După ce am citit în 2004 "Pomul vieţii", lucrare ştiinţifică şi de eseistică morală, şi volumul "Teatru", ambele scrise de Leon Dură, astăzi avem ocazia să vorbim despre o nouă apariţie editorială, penultima până în prezent, volumul de nuvele "Inocenţa" scris de acelaşi autor (ultima, “Evreii au primit pe Hristos”, a apărut zilele acestea).
Preotul dr. Leon Dură publică această carte în editura "Logos" din Rm. Vâlcea, 2005, avându-i consilieri editoriali pe dr. Melania Dură şi pe Alexandru Dură. Macheta şi tehnoredactarea computerizată este semnată de Valentin Piţigoi.
Volumul cuprinde trei nuvele, toate având subiecte ancorate în prezent, care dezvăluie realităţi din sfârşitul de secol XX şi începutul de secol XXI. Împreună, aceste timpuri, apar ca reflecţii ale aventurilor unui tânăr aspirant la un dialog sacru cu divinitatea intangibilă sau, ale aventurii pe care o parcurge întâmplător cartea cărţilor, Biblia sfântă, într-un timp incomod pentru Ea.
Tânărul care-şi caută destinul vieţii, crescut şi educat în nenorocitul ev al deplinităţii comuniste, parcurge toate etapele destinate unui transfug în occident.
Peripeţiile lui sunt învăluite într-un savuros inedit, constând în acţiuni surpriză, multe dintre ele sunt desprinse din nefiresc, stârnesc ilaritate, par a fi înşirate pentru a creea o operă bufă. Situaţia bufă, amestec de firesc şi nefiresc, atinge şi zona imoralităţii, a homosexualităţii, cea care se bucură de acceptarea oficială în societarea de consum. Stilul latin, succint, conştiinţa discretă implicată în teologic, simplele asemănări de subiect (homosex), ne transportă cu gândul, tot atât de discret, spre romanul "Călugăriţa" scris de Dideroit. M-am referit, desigur, la nuvela "Inocenţa".
În România precapitalistă, cea până în 1989, dar şi imediat după, în ateliere de strungărie, în negrul minerit, în alte conjucturi precum spitale de nebuni, tânărul Iosif, pretendent la cele sfinte, nu-şi găseşte starea, nu-şi găseşte smerenia, nu îl poate întâlnii pe Dumnezeu (nuvela "Alesul Domnului")...
În cea de-a treia, "Singuraticii", care este un aviz negativ la adresa oamenilor aflaţi în austera necredinţă, scriitorul şi poetul Leon Dură îi invită pe cei aflaţi în cumplita cumpănă să nu arunce "Cărţii Cărţilor" în vînt şi să folosească în interes propriu învăţăturile lui Moise şi ale Apostolului Pavel.
Parcurgând prima nuvelă, remarcăm, dornici de a afla esenţa, un stil uşor, aparent de suprafaţă, fără căutate ocolişuri, ascunzişuri de tip procustian, descoperim preferinţa pentru stilul coelholian, PopArt în haină postmodernistă, o manieră sugestivistă în care cititorul punctează faptele reale aflate în succesiuni grăbite. Dură nu insistă asupra peisajului, preferă acţiunea, alunecând pe imaginare rotile se învârte printre idei. Sub umbrarul de vorbire rapidă, din când în când, răsare şi gândul greu...
Autorul urmăreşte cu fermitate cugetarea, în ritm scurt şi, nu atât de des ca altădată, face trimiteri la izvorul testamentar. În "Inocenţa", aluziile la divinitate nu sunt decât sporadice.
"Inocenţa" vine în sensul nevoii de informare a generaţiei tinere, dar şi a celei mature, asupra disjuncţiei dintre visul despre lumea reală, dar prea intens colorată, a unui Occident puternic personificat, devenit iluzoriu, şi Estul plat, nominalizat doar, asupra căruia, totuşi, nu se face prea multă referire...
Pare imperioasă evidenţierea unei problematici de actualitate, arabo- evreieşti, motivată teologic, astăzi, cu rezonanţă destul de surdă. Spune studentul David către un coleg,Ahmed..."evreii şi arabii au acelaşi strămoş, pe Avraam; între voi sunteţi fraţi după tată. Dacă un frate a primit binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci celălalt nu trebuie să procedeze precum Cain, să-l ucidă."
Nuvela abundă de situaţii tragico-comice, întâmplări studenţeşti, eroul lor, David, vrând să înveţe bine, vrând să câştige şi bani, vrând să aibe şi o casă bună, să nu intre în mafie, să-şi păstreze cultul străbun...
În "Alesul Domnului" scrisul lui Dură se converteşte oarecum în gena poetismului şi vizionarismului coelholian, precum marele modern trăieşte legenda personală, salvatoare, specifică fiecăruia, tot aşa şi Iosif, ultimul copil al lui Iacob din Miriştea Vâlcii, declară tuturor arzătoarea sa dorinţă de a-L întâlni pe Dumnezeu… "Am să întreb vântul, marea, am să dau ocol pământului şi am să strig la El..."
Din nou naraţiunea este agonizantă, este atemporală, faptele, între ele, nu conţin zone de trecere, de clarobscur , textul, suferind de un anume glisando, rămâne ca în final, prin idee, să fixeze fondul. Amănuntul despre materialitate, despre fizica definire în spaţiul euclidian, nu-l interesează pe scriitorul Dură, în mod esenţial, interesându-l doar spiritul.
Căutând alte elemente de specificitate, constatăm, în nuvela "Alesul Domnului", o adevărată artă a definirii personajelor prin nume. Astfel eroii care corespund scopului scriitoricesc, ideilor de bază, poartă nume precum cei din relatarea biblică, Iosif, Iacob, în timp ce eroii neinteresanţi scopului, contrari gândului ales, reprezentanti adesea ai tehnicismului, poartă nume des întâlnite în spaţiul comunitar…Dobrin, Jercan...
Are loc astfel o altrnanţă prozaică a numelor puţinelor personaje, a relatărilor de fapte, dar şi una de rafinament stilistic, artistic, privind succesiunea stărilor de trăire filozofică şi poetică. "Iosif...nu auzea ceea ce se întâmplă în jurul său.Umbra nopţii cădea peste pădurea adormită. Undeva, pe o stâncă, un trecător prin această lume bătea cu cuvântul la poarta cerului; voia să vadă pe Dumnezeu, chiar dacă îşi amintea cuvintele: pe Dumnezeu nu este cu putinţă a-L vedea!"
Precum la Cohelio deşertul vorbeşte tânărului aşa şi copacul, infinita natură, dialoghează cu Iosif...
Toate încercările sale de întâlnire cu divinitatea sunt sortite eşecului, nuvela sfârşindu-se prin îndreptarea lui Iosif, alesul Domnului, către viaţa preoţească... Una încărcată de fapte de credinţă, dar şi de comice, imorale situaţii.
Nuvelele din prezentul volum ne reliefează un demers scriitoricesc cu puternică tentă socială, laică, sunt mai puţin ancorate în teologic, autorul etalându-se mai mult conştiinţă în societate decât atitudine în lumea preoţească.
Leon Dură reuşeşte să implementeze acest volum în beletristica curentă, cea de succes cotidian...
Ultima lucrare, nuvela "Singuraticii", parcurge un traseu prerevoluţionar, preoptzeci şi nouă, un traseu cu gropi în trotuare, în asfalt, un timp al incantaţiilor cenacliste şi al proliferării sectelor.
Axa naraţiunii este simplă. Alex şi Fane sunt la pescuit, undeva, probabil pe lacul de la baraj, pescuiesc o Biblie, se bat, smulg foi, o murdăresc de sânge, apoi cartea parcurge un drum sinuos, ajunge în diferite medii, de fiecare dată rămâne fără câteva foi...Acţiunea constituie un pretest pentru a demonstra că societatea sfârşitului de secol XX, cea de la începutul secolului XXI, este incapabilă în a mai oferii dragoste, în a mai consimţi credinţa în Dumnezeu, precum Biblia în final ajunge ciuntită, degradată, aşa şi ea se dărâmă mereu...Stilul scriitoricesc este acelaşi ca în primele două nuvele, imaginea developată rapid, eroii sunt dezorientaţi, fără legătură cu timpul, cu vârsta, vorbesc aproape mecanic..."- Copii răi ce sunteţi, nu-mi luaţi cartea; este o biblie! strigă Alex către ei. - A a a O Biblie? E bună! O vom pune pe capurile noastre pline de păduchi, zbieră unul mai înalt. - Proştii, proştii, zbieră un altul, hotărât să rupă pagini din Carte. -Ar fi regretabil dacă o rupeţi, interveni Alex. - Copile, crede-mă că hârtia asta este cea mai bună pentru fabricat ţigări..."
Neuitând că este teolog, Dură, mai puţin decât în alte cărţi, reliefează învăţătura creştină, relaţionează stări (spiritual) nedefinite în prezent cu stări din lumea antică, existente în Testament.
"Inocenţa", cartea celor trei nuvele, ţinteşte succesul cotidian, este o scriere cu priză la public şi, nu de multe ori, cetăţeanul timpului prezent este pus în situaţia de a cunoaşte realităţi pe care, în alte împrejurări, doar cu aprobarea CNSAS-ului le-ar fi putut cunoaşte...

09.09.05

    Comments >>