Roman, Editura Almarom Râmnicu Vâlcea, 2024, Consilier editorial și Corectură, Emilian Valentin Frâncu; tehnoredactare și corecții, copertă și grafică: Isadora Rodica Lungan, cu o prefață semnată de scriitorul Nelu Barbu, senior editor la Arena Literară, revistă culturală a Editurii Betta din București!
Ne întâlnim din nou cu un scriitor total care stăpânește arta scrisului beletristic, la fel de bine, posibil, arta desenului, posibil arta picturii (Milena, personajul principal din romanul de față este și pictor)… O scriitoare totală la nici 32 de ani, căreia îi adresăm felicitările noastre pentru o așa performanță, aceea de a avea, deja, patru cărți: „Suave șoapte ale sufletului” (2021); „Drama fetiței cu ochi de căprioară” (2022); „Prețul iubirii” (2023) și cartea de față: „Sub privirile lunii pline”, (2024)! …O scriitoare extrem de activă, o carte pe an, și care se detașează vizibil din grupul scriitorilor din această generație, post 2000, extrem de valoroasă, vâlceană, a începutului de secol XXI, mileniul III. Ne face plăcere să spunem că Isadora Rodica Lungan este vâlceancă, din Drăgășani și că opera ei se înscrie pe orbita valorică creată de apropiații înaintași, deja consacrați, vâlceni (în ordinea vârstei): Al. Florin Țene, Constantin Zărnescu, Ștefan Dumitrescu, dar și de cea a soților Margu sau Valentin Dolfi, Ovidiu Cristian Dinică, ori mai tânăra Maria Anastasiu!…Asemănări, comparații? Niciuna dintre acestea, italianca cu dublă cetățenie se distinge, în cartea de față, prin dialogul extrem de dinamic dintre personaje – susținut cu frenezie – în baie, în alte camere sau coridoare (unde chiar le și încurcă). Se distinge prin fantezia deosebit de bogată în crearea de intrigi, parcă desprinse dintr-o Commedia del ‘Arte cu specificul zilelor noastre, dar în sensul specificului peninsular al barocului, nu din lumea artiștilor de circ și de teatru, ci din cel al unor doctorițe puse pe șotii în ale dragostei! Da, ne duce cu gândul către secolul XVIII italian al comediei clasice începând greoi, puțin trist, punând semne de întrebare, dezvoltând intrigi, presărind și câteva lacrimi, dar spre final terminând abrupt, în deplină veselie, mulțumit fiind întreg grupul care a susținut acțiunea, desigur, în frunte cu tinerele doctorițe italiene și iubiții lor armeni! Spun toate proverbele, și ale românilor, și ale armenilor, și ale italienilor, că totul este bine când se termină cu bine! Numai că în cartea Isadorei, trebuie să observăm, că, deși dialogul, cum spuneam, este extrem de dinamic și plin de exclamații, nimeni nu se grăbește, personajele își construiesc cu grijă acțiunile, așa cum și trebuie; în dragoste, nefiind valabil dictonul se grăbește ca fata mare la măritat, ci italienescul Chi va piano, va sano e va lontano.
*
« Încet dar sigur, pe an ce trece, începând din 2022 când și-a lansat la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”-Vâlcea – volumul de proză scurtă „Drama fetiței cu ochi de căprioară și alte povestiri”, tânăra scriitoare devine tot mai insistentă și, în anul 2023, pe 24 iulie, și-a lansat în aceeași locație volumul „Prețul iubirii”, a doua carte, dovedindu-și deja maturitatea…Probabil că anul acesta conform așteptărilor își va ferici fanii cu un al treilea volum de…poezie! Viața ei și cărțile scrise (una din copilărie și a doua din tinerețe) ne arată cu toată claritatea că Isadora Rodica Lungan este o scriitoare de succes, chiar de mare succes, fiindcă este înzestrată cu puterea și fantezia (s-a dedicat, doar, beletristicii!) de-a înfrunta realitatea, de a reda-o în scris în culori romantice conjugate cu cele plastice, dar și cele ale muzicii și poeziei! Isadora a ales acest stil liber de exprimare, și direct, puternic ancorat în realitate fără a avea patimi într-o anumită direcție existențială, neinteresând-o decât faptele și gândurile sale în a consolida dragostea și iubirea între oameni. Un europenism la fix (!) pentru perioada actuală în care este nevoie de prietenie și respect între popoare… » (Petre Cichirdan, extras din Cuvânt exprimat la lansarea vol. „Prețul iubirii”)
*
Să consemnăm faptul că romanul, cum spuneam, are o prefață semnată de scriitorul Nelu Barbu: „Isadora Rodica Lungan și arta conversației”, care este fost profesor și director de școală multă vreme în orașul Băbeni așezat aproape la egală distanță între Drăgășani și Râmnicu Vâlcea; și, care scriitor în ultimile decenii se întrece pe sine în arta criticii și istoriei literare; de referință, pentru domnia sa, rămânând piesa de teatru „Alifantul” prin care a pășit cu dreptul în rândul scriitorimii române afirmată imediat începutului de mileniu III. Spicuim câteva idei, referințe, despre autor și romanul său așa cum apar ele în această prefață. Iată un verdict probabil mult așteptat de Isadora și cei care sunt alături de domnia sa: « Milena (personajul principal n.n) însă, prin obsesia pentru Tigran, „îngerul pe care îl visează în fiecare noapte, nu doar când e lună plină”, pare a coborî din proza lui Gib I. Mihăescu. Ea devine personajul altruismului autentic din literatura ficțională. » Și continuă prefațatorul lărgind aria de interes pentru acțiunea romanului privind nu numai dragostea dintre cele două personaje, Milena și Tigran sau prietenia dintre Cleo și Ahmed, ci chiar geopolitica euroasiatică a momentului; totul se întâmplă, zâmbet și plâns, pseudodrame, „În timp ce Erdogan, președintele Turciei, visează să refacă Imperiul Otoman (motiv pentru istorie și politică), mor și la ora actuală oameni nevinovați din zona de influență turco-azeră, de pildă Nagorno-Karabakh și Armenia.”
În „Cuvânt introductiv” scris de autoare și care începe cu un citat din Kirk Kerkorian, om de afaceri armean american, decedat în anul 2015: „Nu mi-am făcut niciodată griji pentru viitor. Eu îl creez!” constatăm că avem în față un scriitor cu experiență în arta romanescă (era să scriem în arta teatrului – de luat aminte) care cunoaște și arată o interesantă combinație între narațiune (turism și dragoste – presărate sau constând, aproape,numai din dialog) și geopolitică (sugerată a fi bine chibzuită). În plus îi admirăm modul cum și-a creat acest cuvânt înainte: câteva fraze despre acțiunea romanului (o tragicomedie: piano, lento la început și molto vivace spre sfârșit) și o întrebare retorică mai apoi privind istoria tragică a Armeniei și poporului ei: Ur eyir Astvats? (Unde erai, Doamne?) Întrebare care este titlul melodiei compusă de Athur Meschyan și al cărei text a fost tradus în românește de Arsen Arzumanyan și Vartan Martayan. O întrebare care stă pe buzele atâtor zeci și sute de popoare, așezări, de când Adam și Eva au trebuit să plece din Rai… Sfârșitul acestui cuvânt introductiv este parcă desprins din tabloul „Libertatea conduce poporul” de Eugéne Delacroix în care de această dată, stegară este o armeancă!…
Parcurgând romanul observăm că aproape la fiecare pas autoarea ține să-și sublinieze dragostea pentru armeni, în discursul ei literar dragostea de neam și de țară fiind de natură patriotică. Isadora este o femeie dură în dragoste, desigur, pe lângă sensibilitatea feminină, sublimă, pe care i-a dăruit-o natura (poate înainte de naștere și-ar fi dorit să fie bărbat), dar cu o experiență timpurie a aflat că nu poți să trăiești în lumea de acum, dacă în parcursul tău te împiedici de… graniță și rasă! Așadar Isadora s-a născut și a crescut în România, și o prețuiește; și-a căutat fabrica (condiția firească și liberă a vieții este fabrica – familia – strada1, toate înțelegâdu-le reale și generice) și a găsit-o în Italia, unde și-a creat și propria familie, și prețuiește Italia; și studiind istoria și neamul omenesc a constatat că nu există istorie mai frumoasă ca istoria României, istoria Italiei și istoria Armeniei, din timprile cele mai vechi! Cu alte cuvinte autorul romanului de față, Isadora Rodica Lungan, își permite și reușește să iubească trei neamuri deodată! Greșește cu ceva? Felicitări autoarei, sunt multe vorbe de duh în carte, sunt numai lucruri frumoase, fiindcă binele și frumosul, împreună, înving de la naștere până la moarte, răul!
1 Expresia sau relația fără de care, din todeauna, omul nu poate să trăiască. Dacă nu muncește omul nu are ce mânca, nu poate întemeia o familie. Dacă nu are o familie, care să îl nască și să îl crească, omul este nimic. Dacă nu există drum, stradă, nu există nici cetate. Când au construit Turnul Babel, urmașii lui Cain s-au gândit că e mai bine să stea toți în aceeași casă…
