Simfonia a IV a, de Johannes Brahms (1883-1897), reprezintă o piatră de încercare pentru orice dirijor, pentru orice orchestră simfonică care vrea să se afirme în termenii elevaţi şi profesionişti ai artei interpretative, în arealul întregului spaţiu muzical, universal, în cazul de faţă, chiar cel al impresionismului muzical, incipient, specific sfârşitului de secol XIX.
Însuşi faptul că în ultima parte a simfoniei a IV a Brahms aduce în actualitatea semenilor săi gândirea lui Bach reprezintă intenţia sa, nedeclarată, de a se fi înscris în modernitate.



În săptămâna care a trecut, orchestra Filarmonicii din Rm. Vâlcea, avându-l ca dirijor pe maestrul Ovidiu Dan Chirilă, din Braşov, a interpretat această simfonie. În partea a doua a concertului de luni, orchestra mai sus amintită, împreună cu acelaşi conducător, a adus în atenţia numerosului public, cele 15 Dansuri Ungare, într-un aranjament muzical creat anume pentru această seară de către dirijorul braşovean.
În fapt, a fost vorba despre un festival Brahms, atât simfonia cât şi Dansurile ungare fiind interpretate la un mod cert de profesionalism, cu sublinierile de rigoare, bine dozate ritmic şi armonic, specifice trăirii şi frământării muzicii brahmsiene în simfonie, cu detaşarea specifică estetismului afişat, relatat în dansurile ungare.
Dirijorul Ovidiu Dan Chirilă, titrat, galonat, cu o importantă activitate în spaţiul compoziţional, posesorul unui repertoriu interpretativ diversificat şi bogat, a făcut dovada unei elegante stăpâniri a gesticii, a stăpânirii şi cunoaşterii limbajului muzical, i-a lipsit mişcarea scenică exagerată, a oferit un program dificil în actul interpretării, dificil în cel al percepţiei către public.
Onorat fiind de către un contemporan de a fi înscris în celebra formulă a celor trei „B”, Bach – Beethoven – Brahms, suită care nu este chiar întâplătoare dată fiind înclinaţia celui din urmă pentru studiul şi perfecţionarea stilului celor ce i-au fost înaintaşi, prin acest lucru el reuşind să creeze o punte către secolul XX, şi fiind numit de către Scumann „un mesia al muzicii”, Johannes Brahms a scris una dintre cele mai dificile, mai ştiinţifice şi mai frumoase muzici ale secolului XIX, ale muzicii romantice cu puternice accente clasice, cu rezonanţe din formula estetică a renaşterii. Cum arătam şi la început, el îl aduce în actualitate pe Bach, dar şi pe Handel, şi pe Haydn. Deşi a trăit şi compus pe aceaşi paralelă a timpului, a creat, în sintaxa frazei, precedente cultivate şi duse mai apoi la exacerbare de către un Ceaikovski sau Dvorjak, de către alţii, mult mai târziu, în muzica experimentală...
Sensibilitatea lui Brahms o depăşeşte pe cea romantică a contemporanilor săi, împreună cu ştiinţa ea produce revoluţia , o astfel de revoluţie încât o face posibil de ascultat cu interes şi în sec XXI, pe scenă, în muzică de film, în muzica viitorului...
Orchestra simfonică, alături de dirijorul Ovidiu Dan Chirilă, s-a aliniat canoanelor aspre cerute de partitură, ne-a convins în exerciţiul interpretativ, au excelat suflătorii...Părţile au fost tratate constant. A fost evidenţiată atât latura preponderent obiectivă specifică culturii muzicale, cât şi latura subiectivă supusă pasiunilor de ordin romantic...
Reântîlnindu-se cu violonistul ungur Eduard Remenyi, când Brahms avea 20 de ani, aceştia merg împreună în turnee, Brahms apreciază muzica ţigănească pe care o interpreta Remenyi, cunoaşte muzica specifică poporului maghiar trăitor pe Dunăre şi Tisa.
Cele 11 Cântece Ţigăneşti şi Dansurile ungare sunt elocvente în sensul celor scrise mai sus, dar ne demonstrează şi capacitatea de prelucrare stilistică de formă şi fond, ne dezvăluie de ce vrea să însemne în mod cultivat, aducerea folclorului în spaţiul civilizat.
Cele 15 Dansuri ungare fac un serviciu enorm spiritului unguresc, Brahms aşezându-le, prin arta sa, pe portativul european, înaintea valsului, al polcii sau al dansurilor specific populare.
Dansurile ungare constituie un excelent mod de integrare culturală, o excelentă tehnică de tratare şi prelucrare a unui sistem folcloric, acum 200 ani, marii magi ai muzicii culte ştiind cum să facă o prelucrare de tonuri populare, să nu le transforme în muzică incultă, să nu distrugă taraful şi doina ...popular culte. Să nu le dea caracter de culpă izolaţionistă, să nu le dea culori naţionale când ele sunt de sorginte pur locală.
De aceea, aceste dansuri ungare se pot cânta pe orice scenă a lumii...De aceea Gershwin şi Bernstein se cântă la fel, oriunde. De aceea folclorul nostru, neprelucrat, se cultivă direct la export, şi nu cel prelucrat care a creat o ilară şcoală naţională de muzică...
Cele 15 Dansuri ungare sunt scrise de un german, reprezintă foarte bine spiritul unguresc, reprezintă Ungaria aşa cum Bartok a reprezentat România mai târziu..Adică mult mai bine decât au făcut-o...alţii.
Luni seară, săptămâna trecută, orchestra simfonică a Filarmonicii vâlcene a strălucit în interpretarea opusurilor brahmsiene, dar nu atât cât dorim să strălucească în această seară, pe aceeaşi scenă, când pe ea vor urca alături de orchestra simfonică şi dirijorul Florin Totan, Sebastian Tegzeşiu, vioară, şi Olga Mănescu, violoncel, interpretând împreună Dublul concert pentru vioară şi violoncel de Johannes Brahms.
Acest concert fiind unul dintre cele mai frumoase opusuri scrise de marele compozitor, cei doi solişti fiind unii dintre cei mai talentaţi ai generaţiei tinere, sperăm ca succesul să fie unul de referinţă.

Rm.Valcea,14.02.05

    Comments >>