Curios, poate, sau de neîngăduit pentru vârsta şi starea mea socială, dar n-am fost niciodată până acum într-o saună. Iar deunăzi, am primit, iată, prima invitaţie pentru o asemenea experienţă. Cum invitaţia venea de la Cineva, în preajma căruia te simţi ca la examen când trebuie să demonstrezi o dificila problemă de matematică şi nu intuieşti de unde să începi şi încotro să-ţi îndrepţi gândul pentru a alici măcar ceva care să te salveze de ridicol, închipuiţi-vă că am refuzat politicos, rugându-l să nu se supere, să rămână invitaţia pentru altă dată.
Atunci, acel Cineva, ghicindu-mi gândurile, se ridică de lângă mine, merse în bibliotecă, de unde îmi aduse o carte pe care mi-o întinse, dăruindu-mi-o cu prietenie.
Am cântărit-o din priviri, aşa cum fac de obicei la librărie : George Păun, Ultima saună, Editura Dacpress, 2006, o sută şi ceva de pagini, proză, desigur roman, apreciez eu după o primă răsfoire în grabă, derulând sub priviri câteva dialoguri întâmplătoare dintre personajele cărţii.
Invitaţia la saună ar fi fost pentru joi după-amiază.
Au trecut două zile de la vizita mea şi mi-am amintit că tocmai în aceste momente aş fi putut fi în saună, dacă aş fi acceptat invitaţia. Mi-am amintit brusc de carte şi am început s-o citesc.
La început mi s-a părut că nu voi putea ţine firul într-o poveste cu personaje ale căror nume străine nu le puteam repede memora, fiind nevoit deseori să reiau pagini anterioare pentru a fixa sintaxa dintre personaje: Grieg, Martti, Timo, Nikos, Leilya, Luc, şi unul dominându-le pe toate prin filozofia vieţii, prin forţa spirituală, dar şi prin copleşitoarea forţă fizică. I se spunea în multe feluri, Tarzan, Bunicul, Bătrânul, Ahab căpitanul, Vikingul, Ursul, Sălbaticul, Colosul şi, îndeosebi, Profesorul. Dar după primele zece pagini lucrurile au început să se lege, fiindcă autorul se dovedea a fi o minte bine organizată, de parcă punea premisele unei demonstraţii. Acţiunea romanului se desfăşoară în cadrul unei Universităţi dintr-o ţară nordică, la nivelul unui grup de cercetători în matematică conduşi de Profesor, o somitate în domeniu cu numeroase cărţi şi articole publicate, cu doctorate la numeroase Universităţi, dar şi un împătimit al saunei. Titlul romanului, apoi primul cadru, construit contrapunctic cu finalul, asigură cheia de lectură. Perspectiva narativă este una subiectivă, din unghiul lui Grieg, cercetător român, proaspăt sosit în grupul celorlalţi cinci. Romanul adună la început personajele în jurul catafalcului Profesorului, mort la vârsta de 65 de ani, apoi întreaga acţiune este dată retrospectiv până la acest moment. Cititorul descoperă două planuri ale romanului, unul faptic, în care «grupul celor şase » conduşi de profesor, admiraţi de unii, invidiaţi de alţii, se confruntă într-o lume în care, deşi academică, este roasă de viermele invidiei, şi altul, cu totul deosebită, un plan al reflecţiilor, construit mai mult eseistic, deşi susţinut de dialogul dintre membrii grupului şi Profesor, unde ideea de saună nu este un exerciţiu de igienă, ci un ritual de purificare spirituală, o filozofie a vieţii. Fiu al locurilor acelui oraş universitar finlandez, internat la spital în urma unor tulburări de metabolism, după ce îi condusese pe membrii grupului pretutindeni arătându-le locurile copilăriei, platoul de sus al oraşului şi derdeluşul din anii inocenţei, Profesorul lipseşte de la Universitate o săptămână, lăsând un gol imens în atmosfera entuziastă a grupului. Simţindu-şi sfârşitul aproape, trimite în secret lui Grieg un plic testamentar, prin care cere apropiaţilor săi ca după moarte să fie incinerat în sauna de la ţară, una dintre cele mai vechi din Finlanda, după cum spunea el, şi, în acelaşi timp, îi invită pe toţi în prima joi de după ieşirea din spital la sauna din apartamentul său, care va fi, de altfel, ultima saună, motiv ce dă şi titlul romanului. Avea pentru saună o adevărată veneraţie. Invitându-i pe colaboratorii proiectului său la saună, săvârşea un ritual iniţiatic. Este semnificativ pasajul dintr-o carte a bătrânului Enola, bunicul actualului său rival de la Universitate, pe care-l rosteşte mai întâi în finlandeză, pentru a-i păstra cât mai mult caracterul sacru, abia apoi traducându-l pentru a fi înţeles de ceilalţi : Sunt născut în saună şi în saună mi-am petrecut cele mai plăcute clipe ale vieţii. Tot în saună vreau să mă sfârşesc, pentru că soba şi pietrele şi căuşul şi vihta din ramuri de stejar şi ulm şi băncile din scândurile cărora răşina a picurat pe podele şi pereţii din care răşina s-a prelins ca nişte lacrimi de chihlimbar, toate acestea mă cunosc aşa cum nici un om nu m-a cunoscut vreodată, mă iubesc aşa cum nici un om nu este în stare să iubească, mă simt al lor mai mult decât al oricărui altcuiva. Iar când va veni clipa, când Dumnezeu va hotărî acea clipă, îL rog s-o potrivească la mijloc de saună şi-L mai rog să deschidă tavanul saunei mele, astfel încât sufletul să-mi pornească spre El împreună cu ultimul löyly pe care mâna mea va mai fi în stare să-l arunce, iar voi cei care mai rămâneţi, să nu ştiţi dacă prin acoperişul desfăcut este numai löyly, sau este şi sufletul meu ridicat în văzduh, pentru a se răcori după ultima saună a trecerii mele pe pământ. Acesta este testamentul meu, ruga de a mă sfârşi în saună. Spiritul acestui pasaj se regăseşte armonic către sfârşitul romanului, când Profesorul, ca un sacerdot, predă parcă iniţiatic ritualul ultimei saune: Sauna e un templu, Nikos, şi tu ar trebui să ştii ce este un templu. Înăuntru nu ne purtăm cum dorim, ci aşa cum trebuie. Şi pentru a intra în templu şi pentru a intra în saună, trebuie să te pregăteşti dinainte Îţi laşi gândurile întunecate afară, pornirile rele, gândurile de mărire, de răzbunare, ura, ranchiuna, nimicnicia, toată deşărtăciunea ţi-o laşi afară, îţi pui halatul, îţi pui prosopul pe după gât, stai câteva minute într-un fotoliu, taci intri în tine,te inspectezi pentru a vedea dacă eşti gata de ritual, îţi aduni ki-ul, cum ar spune un înşelept japonez, abia apoi te dezbraci şi deschizi uşa saunei, desculţ şi fără haine, fără ochelari, fără zorzoane, fără ceas – Doamne fereşte,pentru că în saună nu există timp – ca la botez, pentru că sauna este un repetat şi binefăcător botez, pe care ţi-l oficiezi singur. Înăuntru nu trebuie să fii decât tu, cel mai autentic şi mai curat tu posibil, pietrele încinse, löyly şi Dumnezeu. Löyly făcând legătura între tine şi El, purificându-te, topind şi luând din tine toată zgura vieţii. După saună trebuie să te simţi curat la suflet, ca un nou născut, Nikos.
Am terminat cartea în numai câteva ore de lectură, cu sufletul fremătând încă de frazele desprinse parcă din textele şamanice orientale. Am mângâiat copertele lucioase, descoperind pe cea din faţă desenul lui Ion Aurel Gârjoabă sugerând rugul de incinerare a Profesorului, iar pe cea din spate un fragment din citatul de mai sus, ale cărui reverberaţii îmi răsuna încă în minte.
Intr-adevăr, acum mă simţeam pregătit să dau curs invitaţiei la saună. Am deschis calculatorul şi i-am scris un e-mail celui care-mi dăruise cartea, autorul însuşi, mulţumindu-i pentru carte, dar şi pentru invitaţia la saună, şi rugându-l să mă primească într-o joie în care iarna românească va scânteia de ger ca iernile finlandeze
