Prezentându-se ca un tip hipist, dar cu mult rafinament şi eleganţă sub aura poetică, în centrul cultural al Râmnicului anilor ‘70, simpatizant, mai mult decât atât, al dreptei lirice de avangardă, al revistelor intime, particulare (!), dar şi al celor oficiale, Felix Sima s-a aliniat, în timp, celor ce nu recunosc o graniţa fizică a spaţiului unde acţionează şi cred că spiritul este de esenţă superioară, celor care ţin cont de legea etică şi morală, imprimă noi gândiri , rutini şi se pozează în tagma artiştilor conştienţi de virtualitatea propriului talent…
Acum este un conformist al cuvântului care înmaterializează, este şi suprarealist, se doreşte, subliniază chiar, exclusivist…”Lemnul moare mâine, zidul nu rezistă,/ Cărămida însăşi e exclustivistă…”
Astăzi, în sens de prezent, Felix Sima, se expune publicului neexclusivist din Râmnic şi din alte zone, cum recent a făcut-o şi în patria lui Brâncuşi, la Tg. Jiu, cu un nou volum de poezii, de aleasă regăsire şi substanţă, prezentând o nouă ipostază a alurii sale poetice, una impregnată de sacralitate, volum intitulat “Amintiri din casa arsă”, recent apărut la editura Ramuri, din Craiova, sub îngrijirea lui Florea Miu, Dan Sârbu şi Carmen Maria Sima.
Poezia creatorului cioplitorului de păduri, trebuie să cânte în afara portativului muzical, să cânte în material, aşa cum un Iancu Dumitrescu, spre exemplu, transfigurează sunetul muzical prin ştiinţa acustmaticii. În acest sens, versul poetului versul poetului vâlcean trebuie să demonstreze materialitatea agresivă a cuvântului…
Legătura cu materia, cu substanţa cuvântului, este puternic manifestată în ultima sa apariţie editorială, este conturată mai bine ca oricând şi se apropie, oarecum, de ilustra hoinăreală prin cuvinte a marelui Arghezi…
Starea eterică şi concretul, convieţuiesc biunivoc, alunecă în imagini, se transformă reciproc… "Cu melci dormind în soare/ Pe degete de floare/ Cu stâlpii din fântână/, Cu apa vie-n mînă/, Cu mâna prea curată/ De credincioasă fată" …Iată, un muzical al cuvântului, imaginii, un andante, de această dată, parcă desprins dintr-un miraculos cvartet. O scară a sunetului, a cuvântului care concretizează.
Tonalitatea interioară a versului aminteşte de toaca şi clopotul de mănăstire, alura sa este, însă, mai veselă, mai aproape de îngânarea melodică a practicei rotative din inima unei binecuvântate stupine…
Volumul “Amintiri din casa arsă” cuprinde şapte poeme, primul, avănd acelaşi nume, este inspirat de ipostaza limbilor de fum, prelinse încă, rezultate din dezastru, o casă arsă, o stare de fapt inclusă în ciclul vieţii, al aprinderilor şi al stingerilor, celelalte, “Priceasne de Râmnic”, “Fragmente de Sfânt”, “Basm apăsător/ neapăsător”, “Bâlci la Râureni”, “Biserica de lemn” şi “Fiul risipitor”, prezentându-ne un Sima de altă factură, unul adevărat, real aplecat către smerenie, către cultul spiritual, dar şi către problematica socială…
Cartea este un eveniment cultural pentru momentul actual, căci între atâtea altele (in)culturale, lipsite de profesionalism (kitsch-uri oferite gratuit spre înghiţire unui norod debusolat, prostit, mituit de critica electorală şi plătită aprioric), este un cumul de adevărate stari de trăire artistică, de tehnici artistice, de elemente de rezonanţă socială, de …ce vrea să însemne viaţa omului pe pământ, destinul propriu, legăturile sale cu cerul şi ţărâna.
După prostirea sa, a insului, în ultimul secol, cel de neîmplinire spirituală şi sufletească, artei, şi ştiinţelor acesteia, îi revine rolul, divin, de a reînoda legătura firească, magnetică, normal şi eterică, AICI, a omului cu pământul, cu vântul şi ploaia atmosferice, cu spaima de ploaia meteoritică….
Poemele lui Felix Sima suferă de prea plin în dorinţa lor de a fi purtătoarele unor asemenea stări şi fireşti lucruri.
….
Poemul “Amintiri din casa arsă”, la rândul său, se compune din mai multe poeme, toate fără titlu, dar având primul vers estrem de dens, reală substanţă eterică care, asemeni unei uverturi de operă lirică, precede şi prevede conţinutul. Surprinderea poetică constă în contrastarea negrului de fum cu crinul pur, în alternanţa sincopată a morţii cu viaţa.
Iată prologul, la opera de creaţie a purităţii şi seninătăţii, a vieţii, având ca protector soarele, “Cu melci dormind la soare”, însemnând gama şi măsura în care este concepută muzica cuvintelor telurice, învăluite de “Cămaşa Norilor,/ Cămaşa Florilor,/Cămaşa Culorilor.”
“Frecarea mea de stele”, alt prolog, uvertură la opera de oprire a timpului, a revigorării prezentului…”Să rupem acest drum:/Cenuşă neagră, scrum,/ Parfum lîngă parfum…/ Au fost cândva…acum.”
“Apa limpezită-n seară” străluce asupra unui conţinut în care toate se cern, se aşează spre înserare, precum un lung drum al zilei către noapte, cînd apare “peştele” care înfioară, care se zbate în zona nedezvăluită, de nimeni văzută vreodată, cea a pieptului dumnezeiesc, toate se aşează către o seară în care tronează ucigătorul tăcut. Poate de aceea, din lipsă de cuvânt, Dumnezeu a dat somnul.
“Ne-au luat şi bronzul din statui” este o reflecţie a stării de sărăcire a locului, provocată de hoarda cotropitoare, dar, strălucitoare asociere a versului filozofic, a spiritului puternic, “…nu ne-au luat ce-am început…”
“S-au copt atâtea între noi”, “Tâmplarul facă-ne sicriu”, şi nu numai, sunt părţi din ansamblul poetic ce conţin dezmăţuri de cuvinte şi idei, defilări ale figurilor de stil, rostogoliri de expresii care înmaterializează, amestecuri de reci şi fierbinţi lucruri, maluri şi ape, arome de vers care instigă înspre tărâmul unei Carmina Burana, tonuri şi ritmuri conforme unei muzici de sărbătorire a pământului aşa cum, magistru, le-a reunit în compoziţie proprie aprigul Stravinski sau cum o practică, încă, în bătătura satului, taraful oltenescului căluşar…
Deşi există tentaţia, dată fiind atracţia magnetică a cuvântului, de a cădea într-un teluric joc de cuvinte, cu toate că nu ar fi nici o nenorocire atâta timp cât expresia aleasă are adâncime, Sima nu numai că evită această tentaţie, dar reliefează imaginea, tridimensionează expresia, o fixează în zona gravităţii.
Lirica sa instrumentează în spaţiul clasicului cvartet de coarde şi nu în cel al tarantelei preclasice.
Poezia lui Felix Sima este poezie, aşa cum lutul este lut şi mănăstirea mănăstire, calul este cal şi casa casă, pomul este pom şi masa masă…

23.09.05

    Comments >>