legãtura cu evenimentul ºi fapta istoricã. Ea contribuie la regenerarea unor estetici ºi gândiri proprii sau din alt areal, le aduce în clasicitatea prezentului, le oferã modei timpului, artiºtii prelundu-le, sub semnul modernitãþii, propunându-le prezentului cu însemne pentru viitor. Sculpturile, monumentele din Rm. Vâlcea, mai mult decât în altã parte - opere de artã plasticã, sunt o clarã demonstraþie despre ce înseamnã în arta tridimensionalã, tradiþia ºi modernitatea. Aceastã însuºire este exprimatã, odatã, prin ansamblul întreg de monumente existente, dar ºi prin cele câteva, reprezentative, programatice, care reprezintã Râmnicul pe orice meridian. Oraºul de pe Olt ºi râul Olãneºti are cu ce se lãuda, este printre puþinele care a îmbrãþiºat ºi pãstrat, chiar dacã printr-o gravã eroare ºtiinþificã ºi de principiu moral ºi-a demolat vechiul ºi negustorescul centru urban, ideea de monument de artã mai mult decât cea de monument comemorativ. Statuile, acestea câteva, þin cont mai mult de încãrcãtura esteticã decât cea a unui conþinut programatic. Una este sã îl vezi pe Lenin cu mâna întinsã, ºi alta sã priveºti statuia Zãvoiului sau nudul de bronz dintre tufele de verdeaþã din faþa muzeului Simian... Iatã, începând cu cele câteva lucrãri reprezentative, în 1915, pe dealul Capela, acolo unde pãdurea intrã pânã în centru, într-o poziþie care dominã pe o lungã razã acest oraº, s-a dezvelit statuia închinatã eroilor cãzuþi în rãzboiul din care a rezultat independenþa României, fiind executatã din blocuri de piatrã de cãtre sculptorul craiovean Iordãnescu. Realizatã într-o perioadã a istoriei moderne, prima, statuia stabileºte declanºarea unei tradiþii preluând linii din ºcoala academicã francezã, iar prin alura demnitãþii ºi inexistenþa unor modele replici, lucrarea se supune stãrii de modernitate specificã timpului respectiv... Grupul statuar din Zãvoi, închinat domnitorului Gh. ªtirbei, executat în 1920, din blocuri de marmurã, de cãtre sculptorul vâlcean profesorul C. G. Mihãilescu, îl încadrãm în acelaºi capitol de considerente critice precum cel subliniat în cazul monumentului închinat Independenþei...Tradiþia o regãsim în aceeaºi ºcoalã academicã francezã, în timp ce ritmul miºcãrii, alura ºi nervozitatea suprafeþei, þintesc în modernitate. Grupul celor trei, reprezentative, se încheie cu statuia în bronz înfãþiºându-l pe Mircea cel Bãtrân, avându-l ca autor pe sculptorul Ion Irimescu. Aceastã lucrare îmbinã fericit ideea de tradiþie în acelaºi timp cu cea de modernitate, cãci este inspiratã brut din iconografia domnitorului înscrisã în pictura muralã aparþinând mãnãstirii Cozia, aproape copiatã, ºi cu meºteºugite linii, suprafeþe ºi volume prelungite, este redatã modern în tridimensional, fiind una dintre cele mai reuºite opere de artã! Spuneam, la început, cã cele douã stãri, tradiþie ºi modernitate, sunt specifice sculpturii monumentale a Râmnicului, odatã, caracteristice fiecãrei lucrãri în parte, cazul celor trei monumente, dar ºi pe ansamblu monumentalisticii întregului oraº. În ultimul caz, tradiþia, pentru azi, este preluatã de cele trei lucrãri, piatrã, marmurã ºi bronz, despre care am discutat, emblematice pentru oraº, iar modernitatea, de aceastã datã exprimatã voluntar mai mult în lucrãri ce þin de domeniul ambiental, se exprimã în cadrul unor lucrãri desfãºurate aleator, în diverse spaþii. Mã refer, desigur, la lucrãrile cuprinse în programul HAR ºi la cele câteva volume figurate în piatrã, în ambele cazuri, estetic, existând ºi reuºite ºi nereuºite. Un exemplu de nereuºitã îl reprezintã acel mãr cu portal instalat în inutilul scuar din centrul oraºului, util însã pentru refacerea vechiului centru, mãcar parþial. Alte nereuºite mai sunt undeva, nu are rost sã spunem unde, ºi ele fac parte din programul de revalorificare ale unor deºeuri materiale din Oltchim. O notã specialã, pozitivã, trebuie sã acordãm lucrãrii din programul HAR, compoziþia din intersecþia de la Hervil, am numit-o eu mascã ºi faþã ascunsã, o lucrare care poate deveni reprezentativã pentru arta habitatului contemporan. Rm. Valcea, 17.05.05

    Comments >>