Între aceste două secole, chiar milenii, îmi reamintesc, în 1986, la Cluj, cu ocazia Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice în domeniul Informaticii Aplicate, atunci când am fost onorat cu un extraordinar premiu naţional acordat lucrărilor “Sculptură cibernetică” şi “Micropocesori-Postprocesori”, directorul INID, Emil Vlad, prezenta în plenul sesiunii diferenţa dintre scrierea cuvântului om în română, scris de mână -precum un vierme care se târăşte şi acelaşi cuvânt în scriere japoneză, însemnând o grafie care reprezintă un biped ce cuprinde soarele între braţe. Atunci gândul mi-a fugit către o întâmplare petrecută la mijlocul secolului XX, când Japonia şi-a anunţat , în mod real, intenţia de a aborda vital şi pentru viitor un program gigantic de implementare a sistemelor informatice…Japonia trebuia să fie un precursor în roboticia cibernetizată, al sistemului informatic integrat, al proiectării şi programării de sisteme informatice…Japonia avea, deja, un sistem informaţional bine pus la punct. Şi-a propus să fie prima în robotizare!

Japonia era o ţară săracă, perdantă în al doilea război mondial, a înţeles că trebuie să renască din proprie cenuşă, folosind cea mai ieftină materie primă, cea a manipulării şi gestionării informaţiei!

A fost întrebat unul din arhitecţii acestui revoluţionar sistem (component al celebrului sfat al bătrânilor)… Ce se va întâmlpa cu Japonia când societatea va fi complet informatizată, ce se va întâmpla cu populaţia, unde va munci ea, atunci când totul va fi robotizat? Şi iată ce a răspuns bătrânul înţelept galben: “populaţia Japoniei, toată, nu va ajunge pentru meseria de programator!”

Iată ce luminată idee, cât adevăr cuprinde ea, şi ce puteau gândi oamenii înţelepţi, probabil harnici, dintr-o ţară săracă, dar bogată în conştient, o ţară “a soarelui răsare” şi care pierduse cel mai important război din istoria sa. Ca şi germanii, după al doilea război mondial, ca şi evreii de-a rândul şi veşnic decimaţi, japonezii nu s-au gândit cum să-şi refacă, imediat şi oricum, clasa bogată, clasa de mijloc şi (vai de mama noastră), clasa săracă…Nu s-au gândit să scoată tinerii în faţă, să-şi umple visurile cu ale răzbunării himere, să dărâme ce mai era de dărâmat şi ce-i mai rău, şi ce-i mai imoral, în sensul soarelui sau al lui Dumnezeu, să mintă şi să se închine la bani!

Nu au construit superpalate bancare înainte de a face bordeie de fabricat, cu mâna şi mintea, bani!

Nu au pus biruri şi taxe ticăloase pe libera creaţie a muncii, pe invenţie şi inovaţie, au stimulat concurenţa, au tăiat mâna şi capul celor care au încercat să fure munca şi mintea de la alţii.

Nu au spus niciodată copilului, proprie odraslă, că cine iubeşte munca este prost (un nemernic şlagăr de inteligenţă slavo - autohton), i-au vorbit de strămoşi, de onoare, nu au inventat atâtea servicii de stat, de controlat, de minţit, de planificat, de cum să proiectezi planuri de afaceri din fonduri phare…de cum să faci rost, fără muncă, de bani!

(Atenţie prădători, încă de acum un secol şi jumătate, Jules Verne îi demonstra lui Marx că nimeni nu se poate îmbogăţii cu mintea şi braţele…ci doar societatea-i capabilă de aşa ceva!)

Japonezii şi-au trimis copiii la duşman să înveţe să programeze şi să construiască calculatoare. Şi-au vândut pietroaiele şi şi-au cumpărat fabrici cu tot cu personal!

Mitul japonez înseamnă, cu alte cuvinte, cum este să fi învins şi prin credinţă, imaginaţie şi muncă, să te transformi într-un învingător.

Mai are rost să ne raportăm noi, de aici, din zona Carpaţilor şi a Mării Negre, aşa cum în tranziţie ar fi fost normal, la mitul japonez?

Dar acest mit a plecat de la informatică şi de la calculatoare, şi raportat la acestea, cel puţin la modul infim, cel al programării, izolat, acum câteva decenii, nu eram atât de proşti!

Mă uit şi nu-mi vine a crede cum ne umflăm în pene şi alături de puerilele angajamente în nevăzutele programe de modernizare ori în cele propagandistice electorale, sistemul informatic românesc este mai rău ca la început, cum ea frumoasa şi bătrâna, deja, informatică, fără un sistem informaţional cotrect, bate pasul pe loc, minte, peste tot introduce calculatoare, dar în fond, a crescut consumul de hârtie, au dispărut minusculele bonuri-poştale, au cresut cozile nu la lapte, ouă şi carne, ci la infernalele cozi, mega-stări de nervi, de colectat taxe, biruri, pomeni, oho amenzi, etc, într-o ţară a consumului (al dracului capitalism!), care în cinci ani şi-a crescut rezerva valutară de 25 ori!

S-au însutit personalurile nu în munca de programator, ci în cea de cerşetor, cea de consumator! Străzile sunt pline de oameni pe tot parcursul zilei şi ei se mişcă de la o coadă la alta, de pe un trotoar pe altul…Pe cine minţim oare când spunem că ne-am informatizat, având peste tot atâtea calculatoare, când noi stăm la coadă iar funcţionari şi funcţionare se împiedică în taste?

Un lucru este cert şi în prezent şi acum treizeci de ani; suntem programatori cât de cât, avem calculatoare, dar nu am reuşit, încă, să creem un sistem cu adevărat informatic, fiindcă am sărit peste cel informaţional. Acesta, din urmă, nu poate fi creat, pus pe hârtie peste noapte mai ales în absenţa unor atribute de bază ale economiei, cele de onestitate şi adevăr!

aprilie 2006