„Homo Ludens” este un produs de artă contemporană, imagine plastică şi muzică, autori: Alexandru Trifu („Homo Ludens”, 20 de tablouri-grafică şi culoare, 200x155cm, Geneva 2003-2006) şi Horaţiu Rădulescu (coloana sonoră-„Intimate Rituals”- music for global sound sources, opus 111, Vevey 2007); interpretarea coloanei sonore aparţine formaţiei „Hyperion” condusă de Iancu Dumitrescu şi Ana Maria Avram; un DVD, camera: Nelu Fieraru, şi, sunetul: Antoine Mercie. Editori: Lucero Print-Montreux Switzerland şi SACEM Paris. Lucrarea a fost prezentată în 2007 la Festivalul Siberfest 2007-Sibiu Capitală Culturală Europeană. Noi am intrat în posesia ei prin amabilitatea domnului Alexandru Trifu, unul dintre autori, renumit artist plastic, român, care trăieşte şi activează la Geneva, Elveţia, lucru pentru care îi suntem recunoscători.
*
Homo Ludens sau Mitul lui Sisif, sau Sisif, cum ne spune chiar Alexandru Trifu, încercând să ne dea câteva elemente călăuzitoare, este personajul central care se află în mai toate desenele, sub forma unui personaj în echilibru instabil vizavi de natura reprezentată prin animale, păsări şi binenţeles oameni. Aşa ni se înfăţişează, în tabloul nr.1-„Homo Ludens dans mes rêves”, acest Homo Ludens: un cerc care conţine arlechinul într-un picior pe o sferă, cu o pasăre deasupra-dorinţa omului de zbor şi încadrat de o capră care are sfera-greutate deasupra cozii -vezi nepăsarea animalului neom şi gânditorul, care are aceeaşi greutate deasupra capului!-definiţia omului om.
Sunetul elaborat electroacustic, foarte ordonat, aproape constant, mai degrabă, vrând să creeze impresia unui produs atemporal ca o punte între începutul şi sfârşitul biblic al omului, se prezintă în game (aproape vizuale) acustice care sugerează o muzică a sferelor, interferând cu zbuciumul liniilor şi simbolurile culorilor.
Coloana sonoră, pe întreg ansamblul, ni se pare de un desăvârşit respect pntru imaginile şi ideile narative create de plastician. Ea se desfăşoară ca ritm şi specificitate, urmărind o circumferinţă, da, iarăşi cerc, o buclă în care pe parcurs intervine expresia tragică a vocii umane-bocetul dar şi altercaţiile ei ( tabloul nr. 13-„La Mondialisation ou le Paradis perdu” în care, ca şi în Turnul Babel din neasemuita carte a omului, Biblia, Dumnezeu ar fi amestecat limbile!); tonalitatea de la început o regăsim spre final, curmată de secvenţa a douăzecea, ataşată Apocalipsei!
Trăgând primele concluzii constatăm ca o primă impresie!… admirabil acest sincretism între arta vizuală plastică şi muzică-artă a sunetului-originară, şi care în profunzime-împreună devin sinestezice. O ţesătură între sunet şi imaginea plastică care duce la naşterea unui produs nou, care, mai înainte, îl constatăm doar la începutul secolului XX, la nivelul muzicii dimpreună cu baletul (Diaghilev, Stravinski, Bejart…)!
Remarcăm naturalitatea şi maturitatea ideiilor şi tehnicilor celor doi autori consacraţi pe anumite iconografii devenite specifice-putem vorbi de stil personal-ducând la constituţia solidă-marcantă a operei fiecăruia, dar, mai ales, a operei comune care are în vedere Geneza, dar şi Apocalipsa aceastei lumi. O linie şi tonalitate fluide cu intermitenţe şi intervenţii de caz în coloana sonoră-voci umane şi pocnete de petarde-reprezintând caracteristici care personalizează opera muzicală, una, bine pusă în evidenţă de interpretarea ansamblului Hyperion în care simţim amprenta celor doi lideri: Iancu Dumitrescu şi Ana Maria Avram…
Trebuie să remarcăm de asemenea caraterul ludic al desenului-expresiei lucrărilor-20 la număr-ale acestiu mare reflector de cunoaştere a vieţii – firii umane şi naturale, lucide şi senzitive – Alexandru Trifu, care, îmi pare că duce arta graficii, parte indestructibilă a acestui trunchi semiotic al cunoaşterii până la fundamentul ei ştiinţific…Discursul artistului plastic, şi gânditorului-în limbaj semiotic plastic, fixează opera sa, Homo Ludens, între marile opere plastice ale secolului XX de comunicare către oamenii locuitori ai planetei asupra marilor adevăruri, grave, pe care aceştia le neglijează şi de care trebuie să se teamă!…Au mai produs ceva asemănător Marc Chagall cu al lui parcurs prin Vechiul Testament, şi Pablo Picasso în iconografia sa destinată ororilor războiului. Toate tablorile lui Trifu ritmează către această semiotică de subliniere a acestor adevăruri…Şi nicăieri nu se exprimă mai bine, şi sunt încă nouăsprezece exprimări tot atât de sugestive-simbolice, ca în tabloul cu nr. 2 intitulat „Le Chaos et la naissance d’Homo Ludens”…să-l asultăm chiar pe autor: În imaginea intitulată Haosul fac referinţă la apele primordiale! apoi Haosul este imaginat ca materia primă a universului, inclusiv a vieţii pe pământ. Materie primă codată, reprezentată de notele lui Horaţiu Rădulescu inspirate de semnele runice. Aceste coduri infinite pe care omul este destinat să le descopere până la sfârşitul timpurilor. Şarpele simbol protector al omului, al vieţii, întâlnit în simbolistica multor civilizaţii. Apoi Adam şi Eva. Pe scurt desenul în felul lui este codat aşa cum s-a procedat până în epoca modernă şi contemporană cu a sa desacralizare, fenomen ce a început să-şi facă apariţia, de fapt, spre sfârşitul Renaşterii (Alexandru Trifu, Scrisoare, Geneva, 28 05 2014)…Comentăm mai departe desfăşurarea filmului, muzica însoţită de imagini…şi, totuşi, nu! comentăm imaginile însoţite de muzică (repetăm, amândouă: muzică şi imagine având în constituţie simbolicul, şi care duce la sugestivitate-trăire-emoţie, reală semiotică a muzicii şi, separat, a tehnicii plastice) şi subliniem că letmotivul-totem, crucea sacră, crucea pe care a fost răstignit omul-vai ce destin nenorocit-se regăseşte în mai toate tablourile, mai mult sau mai puţin vizibilă, şi constituie centrul de greutate tematic şi grafic aşa cum se regăseşte el în istoria omului din ultimii două mii de ani! O realitate în fapt, timpul nostru se înşiruie pozitiv, dinsre haos înspre haos, de două mii de ani, de când omul neprhănit, iubitor şi iubit, a fost bătut în trei piroane pe cruce!…Iată cât de ludic ni se prezintă acest om în faţa Naturii, stăpână!
Homo Ludens este o lucrare plastică şi muzicală care urmăreşte ideea filosofică…cauzează, analizează şi concluzionează…Iată, viaţa omului, viaţa viaţă, se naşte-există datorită celor patru forme vitale care o conturează: Apa (tabloul intitulat „L’ Eau”), Pământul (tabloul: „La Terre”), Aerul (tabloul: „L’ Air”) şi Focul (tabloul: „Le Feu”). Până aici coloana sonoră pare a fi aceeaşi, produsă electroacustic. De la tabloul nr.7: „Maternité! Homo Ludens enfante Homo Ludens”, peste obişnuita polifonie de sunete, simbolizând emisiile de clopote, se suprapune tânguirea omenească, sistem de voci-bocete!…în acest tablou apare omul sortit pieirii, evident, copilul!…conştiinţa omului! Oare la câte popoare, la naşterea omului, nu se plânge!?…Aceeaşi sugestivitate a sunetului-muzicii se desfăşoară până la tabloul „Le sacrifice d’ Homo Ludens” (tabloul nr. 15), când această tânguire dispare, ca şi pocnetele de petardă…Dăm numai titlurile tablourilor cuprinse în acest interval: „La vie de d’ Homo Ludens”, „Le va et Vient d’ Homo Ludens”, „Homo Ludens et la Cène” (în coloana sonoră apar şi pocnetele de petarde), „Homo Ludens et la Guerre”, „Homo Ludens et la Paix”, L’ enfer”, „La Mondialisation ou Paradis perdu”. Urmează tablourile nr.16: „Homo Ludens en train de disparaître” şi „Homo Ludens a volé en éclats”, „Homo Ludens a disparu”, „Notre monde ou la loi du plus fort” şi în final cu nr.20 „L’ Apocalypse”. Să mai amintim că Alexandru Trifu ne mai scrie în scrisoarea sa datată la Geneva în 28 05 2014, că a vrut să sublinieze în tabloul intiulat „La Mondialisation ou Paradis perdu” acel Paradis pierdut cu al său măr în gura figurii, făcând aluzie la mondializare ca fruct al păcatului originar.
Mai adăugăm noi, ca informaţie de specialitate, care defineşte desenul-opera plastică a lui A. Trifu, că lucrările din Homo Ludens sunt executate, unele, cu vârful pensulei şi în acuarelă; tehnica generală folosită fiind: acuarelă, creion, cărbune, pastel, tuş…
Notă: La crearea acestui ciclu de tablouri, cu tematica arătată, Alexandru Trifu a avut ca punct de plecare opera tatălui său, Alexandru Trifu (profesor de pedagogie şi psihologie la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la Conservatorul „Ciprian Pormumbescu”şi la Facultatea de Artă Dramatică „Ion Luca Caragiale”, toate, din Bucureşti): „Une nouvelle définition du jeu” (O nouă definiţie a jocului) şi opera lui Mircea Eliade care defineşte omul ca fiind, în ordine, Homo Ludens, Homo Faber, Homo sapiens şi Homo Religiosus. Alexandru Trifu, tatăl artistului plastic de astăzi, în opera sa consideră că cei trei definiţii ale lui Mircea Eliade se trag din prima, Homo Ludens!…
sp cickirdan
07 06 14
