Această Scrisoare se vrea un Dialog sincer și grav cu Elita culturală a României, care în această perioadă s-a dovedit a fi o Elită negativă, incapabilă să propună soluții pentru ieșirea României din Marele Război mascat invizibil a cărui victimă a devenit Ființa națională românească după căderea regimului comunist în decembrie 1989. Elita culturală românească s-a dovedit a nu fi la înălțimea misiunii ei, cheltuindu-și energia în invidie, în sabotări ale valorilor adevărate, în certuri și în incoerență. Dacă avem oameni de mare valoare în România, din păcate ei sunt marginalizați, (axiofagia fiind o boală gravă a românilor) în același timp nici ei nu fac nimic pentru a contribui la ajutarea poporului român și a României să iasă din această cea mai mare criză prin care a trece acest neam de la Decebal încoace. Trebuie să ne ajutăm valorile și să le promovăm așa cum fac evreii, pentru care avem tot respectul, daca vrem să ne fie bine în istorie!
Este nevoie ca valorile autentice ale României să se adune și să conlucreze, să caute soluții pentru a ajuta poporul român să se dezvolte și să evolueze. Din cauza marginalizării și a inactivității valorilor nonvalorile, mult mai puternice, mai vitale, setoase de putere, imorale au pus mâna pe Conducerea României reușind într-un timp foarte scurt să distrugă această Țară.
De aceea Valorile României trebuie descoperite, încurajate, cultivate și promovate în vederea scoaterii poporului român din această Criză totală, foarte profundă, ucigașă, în care a fost introdus Organismul național românesc. Nu suntem pe o Cale, pe un Culoar bun. Am fost introduși pe un culoar distructiv și autodistructiv care ne macină zi de zi. Suntem pe o linie de evoluție negativă, sinucigașă. Tocmai de aceea avem nevoie de mari valori, de Mari minți, de patrioți adevărați și uniți (nu dezbinați) ca să ne salvăm prin ei ! Numai că aceste Minți, aceste valori trebui să se susțină unele cu altele, prin ele însele, să ne adunăm pentru a descoperi cea mai bună Cale pe care să evoluăm ca națiune.
Tot în timpul acesta elita politică românească s-a dovedit a fi o Elită total negativă, mediocră, inconștientă determinând și participând în mod direct la distrugerea României. Subliniem că după 30 de ani ne-am convins că Elita politică negativă a României este total incapabilă să propună nici cea mai mică soluție bună pentru Țară. Ea fiind un Pericol pentru România. De aceea este absolut necesar ca la Conducerea României să vină Elita pozitivă, politică și culturală. În mod democratic și pașnic. Nu prin violență, prin metode imorale, aceasta ne-ar fi fatal. Elita politică pozitivă și Elita culturală pozitivă există ca indivizi izolați, temători, care își văd egoiști de persoana lor, fiind din păcate neorganizată. Trebuie numai să capete conștiința misiunii lor, să se organizeze și să conlucreze la salvarea României. Dacă nu se va întâmpla acest lucru România va dispare în curând, pentru că se află într-un mare pericol. Mulțumim. Doamne ajută!
ARMELE NOASTRE SUNT IUBIREA, ADEVĂRUL ȘI DĂRUIREA. VĂ ÎMBRĂȚIȘĂM!
• SCRISOARE ADRESATĂ CONDUCERII UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA,
SCRIITORILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI, CONDUCERII ICR, ACADEMIILOR ROMÂNE, DIN ROMÂNIA, DIN REPUBLICA MOLDOVA, ROMÂNO-AMERICANĂ, MINISTERULUI CULTURII, I. C. R, PREȘEDINȚIEI ROMÂNIEI!
1
FIE ca bunul Dumnezeu să fie cel care ne-a pus să facem gestul acesta ! Fie ca Domnul să vorbească prin noi ! Doamne, fierbinte Te rugăm să fii cu noi tot timpul ! Ajută-ne ca în tot ce facem să fie voia Ta, Amin !
Scrisoarea aceasta pe care o adresez Conducerii Uniunii Scriitorilor din România, Conducerii Institutului Cultural Români, colegilor mei scriitori din Țară și din străinătate o scriu cu mare durere, o scriu cu lacrimi și cu sânge. Sunt unele momente în viață când biata ființă umană trebuie să îndrăznească dincolo de limitele curajului ei. Când un context grav, presant, dramatic, un instinct și o intuiție îi spun că trebuie să săvârșească gestul la care ea poate că nici nu s-a gândit. Sau nici nu ar fi vrut să îl facă.
În cazul în care autorul acestei Scrisori va fi acuzat de megalomanie, de stări de frustrare, le spunem cititorilor că ne-am perceput dintotdeauna, chiar dacă în viața aceasta am adunat multă știință și cultură, ca o biată ființă umană trăind într-o lume absurdă și toxică, și într-o lume a intelectualității românești inconștientă și bolnavă. Mai credem de asemenea că suntem cu toții, de la omul de serviciu la academicieni, la scriitori, la Șefii de stat niște biete ființe umane trăind într-o istorie care este o nesfârșită vale a plângerii. Și tocmai de aceea principala noastră preocupare ar fi SALVAREA NOASTRĂ ÎMPREUNĂ CU SEMENII NOȘTRI.
Mărturisim că prin gestul nostru nu vrem decât să dăruim Uniunii Scriitorilor, ICR, Culturii române, în ultima instanță românilor, una dintre cele mai mari Opere literare care s-a scris în România, în plan european și în plan mondial, aceasta din inspirația și mila bunului Dumnezeu. Iar dacă ne-am perceput toată viața ca o biată ființă umană mărturisim la această vârstă de 72 de ani, că talentul cu care am scris această operă este al lui Dumnezeu și numai al Lui ! Suntem absolut conștienți de lucrul acesta !
Cu mai mulți ani în urmă la o emisiune a doamnei Nicoleta Savin, la postul tv Nașul, domnul profesor Nicolae Manolescu a afirmat (să fi fost prin anii 2010-2014) că și-ar dori ca în timpul vieți lui să apară un scriitor român de talie internațională. Care desigur că pentru a fi un scriitor de talie internațională el ar trebui să aibă o operă literă de mare valoare, de nivelul operei lui Thomas Mann, a lui Albert Camus, a lui Garcia Marquez, a lui Mario Varga Llosa, scriitori care au luat Premiul Nobel. Tot la dna Nicoleta Voinescu, și tot la Nașul, criticul literar Alex Ștefănescu afirma și el același lucru, că și-ar dori să apară în literatura română un mare scriitor de talie internațională.
Dacă ar fi să ne gândim cred că orice critic literar din orice Țară este normal să își dorească să descopere, să promoveze un scriitor de mare valoare, care să deschidă o pârtie în planul literaturii europene, în planul literaturii universale. Da, noi credem că ar fi normal faptul asta. Dar lucrul acesta este normal pentru alte țări și pentru alte societăți, nu credem însă că este adevărat și pentru România. Și chiar o să argumentăm, din punct de vedere psihologic, științific, de ce la noi nu se întâmplă lucrul acesta. De ce noi, românii nu ne prețuim valorile, le invidiem, le marginalizăm și le alungăm din țară. Spre deosebire de evrei care își promovează valorile, le cultivă și le fructifică talentul, creativitatea ! De aceea evreii au un mare m număr de laureați ai Premiului Nobel, pe când noi nu aveam nici unul.
Când domnul Profesor Nicole Manolescu își exprima dorința ca în România să existe un mare scriitor, un scriitor de talie internațională așa cum sunt Albert Camus, sau Thomas Mann sau Mario Varga Llosa, el, acel scriitor chiar exista în România. Și chiar exista de mulți. Pe scriitorul acesta Dumnezeu l-a ajutat să dea o operă literară care stă oricând pe primul nivel al literaturii europene și mondiale, alături de opere literare ale scriitorilor de primă mărime care au luat premiul Nobel și pe care i-am citat mai sus.
Domnul Nicolae Manolescu este un om în vârstă, a trecut de 83 de ani, să-i dea Domnul mulți ani buni, sănătoși și lucizi. Acum, la această vârstă bunul Dumnezeu le îndeplinește rugămintea domnilor Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu. Da, în România există un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus, a lui Mircea Eliade, a lui Mario Vargas Llosa. Adică există în România unul din marii Scriitori ai lumii ! Scriitorul acela le dăruiește opera lui, iar dânșii nu au decât să deschidă cărțile și s-o citească. Scriitorul acela dăruit de Domnul și cu talent și cu suferință este subsemnatul, un om umil și bun, pe numele lui Ștefan Dumitrescu.
Am spus că am scris această scrisoare cu mare greutate, după mulți ani de ezitări, dacă să fac sau nu gestul acesta. Iar gestul meu nu este unul făcut din orgoliu, ci este unul de umilință ! Am vrut să-i trimit această Scrisoare domnului profesor Manolescu de acum vreo patru, cinici ani, de ziua dumnealui, de sfântul Nicolae. Care este și ziua tatălui meu, domnul să-l binecuvânteze în cer pe părintele meu Nicolae Dumitrescu. Am intenționat să-i scriu cam așa :
Stimate domnule Profesor Nicole Manolescu, iată, de ziua Dumneavoastră Domnul se milește de noi amândoi și vă îndeplinește dorința pe care ați exprimat-o în emisiunea doamnei Nicoleta Savin, la Nașul, aceea ca în literatura română să apară, să existe un scriitor de talie mondială. Unul din marii scriitori ai lumii. Un mare scriitor care să fi creat o operă literară de prim nivel în literatura mondială.
Nu știu de ce Domnul m-a ales pe mine să îmi dăruiască mult talent literar (de multe ori mi-am pus această întrebare !) astfel încât să dau o operă literară la fel de valoroasă ca a lui Garcia Marquez sau a lui Mario Varga Llosa. O operă literară mai bogată decât al lui Orhan Pamuc, scriitor turc, mai mic decât mine ca vârstă cu patru ani, căruia i-am lecturat toate cărțile. Vorbesc deci în cunoștință de cauză. Asta nu înseamnă că nu am toata admirația și tot respectul pentru domnul Orhan Pamuk.
De asemenea, am rugămintea să nu fiu invidiat de confrații mei scriitori pentru că Domnul o dată cu talentul îți dă și suferința, și nu cred că mulți scriitori ar dori să poarte în suflet toată viața o mare suferință, fără de care nu se scrie nici o operă literară de valoare.
Nu știu dacă vestea pe care v-o aduc și darul pe care vi-l fac vă va bucura. Eu îmi doresc foarte mult ca să vă bucurați, căci iată, Domnul v-a îndeplinit dorința și dumneavoastră și domnului Alex Ștefănescu. Și apoi în viața acesta care este și scurtă și presărată mai mult cu necazuri, cu încercări grele, de multe ori searbădă un astfel de dar este mană cerească.
(Este posibil ca unii critici literari sau unul ori mai mulți confrați de ai mei scriitori să moară de invidie. Eu îl rog pe Domnul să le ia această suferință și să le umple sufletele de pace. Nu le-aș dori să fi fost și să fie în locul meu. Vorba lui Nichita, „Toți și-ar dori să fie Eminescu, dar nu ar rezista nici cinci minute în pielea lui”, citat aproximativ…)
Noi ne cunoaștem de mut timp, domnule profesor Nicolae Manolescu, din păcate ne cunoaștem puțin. Suntem amândoi vâlceni, și cu siguranță că dumneavoastră îmi veți spune, mi-am imaginat eu, cam așa: E bine, dragă Ștefan Dumitrescu, dacă există în literatura română și este în viață, un mare scriitor, de talie mondială, așa cum mi-am dorit eu, crede-mă că aș merge și l-aș îmbrățișa. Dar uite, eu nu prea cred să existe, pentru că suntem o societatea imorală, materialistă, formată din indivizi egoiști, parveniți, materialiști, ori într-o asemenea societate cum să apară un mare scriitor ? Și apoi eu cunosc bine lumea literară românească, mediul cultural, scriitoricesc, un mediu secătuit de invidie, de bârfă, de prostie, de orgolii stupide, de tupeu nemăsurat. Incapabil de suferință, cum spuneai, fără mari conștiințe, toți trăind mai mult pentru interesul lor mărunt. Or eu nu cred că într-un asemenea mediu poate apărea un mare scriitor, care implicit ar trebui să fie și o mare Conștiință. Și nici Alex Ștefănescu, sau Cristea Enache, nu cred că un mare scriitor poate apărea în România, mai ales într-o perioadă ca aceasta de imoralitate și impostură, de prostie cruntă, de lașitate, de trădări care nu se mai termină. Or ca să vă cred că într-adevăr aveți o operă literară de valoare europeană sau mondială, ca Mario Vargas Llosa de pildă, sau ca Albert Camus trebuie să faceți dovada. Iar eu și Alex Ștefănescu, crede-mă, tare mult ne-am bucura că uite, există în literatura română un mare scriitor de talie mondială.
Sigur că da, domnule profesor, cum să nu, cu mare bucurie și tot cu mare tristețe, pentru că dumneavoastră trebuia să știți lucrul acesta. Și să îl afirmați. Nu trebuia să mă puneți pe mine în situația aceasta penibilă, de mare umilință (îmi asum toate reproșurile) când eu sunt cel care vă spun lucrul acesta. Eu sunt și public în literatura română de peste 50 de ani, nu sunt de azi de ieri, ca să nu fi auzit de mine. Trebuia să mă citiți, mai ales că sunt unul dintre scriitorii români propuși pentru Premiul Nobel… Și mai ales că am fost anunțat ca o șansă a literaturii române, (Ad Păunescu) ca un scriitor care aduc în literatură noi cadre de referință. (Ana Blandiana)
Îmi pare rău că trebuie să fac gestul acesta, cum spuneam, și că era foarte bine să nu mă puneți dumneavoastră în poziția aceasta proastă, când eu vin în fața Conducerii Uniunii Scriitorilor, a ICR și vă spun. Stimați domni, sunt scriitorul Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii scriitorilor. Uite, mi s-a întâmplat în viața aceasta, care seamănă mai mult cu un vis și trece foarte repede, să dau, ajutat de Domnul (că eu din propria mea voință sau cu puterea mea, nu puteam să scriu o asemenea operă), una dintre cele mai mari opere romanești (și în dramaturgice, dar și în poezie) în plan internațional, și aș dori să dăruiesc această operă Uniunii Scriitorilor din România, (și prin ea, cititorilor români, românilor), ICR, Ministerului Culturii, Academiei.
Luați gestul meu ca pe un dar pe care vi-l face Domnul, prin mine, de ziua dumneavoastră, domnule profesor Nicolae Manolescu, și a tatălui meu, Sfântul Nicolae. Îl rog pe bunul Dumnezeu ca darul acesta să vă bucure. De asemenea să vă bucurați că Domnul v-a împlinit dorința de a citi (și de a cunoaște) un Mare scriitor român, coleg cu dumneavoastră de peste 50 de ani, un scriitor de talie mondială.
Cam așa v-aș fi scris cu mai mulți ani în urmă de ziua dumneavoastră. Și acesta ar fi fost cu adevărat un mare dar. Subliniez, pe care Domnul vi-l făcea dumneavoastră, criticii literare, literaturii române, cititorilor români. Pentru că, stimate domnule profesor, acum la 72 de ani, când începem să avem probleme cu sănătatea, Opera aceasta literară nu este numai a mea. Mi-a dăruit-o Domnul ca eu s-o înmulțesc și s-o dau semenilor mei. Pentru aceasta ne dăruiește Domnul Talantul, nu ca să îl îngropăm, sau să îl bem, situație în care ne-am bate joc de darul Domnului. Eu v-o dăruiesc cu toată dragostea. Așadar, așa simt eu și gândesc, că opera aceasta literară, este a Domnului și a poporului român. Iar eu trebuie să am o mare responsabilitate față de ea.
2
Dragă Ștefan, ziceți dumneavoastră, domnule profesor Manolescu. Fii atent, s-ar putea să te înșeli, ca evaluarea operei tale să fie subiectivă și în cazul acesta… e o problemă. În același timp dacă este adevărat ce spui, că opera dumitale romanescă, romanele, este una de mărimea și de valoarea operei lui Thomas Mann sau a lui Mario Vargas Llosa este iarăși… o problemă. Și încă mare. Dacă noi, Conducerea Uniunii scriitorilor, Critica literară, eu, Alex Ștefănescu, Cristea Enache, Cistelecan, criticii literari etc nu te-am băgat în seamă (uite, nu am scris nimic despre dumneata în Istoria mea literară) înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu noi.
Înseamnă că atunci când apar mari Creatori în literatura română, Critica literară, criticii de fapt, mediul scriitoricesc se dovedesc a nu fi la înălțime. În loc să le semnaleze și să cultive marile valori, Critica și Criticii literari le marginalizează, le rejectează din sistem. Înseamnă că ne compromitem grav în fața scriitorilor, a intelectualității românești, în istoria literaturii române. În fața străinătății ! De aceea eu îți propun să fim înțelepți și să rezolvăm cazul dumitale, pentru că ești un caz dureros în istoria literaturii române, în modul cel mai bine pentru toți. Și pentru dumneata și pentru critica literară.
Îți dai seama, în cazul acesta noi, criticii literari suntem total compromiși. Lumea ne va privi cu ură, foarte critic. Adică te rugăm pe dumneata să nu începi ca Dinescu sau ca Vadim să ne acuzi, hoții, afaceriștii, ia uite ce mi-au făcut ! Îi doare în fund de valorile naționale, își văd numai de interesele lor egoiste, nenorociții. Cred că mă înțelegi. Că atâta ar mai trebui să ne facem de băcănie în istorie literaturii române. Pentru că dacă dumneata ești un mare scriitor în cazul acesta ne găsim în fața unui caz tragic în care un scriitor de valoare a fost marginalizat și nedreptățit. În cazul acesta înseamnă că lumea literară este o lume toxică, bolnavă. Or cazul dumitale pune această problemă, a unei lumi literare și a unei critici literare bolnave.
Ei, cum să nu, domnule profesor. Și eu mă bucur că v-ați gândit la o rezolvare inteligentă a acestui caz. Pentru că vreau eu sau nu, în literatura română scrie de 50 de unul din marii scriitori ai lumii și critica literară, Conducerea Uniunii Scriitorilor se face că nu el nu există. Așa este, cel mai bun lucru este să fin înțelepți și să rezolvăm acest caz în cel mai bun mod.
Uite, eu îmi aduc aminte că ai venit o dată la Uniunea Scriitorilor și mi-ai adus mai multe cărți. Mi-ai adus „Delirul, vol II”, continuare la romanul lui Marin Preda, un roma foarte mare, despre care mi-a fost frică să scriu și o carte care mi-a plăcut mult „O nouă interpretare a poemului Luceafărul, de Mihai Eminescu. Psihanaliza și Filozofia poemului”. Care mi s-a părut foarte profundă și interesantă. Pe celelalte cărți pe care mi le-ai adus cu dedicație nu le-am citit că n-am avut timp. Te rog să mă scuzi.
Da, uite, eu îți acord toată încrederea și chiar cred că este posibil ca în această perioadă istorică să apară în literatura română, în societatea românească atât de vitregită și de bolnavă, un mare scriitor. Un scriitor Conștiință și Oglindă a epocii în care trăim, un scriitor și mai mare decât Cărtărescu. Un scriitor de talie internațională…
Eu nu am nici un merit, domnule profesor, că am dat o mare Operă literară, meritul este al lui Dumnezeu. V-am spus, eu sunt un scriitor credincios ca bunul nostru prieten Ioan Alexandru, Domnul să îl țină la pieptul Lui. Dintotdeauna m-am perceput ca o biată ființă pe lumea aceasta, și toți cred că suntem niște biete ființe pe lume. Este adevărat unele sunt jalnice…
Păi uite, în cazul acesta îți propun să stăm mai mult de vorbă și să îmi vorbești despre dumneata și despre opera dumitale. Dacă ai trăit în provincie și ai venit rar prin București, eu mărturisesc că te cunosc mai puțin. Ești invitatul meu la Capșa, mediu scriitoricesc, unde putem să stăm de vorbă în liniște.
3
Și iată-ne ajunși și la Capșa, unde eu l-am invitat și pe dl profesor Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei. O să plătesc eu consumația, îmi face o deosebită plăcere. Intrăm… Salonul este gol, așa că suntem singuri. Domnul profesor Nicolae Manolescu spune că vrea două cafele turcești. Trei, sau mai bine patru, îi spun eu chelnerului, l-am invitat la discuția noastră și pe domnul profesor Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei. Ne așezăm la masă, degustăm cafeaua. În momentul acesta își face apariția și dl Președinte al Academiei.
Luați loc, domnule profesor Ioan Aurel Pop. Dacă mai doriți și altceva în loc de cafea vă rog să îmi spuneți.
Cafeaua este excelentă, zice domnul Manolescu care a degustat-o.
Da, da, e foarte bună, spune și dl Președinte al Academiei, după ce soarbe câteva înghițituri.
Cam așa e, răspund eu, gustul cafelei are ceva care îmi aduce aminte de Eminescu, de lumea balcanică, de imperii prăbușite în cenușă
Care crezi că sunt marile tale cărți, dragă Ștefan, mă întreabă dl profesor Manolescu, care traduse și publicate în limbile de circulație, așa cum l-am publicat pe Mircea Cărtărescu, s-ar constitui într-un eveniment literar de mare importanță pentru literatura noastră, pentru literatura europeană…
Partea grea, substanțială a operei mele, domnilor profesori, este romanul. Până acum am publicate 15 romane. Le enumer în ordine :
1. „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I”, de Marin Preda, editura Fortuna, Râmnicul Vâlcea, 2004, (editor Directorul editurii Emil Catrinoiu, un om extraordinar. La mulți editori le-a fost frică să tipărească romanul acesta, după ce a câștigat în 1993 Concursul Organizat de Ion Cristoiu și de familia lui Preda, „Cine scrie romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul lui Marin Preda, așa cum l-ar fi scris aceasta ;
2. „Și tu vei fi văzduh”, Editura Anamarol, 2007, București,
3. „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, editura eLiteratura, 2014, București,
4. „Prea adânc m-ai rănit, femeie !”, editura eLiteratura, 2014, București,
5. „Marea Dragoste”, editura eLiteratura, 2014, București,
6. „Eopce pierdute”, editura Armonii culturale, 2017,
7. „ Sisif sau Dealul care nu se mai termină”, 2018, editura Armonii culturale,
8. „Povestea romanului „Delirul, vol II”, editura Mușatinia, 2018,
9. „Plopul pe deal”, 2019, editura Armonii culturale,
10. „Lumina de lună a dragostei”, 2019, editura Armonii culturale,
11.„Uriașii de demult”, 2021, editura eLiteratura, aceste fiind o trilogie, de peste 1200 de pagini,
12. „Romanul muntelui”, publicat pe Amazon, este un roman scris din interiorul subconștientului colectiv al omului. O noutate în toată literatura română și universală.
13. „Turnul Babel cel de toate zilele sau Marea Revoluție mondială”, acesta este un roman dramatic, o trilogie de 380 de pagini, publicat pe Amazon. L-am trimis domnului Dinu Grigorescu, Directorul revistei Rinocerul, să îl publice la Editura Rinocerul, a dumnealui. Este una dintre cele mai mari creații dramaturgice, de la noi, și în planul dramaturgiei universale. Ca și piesa de teatru„ Istoria dramaturgiei universale urcată pe scenă”, pe care dl Dinu Grigorescu mi-o publică în serial în revista Rinocerul.
14. „Milenia sau Maica Domnului”, publicat pe Amazon,
15. „Eu te-am iubit poporul meu, tu m-ai ucis”, publicat pe tot Amazon. (N-am avut bani să le tipăresc. Alte câteva romane sunt în curs de tipărire.
În total 15 romane, dragă Ștefan Dumitrescu. Și această operă romanescă zici dumneata că este de mare valoare ? Că este o operă romanescă de valoarea operei lui Albert Camus sau a lui Maria Varga Llosa.
Da, așa cred, domnule profesor.
4
Ca să continui: a doua operă literară de mare valoare, de valoare europeană, este opera dramaturgică, constituită din peste 25 de piese de teatru, dintre care 10-12 sunt piese de teatru de valoare europeana, care stau pe același nivel cu piesele de teatru ale marilor dramaturgi ai secolului XX Arthur Miller, Tennessee Williams, Edward Albee, Eugen Ionescu, Luigi Pirandello. Vă spun că am 15 Premii naționale, deci naționale, de dramaturgie luate de-a lungul anilor.
Despre piesa mea „Râsul”, criticul de teatru Valentin Silvestru spunea că este una dintre cele mai mari piese de teatru ale dramaturgiei europene. Piesa mea, comedia ”„Cerul și Cârtița”, a luat Premiul I la Concursul organizat de Teatrul Mic și de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, în anul 1981, dintr-o sută și ceva de piese trimise la concurs. La Vâlcea se organizează de mulți ani Festivalul național de dramaturgie Bogdan Amaru, la ale cărui ediții am luat 13 premii naționale, cele mai multe premiul I.
Apoi, Comedia mea „ Bă, nenorociților, vin extratereștri” al luat în anul 2012 Premiul II (Premiul I nu s-a acordat) la Concursul de comedie organizat de Teatrul de Comedie. Dinu Săraru, Directorul teatrului Mic, în anul 1981, trebuia să monteze piesa mea, „Cerul și Cârtița”, ieșită câștigătoare la Concursul organizat de Teatrul Mic și de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, el fiind Directorul Teatrului Mic. Așa scria în anunțul Concursului, că Teatrul Mic se obligă să monteze piesa. La fel trebuia să facă și George Mihăiță,(niște ticăloși) să îmi monteze în 2012 comedia, „Bă, nenorociților vin extratereștri”. N-a montat-o. La Râmnicul Vâlcea erau două teatre, director la Teatrul Anton Pann a fost un ticălos Adrian Roman. Ar fi putut să joace piesele care au luat Premiul I la Concursul de dramaturgie Bogdan Amaru. N-a vurt. Niște nenorociți.
Dar de ce crezi că nu te-au jucat teatrele din România, deși dumneata ești unul din marii dramaturgi ai lumii ? Am zis bine, unul din marii dramaturgi ai lumii ?
Da, ați zis bine. Puteți să mai ziceți o dată. S-ar putea să fiu unul dintre cei cinici sau șapte dramaturgi ai lumii, mă refer la această perioadă istorică în care ne găsim. Da, vă răspund. De ce nu mi s-au jucat piesele de teatru în România ? Am dus prima piesă de teatru la Teatrul Mic, director adjunct era Dumitru Dinescu, țin minte ca acum, îl văd uimitor de viu în fața ochilor, când aveam 21 de ani, în anul 1971. E vorba de prima mea piesă de teatru „Meșterul Manole”, interpretare a mitului Meșterului Manole, la Teatrul Mic. De atunci au trecut 51 de ani, timp în care mi s-a jucat o singură piesă de teatru, la Teatrul din Bârlad, comedia „Două femei deștepte și nebune, nebune de legat”, piesă care a luat premiul I la Concursul de dramaturgie Bogdan Amaru, la Vâlcea.
Mie nu mi s-au jucat piesele de teatru în acești 50 de ani în România, domnule profesor, pentru că în teatrul românesc nu există bărbați adevărați, vorba domnului general Radu Theodoru. România nu are bărbați adevărați. Nu are Conștiințe. Înțelegeți metafora : Nici Armata română, nici Lumea scriitorilor, nici Academia română, nici Învățământul nu au bărbați adevărați. Cred că înțelegeți ce spun prin expresia Bărbați adevărați. Bărbați cu un minimi nivel de conștiință, de demnitate și de patriotism. Aceste lumi, lumea militară, a Armatei, lumea teatrului, lumea literară, lumea Intelectuală din primul nivel al Piramidei sociale (lumea intelectuală în general) nu au bărbați adevărați, nu au conștiințe. Au oameni mici care își văd doar de interesele lor mărunte, așa cum vedem în clasa politică. Ați văzut, a ajuns unul senator sau ministru, își ia pe lângă el sora, fratele, cumnații, mama, amanta, ginerele, mătușa. Le găsește el un post de unde pot să facă afaceri, să ia un salariu cât mai mare. El să se îmbogățească. La Țară nu se gândesc deloc.
Lumea teatrului românesc, ca și lumea literară, nu au oameni care să se gândească la importanța literaturii în istoria acestui neam. La faptul că este foarte important să avem mari scriitori, dacă se poate ca Hemingway, ca Thomas Mann, ca Tolstoi, ca Dostoievski, (a se vedea romanul meu „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, unde este vorba de lumea literară din ultimul deceniu al comunismului), sau Mari dramaturgi, ca Shakespeare, dacă se poate. Pentru că aceștia. ,marii scriitori, marii dramaturgi, dar și marii oameni de știință joacă un rol extraordinar de important în procesul dezvoltării culturii, al evoluției unei națiuni, al formării unor creatori de valoare. Oamenii aceștia motivează un popor, îl fac să se simtă mândru, puternic, să ia act de valoarea lui, de puterea lui creatoare. Îl educă, îl formează, îl trag după ei. Or din păcate noi, pe aceste valori le radem, așa cum am fost ras eu.
Și eu cred că domnul Ștefan Dumitrescu are dreptate, intervine dl Președinte al Academiei. Este o mare invidie în lumea universitară, eu o cunosc bine.
În aceste lumi, domnilor profesori Nicolae Manolescu și Ioan Aurel Pop, sunt numai oameni care trăiesc doar pentru ei și pentru interesele lor. Oameni mici, și cu oameni mici nu se pot ridica națiuni mari, popoare demne, bogate, puternice !
Este un profesor de istorie, domnule Președinte al Academiei, istoric de al dumneavoastră, îl cheamă Gică Manole, moldovean de al lui Ștefan, eu îl ascult cu tot sufletul pe youtube. Domnule, ce om extraordinar, ce om curajos, ce patriot ! De la el am cunoscut bine istoria poporului român din ultimele două sute de ani. El a afirmat despre dumneavoastră, istoricii, că după ce ați ajuns sus, într-un loc călduț, nu vă mai interesează adevărul istoric. Nici țara, nici poporul acesta, pentru dumneavoastră istoricii important este doar locul călduț, prestigiul. De altfel această afirmație este valabilă pentru toată intelectualitatea de sus, din primul nivel al piramidei sociale românești. Nu au conștiință, nu sunt patrioți.
În lumea noastră, a literaturii, domnule profesor Manolescu, își vede fiecare doar de interesul lui, și se descurcă fiecare cum poate. Unul ajunge Director de teatru, ca Săraru, ca de fapt toți directorii de la noi, dar nu-l interesează să promoveze marile piese de teatru, își promovează piesele lui, prietenii din gașcă, cine îi poate da niște bani, cine îi asigură niște avantaje. La fel ca în clasa politică.
Cam înțeleg ce vreți să spuneți, zice domnul profesor I. A. Pop, Președintele Academiei.
Da, e mai mult o metaforă ce spune, zice dl profesor Nicolae Manolescu, aș vrea să ne precizați mai exact. Am înțeles în mediile acestea intelectuale, în Lumile acestea, cum le numiți dumneavoastră, sunt oameni mici care își urmăresc doar interesele lor. Nu se gândesc la Țară, la tragedia ei, la destinul ei, nu-i doare tragedia acestui neam. Nu-i doare România, pentru unii din lumea Culturii, a Învățământului superior România nici nu există. Așa cum se întâmplă cu lumea politicienilor.
Vă anunț, stimați domni, că l-am invitat la discuția noastră și pe dl profesor de Sociologie Ilie Bădescu, colegul meu de facultate și de cămin. La cămin am avut camerele vecine. Domnule chelner, vă rog să mai aduceți o cafea. Iar mai târziu să aduceți o cafea și mai mare, pentru că l-am invitat și pe dl Președinte al României Klaus Iohannis.
Păi dl Iohannis e la schi în Austria, zice dl Ioan Aurel Popo.
Sigur o să vină la timpul potrivit, domnilor. Acum, iată că a sosit dl profesor Ilie Bădescu. Luați loc lângă mine, domnule Bădescu, ne cunoaștem. Dacă vă dați jos barba sunteți neschimbat, ca acum 50 de ani.
Mulțumesc, domnule Ștefan Dumitrescu, sunteți drăguț. Ați fost coleg de grupă cu soția mea, cu Gina, dacă îmi aduc aminte.
Vedeți că ne cunoaștem, domnule profesor.
5
Și acum să răspund la nelămurirea dumneavoastră domnule profesor Manolescu. De ce intelectualul român este un om mic, care își urmărește dor interesele personale. Și când ajunge în politică își pune în funcții tot neamul, când ajunge director de teatru își joacă doar piesele lui și pe ale celor din sfera lui de interese, când ajunge Critic literar, director de revistă face la fel.
Hai că este foarte interesant ce spuneți, zice domnul profesor Ilie Bădescu, sunt lucruri care țin de psihologia și de sociologia acestui popor.
În lucrările mele „Psihologia și Pedagogia poporului român”, Explicarea poporului român”, Filozofia destinului românesc”, domnilor profesori, abordez din punct de vedere psihologic, sociologic această temă, a Sistemului de patologii și de complexe al poporului daco-român. Pentru că noi suntem poporul dac în devenirea sa milenară. Pe mine m-a preocupat încă de pe băncile facultății, de când eram noi, studenți, domnule Ilie Bădescu, întrebarea aceasta: domnule, de ce a avut poporul român istoria asta chinuită de la înfrângerea lui Decebal încoace ? De la Războaiele daco-romane aproape toată istoria noi am fost, cu câteva excepții, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, un popor de victime. Tare mi-aș fi dorit să mă nasc și să trăiesc într-un popor mare, puternic, demn. Dar pentru că ne-am născut într-un Popor victimă este de datoria noastră să luptăm pentru binele lui !
Am fost și suntem un popor care am stat cu capul plecat, și cine a vrut și n-a vrut ne-a umilit, ne-a jefuit, ne-a chinuit… Și am găsit răspunsul la această întrebare, domnilor profesori Manolescu, I A Pop și Ilie Bădescu. Cărțile acestea numite mai sus „Psihologia și Pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului român” și „Filozofia destinului românesc”, sunt publicate. În ele se află răspunsul la această Întrebare. Ele sunt cărți bine documentate, scrise după mulți ani de cercetare și meditație asupra psihologiei și istoriei poporului român.
Și ca să vedeți că sunt cărți de valoare iată ce scria domnul profesor universitar de Pedagogie Emil Păun despre „Psihologia și pedagogia poporului român: „DL PROFESOR UNIV. DR EMIL PĂUN DESPRE „PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”
Cartea pe care o lansezi astăzi, “Psihologia si pedagogia poporului roman”, constituie una dintre lucrările reper referitoare la identitatea poporului nostru, supusa mereu unor contaminări si presiuni care sunt pe cale sa o destructureze. Intr-o perioada frământata, când valorile, certitudinile valorice au intrat intr-un proces de anomie, lucrarea ta, in fapt întreaga ta opera reprezintă si întruchipează speranța ca acest popor poate fi salvat, intre altele, prin educație. Conceptul de „educație totala” m-a trimis cu gândul la importante concepte formulate de-a lungul timpului: grecescul “kalokagathia”, “educația negativa” a lui J. J. Rousseau si altele. Citind cărțile tale, constat, intre altele, intenția ta, neexprimata explicit, de a realiza o perspectiva pansofică (ca si Comenius) asupra lumii actuale si asupra educației ca modalitate de a schimba lucrurile, de a revaloriza sursele majore ale identității noastre etnoculturale. Intr-un fel, cărțile tale (si cea lansata astăzi) constituie si o reacție necesara la tăvălugul globalizării culturale si identitare. In multe privințe, opiniile noastre se întâlnesc. Intr-un studiu referitor la fenomenele identitare in societatea contemporană (publicat cu 10 ani in urma) afirmam;”Globalizarea culturala, așa cum se manifesta in prezent, ia forma unui “imperialism sau capitalism cultural” si, de aceea, se impune o regândire profunda a acestei evoluții care afectează, in mod evident, identitatea culturala individuala si colectiva”. Cu cat mai multe voci in aceasta direcție cu atât mai bine. Iar tu, prin lucrările tale, ești una dintre vocile cele mai puternice.
Cu bucuria profesorului care este mândru de realizările remarcabile ale fostului sau student, te felicit si-ti urez sănătate pentru a-ti duce la capăt proiectele. Prof.univ.dr. Emil Păun Universitatea din București 18. 11.2015”
Am pus acest text ca să vă convingeți că lucrurile, cărțile mele sunt profunde și serioase. Ei bine, domnilor profesori, noi, poporul daco-român, am avut destinul tragic și dureros, de victimă a istorie (în primul rând poporul român a fost victima lui însuși, și apoi a altora) datorită acestor patologii și complexe studiate în cele trei cărți ale noastre. Aceste patologii sunt : individualita, egoplasmul, axiofagia, atomita, inteligența negativă, politicianismul (forma de manifestare a egoplasmului, cancerul egoului), nuelita, verbalita. Patologiile psihologiei poporului sunt defecte psiho-morale și educaționale generalizate la o mare parte din societatea românească, având o profunzime genetico-istorică și care se manifestă cu o intensitate și insistență peste medie.
Ce este individualita ? Ființa românului este mai mult o ființă individuală decât ființă colectivă. Dacă am privi, dacă am vedea poporul român ca pe un organism, noi, indivizii care îl formăm, suntem celulele sale. Ei bine, viața interioară și socială a celulei care este individul român este foarte mult centrată pe sine, pe nevoile și interesele ei și nu pe relația ei cu Organismul din care face parte. În viață ea își urmărește în primul rând binele ei, interesele ei, pentru că viața ei este concentrată asupra persoanei ei. Importantă este ea nu organismul din care face parte, pe care ar trebui să îl slujească. (Iar organismul la rândul lui trebuie să își slujească celulele, pentru că numai funcționând această relație biunivocă Organismul social, poporul, poate să ființeze și să lucreze)
Egoul Individului român are tendința „de a se umfla”, de a fi mare, de a fi important. De aceea, pentru că este centrat pe ea, pe sine, celula care este individul român se „îndepărtează” de organism, toată importanța se concentrează asupra ei.
„Rupându-se” de popor ea are tendința exagerată (patologică) de a ”crește”, de a fi mare. Aceasta peste o limită medie, normală, peste normalitatea psihologică. Această Patologie, „a umflării” peste măsură a egoului am denumit-o noi Egoplasm, cancerul egoului. Egoplamsul împinge din interior, din subconștientul ei colectiv, din codul ei genetic ființă să fie ”mare”. Și cum poate fi mare ? Se dă mare, este mândră, se laudă, este narcisistă, intră în politică pentru a ajunge mare, vrea să acceadă cât mai sus pe scara socială. Și o face, dar pe căi necinstite. Și ca să intre în politică și să ajungă cât mai sus se înscrie în partid, minte, se laudă cu meritele sale, se grozăvește că face și drege (demagogia), dă din coate, este tupeistă, nu are rușine, bun simț, trece peste cadavre, și se rupe astfel de realitate.
Este bolnavă de setea de putere. Setea de putere a individului român nu este altceva decât manifestarea patologiei individualitei și a egoplasmului. Această patologie la noi la români este veche, s-a manifestat tot timpul intens și se numește, de două veacuri încoace, politicianism. Iar apoi ajunsă într-un post sus celula noastră bolnavă de individualită și de egopalsm, are grijă mai mult de ea, de importanța și de mărirea ei, își urmărește în primul rând interesele ei. Este preocupată să parvină, este lacomă, fură, adună capital politic și bancar, este coruptă și cultivă corupția. Își bagă toate rudele în posturi cheie. De interesele țării nici nu-i pasă. De aceea oamenii politici în perioada lui Eminescu, și apoi din toate perioadele, se manifestau așa, pentru că erau și sunt bolnavi de individualistă și de egoplasm.
De aceea s-a spus la noi că politica este o curvă. Nu politica este o curvă, ci politicienii, care fiind bolnavi grav de setea de putere în drumul lor către putere nu au conștiință, nu au rușine, nu au bun simț, trădează interesul național pentru interesele lor egoiste, de hiene care nu se mai satură. Așa cum precizăm în cărțile noastre unde aceste lucruri sunt analizate în detaliu individualita și egoplasmul, care comunică între ele formând un vector unitar, se determină una pe alta, lucrează împreună, iau diferite forme de manifestare în viața de toate zilele. De exemplu, lăcomia, setea de înavuțire, parvenirea, ludăroșenia, corupția. Cu alte cuvinte indivizii bolnavi de aceste patologii devin victimele lor, sunt târâiți și împinși de la spate de ele. Se manifestă așa cum le dictează de acolo din străfundul ființei lor. (Bineînțeles că ei nu sunt conștienți de lucrul acesta) Mânați de setea de putere ei intră în partidele politice, ca să ajungă la Putere. Băsescu, Udrea, Câțu, Dăcilă, de fapt toi care au intrat în politică și au ajuns pe nivele înalte au fost victimele egoplasmului lor și al intereselor lor de șacali. Toți vor să intre în partidele politice pentru că acesta sunt poarta și scara prin care se poate accede la putere, sunt tribuna, instituția care îi propulsează pe treptele sociale în sus.
Dar partidele politice sunt și un fel de capcană-școală. Și funcționează ca o capcană școală. O dată intrat în partid, intri într-o „haită”, ca să urci trebuie să înveți să minți și mai mult, să fii și mai imoral, să fii și mai cinic și mai tupeist, și mai fără conștiință. Să calci pe cadavrele celor care îți stau în cale. Iată că vedem, așadar, partidul politic ca pe o școală care îi pervertește pe oameni, îi „perfecționează” în a fi și mai hoți, și mai mincinoși și corupți, și mai cinci. De aceea partidele politice la noi, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XIX au fost „școli”, medii imorale care i-au învățat pe politicieni să fie hoți, mincinoși, corupți, fără conștiință, lipsiți de patriotism. Și de aceea partidele politice la noi (împreună cu politicienii) au făcut ca după fiecare etapă Statul român, România să eșueze de fiecare dată. Ascultați-l pe dl profesor Gică Manole și vă convingeți. La sfârșitul domniei lui Carol I, Staul român și România erau un stat și o Țară eșuate. Nu credeți ? Dar ce înseamnă răscoala țăranilor din 1907, ce înseamnă faptul că nu existau școli în satele românești, ce înseamnă faptul că soldații români în Primul război mondial au luptat în saboți, că nu existau bocanci ? Că au luptat cu arme din Războiu de independență ? Că au fost cazuri când morții ca să fie îngropați erau dezbrăcați, ca hainele lor să fie date după aceea altor soldați, că nu aveau haine ?
La sfârșitul primului război mondial prin jertfa lor țăranii români au făcut România Mare, pe care au dat-o politicienilor, să o administreze ei. Ca s-o dezvolte. Și ce au făcut politicienii și partidele interbelice ? Au făcut România Mare praf. Încă o dată la sfârșitul perioadei interbelice avem un Stat român eșuat și o Țară eșuată. Perioada comunistă s-a terminat cu un eșec. Acum în perioada postcomunistă avem din nou un Stat eșuat și o Țară eșuată. Știți cine a stat la baza eșecului partidelor politice la noi, a statului român și a României de fiecare dată ? Patologiile acestea numite individualita și egoplasmul, care au acționat din interior nostru. Din subconștientul nostru și din formația noastră morală.
Ne mirăm azi că tot ce a spus Eminescu despre politicienii și clasa politică a vremii lui vedem astăzi la politicienii noștri. Păi da, pentru că factorii, cauzele care i-au produs pe politicienii din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, adică patologiile psihice de care am vorbit care vin din istoria și din subconștientul nostru, și aceste școli care-i dezumanizează pe politicieni, îi fac să fie demagogi, hoți, lichele politicianiste, oameni lipsiți de conștiință și de patriotism, numite partide politice, au rămas aceleași. Politicienii corupți, și mai toți au fost și sunt corupți, din perioada interbelică, din perioada comunistă și postcomunistă sunt victimele acestor doi factori, sistemul de patologii psihice al poporului român și partidele politice. Aceste școli negative care îi preiau și îi formează hoți și demagogi, corupți, ticăloși, oameni bolnavi pe politicieni.
Foarte bună argumentați dumneavoastră, domnule Ștefan, zice dl Președinte al Academie. Chiar mă gândesc că istoria poporului român poate fi înțeleasă mai bine dacă o privim prin ochii psihologului, așa cum faceți în cărțile dumneavoastră. În momentul acesta pe ușă a intrat dl Președinte al României, Klaus Iohannis.
A, tocmai a venit și dl Președinte al României, spun eu. Sunteți binevenit, dle Președinte, vă rog să luați loc lângă mine. Domnule chelner aduceți vă rog cafeaua aceea mare comandată pentru domnul Iohannis.
Sunteți foarte uimiți, domnule profesor Pop și Manolescu, dar v-am spus că l-am invitat la discuția noastră și pe dl Președinte al României. Așa, dați-vă mâna. Vă cunoașteți, nu mai e nevoie să fac prezentările.
Mulțumesc de invitație, domnule Dumitrescu. N-am fost la schi în Austria, vin de la samitul de la Madrid. Însă sunt foarte interesat de ideile și de discuția dumneavoastră. Să știți că am lecturat, sau mai bine zis, soția mea a lecturat Cartea dumneavoastră cu Teorie Reformei învățământului. Foarte interesantă teorie.
Am două cărți cu Reforma Învățământului, stimate domnule Președinte Iohannis, una se cheamă „O nouă Teorie despre Reforma învățământului”, iar cea dea doua se numește „Știința Reformei Sistemelor socio-economice naționale și a subsistemelor lor”. Asta înseamnă că pentru prima dată în Istoria învățământului, în general în Istorie Științei, a fost fundamentată o nouă Știință în aria Științelor socio-umane, „Știința Reformei autentice”. Pentru că până acum toate așa zisele reforme care s-au făcut în Învățământul românesc, după 1989, au fost pseudo-reforme și antireforme. În nici un caz reforme adevărate. Este și cazul reformei pe care zice că a făcut-o și o face dl ministru al Învățământului Sorin Câmpeanu. Dar despre asta aș vrea să discutăm mai încolo.
6
Bine, dar ce ai vrut să demonstrezi cu asta, dragă Ștefan Dumitrescu, de ne-ai descris această viziune despre sistemul de patologii care stau la baza comportamentului poporului român, a eșecului poporului român și a Instituțiilor sale în istorie ? întreabă dl profesor Manolescu.
Merg puțin mai departe, domnilor profesori, că acum suntem toți de la masa aceasta profesori. Spuneam că individualita și egoplasmul sunt patologii ale psihologiei poporului român care ne afectează pe noi, românii, într-o mare măsură. Egoplasmul este patologia care îi face pe români, cum spuneam, să se înscrie în partide, fiind bolnavi de setea de putere. Toată clasa politică la noi, de la Cuza încoace, a fost și este bolnavă de setea de putere. Individului român îi place să se dea mare, să știe el că este mare, atunci trăiește el starea de bine. Este în el tendința asta subconștientă de a se da mare și de a face orice ca să fie mare. Pentru aceasta minte, se laudă, este fudul, mândru, fură ca să ajungă bogat, este lacom după funcții și după bani, corupe și este coruptibil. Vedem comportamentul inconștient, nerușinat al politicienilor care sunt victimele setei de putere.
Dar când individul român întâlnește unul mai deștept, mai frumos, mai bogat, mai valoros decât el își dă seama, mintea și subconștientul lui realizează că el nu e așa mare, cum credea. Ba e chiar mic. Trăiește constatarea aceasta ca o neliniște și suferință. Și atunci subconștientul lui reacționează, se revoltă, căutând să-l desființeze în plan mental pe Individul superior. Așa se naște invidia, aceasta este invidia. Care în vița de toate zilele capătă diferite forme, cum ar fi bârfa, îl reclami pe celălalt, îl urăști, cauți să îi faci rău, să îl distrugi. În plan mental subconștientul dorește să îl elimine pe cel superior, să scape de el ca să revină la starea de dinainte când el „știa” că este mare. Și această invidie la noi la români atinge un nivel înalt. Cum spunea un coleg de facultate ungur : „dragă Ștefan, la voi la români bârfa și invidia sunt sporturi naționale”.
Patologia aceasta am denumit-o eu în cărțile mele, stimați domni, Axiofagie. Suntem un popor axiofag, ne urâm valorile, așa se explică de ce noi, românii, și cu cât urcăm pe scara socială mai sus, în nivelele superioare, al academicienilor, scriitorilor, medicilor, oamenilor de știință, invidia, nevoia și dorința de a-l elimina pe cel mai bun, este din ce în ce mai mare. Spre deosebire de evrei, care reacționează invers decât noi în fața valorilor. Ei le ajută să se realizeze, le sprijină. Le cultivă, le mediatizează, pentru că după aceea știu că și ei vor fi ajutați, poporul evreu se va bucura de realizările Creatorilor lor. Așa se explică de ce evreii se ajută între ei, iar noi, românii ne mâncăm între noi, și ne comportăm după proverbul : „Dă, Doamne, să moara capra vecinului”.
Individualita, egoplasmul și axiofagie fac ca noi, indivizii români, să nu ne unim, să ne dezbinăm între noi. Asta adus la faptul că nu suntem o societatea unită, monolitică, ci suntem o societate dezbinată. O populație. Patologia aceasta am numit-o Atomita. Suntem un popor bolnav de atomită.
Așa cum știm, Egoplasmul este patologia care ne împinge să ne dăm mari, să ajungem mari, iar pentru aceasta dăm din coate, folosim mijloace imorale ca să ajungem cât mai sus. Dar ca să ajungem mari, să urcăm pe scara socială, cum mintea nu ne duce să realizăm lucrul acesta în mod cinstit, prin muncă, avem în Mintea noastră un Tip de Inteligență, pe care am numit-o Inteligența negativă. Această inteligență negativă ne împinge la „rău” și ne luminează mintea să găsim și să folosim mijloace și metode necinstite, inumane ca să parvenim.
Ce facem ? Mințim, cum fac politicienii, au promis că fac mii de km de autostrăzi, locuri de muncă, suntem vicleni, demagogi, lipsiți de caracter. Când ne găsim în fața unuia mai mare ne plecăm în fața lui, îl pupăm în bot ca să-i păpăm tot, capul aplecat sabia nu-l taie. Ne dăm mereu după cel mai mare și ne folosim de semenii noștri aflați într-o poziție care ne ajută să ne realizăm scopul și ne adunăm și ne organizăm în mafii…
Când am fost cu turcii, am plecat capul, am plătit tribut, în 1941 ne-am dat cu nemții, apoi ne-am întors, ne-am dat cu rușii. După 1989 ne-am dat cu americanii, am intrat în Uniunea Europeană, și am fost jefuiți exact cum ne-au jefuit rușii după 1944. Această patologie a psihologiei poporului român, lipsa de caracter, care ne face să nu avem o personalitate verticală, și ne determină să ne plecăm în fața celui mai tare, să ne dăm ca nuiaua după vânt, am numit-o noi Nuelita. Lipsa de consistență și de caracter a personalității umane a românului.
Cât am fost sub comuniști ne înghesuiam să ne înscriem în partid, la ședințe mințeam ca „să dăm bine” și să avansăm. Acum în capitalism „lăcomia” determinată de egoplasm, împreună cu individualita și cu inteligența negativă ne-au „împins” să ne furăm economia, ca să ne îmbogățim. Dar cum ? Individual sau în haită, în grupuri de interese, adică în grupuri mafiote. Subconștientul nostru produce Egoplasmul, Individualita și Inteligența negativă și le cultivă, le dezvoltă, cu cât suntem mai sus pe scara socială, pentru că așa ne este bine ca indivizi umani. Ne este bine pentru că așa ne indică egoplasmul nostru.
Așa se face, Doamne Dumnezeule, că societatea românească este o „civilizație bazată pe șmecherie, pe individualism, pe egoplasm”. Iar clasa politică românească, perfecționată la Școala imorală și bolnavă, antieducațională a partidelor politice, este cu mult mai bolnavă decât stratul de jos al societății, care este și el bolnav. Așa se explică de ce am avut și avem această clasă politică bolnavă psihic, sociopată, de o ticăloșie fără seamăn, inconștientă și foarte distructivă. Prin clasa politică, de la Cuza încoace, în realitate, poporul daco-român s-a sinucis continuu. Puțin câte puțin, încât am eșuat de fiecare dată. La sfârșitul domniei lui Carol I, la sfârșitul perioadei interbelice, la sfârșitul perioadei comuniste, și acum, în perioada postcomunistă.
Așa se explică, domnule Președinte Iohannis și domnule Președinte ala Academiei, de ce suntem un Stat eșuat, o Românie eșuată. Pentru că întreaga clasă intelectuală, cu lumile ei, lumea teatrului, lumea scriitorilor, a artiștilor, academică, a universitarilor este o clasă eșuată. Numai o intelectualitate eșuată, foarte bolnavă putea să dea o clasă politică eșuată, distructivă, atât de bolnavă psihic și social
Eșecul României, al statului român, este determinat de eșecul Intelectualității românești, creație a unui mediu imoral, corupt, bolnavă într-un grad foarte înalt de patologiile despre care vă vorbesc..
Din cauza acestor potologii, domnilor profesori, a avut poporul român istoria aceasta de popor victimă. Trădarea la noi la români a fost o dimensiune permanentă a istorie noastre. Am putea să spunem că trădarea a fost dușmanul nostru cel mai mare care ne-a distrus continuu. A fost factorul care a făcut să avem istoria nefericită de popor victimă pe care am avut-o.
Dacă Marele rege Burebista nu ar fi fost trădat, și după el ar fi venit un rege valoros ca el, poate că regatul Trac s-ar fi închegat și Tracia ar fi fost astăzi o mare Putere ca Germania, în spațiu carpatic și balcanic. Dacă Regele Decebal nu ar fi fost trădat de Bicinis (a fost trădat în trei rânduri, de mai mulți) poate că Decebal reușind să ajungă la dacii din nord și din Moldova și-ar fi refăcut armata și ar fi reușit să îl respingă pe Traian peste Dunăre. Și Dacia condusă de regi care ar fi ținut Dacia unită și ar fi avut, cum era normal, Armată, ar fi respins de fiecare dată popoarele migratoare care intrau în spațiul Daciei. Și Dacia ar fi continuat să existe și astăzi și România se numea Dacia. Iar viața strămoșilor noștri protoromâni și români ar fi fost mult mai bună. Și noi, românii, nu am mai fi avut în subconștientul și în natura, în formația noastră patologiile psihice despre care vorbesc eu în cărțile mele.
Dar haideți să vedem cine este Factorul care generează trădarea, cum se naște el în psihologia trădătorului. Să intrăm în mintea trădătorului, a tuturor trădătorilor, să vedem ce este acolo. În mintea trădătorului vedem setea de putere, egoul umflat, egoplasmul. Suferința generată de axiofagie că Omul aflat în frunte este mai mare, mai valoros decât el, iar egoplasmul din el îl împinge să îi ia locul, să fie el mare. ASTA VREA EGOUL LUI. Egoplasmul, axiofagia și inteigența sunt patologiile care l-au împins întotdeauna de acolo din subconștient pe trădător determinându-l să îi ia locul Conducătorului, care devine victima trădătorului. Asta s-a întâmplat în mințile și în subconștientul tuturor trădătorilor din istoria noastră. Din toată istoria speciei umane. Iar faptul că ne-am trădat și ne-am asasinat Conducătorii, așa cum s-a întâmplat în secolul trecut cu mareșalul Ion Antonescu și cu Nicolae Ceaușescu, vedeam acum în ce stare ne-a adus ca popor !
Ajuns aici mă refer acum la lumea politicii românești și de aici trecem la lumea culturii. În lumea politică la noi, la români, trădarea este Legea supremă după care se conduc sărmanii nenorociți care își zic parlamentari, miniștri etc. Uitați-vă ce mâncătorie, ce alcătuiri de găști, apoi ce despărțiri, ce acuzații își aduc, ce execuții au loc în această lume, foarte bolnavă psihic, moral și educațional. Același lucru se întâmpla, dar la un nivel mai mic, în lumea teatrului, în lumea literară, în lumea profesorilor universitari, a academicienilor. Este interesată Academia să promoveze Marile valori creatoare ale neamului ? Nu ! Este interesată Uniunea scriitorilor să promoveze oameni ca Thomas Mann, ca Orhan Pamuk, ca Mario Vargas Llosa, ca sărmanul Ștefan Dumitrescu ? Nu ! Cine, ce scriitor să accepte că există unul, Ștefan Dumitrescu, da, care a dat o operă literară de primă mărime la nivel mondial, pe care să îl promovăm pe piața de carte internațională ?
Pentru că suntem un popor, o lume intelectuală (aici ne referim la lumea scriitorilor, a teatrului, la lumea universitară, la academicieni) bolnavă de axiofagie, stimați domni. Care în loc să își promoveze valorile și le marginalizează și le distruge, și prin aceasta ca popor ne condamnăm la stagnare și la involuție. Cum Societățile naționale prin valori, prin creațiile lor progresează și evoluează ; și cum noi ca popor ne distrugem valorile, faptul acesta echivalează cu o sinucidere invizibilă și lentă, dar profundă și eficientă. Acesta este adevărul, suntem un popor suicidal. A spus-o înaintea noastră domnul Emil Coran.
Dar de unde vin aceste patologii, domnule profesor Ștefan Dumitrescu, cum s-au născut ele ? Cum de noi ne invidiem și ne distrugem valorile, iar faptul acesta este evident ? Pentru că marii noștri creatori, Brâncuși, Enescu, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, mai nou Matei Vișniec, s-au putut realiza în afară, pe când dacă ar fi rămas în țară, cazul dumneavoastră, ar fi fost marginalizați. Sau și mai rău, asasinați așa cum au fost Eminescu și Marin Preda ? Și cum de noi ne distrugem valorile, iar evreii și le promovează, și din această cauză au cel mai mare număr de premii Nobel, iar noi nu avem nici unul ? întreabă domnul profesor Ioan Aurel Pop.
În cărțile mele am răspuns și la această întrebare, iubite domnule Profesor. De altfel, domnule Președinte al Academiei, am venit personal la Academie și v-am dăruit cele trei cărți. Este posibil să nu fi avut timp să le lecturați fiind prea ocupat.
În rezumat este mai greu să explic lucrul acesta. Trebuie neapărat citite „Psihologia și Pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului român”, „Filozofia destinului românesc”, „Popor român, cunoaște-te pe tine însuți !”(cărți care sunt tipărite, dar se găsesc publicate și pe Amazon) și atunci vom avea o viziune mai completă, mai profundă asupra istoriei poporului daco-român. O să ne înțelegem mai bine pe noi ca neam, ca indivizi umani, o să ne înțelegem epocile istorice mai bine. O să înțelegem de ce am eșuat noi în istorie de fiecare dată, pentru că asta s-a întâmplat și de aceea suntem un popor nenorocit, eșuat. Domnul Președinte Klaus Iohannis a știut bine ce spune când a zis că Statul române actual este eșuat. De fapte este chiar mai rău, SUNTEM UN ANTI-STAT, adică un Creier nociv, cancerizat, care își distruge, își devorează Organismul. Și dacă știm lucrurile acestea putem să construim o viziune istorică, (un Proiect de salvare a României, care este scris demult), în care nu vom mai fi victime, așa cum suntem acum. Și o vor duce și copiii și nepoții noștri mai bine. Și acum să răspund la întrebarea dumneavoastră, stimate domnule Președinte al Academiei.
Dacă vă aduceți aminte în studiul Sistemului de patologii și de complexe al poporului român (ăsta ne-a nenorocit pe noi toată istoria și ne nenorocește și acum. Sistemul acesta a fost cauza, Factorul prim și primordial care stă la baza nenorocirii noastre ca neam) eu am plecat de la patologia numită individualita. Daco-românii au avut această însușire negativă a psihologiei într-o măsură periculos de mare. Peste limită, acest fapt producând la rândul lui în psihologia indivizilor umani dar și în societatea efecte negative. Care la rândul lor au produs alte efecte negative. (A se vedea cartea noastră „Efectologia sau Științe efectelor). Având această patologie ființa umană este mai mult ființă individuală decât colectivă. Această deficiență psihologică, patologie, dacii au moștenit-o de la strămoșii lor traci. Herodot ne spune că tracii sunt cel mai mare neam alături de cel al inzilor. Iată „Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi”.
Dar pentru că au această, patologie, individialita, ei nu comunică între ei într-o măsură mai mare, individul mai bine rămâne izolat, singur (un fel de autism social), nu tinde să comunice și să se unească, să formeze grupuri, să colaboreze la realizarea unui proiect cu semenii săi. Nu are tendința de a forma grupuri mari și de a lucra în grupuri, de a se ajuta unul pe altul. Această patologie s-a transmis de la indivizi întregului trib, întregii societăți. Ea fiind o însușire individuală a devenit una socială. Și triburile aveau acum această însușire. De aceea triburile trace s-au războit între ele, și nu s-au unit. Și aici intervine cauza mai profundă a acestei patologii.
De ce este individul uman, o ființa individuală mai mult, și foarte puțin o ființă colectivă ? Pentru că acolo în el se crede mare, și așa îi este lui bine, să fie mai mult o ființă individuală decât colectivă. În momentul în care ar interacționa cu alți semeni ar vedea că nu mai este mare. Starea lui psihică ar deveni una de inconfort, de neliniște, și subconștientul lui nu a accepta asta.
Dar patologia care îi face să se creadă mari, să aibă „egoul umflat” care îi împiedică pe oameni să se „adune” între ei, să se înțeleagă între ei, îi împiedică și să se adune sub comanda unui singur cârmuitor. Să accepte să fie organizați de un conductor și să asculte de ordinele lui. Când am spus că indivizii umani traci sunt mai mult ființe individuale, bolnave de individualită, nu am spus că ele erau ființe care nu comunicau deloc una cu alta. Nu !
Ele trăiau în grupuri, dar viața lor psihică și socială era marcată de acest individualism, și de egoul lor umflat. Trăiau desigur în grupuri mai mari sau mai mici. În mileniile II, I î. e.n s-au realizat multe uniuni de triburi, așa cum a fost cea condusă de regele Dromichete. Însă din cauza „egoului umflat”, a egoplasmului și a individualitei aceste Uniuni de triburi s-au destrămat. Individualita și egoplamul au determinat tendința comportamentului tracilor către dezbinare. Dacă nu ar fi avut în codul lor genetic și în subconștientul lor egoplasmul, individualita, tendința către dezbinare tracii s-ar fi unit cu mult înainte de Burebista într-un mare regat. Situația în care nu ar mai fi dispărut din istorie, și probabil astăzi Tracia ar fi ocupat toată Europa, așa cum Inzii trăiesc în toată peninsula Indiană.
Când în sfârșit regele Burebista a reușit împreună cu Preotul Deceneu să-i adune pe traci într-un mare regat setea de putere (egoplasmul) a Căpeteniilor triburilor trace fiind prea mare, și tendința către dezbinare fiind și ea mare, aceștia l-au asasinat pe Burerbista. Și regatul lui Burebista s-a năruit. Așadar istoria neamului traco-daco-român începe cu trădarea.
După ce romanii au părăsit Dacia în anul 271, normal era ca dacii să se fi unit. Să se fi unit și să fi format un Regat condus de un rege, așa cum a fost Decebal, având o Armată. Iar când popoarele migratoare ar fi intrat în spațiul Daciei Regele și armata le-ar fi spulberat. În această situație viața, istoria poporului român, trăind într-un regat, ar fi avut altă linie de evoluție, ar fi fost mult mai bune.
Nu s-a întâmplat așa pentru că dacii moșteneau patologiile numite de noi individualita, egoplasmul, axiofagia care au produs dezbinarea Regatului trac și apoi au dus la dispariția Daciei și a statului dac. În loc să se unească dacii au preferat să trăiască în sătuce mici prin poienele codrilor, pe malul râurilor. Nu aveau în ei tendința către Unire, nu le plăcea să trăiască sub conducerea unui rege. Exact ca tracii. Și ce nenorocire, după moartea regelui Decebal, Statul dac autentic a dispărut și nu a mai apărut decât peste 1100 de ani, când Basarab I reușește, după victoria de la Posada, să pună bazele Țării Românești.
De aceea, domnilor profesori, că suntem cu toții cei de aici profesori, istoria noastră a fost și este așa, pentru că avem în codul nostru genetic dezbinarea și axiofagia. Uitați-vă ce dezbinare există în societatea românească de după 1990. Uitați-vă cum ne mâncăm noi, scriitorii, între noi, cum ne atacăm în presă, cum ne bârfim ! Lumea scriitorilor, în general mediul cultural românesc, nu poate să dea, să propulseze mari valori ca Dostoievski, ca Einstein, ca Thomas Mann, din cauza acestor patologii ale psihologiei poporului român, care sunt cele ce produc mediul cultural românesc înveninat. Ele în loc să-i promoveze, să-i propulseze pe scriitorii de valoare, îi marginalizează și îi distrug.
Nu avem nevoie de mari scriitori, de mari oameni de știință. Îi ejectăm imediat. Ați auzit pe cineva spunând că trebuie să oprim tinerii inteligenți, mințile creatoare în Țară ? Nu, dimpotrivă, îi gonim ! Pentru că avem în codul nostru genetic aceste patologii, axiofagia, egoplasmul, individualita. Nu suportăm valorile. În romanul meu „Feodor Mihailovici s-a sinucis la București”, un mare roman, apărut la editura eLiteratira în anul 1914, este vorba tocmai despre mediul scriitoricesc bolnav din ultima parte a perioadei comuniste la noi.
Despre lumea literară românească grav bolnavă de individualită, de egoplasm, de axofagie, de inteligență negativă, de axiofagie, de nuelită, de verbalită. Aceasta fiind boala care ne face să ne descărcăm în vorbe, să vorbim (bârfe, invidii, răutăți) și să nu facem nimic. Să nu fim buni de nimic.
Acesta este adevărul, domnilor profesori, suntem un popor bolnav, care a dat o intelectualitate bolnavă, care la rândul ei a dat o clasă politică și mai bolnavă, o clasă de asasini, care își distruge neamul bolnav grav de setea lor de putere. Este adevărat că Eminescu ne-a arătat limpede cât de ticăloasă este clasa politică românească din perioada lui, dar cel care apus punctul pe I și ne-a spus clar în față că suntem un popor bolnav, condus de o clasă politică jefuitoare și mai bolnavă, a fost marele poet Octavian Goga. Iată ce a spus în anul 1916:
„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Am maimuţărit Occidentul, ne–am spoit pe repezeală o faţadă, amăgindu–ne că după ea avem aceleaşi rosturi şi noi ca şi oamenii civilizaţi… Acum faţada a crăpat şi, în urma ei, ni s–a dezvăluit, dincolo de paravan, cel mai murdar colţ de Orient putred.
Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală… Ţara în care un Morţun e ministru de interne, un aşa–zis Porcu (Al. Constantinescu) stâlp de partid, cu conducători simpli hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei…”
„Piramida noastră socială e morbidă – vârful bolnav de sifilis, temelia de pelagră. A trebuit acest cataclism ca să crape mincinoasa faţadă occidentală, ca să vedem în dosul ei… într-o asemenea situaţie tragică, cu elementele de-aici, nefiind o ţară de opinie publică sau de libertate constituţională, nu se aşteaptă nimeni la o schimbare de politică internă. Guvernul, care în Franţa ar fi căzut din primele zile, şi în Italia ar fi fost asasinat, e tot atât de sigur la locul lui”.
Asta este, iubiți domni, noi, poporul român, „boala o avem în suflet, este o epidemie înfricoșătoare de meningită morală”. „Piramida noastră socială e morbidă – vârful este bolnav de sifilis, temelia de peleagră”.
Interesant este că eu am dat de acest citat din Jurnalul lui Goga (1916) după ce scrisesem cele pentru cărți numite mai sus. Goga într-un fel a venit să îmi confirme adevărurile spuse de mine. În același timp eu am intrat în profunzimea bolii pe care Goga o numește metaforic, meningită, sifilis, peleagră. Vârful este bolnav de meningită și de sifilis, zice Goga.
Adică dumneavoastră, clasa politică, reprezentată aici de dl Președinte al României, clasa scriitoricească, artistică, reprezentată de dl profesor Manolescu, și clasa academică și universitară reprezentată de dl I A. Popp, Președintele Academiei, de colegii mei, domnul Ilie Bădescu și Gabriel Liiceanu, din Vârful societății, sunteți bolnavi de meningită și de sifilis. Păi dacă sunteți bolnavi de meningită și de sifilis, stimați domni, cum să vreți dumneavoastră și să recunoașteți că în România trăiește și scrie unul din marii scriitori ai lumii ? Lucrul acesta vă produce nelinșate și suferință. Nu ? Este imposibil să vedeți, să acceptați și să recunoașteți (să îl promovați nu mai zic) că în România trăiește și este contemporan cu dumneavoastră unul din marii Scriitori ai lumii.
Aveți dreptate, dragă Ștefan Dumitrescu, zice dl Ilie Bădescu.
Din păcate acesta este adevărul, zice dl Președinte al României. Eu am recunoscut sincer că România este un stat eșuat. Or dacă vrem să îndreptăm ceva în țara aceasta, de la acest Adevăr trebuie să pornim.
În același timp,stimați domni profesori, nu putem să nu constatăm cu o imensă durere că tot ce a spus dl Octavian Goga despre clasa politică, despre vârful Societății românești, dar și despre temelia ei, este valabil și astăzi. Vedem cât se poate cutremurați cest adevăr. NU am mai evoluat cu nimic ! Ba, ce este și mai rău, după 1989, ne-am autodistrus într-un hal inimaginabil, și asta ne-a pus în situația de a dispărea ca Țară și ca popor.
7
Vă ascult de o oră, domnule profesor Dumitrescu, și vă mărturisesc că nici nu știu când a trecut timpul, spune domnul Președinte al Academiei. În cazul acesta, domnule profesor Dumitrescu, înseamnă că Școala românească, dacă ar fi să se regăsească pe sine și să devină o bună Școală, pentru că acum este într-o stare jalnică, distrusă de toți incompetenții care s-au perindat la Conducerea Ministerului Educației, ar trebui să educe în copii trăsăturile inverse acestor patologii.
Sigur că da, Domnul Profesor. Așa este. Însă problema este mult mai vastă și mai complexă, vedeți, aceste patologii ale psihologiei poporului român și complexele care la însoțesc, cu care formează un Sistem, toate acționând împreună în aceiași direcție, în același sens au format de-a lungul istorie, și formează în continuare această mentalitate păguboasă, contraproductivă a românilor. Ele și-au pus în mod negativ amprenta supra culturii, a modului de a simți și gândi al românilor, asupra comportamentului individual și social al românilor. Ele sunt factorul principal care fac ca Nivelul educațional al poporului român să fie unul scăzut. De aceea nivelul corupției este atât de ridicat la noi. De aceea climatul moral și social este bolnav.
Promit să vă propun Ministrul Educației cât mai repede, domnule Dumitrescu, zice dl Președinte al Românie, Klaus Iohannis. Mă fac că nu aud și trec mai departe.
Ați văzut, noi nu simțim și nu gândim ca nemții, ca japonezii, care pentru că au o mentalitate războinică sunt și popoare puternice, bine organizate, dominatoare. Eu nu zic că nu au și ele slăbiciunile lor, așa cum și noi, românii, avem mari calități, dar pe care nu știm să le fructificăm. Din păcate fructificăm însușirile negative, defectele, complexele și patologiile acestui neam. Toate acestea le tratez în „Psihologia și Pedagogia poporului român”.
Pe mine mă interesează foarte mult, zice domnul Președinte al României, Problema Educației, pentru că văd că după ce toți Miniștri Educației au distrus Educația, nici Legea Educației propusă de mine nu merge. Ba chiar văd că lucrurile sunt foarte grave în învățământ, și merg din rău în mai rău. Până acum din păcate am avut la Educație numai miniștri incompetenți.
Problema aceasta vă propun, domnilor profesori, să o discutăm mai încolo, când o s-o discutăm pe larg domnule Președinte al României. Tot vorbind mi s-a uscat gura. Aș vrea să bem ceva. Sunteți invitații mei, eu, săracul de mine, am vorbit mai mult, așa că vă rog să acceptați să comand eu. Domnule chelner, am dori ceva de băut.
Eu aș vrea o limonadă, zice domnule Președinte al Academiei. Nu obișnuiesc să beau alcool.
Eu vreau un wiski, zice dl Președinte al Românie.
Eu vreau un vin de al nostru roșu, sănătos, spune dl profesor Ilie Bădescu.
Iar eu vreau o votcă cu apă minerală, zice dl Nicole Manolescu.
Eu comand o limonadă.
8
Acum că am înțeles mai bine ce este cu poporul român în istorie, și de ce este mâncătoria asta în lumea literară, intervine în discuție domnul profesor Manolescu, aș vrea, domnule Dumitrescu, să revenim la literatură. Am văzut că aveți o viziune largă asupra cunoașterii și devenirii poporului român, ca și a explicației de ce am eșuat mereu în istorie. Din cauza trădării și a blestematelor astea de patololgii psihice ale poporului român, zici dumneata. Însă eu vrea să mă conving că sunteți într-adevăr un mare scriitor. Și încă unul de anvergură internațională, așa cum sunt Thomas Mann și Mario Vargas Llosa, care se pare că sunt scriitorii tăi cei mai iubiți. Tare mult îmi doresc să fie așa, adică să fiți cu adevărat un mare scriitor de talie mondială. Să nu trec dincolo fără să îl cunosc pe acel mare scriitor român, pe care mi-am dorit toată viața să îl descopăr și iată că am dat chix..
A, nu, domnule profesor, profesor, am mulți scriitori iubiți. Îl iubesc foarte mult, de exemplu, pe F M Dostoievski, de care mă apropii cel mai mult. Este personaj principal în romanul meu „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, alături de prietenul nostru Nichita Stănescu.
Spuneți că sunteți unul din marii dramaturgi ai lumii, din primii dramaturgi, ceea ce pe mină mă ia cu fiori, zice domnul Manolescu, spuneți-ne ce ați scris și ce au scris, ce au spus alți oameni de teatru despre opera dumneavoastră dramaturgică. Spre rușinea mea eu mărturisesc că nu am citit nici o piesă de Ștefan Dumitrescu.
Să precizăm, domnilor profesori, întâi alții au spus că sunt un mare scriitor, un scriitor de talie internațională, așa cum o să vedeți mai jos, iar eu, văzând că dumneavoastră mă marginalizați, că vă doare în cot de existența și de opera mea, vă spun ce au spus ei despre mine. Da, confirm, că sunt unul din marii scriitori ai lumii.
Vă spun: În anul 1981, pe 4 aprilie, mi s-a citit la Sala Majestic de către un Colectiv al Teatrului Giulești, așa se chema pe atunci, în cadrul Cenaclului de Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, comedia „Râsul”. A fost un succes. Până aproape de sfârșitul piesei sala a fost în hohote de râs. Și cei care au vorbit despre piesă au vorbit elogios. Dau câteva exemple :
„Piesa de teatru “Râsul” a fost citită într-un spectacol lectură al Teatrului Giulești pentru prima dat în Cenaclul dramaturgilor al Uniunii Scriitorilor, în seara zilei de 2 martie 1981, bucurându-se de aprecieri critice deosebit de favorabile, de elogioase. Revista Teatrul, nr 4, 1981
DORU MOŢOC, dramaturg: “Râsul”, de Ştefan Dumitrescu este una dintre cele mai inteligente piese ale dramaturgiei româneşti. Montată pe scenele Europei, ar face pur şi simplu ravagii şi s-ar juca cu sălile pline zeci de ani. Îmi pare rău că n-am scris eu această piesă, şi acesta este, cred, cel mai frumos elogiu care i se poate aduce unei opere”
PAUL TUTUNGIU, redactor la revista Teatrul : “Ştefan Dumitrescu este un dramaturg care se anunţă foarte serios”. (Revista Teatrul, nr 3 / 1981)
TEODOR MĂNESCU: dramaturg, Redactor şef al Revistei Teatrul : ”Ştefan Dumitrescu nu scrie localist, ceea ce e foarte important. Autorul “Râsului” scrie cu o libertate interioară demnă de invidiat. El nu se gândeşte când scrie dacă o să-l aprobe revista “Teatrul” sau nu. Când scrie el nu trăieşte acea meschină şi mizerabilă autocenzură care-l anulează pe scriitor şi pe gânditor. Ştefan Dumitrescu, sunt convins, va fi un dramaturg important în dramaturgia românească de mâine. Tânărul acesta bătăios şi optimist e făcut să ridice coloşi în teatru.” (Revista Teatrul, nr 4 /1981)
MARGARETA BĂRBUŢĂ, critic de artă : “Râsul e o piesă bogată în sensuri. O parabolă…E vorba în această piesă de un fenomen de “ridocerizare”. În prima parte a piesei “ridocerizarea” duce la un proces fantastic. Cred că a fost în intenţia autorului, să combată un anume fenomen de mimetism, mimetismul. Încerc să descifrez intenţiile autorului. Piesa ar putea să poarte drept moto : “Râzi, tu, râzi Harap Alb, dar…”Acest dar este catastrofa finală…sau ”tot ce-i mult nu-i bun”, chiar şi râsul care este o reacţie pozitivă a omului.” Revista teatrul, nr 3 /1981
TUDOR GHEORGHE, actor la teatrul Naţional din Craiova: “Râsul”, de Ştefan Dumitrescu este un strigăt împotriva cancerigenei şi cumplitei curse a înarmărilor. Cel puţin aşa am văzut-o eu. Cu o seară înainte de a citi “Râsul”, am văzut jucată de teatrul din Piteşti piesa “Cui îi e frică de Virginia Wood”, a lui Eduard Albee, una dintre cele mai mari piese contemporane. Piesa lui Dumitrescu este mai bună.”
La acest spectacol lectură cu piesa „Râsul” s-a aflat în sală și criticul de teatru Valentin Silvestru, înainte de 1989 o autoritate în teatrul românesc. Criticul nu a luat cuvântul, dar la sfârșitul piesei spectacol a venit și m-a felicit. M-a rugat să-i aduc în zilele următoare textul piesei la redacția României Literare, unde era redactor. Așa am făcut, am mers la redacția României literare, avea biroul la etajul doi al aripii din dreapta, al doilea din fund, cum mergeai, pe stânga. Am avut cu dânsul o discuție care a durat puțin. Mi-a spus că lectura piesei i-a făcut o reală surpriză, că în sfârșit a apărut în România o mare piesă de teatru, una din marile piese ala dramaturgiei europene, mai bună decât „Rinocerii” lui Eugen Ionescu. Mai cuprinzătoare, cu un orizont mai larg. M-a întrebat de când scriu teatru, dacă mai am piese, ce dramaturgi din literatura universală am citit, (avem lecturi bogate din teatrul universal) pe care dramaturg îl apreciez mai mult, ce teme mă preocupă ? La sfârșit m-a rugat ca să vadă dacă nu am nimerit piesa aceasta (locuiam în provincie) să-i mai aduc o piesă de teatru.
Așa am făcut, cu prima ocazie cu care am venit în București am mers la redacția revistei România Literară, unde i-am lăsat câteva poezii domnului Ion Horea, iar dlui Valentin Silvestru i-am mai adus o piesă de teatru. ”Afacerea”, dacă rețin. Mi-a mulțumit, s-a arătat bucuros. Las-o la mine că o s-o citesc, mi-a spus și m-a rugat să îi mai aduc o piesă. Cu ultimul drum la București i-am mai adus domnului Valentin Silvestru încă o piesă de teatru. Și piesa aceasta mi-a plăcut, mi-a spus, parcă zâmbind. E foarte bună, profundă, mi-a spus. Când vii data viitoare în București te rog să îmi mai aduci o piesă. Acum m-am convins că scrierea piesei „Râsul” nu a fost o întâmplare. Dumneata ai talent de dramaturg, o să mai dai piese de mare valoare. Data viitoare când vii în București te rog să îmi mai aduci o piesă.
Piesele pe care i le aduceam cele mai multe au rămas la dânsul. Îi adusesem 12 sau 14 piese de teatru pe parcursul a mai mult ani, din 1981 până în 1987. Înainte de căderea regimului comunist. Eu am crezut și am sperat tot timpul că dânsul îmi cere piese ca să vadă că scrierea piesei „Râsul” nu a fost o întâmplare și că am talentul care mă ajută să creez și alte piese de valoare. I-am spus că sunt dezamăgit, că eu am crezut că îmi cere piesele de teatru ca să le recomande teatrelor, regizorilor, știindu-se faptul că este un om de teatru foarte respectat. O Autoritate. N-a zis nimic însă după discuția aceasta mi-a spus să îl aștept după ora 4, în parcul Herăstrău, pe aleea care duce de la Coloana Infinitului (era pe vremuri) la televiziune. Așa am făcut.
Discuția în detaliu o povestesc în altă parte, acum o să redau esențialul. După ce a ajuns lângă mine mi-a cerut să ne retragem pe o bancă mai departe de alee. În esență discuția a fost aceasta. Dragul meu, dumneata nu vei avea loc în teatrul românesc. Nu vei fi acceptat. Sunt interese prea mari, nu este mediul propice în România ca să fie montat un mare dramaturg. Dumneata nu ai viitor în Teatrul românesc, nu ai nici o șansă. Aici m-a rugat întâi să îmi dau cuvântul de onoare că tot ce vorbim va rămâne numai între noi. Mi-am dat cuvântul de onoare. Apoi m-a rugat să jur. Am jurat că tot ce vom discuta va rămânea între noi.
Dragul meu cu piesele pe care ți le-am citit dumneata ești unui din dramaturgii europeni importanți. Ești unul din marii dramaturgi europeni. Și așa cum ți-am spus, dacă rămâi în țară nu ai nici o șansă să fii jucat. Vei fi mereu respins și vei suferi. Părerea mea este că dumneata te vei putea realiza la Paris, așa cum s-a întâmplat cu Eugen Ionescu. Aici a tăcut și m-a privit insistent.
Uite, eu am o cunoștință la Paris, un om foarte influent în teatru care te poate ajuta. Nu trebuie decât să pleci într-o excursie în străinătate și să rămâi. Te rog să te gândești bine. Înainte de a pleca te aștept să îți dau numele persoanei și adresa. Pe care va trebui să le memorezi. S-a lăsat un moment de tăcere, îmi aduc aminte că ne-am privit amândoi triști.
Nu pot, domnule Valentin Silvestru. M-am gândit la asta. Mi s-a mai făcut la terminarea facultății propunerea aceasta.
Treaba dumitale, este destinul dumitale. Fiecare avem un destin. I-am mulțumit domnului Valentin Silvestru, mi-a întins mâna și ne-am despărțit. Așa a fost, fiecare are destinul lui pe care trebuie să și-l ducă până la capăt ca pe o cruce. Dânsul, care a făcut mult pentru teatrul românesc, avea să fie spulberat de o mașină pe trecerea de pietoni, iar eu m-am întors la Tulcea unde am continuat să îmi văd de rostul meu pe lumea aceasta.
Așadar, stimați domni, încă înainte de 1989 bietul dramaturg Ștefan Dumitrescu dăduse o operă dramaturgică importantă, una dintre cele mai mari opere dramaturgice europene. Înainte de a împlini 39 (anul 1989, când a căzut regimul comunist) de ani eram unul din marii dramaturgi europeni. Așa cum a spus criticul Valentin Silvestru așa s-a întâmplat. Eu n-am avut loc în teatrul românesc. Teatrul românesc nu montează mari dramaturgi români… Teatrul românesc, așa cum fac românii, s-a văzut asta în politică, își susține mediocritățile, oamenii din teatrul românesc, datorită individualitei și egoplasmului își văd numai de interesele lor meschine, de hârciogi. Iar patologia denumită de noi Axiofagia îi face să urască valorile adevărate, să le marginalizeze, și să le alunge din teatru. Cum a făcut Ion Caramitru cu regizorul Andrei Șerban. Deși în această perioadă de 50 de ani am trimis piesele mele la multe teatre, nici măcar nu au avut bunul simț să îmi răspundă.
Da, este foarte trist, spune domnul Președinte al României, Klaus Iohannis, în Germania, și în oricare altă țară, nu s-ar putea întâmpla un asemenea lucru. Un mare dramaturg european ar fi montat, germanii s-ar mândri cu el. Asta numai în România s-a putut întâmpla. Aceasta este și cauza pentru care suntem un Stat eșuat.
Să continuăm, domnule profesor Manolescu, prezentarea operei mele dramaturgice. Piesa de teatru „Râsul” a fost apreciată de mari personalități ale teatrului românesc. Iată ce îmi scria despre piesa „Râsul”, despre care dl Valentin Silvestru spunea că este una dintre cele mai mari piese ale dramaturgiei europene, mai mare decât „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, actorul Celestin Duca, românul care a vrut să o monteze la Paris:
„Am citit piesa d-vs de teatru “Râsul” şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei. Intenţionez s-o dau la Theatre de poche, înfiinţat de Eugen Ionesco,unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în Franţa,care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.” Celestin Duca. 16 iulie 2000. Paris.
Cu puțin noroc piesa de teatru ”Râsul” s-ar fi putu juca la Paris, situație în care destinul de scriitor al nedreptățitului Ștefan Dumitrescu ar fi fost altul, mai bun. Din păcate actorul Celestin Duca, român patriot, era bolnav și în vârstă și din câte am înțeles s-a și prăpădit.
Piesa „Râsul” a fost apreciată și ar fi vrut s-o monteze în România unul din marii regizori de teatru români. Este vorba despre dl Liviu Ciulei căruia i-am trimis prin poștă piesa. Iată ce mi-a scris marele regizor : „Înţeleg de ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru “Râsul” n. n) la sertar. Desigur i-a speriat – pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele aluzii şi comparaţii cu prezentul. Să sperăm că Dumnezeu îmi va da putere s-o vedem montată pe scena teatrului Bulandra. Liviu Ciulei. 20 iulie 2000”.
Nici nu pot să mă gândesc ce ar fi însemnat pentru sărmanul scriitor Ștefan Dumitrescu montarea piesei „Râsul”, la Bulandra de către domnul Liviu Ciulei ! Asta e !
Piesa de teatru „Râsul a fost apreciată și de dl Profesor de teatralogie, Ion Toboșaru, cu care începusem un doctorat în teatralogie, căruia nu i-am mai dat curs : “Vocaţia pentru scrisul consacrat teatrului prinde culorile certitudinii. “Râsul” lui Ştefan Dumitrescu se constituie ca un “op” solid sub raportul construcţiei, al problematicii ce stimulează interes şi al expresiei literare expresive. Talentul este vizibil, ca şi experienţa dramaturgică. Inventiv, inteligent, profund, aluziv – document şi ficţiune, artă a portretului moral şi a intensităţii conflictuale – omul şi drama alcătuiesc o structură pe care breasla se cere a depune efort spre justiţiară proiecţie şi proiectare. “
Profesor universitar, doctor, academician, Ion Toboşaru, estetician. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii “ Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I. L Caragiale.”
Iată cum aprecia piesa de teatru „Râsul” un dramaturg care a fost mulți ani Secretar literar la teatrul I D Sârbu, din Valea Jiului : Este vorba de scriitorul Dumitru Velea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, acum ajuns al venerabila vârstă de 72 de ani : „Ştefane, felicitări pentru piesa Rasul. Este o piesa ce face parte din dramaturgia română şi trebuie să fie reprezentată. Nu doar să o găsim în ceea ce Mircea Ghiţulescu numeşte “dramaturgia pasiva”. Sa nu te întristezi, acolo se afla si se regăsesc Blaga, Maniu, Dan Botta (încă nejucat în România), o parte din piesele lui G. M. Zamfirescu, Sorescu, şi de ce nu, ale noastre.
Piesa ta începe ca un râuleţ şi sfârşeşte ca un fluviu, în a cărui deltă pare că se reîntorc valurile marii.
Mai mult, Râsul presupune în genere două personaje, cel filosofic şi socratic, 2 ( personajul râde de sine spre a face lumina in jur). La tine Râsul se îndreaptă acid împotriva minciunii (şi a prostiei, cum îi zice I. D. Sirbu). Cu minciuna pre minciuna calcând – ar fi sensul piesei. (Dar nu vreau sa comentez.)”
Încă o data, mă bucur ca ai reuşit sa dai o piesa care se aşează în tabelul mendeleevic al dramaturgiei noastre”.
DUMITRU VELEA, SCRIITOR, Secretar literar la teatrul din Petroșani, critic literar. Domnule Profesor Ștefan Dumitrescu, zice dl profesor Nicolae Manolescu, zău dacă nu îmi pare rău că nu v-am citit și nu v-am băgat în seamă. Dacă știam că sunteți un dramaturg așa mare, dramaturgia fiind genul literar cel mai greu, și în care în afară de Caragiale și de Ionescu nu prea avem valori, vă propuneam în locul lui Mircea Cărtărescu pentru Premiul Nobel. Sincer îmi pare rău. Vă rog să mă iertați.
Mă fac că nu aud și continui. Așadar, piesa sărmanului dramaturg ”Ștefan Dumitrescu” face parte din tabelul mendeleevic al dramaturgiei române ! Hm !
O altă piesă, comedie, a subsemnatului, „Caragiale se pupă cu Stalin ”, Premiul special al Juriului la Concursul de dramaturgie Bogdan Amaru, de la Râmnicul Vâlcea, la ediția a doua, a fost foarte apreciată de dl profesor de teatrologie de la Academia de Teatru și Film din Târgu Mureș, Mihai Sin. Piesa „Caragiale se pupă cu Stalin”, fiind material didactic pentru studenții la Academia de teatru și film de la Târgu Mureș, ai d-lui profesor Mihai Sin. Dl profesor a lucrat cu studenții pe piesa mea „Caragiale se pupă cu Stalin”,. Una dintre marile piese ale dramaturgiei românești: Iată ce mi-a scris dl Profesor Mihai Sin: „ STIMATE DOMNULE PROFESOR ŞTEFAN DUMITRESCU În ce mă priveşte, cum nu mi-aţi mai dat nici un semn luni de zile, am fost iarăşi nedumerit, crezând ca v-aţi supărat din cine ştie ce motiv (va intuiesc că sunteţi un om hipersensibil); deşi n-ar fi fost cazul, mai ales ca “v-am predat” la studenţii mei un semestru, iar “Caragiale…” a fost subiect de examen, în vară. Mai mult ce-aş fi putut sa fac din poziţia în care sunt ?” ( dintr-o scrisoare a domnului Profesor Univ dr Mihai Sin, profesor de Teatralogie de la Academia de teatru de la Târgul Mureş, din care rezultă că piesa mea de teatru „Caragiale se pupa cu Stalin”, care a luat Premiul special al Juriului la Festivalul Naţional de Teatru Bogdan Amaru, ediția a doua, 2007”, de la Râmnicul Vâlcea, a fost obiect de studiu şi de examen la această facultate. Prof Mihai Sin, 12.novembre 2006.
Un mare regizor român stabilit la Paris îl apreciază de asemenea pe dramaturgul Ștefan Dumitrescu:
„Și domnului Petrică Ionescu îi plac piesele mele, dar îmi pare rău că nu face un eforat în plus să mă ajute. Cu siguranță că mă va ajuta Domnul.
“From: Petrika Ionesco
Sent: Thursday, September 6, 2012 4:09 PM Subject: Re: Rugaminte, sa nu ma uitati!
Da, piesele Dumneavoastra m-au uns la suflet…..si ma bucur tare ca sinteti pe pragul de a definitiva una noua…..eu nu am citit de cit doua dintre ele…..Stalin/Caragiale si cea despre sfirsitul lumii intr-o inchisoare in America latina……vibratia data de text este foarte puternica….atmosfera crincena…..tragismul coplesitor…..pesonajele traind la maximum situatia exasperata…….impresionant si foarte visceral si poetiv…..o lume de nebuni concentrata la maximum in citeva tablouri…..formidabil……TOTUSI…..am citeva probleme cu “decalajul “creat intre Forta de expresie atit de puternica si repetitiva si subiectul decalat in timp fata de actualitate si o transpunere ar parea in cazul Dumneavoastra mult prea fortata….nu stiu daca ma intelegeti clar…….deci va string in brate doresc numai succes si mia-ti intrat sigur in suflet dar as vrea sa mai citesc si alte piese si subiecte in speranta sa-mi gasesc fericirea si sa fiu perfect convins si te puterea exceptionala a expresiei literale de care dati dovata dar cit si de cea a actiunii scenice si a rezonantei ei actuale. Si eu va inbratisez cu dragoste, Petrica Ionescu
PETRICĂ IONESCU : Petrika Ionesco
Dac mi-as putea permite un sfat ar fi sa scri romane ai putea fi un Dostoievski actual. Cu toata stima Petrica Ionescu, 28. 01. 2018
Așadar, tânărul dramaturg Ștefan Dumitrescu a dus prima sa piesă de teatru la un Teatru românesc în 1971. De atunci au trecut 51 de ani. În timpul acesta a trimis piese la multe din teatrele românești, din capitală și din provincie. Așa cum a spus criticul de teatru, dl Valentin Silvestru, marea dramaturgie românească, dramaturgia de valoare, și dramaturgul Ștefan Dumitrescu nu au avut nici o șansă într-o jumătate de veac în teatrul românesc.
Prin anii aceia 1975-80, 82 mergeam și lăsam piese de teatru la redacția revistei Teatrul, pe fostul Sărindar. Un timp redactor la teatru a fost Paul Cornel Chitic, parcă îl văd în fața ochilor. Mi-a citit mai multe piese de teatru. Tot îmi spunea că sunt în portofoliu și or să le vină rândul. La una din întâlniri dl Paul Corneliu Chitic mi-a spus, „sunteți doi dramaturgi buni, tu și Matei Vișniec, piesele tale sunt mai profunde și au un orizont mai larg”. Nu am dat nici o atenție afirmației dlui Chitic (ce o mai fi făcând ? terminase Filozofia, ca și Gabriel Liiceanu, cu vreo 5 ani înaintea mea). Au trecut anii, Matei Vișniec a plecat într-o excursie și a rămas în Franța, cum mă sfătuia pe mine dl Valentin Silvestru… Mai târziu am aflat că este un dramaturg foarte jucat în Franța și în România. Extraordinar, dacă îl ascultam pe dl Valentin Silvestru și rămâneam în Franța aș fi fost un dramaturg foarte jucat ! Cum să ne explicăm faptul că daca vrei să fii apreciat și recunoscut în România trebuie să fii recunoscut întâi în Franța ? Dacă dl Celestin Duca mi-ar fi montat piesa „Râsul” la Paris, aș fi fost băgat în seamă de teatrele din România ? Sau dacă regizorul Petrică Ionescu mi-ar fi montat una din piese la Paris aș fi fost jucat în România ?
Abia în anul 1988 dl Paul Tutungiu, redactor la revista Teatrul, mi-a publicat în revista teatrul piesa „Cât de frumoasă treci prin lume, femeie !”, montata de o trupă de studenți de la Teatru în București acum câțiva ani. Tot o piesă dostoievskiană și o mare piesă a dramaturgiei românești.
9
Să mă întorc acum din nou la invitații de la Capșa, la dl Nicolae Manolescu și la dl Aurel Ioan Pop, care acum îl cunosc puțin mai bine pe dramaturgul Ștefan Dumitrescu.
Pe dramaturg Ștefan Dumitrescu l-am cunoscut acum cât de cât, îmi spune dl profesor Manolescu, deși dacă zici, dragă Ștefan, că ai scris 30 de piese de teatru, îmi dau seama ce univers literar terifiant, extraordinar creionează piesele tale. Trebuie să fie o nebunie. Și eu cred că s-ar putea să fii unul din marii dramaturgi europeni, și al treilea mare dramaturg român după Caragiale și Eugen Ionescu.
Mulțumesc, domnule Manolescu. O să vorbesc acum despre poet și despre prozator, despre scriitor în general. Scriitorul Ștefan Dumitrescu a început să publice în revistele din capitală, Amfiteatru, Contemporanul, Luceafărul, România Literară, încă din anul 1970, fiind de acum Student al Facultății de Filozofie din București. Scriitorul care mi-a ocrotit adevăratul debut,și cărei îi voi fi mereu recunoscător, a fost poeta Ana Blandiana. Care în numărul 12 al revistei Amfiteatru îl prezenta pe tânărul poet Ștefan Dumitrescu astfel:„O ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat” (Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2, 1971)
Peste doi ani, în septembrie 1973, poetul Adrian Păunescu, care vedea în Ștefan Dumitrescu un mare talent, un mare scriitor, l-a invitat să-i deschidă Cenaclul Flacăra. Astfel că în seara zilei de 17 septembrie 1973, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din București, am citit un volum întreg de poezie intitulat „Nicolae Labiș – Portret cosmogonic”, volum care a impresionat asistența numeroasă. Cu acest prilej s-a vorbit elogios despre poezie lui Ștefan Dumitrescu, iar Adrian Păunescu (cu care aveam să nu mă înțeleg deloc mai târziu) a afirmat despre subsemnatul: „Ștefan Dumitrescu este o șansă a literaturii române. Ștefan Dumitrescu este o mare șansă a literaturii române”. Altfel spus, A. Păunescu vedea în Ștefan Dumitrescu un mare scriitor în devenire.
Am stat mulți și m-am gândit asupra afirmațiilor celor doi poeți, doamna Ana Blandiana și Adrian Păunescu. În 1967, avem 17 ani, i-am trimis poetului Miron Radu Paraschivescu la revista Ramuri, unde ținea o rubrică, trei poeme rugându-l să îmi spună dacă am talent. Peste două săptămâni am primit de la M. R. Raraschivescu o scrisoare caldă și încurajatoare în care îmi spunea. „Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe”. Nu cumva cei trei poeți, M R Paraschivescu, Ana Blandiana și Ad. Păunescu au avut revelații ? Iată, trei revelații despre un tânăr poet care acum la 72 de ani le scrie colegilor lui ingrați, scriitorilor și domnilor academicieni, această scrisoare în care le vorbește cu umilință despre opera lui scrisă în această jumătate de veac… Iar profețiile lor, vedem acum că s-au împlinit. Să fi fost profețită încă de acum o jumătate de veac evoluția mea ca scriitor ?
Să mergem mai departe. Să vedem ce alți scriitori au văzut în Ștefan Dumitrescu un scriitor valoros. La prima ședință a cenaclului Flacăra la care am citit volumul de poezie „Nicolae Labiș – Portret cosmogonic” a fost și criticul literar Șerban Cioculescu. Care m-a lăudat. Printre altele a spus : „”Ştefan Dumitrescu este un poet foarte interesant şi îl voi urmări cu toată atenţia.” ȘERBAN CIOCULESCU, FLACĂRA, 1973. Tot la această ședință a participat și omul de știință și scriitorul Ioan Crișan, o minte extraordinară și un mare disident în perioada comunistă, alături de Paul Goma. Am scris o carte despre amândoi, tipărită la editura eLiteratura în 1914, care se cheamă „ Ioan Crișan și Paul Goma doi mari scriitori și doi mari dizidenți”. Volumul electronic i-a fost trimis la Paris dlui Goma, care mi-a mulțumit. Ioan Crișan, care îmi citise vrei zece volume în manuscris a scris despre subsemnatul: „Ştefan Dumitrescu este un scriitor profund şi serios. Este din acei scriitori care dau conţinut unei epoci întregi.” IOAN CRIȘAN, scriitor, om de ştiinţă, 1975.
Nu-i așa că te apucă amețeala ? Eu am trăit sentimentul acesta. „Nu se poate, i-am spus. Te rog să nu îmi mai spui niciodată asta, îmi face rău”. Dar dumneavoastră, domnule Nicolae Manolescu, Ioan Aurel Pop, Ilie Bădescu și d-le Președinte al României vă spun, pentru că dacă este adevărată această afirmație ? ce vă faceți, domnule profesor Nicolae Manolescu ?
Să mergem mai departe. Când am ajuns la Facultatea de Filozofie am înființat în toamna anului 1969 Cenaclul Lucian Blaga, la care au venit regulat domnul profesor Ion Ianoși și ginerele poetului Lucian Blaga. Iar în anul 1972 am înființat împreună cu câțiva colegi un Cerc de studii viitoriste pe care l-am desființat după trei ședințe pentru că s-a interesat Securitatea de noi. Cel care ne-a reclamat la Securitate a fost Mihai Botez, care a făcut pe dizidentul mai târziu, dar de fapt el era omul securității. Un ticălos. La începutul anul 1990, pentru că acum aveam libertatea de a vorbi, am reînființa Cercul de studii viitoriste sub numele de Biroul de Viitorologie de la București. Asta pentru că am fost toată viața pasionat de cercetarea în domeniul Științelor socio-umane, Psihologia, Sociologia, Pedagogie, Economia, Viitorologia. Fiind profesor de Psihologie, Pedagogie, Logică, Filozofie la un Liceu pedagogic mulți ani am putut să efectuez cercetări în aceste domenii care mai târziu m-au condus la descoperiri importante în aceste Științe, domnule Ilie Bădescu, și la fundamentarea unor noi Științe în aria Științelor socio-umane.
Domnule profesor Dumitrescu, ne uimiți, zău așa, zice dl Președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop.
Cum aveam mai multe lucrări scrise în aceste domenii ca urmare a cercetărilor mele în domeniul Psihologiei, al Economie, al Pedagogiei, am luat trei Cărți aflate în manuscris și i le-am dus dlui Ion Zubașcu, în acei ani redactor la revista Magazin. Era scriitor, îl cunoșteam de la Flacăra unde a lucrat. Dl Zubașcu, un maramureșean dârz, așa cum l-am cunoscut eu, a scris în revista„ Magazin”, de popularizare a Științei, unde lucra acum, în 1993, următoarele:
„Ştefan Dumitrescu: În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră.” ION ZUBAŞCU, scriitor, Revista Magazin, nr. 4, 1993.
O să revin asupra acestui portret pe care dl Zubașcu în făcea în 1993, cercetătorului în Științele socio-umane, în viitorologie, Ștefan Dumitrescu, pentru că ne găsim și de data aceasta în fața unei profeții. Adică s-au întâmplat toate cele profețite de dl Ion Zubașcu, în textul acesta atât de concentrat. Pentru că Ștefan Dumitrescu chiar a realizat descoperiri de mare importanță în Științele socio-umane, Psihologie, Pedagogie, Economie, a fundamentat de asemenea noi Științe, ca părintele Ciberneticii, Ștefan Odobleja.
Să notăm că dl Zubașcu face aceste profeții în revista Magazin acum 30 de ani. Tot acum 30 de ani, adică tot în 1993 îmi apărea volumul de povestiri „Matca Ancestrală”, care avea pe copertă acest text al doamnei prof universitare Francesca Pini. Să vedem ce spunea doamna profesoară Francesca Pini despre Subsemnatul acum 30 de ani : „Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ. dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii “Matca ancestrală”, 1993
I-auziți, domnule profesor Nicole Manolescu, ce se scria în 1993, și încă de un profesor universitar, despre Ștefan Dumitrescu, că e un scriitor de talia lui Albert Camus și a lui Thomas Mann, că seamăn, că aș putea să fiu comparat cu Mircea Eliade (pentru că sunt și scriitor și cercetători în Știință n. n). Vedeți, domnule profesor Manolescu, dumneavoastră știați adevărul despre Ștefan Dumitrescu încă din anul 1971 și 1973 (din portretul făcut de Ana Blandiana lui Ștefan Dumitrescu, și din afirmația lui Adrian Păunescu, „Ștefan Dumitrescu este o șansă a literaturii române. Ștefan Dumitrescu este o mare șansă a literaturii române.” Adrian Păunescu, Flacăra, 1973).
Iar din 1993 știați că Ștefan Dumitrescu este uns scriitor care poate fi comparat cu Albert Camus și Mircea Eliade, dar ați tăcut mâlc. Ați continuat să îl promovați pe elevul dumneavoastră Mircea Cărtărescu, să în propuneți la Premiul Nobel.
Printr-o întâmplare fericită am cunoscut-o pe scriitoarea argentiniană de origine română Alina Diaconu. Am făcut schimb de cărți. Eu am scris recenzii le cărțile doamnei Alina Diaconu, dânsa mi-a tradus și mi-a publicat în Argentina poezii în revista Prisma, a Fundației Borges. Iată cum îl apreciază doamna Alina Diaconu pe scriitorul Ștefan Dumitrescu : „Va felicit, sunteţi un mare scriitor, îmi pare nespus de bine să fi luat aşa contact cu Dv.” ALINA DIACONU, Scriitoare româno-argentiniană, stabilită în Argentina, 28, iulie, 2007.
Vedeți, domnilor Nicolae Manolescu și Ioan Aurel Pop, vedea doamna Alina Diaconu din Argentina că Ștefan Dumitrescu este un mare scriitor. Iar dumneavoastră de aici din România nu vedeați. Dânsa se bucură că a luat contact cu mine pe când dumneavoastră nu ! Dar poate acum după ce mă cunoașteți mai bine ca scriitor o să mă căutați și o să vă bucurați că m-ați cunoscut ! Dar să vedeți ce o să vă bucurați, ce fericit o să fiți când o să începeți să îmi citiți romanele, cărțile de poezie, eseurile literare, cărțile de gazetărie. Este posibil ca să fiu și un mare gazetar.
10
Acum, despre poetul Ștefan Dumitrescu și cărțile lui de poezie. Iată ce spunea despre subsemnatul prietenul dumneavoastră, domnule profesor Manolescu, vâlceanul Doru Moțoc. Câțiva ani ați copilărit împreună:
„ Ai scris o carte de poezie de dragoste absolut excepţională („ MUNTELE ÎNCĂRCAT DE DRAGOSTE”. Editura Marea Neagră”). E tot ce am citit mai frumos si mai nobil în ultimii ani, când poezia noastră a fost sufocată de un val de lături şi pornografie abjectă. Faptul că tu mai ţii încă steagul sus îmi dă curaj. Dar încă o odată şi încă o dată îmi dau seama câtă dreptate ai avut când ai pus acel fantastic diagnostic ca suntem un popor axiofag. Aşa e ! Nu ne preţuim valorile autentice, nu le cultivam, nu ştim sa le impunem atenţiei lumii. Ce păcat !” 29.05. 2008. DORU MOȚOC ”
Multe cărți de poezie, de proză, romane excepționale am scris domnule Nicolae Manolescu, dar din păcate dumneavoastră nu v-ați bucurat de ele. Iată, cu Scrisoarea aceasta pe care v-o trimit dumneavoastră, Conducerii Uniunii Scriitorilor, ICR, Academiilor din România, din Moldova și Academiei Româno-Americane, așa cum v-am sus mai sus, Domnul vă face bucuria de a cunoaște un mare scriitor român de talie internațională, așa cum ați visat dumneavoastră toată viața. Parcă vă pierduserăți speranța. Acum v-ați convins că chiar există în România un scriitor de talia lui Camus, a lui Thomas Mann. Haideți să mergem mai departe, să vedem ce au mai scris alți scriitor despre bietul și marginalizatul scriitor Ștefan Dumitrescu.
Iată ce scria acum aproape zece ani vâlceanul dumneavoastră, dl Petre Cichirdan, directorul revistelor Cultura și Povestea Vorbei din Vâlcea natală: „PETRE CICHIRDAN. Am citit cele două cărţi, romanul, în inspirată şi dublă ipostază, şi volumul de poezie, “Bălcescu fluturând”, şi conchid acum-înainte de-a scrie recenziile-că, într-adevăr, sunteţi marele scriitor vizionar şi artist pe care eu şi ideaticul popor român îl aşteptam să vină, de douăzeci şi cinci de ani! Atât de mult am preţuit aceste două cărţi, încât, romanului i-am citit şi litera, şi golul de lângă ea, iar volumului i-am răspuns, fiecărei pagini, cu o pagină-oglindă a celei din carte… dar, în care imaginea este refractată!… Domnule Ştefan Dumitrescu, unde şi când ne-am cunoscut, şi au săgetat, inimile şi conştiinţele noastre? Am incredibila şi “obraznica” senzaţie că “dvs” sunt eu!… Nu credeţi, că atunci când citeşti o carte valoroasă-genială trăieşti în fiinţa eroului care neapărat este autorul…mai mult decât trebuie? Petre Cichirdan, scriitor, eseist, artist plastic, sculptor, 8. 10. 2014
Vă dați seama ce zice domnul Petre Cichirdan, stimați domni!? I-auz că „sunteţi marele scriitor vizionar şi artist pe care eu şi ideaticul popor român îl aşteptam să vină, de douăzeci şi cinci de ani!” Dar dacă este adevărat, domnilor Nicole Manolescu, domnule Ioan Aurel Pop, Ilie Bădescu, Klaus Iohannis, ce ne facem ?
Ce să ne facem, zice colegul meu de facultate, dl Ilie Bădescu. Trebuie să nu îți pierzi cumpătul, dragă Ștefan. Trebuie să iei lucrurile ca și cum ar fi normale, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu așa le iau, zice dl profesor Ilie Bădescu. Continuă să fii un om normal ca și până acum.
Ia uite cum îl vede pe scriitorul Ștefan Dumitrescu, dl Mihai Ciubotaru, pe vremea aceea Președintele Uniunii Scriitorilor basarabeni: (Basarabia Literara
„Mult stimate Stefan Dumitrescu, va mulțumesc ca ne-ați trimis adresa. Noi suntem un neam de înțelepți, nu vom dispare. Neamul nostru divin trebuie sa propună calea adevărata, așa cum a făcut-o in timpurile străvechi cruciale. Dumneavoastră sunteți unul dintre acei mari înțelepți care va scrie marea învățătura a viitorului. Sunteți un om puternic, cu mare har poetic”. Cu un respect deosebit, Mihai Ciubotaru. Președintele Societății scriitorilor români din Basarabia.
Haideți să mergem mai departe, stimați domni. Am uitat să vă spun că încă din anul 1976, după ce doamna Ana Blandiana și Păunescu au scris despre mine atât de frumos, așa cum ați văzut mai sus, domnii Alexandru și Radu, Conducătorii Grupării Renașterea, înființată în anul 1965 (Gruparea Renașterea avea ca scop descoperirea de talente, de oameni creatori, pe care să îi ajute să se formeze, să se realizeze, să creeze valori de importanță națională, care intrate în Universul cultural românesc să genereze apariția unei mici Renașteri în România. După 1974 Gruparea Renașterea a activat în subteran) văzând în mine un mare talent și un scriitor care poate să dea o operă de premiul Nobel, după 1990 m-a propus de mai multe ori la Premiul Nobel. Am fost propus la Premiul Nobel de asemenea de către Societatea scriitorilor Basarabeni din Basarabia. Iată : „NOBEL Det Norske Nobelinstitutt Henrik Ibsens gate 51, N-0255 OSLO +47 22 12 93 10 FAX…SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA. PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI PENTRU DECERNAREA PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM.
Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea premiului Nobel, de la Stockholm.
Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul. Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală. Îi urăm mari succese în drumul lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură. Dumnezeu să-l binecuvânteze! MIHAI CIUBOTARU, PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN DIN BASARABIA 20 septembrie 2010 str. Albisoara 84/5 ap. 13 MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova.
Acum, despre cărțile de povestiri. Am două cărți de povestiri tipărite. Și am nouă volume de povestiri publicate pe AMAZON. Nu am avut bani să le tipăresc chiar și în tiraje mici de 50 de exemplare. De aceea le-am pus pe Amazon. Sunt și cărțile de povestiri valoroase. Cu cele 15 romane publicate, proza lui Ștefan Dumitrescu se constituie într-o Operă bogată, care oglindește Omul și lumea în care trăim, care investighează universul interior al Omului, fenomenul uman în multe din aspectele sale, unele jalnice, dramatice, altele mărețe, dramele și realizările mari ale lumii contemporane, profunzimile mitice ale lumii.
11
DESPRE OPERA POETICĂ
Opera poetică este la fel de bogată, de profundă ca și opera romanescă, sau ca dramaturgia. Domnul m-a ajutat să public 20 de volume de poezie. Domnul m-a inspirat să scriu al doilea mare poem după Luceafărul lui Eminescu, este vorba despre poemul„Calul troian al lumii, America sau Luceafărul”, despre care poetul Nichita Stănescu spunea că este al doilea Luceafăr după Luceafărul lui Eminescu. Este un poem sumbru de 96 de strofe, scris în anul 1977. Este un poem profetic care prevestește încă din anul 1977, când România şi lumea erau bine, ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă acum după anul 2000, războiul acesta mondial, distrugerea Europei.
Volum de poezie, „Imnele Marii Iubiri” apărut la Beijing, în China, bilingv, tradus de poetul chinez Bei Ta. La rândul meu și eu i-am tradus și i-am publicat în România (pe filieră engleză) poetului chinez, dl Bei Ta, volumul de poezie, „Încă urcă în interiorul îngust” (o selecție din poeziile marelui poet chinez, un fel de Nichita Stănescu și Tudor Arghezi al nostru, făcută de el) carte apărută anul trecut la editura eLiteratura.
Volumul meu de poezie „Imnele marii iubiri” a apărut de asemenea la Hanoi, în Vietnam, tradus de poetul Pham Viet Dao, un important scriitor vietnamez. Domnul Dao și-a făcut studiile în România. Iată aproximativ în ordinea publicării lor cărțile mele de poezii : „Poeme din Valea Dunării”, 1983, „Imnele Marii Iubiri„, „101 Poeme”, „Înaltele Poeme”, „Doamne, de ce ? ”, „Calul troian al lumii sau Luceafărul”, „Epopeea din Împărăția Bunicului”, „Împărăția animalelor”, „Abecedarul”, Poporul meu infirm”, „Bălcescu fluturând”, „Muntele încărcat de dragoste”, „Maiestuoasele și tragicele iubiri”, „Rugăciune pentru poporul român”, „Râul care curge pe munte în sus”, „Iubirea ca un camion și ca un țipăt pe vârful muntelui”, „Marile Poeme”, „Cântecele de jelanie ale lui Che Guevara”, „Turlele sinelui”, Cartea tradusă în românește a dlui Bei Ta, „Încă urcă în Interiorul îngust”, și volumul meu de poezie „Imnele Marii Iubiri”, bilingv, în engleză și chineză ”, și Volumul „Imnele marii Iubiri, apărut în Vietnam, tradus de domnul Pham Viet Dao.
Am poezii care au apărut în Canada, în Australia, în Argentina, în spaniolă, în traducerea doamnei Alina Diaconu.
Și ca să închei, în volumele de poezie publicate cred că am peste 200 de poeme memorabile, care vor rezista timpului și peste o sută de ani. În final voi reda începutul unei cronici semnate de criticul literar Mihaela Rădulescu,
„Ștefan Dumitrescu, personalitate plurivalentă s-a remarcat deopotrivă în poezie, proză, dramaturgie, critică și istorie literară, filozofie și analiză politică. Scriitorul contemporan publică o operă impresionantă, fiind o voce puternică în spațiul literar contemporan. Volumul de versuri intitulat Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui, publicat la Editura Armonii Culturale, în 2021, impresionează prin ideatică și prin construcție vizionară, fiorul autenticității suprapunându-se unei arhitecturi lirice livrești. Poezia este o chemare a sinelui și totodată, o redefinire a lumii interioare în raport cu spațiul exterior, emoția lirică transfigurând realitatea într-un univers diafan, impregnat de viziuni cosmogonice ”…„Fără să fie tributar vreunei direcții estetice anume, acest volum de versuri instituie arhitecturii poemelor, o construcție postmodernă, stilistica textuală valorificând tehnica ingambamentului și a obiectivizării discursului liric. Dincolo de structura modernistă a versurilor, dinamica ideatică dezvoltă receptări intertextuale. Poetul este un vizionar, cântând iubirea în note înalte, invocând fiorul ancestral al refacerii poveștii paradisiace, avatarul cuplului adamic, întrupându-se în Poet și în Muza sa. Cântecul iubirii lui Ștefan Dumitrescu este un țipăt cu ecouri prelungite dincolo de ființă, e ca un surâs al Giocondei, care imprimă deopotrivă extaz și miraj. Cartea Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui ilustrează definiția iubirii care nu se pierde, a dragostei care mântuiește și care înalță. Ștefan Dumitrescu construiește o frumoasă poveste , în care Iubirea devine ea însăși un meta-personaj, din care se naște cântecul lumii”.
Este posibil să fiu unul din marii poeţi europeni, sper să nu facă nici un scriitor român infarct, auzind această afirmaţie…
12
Bunul Dumnezeu a vrut să fiu și un critic literar, un eseist bun. Am publicate 8 cărți care s-ar încadra la acest capitol, Critică și eseistică literară. Este vorba de cărțile tipărite : „Dicționarul complet al dramaturgiei lui I L Caragiale”, Editura Conphis, Vâlcea, 2000, „Psihanaliza și filozofia operei Amintiri din Copilărie”, a lui Ion Creangă, editura Didactica Nova, Craiova 1999, „O nou interpretare a poemului „Luceafărul”, de Mihai Eminescu”, editura Origini, „Mihai Eminescu – Un Iisus al poporului român”, Editura Armonii culturale.
Am în manuscris (necules la computer) „Dicționarul complet al operei Caragialilor” (a lui Costache și Iancu Caragiali, I L Caragiale, Mateiu și Luca Caragiale) și „Monografia neamului Caragiale în literatura română”. Trebuie spus că neamul lui Caragiale este cel mai longeviv neam din istoria literaturii române. Oamenii dați de acest neam scriu din anul 1840, Costache Caragiali, până în 1936, când moare Mateiu Caragiale.
Dacă aș aduna în volume cronicile scrise la cărțile mai multor scriitori cred că aș mai putea tipări încă cinci cărți de cronici literare. Să dea Domnul să le tipăresc.
Bunul Dumnezeu a vrut să fiu și un gazetar bun. Am publicat până acum trei cărți de gazetărie: „Scrisori literare și pedagogice adresate poporului român”. „ Experimentul Eminescu” (scriu în continuarea articolelor lui Eminescu”, și „Regăsirea și Renașterea poporului român”. Mulțumesc, Doamne. Dar și cărțile „Psihologia și Pedagogia poporului român”, „Explicarea poporului român”, „Filozofia destinului românesc”, „Cunoaște-te pe tine însuți, popor român ! ”, ca și celelalte cărți ale mele de știință, au o dimensiune literară, este vizibil că sunt scrise de un scriitor.
Cam aceasta ar fi o panoramă largă a operei umilului, nedreptățitului și marginalizatului scriitor Ștefan Dumitrescu.
Dar ați scris nu glumă, domnule profesor Ștefan Dumitrescu, zice dl Președinte al României Klaus Iohannis. Felicitări. Ați realizat o operă impresionantă.
Da, și eu te felicit, dragă Ștefan, zice dl Ilie Bădescu, fostul meu coleg de facultate. E o mare realizare.
Dacă este adevărat că există această operă în cultura română, eu vă propun să fiți primit în Academie, domnule profesor Dumitrescu, zice dl Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei. Pentru că m-am simțit ironizat, îi răspund imediat :
Mă jicniți, domnule profesor I. A. Pop. Academia pe care o conduceți cu onoare nu este interesată de valorile românești. De valorile care ar veni cu Soluții, care ar dezvolta arta și știința românească, care ar salva România din prăpastia în care ne afundăm, și o interesează opera lui Ștefan Dumitrescu. Haide să fin serioși ! Nu interesează pe nimeni nimic în țara asta, domnilor, valorile românești sunt nebăgate în seamă, și au toate șansele să trăiască și să moară în sărăcie… Toți sunt interesați numai de persoana lor și a acoliților lor de la primul om în stat la ultimul.
Păi, dragă Ștefan Dumitrescu, dacă este adevărat că ai publicat toate cărțile astea, și eu cred că este adevărat, le găsim la biblioteca Academiei, și dacă este adevărat ce au spus oamenii aceștia despre dumneata, că ești la fel de valoros ca Thomas Mann, ca Albert Camus, chiar ne găsim în fața unul mare scriitor, a unui scriitor de talei mondială. Poate a unui Dostoievski de factură românească. Ceea ce ar fi un mare noroc pentru literatura română. Și pentru poporul român. Poate se trezește demnitatea și mândria în români. Iată că putem să dăm și noi mai scriitori de talie mondială, își vor zice românii. Și în cazul acesta noi, criticii literari, trebuie să începem să te citim, să te studiem, să te comentăm. Pentru că altfel Criticii literari români, Critica românească ne facem de râs în istoria literaturii române.
Da, stimate domnule profesor Manolescu, ați zis bine. Asta trebuie făcut, să îmi citiți dumneavoastră, criticii literari și scriitorii cărțile. Chiar vă rog frumos! Și apoi le vor lectura și cititorii. Cât despre faptul că vor exista scriitori, academicieni, profesori universitari, critici literari, oameni de știință, români în care se va trezi demnitatea și mândria, că iată, poporul român este capabil să dea o operă literară mai bogată și mai valoroasă decât a lui Marea Vargas Llosa sau Orfan Pamuc, vă asigur că nu se va întâmpla asta.
Da, mă vor invidia, vor suferi de invidie ca niște șobolani opăriți, mă vor înjura, mă vor bârfi, mă vor urî. Și vor tăcea mâlc. Dar nu-i nimic, eu îi voi iubi și mă voi ruga pentru ei și pentru poporul român în continuare.
Uite ce vă propun eu, domnule profesor Nicole Manolescu, pentru că sunteți Președintele Uniunii Scriitorilor, zice dl Președinte al României. Vă rog să alcătuiți un grup de 10 -15 critici literari să îi citească opera literară a domnului profesor Ștefan Dumitrescu. De asemenea o să-i solicit dlui Director al I C R să se apuce să îi traducă la început romanele cele mai valoroase, care ar fi un succes pe piața internațională de carte, și să îi publice opera dlui Dumitrescu în limbile de circulație internațională. Așa cum ați procedat, domnule profesor Manolescu, cu Mircea Cărtărescu. Pe traducerea și publicarea în străinătate a lui Mircea Cărtărescu ați cheltuit peste patru milioane de euro. Eu așa cred că este bine. Ca dumneavoastră, scriitorii, să lăsați la o parte orgoliile, invidia și ranchiunele, și interesele egoiste și să vă aplecați asupra operei omului acesta, pentru că deja ne-am făcut de rușine în istorie. Ce este mai trist decât faptul că suntem un Stat eșuat, că ne găsim într-o perioadă foarte grea, că ne așteaptă vremuri grele și că în continuare ne ducem la fund ca pietroiul. Poate că nu întâmplător această Scrisoare tragică, așa cum o numește domnule Ștefan Dumitrescu, vine în acest moment istoric când României îi este cel mai greu. Poate că ar trebui să vedem în această Scrisoare un strigăt de ajutor al poporului român. Din acest punct de vedere poate că Scrisoarea aceasta este un Semn, un Mesaj.
S-ar putea ca Scrisoarea aceasta, dragă Ștefan, zice dl profesor Ilie Bădescu, să producă un fel de cutremur în literatura și în cultura română. Cutremur care ar fi binevenit daca va exista. Nu s-a mai întâmplat lucrul acesta în nici o țară. Eu am mare încrede în tine și în opera ta.
Așa cred și eu, stimați domni, că soluția propusă de dl Președinte al Uniunii Scriitorilor, domnul profesor Nicolae Manolescu, aceea de a se organiza un Grup de Critici literari și de eseiști care să îmi citească romanele și celelalte cărți este binevenită. Pentru că vă spun, când o să intrați în spațiul Operei literare a subsemnatului o să vă cam pierdeți. O să aveți mari surprize. O să vă rătăciți într-un Univers imens, profund, și cred că și fascinant. Gândiți-vă, 15 romane, 12 piese de teatru, să le luăm pe cele mai mari, 20 de volume de poezie. Este adevărat că este un univers imens și profund, în același timp în viziunea sa cea mai largă el este coerent. De asemenea, oamenii din presa literară, cercetătorii în domeniul culturii, scriitorii care scriu la multele reviste literare mi-aș dori să îmi lectureze cărțile și să se pronunțe despre ele. La fel, îi rog pe cititori să se apropie cu încredere de cărțile mele !
Extraordinar, zice dl profesor I A Pop, am impresia că mă aflu în fața unui cutremur. A unui mare eveniment.
Ce să fac și eu, domnilor profesori. Gândiți-vă că am stat mult timp și am meditat asupra acestui gest, că am scris cu mare durere această Scrisoare dramatică, foarte dureroasă, conștient că trebuie să fac acest gest radical, care iese din ființa mea ca un țipăt, Că m-am simțit neputincios și zdrobit în această existență, că altă soluție nu am mai văzut… Gestul meu este unul de umilință, că m-am umilit în fața dumneavoastră, și a cititorilor, asumându-mi tot ridicolul. Da, m-am simțit umilit. Mă simt umilit și în același timp mă simt victimă. Spuneți-mi dumneavoastră, ce rău v-am făcut eu !?
Eu îți propun, dragă Ștefan, spune dl profesor Ilie Bădescu, să trimiți această Scrisoarea tuturor revistelor și Instituțiilor de cultură din Țară, cum ar fi Academia, I. C. R., Ministerul culturii și să așteptăm. Și chiar Societății scriitorilor din Moldova, Academiei din Moldova și Academiei Româno-americane. Să facem un experiment. Pentru mine ca sociolog acest Experiment va fi revelator. Vom vedea dacă există cât de cât un interes pentru cultură, pentru valori în țara aceasta, deși eu mă îndoiesc. O să vedem ce tip de reacții, de atitudini or să dezvolte românii din țară și din străinătate ! Când or să se trezească deodată în fața unul mare scriitor.
Îți mulțumesc, dragă Ștefan Dumitrescu, spune domnul profesor Nicole Manolescu oftând. Este posibil ca Domnul prin această Scrisoare a ta să îmi fi făcut cel mai mare dar ar vieții mele. Demult, din tinerețe, doream să apară în România un scriitor asemenea lui Thomas Mann, a lui Albert Camus. Și dacă este adevărat ce a spus domnul Cichirdan că „sunteţi marele scriitor vizionar şi artist pe care eu şi ideaticul popor român îl aşteptam să vină, de douăzeci şi cinci de ani ! ” atunci eu îți promit că o să fac tot ce pot ca să te fac cunoscut, ca să scriu despre tine, ca să îți tipăresc cărțile. Să ajut să fie traduse și publicate în străinătate ! Pe mine chiar mă ia cu fiori. Îmi pare rău că mi-ai trimis scrisoarea aceasta acum când am 83 de ani. Ar fi fost bine să mi-o fi trimis acum 10 sau 20 de ani, pentru că înțeleg că opera dumitale este constituită mai demult.
Când ne-am întâlnit în anul 2004, domnule profesor Manolescu, când v-am adus la Uniunea Scriitorilor romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul I”, al lui Marin Preda, v-am spus că Domnul mi-a dăruit un mare talent. V-am spus că în sufletul unui mare scriitor este o mare suferință. Că Dumnezeu când îți dă talentul îți pune pe umeri o suferință egală cu mărimea talentului. Am vrut să vă sugerez că vă aflați în fața unui mare scriitor. Dumneavoastră ați spus că, dimpotrivă, e o bucurie când Dumnezeu îți dă un mare talent. Ar trebui să fiu fericit. Au trecut aproape 20 de ani de atunci. Dacă ați fi lecturat „Delirul” meu scris în continuarea „Delirului” lui Marin Preda cu atenție, ați fi văzut că vă aflați în fața unui romancier de talent. Pentru că iată ce ămi spunea de curând un mare scriitor, fostul Ambasador al României în China, dl Constantin Lupeanu : „EXCELENȚA SA, CONSTANTIN LUPEANU, FOST AMBASADOR ÎN CHINA, CEL MAI MARE SINOLOG ROMÂN: „Aseară am terminat romanul tău („Delirul, vol II”). Este și va rămâne unul din marile rămâne ale secolului XX ”. Constantin Lupeanu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. 16. Iulie, 2022
Acum asta este, dragă Ștefan. Te rog să mă crezi că îmi pare rău. Îmi cer scuze ! Îți promit și le promit și celor de față, că voi alcătui o echipă de critici literari, de 10-20 de critici literari care să se ocupe de opera dumitale. Și acum, după discuția aceasta eveniment, eu vă propun să ne retragem. Mie mi s-a făcut foame.
Și mie mi s-a făcut foame. Eu chiar v-aș invita la masă la Cotroceni. Și cum am legături cu Cercuri literare din Germania eu chiar o să iau legătura cu ele în vederea traducerii și publicării în Germania a toamnelor domnului Dumitrescu. Și a unor volume de poezie.
13
Stimate domnule Președinte al României, stimați domni profesori, căci toți cei de față suntem profesori, vă mulțumesc foarte mult că ați venit și că ați participat și asistat la această discuție, la acest Simpozion, că ați lecturat această Scrisoare de mai sus.
Dacă domnul profesor Nicolae Manolescu m-a invitat pe mine la Capșa să avem această discuție și dacă eu v-am invitat pe dumneavoastră, acum vă spun că vă voi invit eu la masă. Vom lua prânzul aici la Capșa. Totul a fost aranjat. Plătește Biroul de viitorologie de la București, al cărui Purtător de cuvânt sunt.
De fapt acesta este un Banchet, în sensul pe care îl dădeau grecii antici acestui cuvânt, stimați domni. Într-un fel suntem în Grecia Antică. După masă o să vă prezint descoperirile, teoriile și noile Științe în domeniul Științelor socio-umane pe care cu ajutorul domnului le-am realizat în cadrul Biroului de viitorologie de la București. Bunul Dumnezeu înzestrându-mă și cu acest dar, o mare sete de cunoaștere și fascinația pentru cercetare. Aceste descoperi și noile Științe fundamentate vi le prezentăm, și ca să le cunoașteți desigur, să luați act că ele au fost făcute în România, că sunt creație a Gândirii românești, dar mai ales pentru că ele ne-au ajutat să descoperim Strategia, Calea cea mai bună prin care se poate salva România din cel de al Treilea Război mondial în care ne găsim și care ne distruge zi de zi. Pentru că suntem agresați de acest Război mondial ceas de cea și zi de zi la toate nivelele Organismului național românesc. M-aș bucura să doriți să cunoașteți descoperirile științifice și noile Științe fundamentata de subsemnatul în cadrul Biroului de viitorologie de la București
V-am spus mai sus că domnul Ion Zubașcu a făcut această profeție despre mine acum 30 de ani. Profeție care s-a împlinit și se împlinește : „”Ştefan Dumitrescu: În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră.” ION ZUBAŞCU, scriitor, Revista Magazin, nr. 4, 1993
Iar doamna profesoară Francesca Pini spunea despre mine că semăn cu Mircea Eliade, altfel spus, sunt și scriitor și om de știință. Vă spun cu umilință că nu este meritul meu. Eu chiar spun că nu am nici un merit. Meritul este al Domnului, e darul Lui. Eu am fost pur și simplu absorbit de această sete de creație.
Dar ce este, dragă Ștefan, acest Birou de Viitorologie ?, întreabă domnul profesor Ilie Bădescu.
Am explicat mai înainte cum s-a format el. Vă spun doar că este format dintr-un Grup, acum foarte mic, de cercetători pasionați în domeniul Științelor Socio-umane, Psihologie, Sociologie, Pedagogie, Economie, Viitorologie, fascinați și absorbiți total de cercetare. O să vă prezint mai încolo una dintre cele mai mari descoperiri făcute de noi în Știința Economiei, în cadrul Biroului de viitorologie. Suntem un fel de „nebuni frumoși ai cercetării științifice”, oameni însetați, obsedați, fascinați de a depăși limitele cunoașterii
Haideți că m-ați făcut foarte curios, domnule profesor, spune dl Președinte al României. Poate putem beneficia și noi, românii, de aceste descoperiri. Măcar să mai creștem puțin nivelul de trai în România, să le mai mărim amărâților de pensionari pensia. Și poate îmbunătățim Proiectul România educată, de care s-a ales praful.
Este vorba, iubiți domni, despre descoperirea Sistemului socio-economic al viitorului, denumit de noi „Sistemul socio-economic de evoluție”, superior din toate punctele de vedere celor mai performante Sisteme socio-economice capitaliste de azi. Care sunt sisteme învechite, perimate. Care nu mai sunt capabile să producă progres, dezvoltare și evoluție, să mai satisfacă nevoile și aspirațiile oamenilor, ale societăților național. Ba, dimpotrivă, produc războaie de tot felul, așa cum vedem în această etapă istorică, produc foarte multe efecte negative, îmbolnăvesc psihic, social, educațional, spiritual Omul și societatea umană. Produc sărăcie, boli, înapoiere și mizerie în Țările din lumea a treia.
Așa cum vedem în România. Și produc criza Civilizației umane, care se adâncește cu fiecare zi. Din cauza acestui Sistem economic capitalist Societatea umană, Civilizația umană arată atât de rău. Din cauza Sistemului socio-economic capitalist s-a prăbușit România după 1990 și este în cădere liberă. Și tot din cauza Sistemului economic capitalist dar și a Sistemului de patologii al psihologiei poporului român au eșuat partidele politice, Statul român și România la sfârșitul perioadei regelui Carol I și în perioada interbelică.
Sistemul socio-economic de evoluție, stimați domni, fructifică munca, inteligența, creativitatea tuturor indivizilor societății. Nu cunoaște șomajul și fenomenul crizelor, are un nivel educațional înalt, și are ca produs principal EVOLUȚIE OMULUI ȘI A SOCIETĂȚII. Este un Sistem socio-economic care produce evoluție. Prin producerea Evoluției Omului și a Societății Sistemul socio-economic de evoluție va urca Societatea și Civilizația umană în viitor pe următorul Nivel de evoluție. Atunci Omul și Societățile naționale fiind mai evoluate vor simți și vor gândi altfel, vor avea relații interumane și interstatale mai bune, vor avea un Sistem de valori și un nivel educațional superioare. Vor fi mult mai fericite. Da, atunci este posibil să fie întronată Pacea pe planeta noastră. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta și Civilizația umană va rămânea pe acest Nivel de evoluție capitalist, și vom merge înainte tot cum suntem acum, atunci Omenirea va dispare.
Extraordinar, se arată entuziasmat dl Președinte al României. Vreau să știu totul despre acest Sistem economic de evoluție, domnule Dumitrescu. Sunt foarte interesat. Poate că el ne va salva din criza aceasta economică îngrozitoare. Îmi doresc să rămân în Istorie ca Președintele care scoate România din criză și o salvează. Vreau ca românii să mă iubească și să mă prețuiască, nu să mă înjure după ce nu voi mai fi președinte.
Așa este, domnule Președinte Klaus Iohannis, acest Sistem socio-economic de evoluție producând în primul rând Evoluție, Evoluția Omului și a Societății, el va scoate Sistemul socio-economic românesc din criză și va salva România de la prăbușire. Va salva Civilizația umană de la dispariție prin urcarea ei pe următorul nivel de evoluție. (a se vedea cărțile noastre „Salvarea Civilizației umane”, „Știința salvării Civilizației umane”, „Proiect pentru salvarea Civilizației umane adresat Instituțiilor și Organizațiilor internaționale”. Toate sunt publicate pe Amazon)
Unde ați scris lucrurile acestea ? se arată foarte interesat dl președinte al Academiei.
În cărțile „Manualul Revoluției autentice și pașnice”, Editura eLiteratura, „Economia secolului XXI sau Psiho-Economia”, publicată la editura eLiteratura, București, în anul 2015. Tot în această carte fundamentez o nou Știință în cadrul Științelor Economice denumită de mine „Psiho-Economia. Descoperirea acestui Sistem socio-economic al viitorului, „Sistemul socio-economic de evoluție” și fundamentarea „Științei Psiho-economiei” este posibil să fie o mare revoluție în gândirea economica, în plan românesc și mondial. Și ca să nu credeți că vorbesc de la mine iată ce au spus doi domni profesori universitari de economie despre această carte, „Economia secolului XXI sau Psiho-Economia”. Este vorba despre domnul profesor univ dr de Economie, Ștefan Răgălie, în anul 2000, Director la Institutul de Cercetări Economice al Academiei și de domnul profesor universitar de Economie dr Marius Băcescu, prin anii aceia 2005, 2008, Președintele Secției de Științe Economice a Academiei Oamenilor de știință.
OAMENI DE ŞTIINŢĂ, ECONOMIŞTI DESPRE ȘTEFAN DUMITRESCU
STIMATE DOMNULE ŞTEFAN DUMITRESCU
„ Deoarece aveţi o serie de elemente de noutate, sincer trebuie sa recunosc că, în acest moment, ele mă depăşesc şi încerc “pas cu pas” sa înţeleg mesajul adevărat al descoperirii d-voastră.
Totuşi, trebuie sa înţelegeţi ca reuniunea de elemente care caracterizează descoperirea d-voastră, deşi mă depăşesc, ele mă fascinează în actuala faza şi voi continua sa descopăr elementele de forţa pe care d-voastră le stăpâniţi cu mult mai multă uşurinţa. În consecinţă, sper ca după o meditaţie mai îndelungată să pot intra în sincronism cu descoperirea d-voastră şi să continuam dialogul pentru a va susţine.” De aceea propun să rămânem in legătura şi pe măsura ce înţeleg cu adevărat mesajul d-voastră Va rog sa-mi permiteţi sa va contactez, prin aceasta forma moderna – emailul.
Propun sa rămânem in contact. Cu deosebita stima, 2001 Prof Dr. ŞTEFAN RĂGĂLIE, Directorul Institutului de Cercetări Economice al Academiei
DOMNULE DUMITRESCU
Va mărturisesc ca ați scris o carte f. interesanta, in primul rând pentru economiști. Eu as prefera sa publicam cartea la editura academiei oamenilor de știință. După cum bine știți, Academiei noastre de un an i s-au ridicat toate fondurile de funcționare. in prezent suntem în dialog cu parlamentul pentru a se reveni la vechea situație. Nu știm care va fi rezultatul final. deci noi avem toata bunăvoința, dar nu avem putere.
Așa ca singura soluție este sa găsim o sponsorizare pentru publicare. As fi mândru sa o găsim. sa dea dumnezeu. Mă străduiesc si eu sa găsim. Pentru ca avem nevoie de mai mulți bani. eu nu vreau să vă mint. Al dvs. susținător fidel, prof. M. Băcescu
2009 Prof. univ.dr. Marius Băcescu ASE București tel:0745927010 e-mail:mariusbacescu@gmail.com
Așa este, domnilor Profesori, descoperirea Sistemului socio-economic de evoluție și fundamentarea Științei denumită Psiho-Economia. Și așa cum au spus cei doi domni profesori universitari, Ștefan Răgălie și Marius Băcescu Viziunea pe care o aduce această nouă Știință este o adevărată revoluție în gândirea economică în plan românesc și mondial.
Ea deschide căi nebănuite în cercetarea economică și a viitorului și în evoluția Societății umane în viitor. Dacă această carte ar fi fost publicată în Occident, începând cu anul 2000 sau cu anul 2008, când ar fi vrut să o publice la Editura Academiei Oamenilor de știință domnul profesor Marius Băcescu, ea, această carte ar fi adus premiul Nobel pentru Economie României. N-o spun eu, a spus-o altcineva. Dar dacă Dumneavoastră, Academia României, Institutele de cercetări Economice, Profesorii universitari de economie nu vă vedeți decât de interesele dumneavoastră și nu vă pasă de Economia acestei Țări, de Țară !
Vă mulțumim, stimate domnule profesor Ștefan Dumitrescu. Micul prânz și cafeaua pe care le-ați dat dumneavoastră au fost excelente.
Mă bucur foarte mult, domnilor profesori, domnilor academicieni, domnule Președinte Iohannis, etc
După masă, vă invit, stimați domni să participăm la al Doilea Banchet. Vă voi prezenta, așa cum am spus, descoperirile făcute de subsemnatul în domeniile Științelor Socio-umane, care pot ajuta România să iasă din acest al Treilea Război mondial în care am fost băgați. Sper să vă bucurați. Vă mai precizez, vă prezint aceste descoperiri importante și noile Științe fundamentate în aria Științelor socio-umane pentru că ele ne vor ajuta să descoperim cea mai bună Strategie, Cale prin care se poate salva România de la prăbușirea totală. Așa cum o să vedeți în cea de a Doua Scrisoare. În urma cercetărilor făcute în cadrul Biroului de Viitorologie în aceste domenii, de aproape 50 de ani, am reușit, domnilor profesori, să finalizez și să public aceste cărți:
LUCRĂRI DE ȘTIINȚĂ PUBLICATE DE ȘTEFAN DUMITRESCU DUPĂ 1989
„Salvarea Civilizației umane” ( 2007, editura Anamarol), „Inteligența pozitivă și Inteligența negativă”, Ed Marea Neagră, 1995, „Psihologia și Pedagogia poporului român”, Ed eLiteratura, 2014, „Explicarea poporului român”, Ed eLiteratura, 2015, „Filozofia destinului românesc”, Publicat pe site-ul lui Stefan Dumitrescu; „Metoda salvării rapide a Țărilor din Criză”, Ed Armonii culturale, 2009; „Economia secolului XXI sau Psiho-Economia”, Ed eLiteratura, 2016;
„Al Treilea mare curent în Istoria Filozofiei universale”, ed Mușatinii, 2026; „Revoluția Binelui”, Ed eLiteratura, 2017
„Efectologia”, „Manualul revoluției autentice și pașnice”, Ed eLiteratura, 2018; „Știința salvării Civilizației umane”. Ed Armonii culturale, 2019; „Proiectul de Țară menit să salveze România de la dispariție, Ed Mușatinii 2018; „Știința Reformei autentice a Sistemelor socio-economice naționale și a subsistemelor lor”, Ed RoTipo, 2010;„Știința Revoluției autentice și pașnice”. Ed RoTipo, 2010; „Psihologia și Pedagogia Elitei politice și a clasei politice românești”, Ed eLiteratura 2021; „ O nouă teorie despre materia și univers”, Ed Mușatinia 2021; „Psihologia și Pedagogia Elitei și a Clasei politice românești”, Amazon 2022; „Proiectul pentru salvarea Civilizației umane adresat Instituțiilor internaționale”,publicat pe Amazon
14
Așa cum vedeți, stimați domni, aici la Capșa a avut loc un mare Banchet. După ce voi prezenta descoperirile științifice o să discutăm și o să dezbatem, până când vom ajunge la un consens, PROIECTUL NAȚIONAL DE SALVARE AL ROMÂNIEI, gândit și elaborat de mulți ani în cadrul Biroului de viitorologie. Pentru că aceste descoperiri ele ne-au ajutat să gândim și să elaborăm tocmai acest proiect de Salvare al Țării…
Stimate domnule Președinte al României, Klaus Iohannis, stimați domni academicieni, așa cum vedeți și dumneavoastră nu mai putem merge pe calea aceasta pe care ne găsim din 1989, pentru că ne autodistrugem. Ceaușescu ne-a lăsat cu o populație de 23 de milioane de locuitori și cu o forță de muncă de 10 milioane oameni. Mai avem acum în țară în jur de 12 milioane, suntem o țară depopulată, au dispărut și dispar satele. Suntem în cea mai mare catastrofă demografică de când există acest neam. Nicolae Ceaușescu a plătit datoria România exportând jumătate din cerealele produse, acum importăm 80 la sută din alimente. În timpul lui Ceaușescu se producea totul în țară, de la ac la hidrocentrale și la avionul ROMBAC, acum nu mai producem nimic.
Oare dumneavoastră nu v-a spus și nu vă spune nimic lucrul acesta ? Nu v-ați gândit la asta ? Nu ați înțeles că în acești 30 de ani Organismul național românesc a suferit cea mai mare distrugere de la ultimul război daco-roman din anii 105-106 e n încoace ? Că poporul român a fost pur și simplu decimat în acești 30 de ani, tragedie pe care a mai trăit-o doar acum 1900 de ani în urma înfrângerii regelui Decebal ? Dumneavoastră, domnilor profesori universitari, nu realizați că această distrugere a poporului român este mai mare decât holocaustul făcut de Hitler în timpul celui de al Doilea Război mondial ?
V-ați gândit la lucrul acesta, domnilor academicieni, domnilor scriitori ? S-au gândit la faptul acesta domnii generali ai Armatei române, care au prin pregătire și prin lege datoria să apere Țara ? Și oare s-a întrebat cineva dintre dumneavoastră, domnilor profesori și scriitori, domnilor jurnaliști care bombardați societatea cu mii de știri despre crime, violuri, furturi, jafuri, cu tot felul de prostii și grozăvii, care îmbolnăvesc psihic poporul român, ce ne așteaptă în viitor ?
Vă spunem noi cum și de ce s-a întâmplat această mare tragedia a poporului român. Pentru că după căderea lui Ceaușescu, o dată cu el a dispărut Statul Român autentic, Creierul acestei națiuni. A fost ca și cum ai fi ucis Ciobanul turmei și ai pus în locul lui Lupul ! Turma s-a răzlețit. Iar Organismul socio-economic românesc a devenit Victima și Obiectul celui mai mare și distructiv Război mascat invizibil (economic, financiar, informațional, politic, ideologic, cultural, educațional etc, sunt sute de asemenea războaie mascate, invizibile) care a agresat poporul român de la Burebista încoace. Așa se face că am fost introduși pe un culoar autodistructiv, pe o Linie de evoluția negativă, care producând efecte negative ne face să ne distrugem continuu. După asasinarea rușinoasă, oribilă a Cuplului Ceaușescu Statul român autentic a dispărut. O dată cu Ceaușescu fiind împușcat și Statul român autentic care a fost înlocuit cu un Pseudo-stat și un Anti-stat. Cu un Pseudo-stamafiot. Iar o dată cu Statul român autentic a fost împușcat însușii poporul român și România.
Este ceea ce ați constat dumneavoastră, stimate domnule Președinte al României Klaus Iohannis (și ce a afirmat fostul președinte Traian Băsescu, deci doi președinți ai României, că suntem un Stat mafiot) afirmând că suntem un Stat eșuat. Suntem o națiune Eșuată, o Economie eșuată, un Sistem educațional național eșuat, o Cultură națională eșuată, o Armată națională eșuată. Suntem în curs de dispariție, în al 12-lea ceas, aceasta este constatarea Biroului de viitorologie de la București.
România se găsește ca în momentul din 1940 când se prăbușiseră granițele și Carol al II ca să se salveze pe el și să salveze și Țara l-a rugat pe Generalul Ion Antonescu să preia el Țara. L-a rugat frumos, spunându-i, atențiune, că numai el mai poate salva Țara. Doamne ferește să credeți, domnule Președinte al României și domnilor academicieni, că eu spun ca să predați Puterea Armatei. Nu!
Există o altă soluția, o altă Cale mult mai bună, și anume trecerea de la Sistemul socio-economic capitalist, care este un Factor complex de distrugere continuă a României, la Sistemul socio-economic de evoluție. În care toți oamenii vor fi proprietari și vor avea de lucru, participând fiecare cât de mult poate la dezvoltarea și evoluția Țării. Pe această Cale vă propunem să o dezbatem cu Intelighenția națională și cu Conducerile celor mai importante instituții naționale. Cum putem să ne salvăm cu toții, pentru că suntem toți pe aceiași Corabie, o să vedem mai jos.
Vă precizez că la ora actuală, nici o Instituție din România, nici dumneavoastră, domule Președinte, nici Guvernul, nici parlamentul, nici domnii academicieni nu știu cum poate fi salvată România. Pentru că vă aflați în ceea ce se cheamă SITUAȚIA MINUS INFORMAȚIE ȘI FENOMENUL MINUS INFORMAȚIE. Chiar dacă se revoltă poporul și alungă Puterea din România, adică vă alungă pe dumneavoastră împreună cu guvernul, domnule Președinte, ca în 1989, cum s-a întâmplat recent în Shri Lanca, după aceea ne vom prăbuși și mai rău. Pentru că nu o să știm ce să facem, o să fim blocați, o să creăm un haos și mai mare, fapt care va duce la prăbușirea vertiginoasă a țării. Este ceea ce își doresc Dușmanii României. Și ceea ce nu trebuie să se întâmple. Trebuie neapărat să evităm această catastrofă.
Gândiți-vă la salvarea dumneavoastră, domnule Președinte al României, la salvarea clasei politice (marea vinovată de distrugerea Românie), la salvarea poporului român. Suntem cu toții pe o corabie care se scufundă și trebuie să ne salvăm cu toții, să ne ajutăm între noi, să colaborăm, contribuind toți la salvarea Țării.
Ne oprim aici, domnilor Profesori, scriitori și academicieni. Prin dumneavoastră această Scrisoare le este dresată tuturor intelectualilor români, întregii clase politice, tuturor românilor. Scrisoarea aceasta are rolul nu numai de a ne prezenta noi realizările literare și științifice, (care nu interesează pe nimeni), ci pe acela de a aduna ce are mai bun această Țară în vederea salvării poporului român și a Românei. Rolul ei este acela de a organiza și iniția o amplă dezbatere pe marea temă a Salvării României. Pentru că Biroul de Viitorologie chiar a descoperit ADEVĂRATA CALE PRIN CARE NE PUTEM SALVA CU TOȚII, PUTEM SALVA ROMÂNIA ! În mod pașnic, fără violență, fără să tragă nimeni un glonț, pe cale democratică și pașnică. Și aceasta datorită descoperirilor științifice și fundamentării noilor Științe din aria Științelor socio-umane în cadrul Biroului de viitorologie de la București
15
Această Scrisoare, așa cum am spus mai sus, este o Scrisoare dramatică adresată Domnului Președinte al României Klaus Iohannis, Conducerii Uniunii Scriitorilor, I. C. R. și Academiei române, și un Experiment. O vom adresa și Ministerului Culturii. Din cercetările noastre a rezultat că destinul nefericit al României nu s-a datorat poporului, ci a fost creat mai mult de valoarea, de deciziile și de Comportamentul Vârfului piramidei sociale naționale. De Vârful politic și de Vârful culturii române, format din oameni mai mult dezbinați și interesați doar de interesele lor. Bolnavi de individualită, de egoplasm, de axiofagie.
O să ne convingem acum, dacă oamenii aceștia cărora la trimitem această Scrisoare dramatică au măcar un strop de conștiință, sau continuă să își vadă numi de interesele lor. Bine ar fi să fiu ajutat, pentru că am nevoie de ajutorul lor și eu cer ajutorul, ați văzut, în mod dramatic !
11. 07. 2022, prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, Putătorul de cuvânt al Biroului de viitorologie de la București.
Așteptăm răspunsul Conducerii Uniunii Scriitorilor, al Conducerii Academiei, al dlui Klaus Iohannis, al ICR, al tuturor celor care pot să ne ajute. Așteptăm părerile tuturor celor care lecturează această Scrisoare dramatică la adresa de email stefandumitrescu@yahoo.com
