LIRA LITORALULUI, MANGALIA, EDIŢIA A XIX-A, 2018

by Petre CICHIRDAN on July 10, 2018

În perioada 27 iunie-01 iulie membri ai redaţiei Intol Press a „Culturii vâlcene” – Râmnicu Vâlcea – au participat la Festivalul Național (concurs) cu Tematică Turistică „Lira Litoralului“, ediția a XIX-a, organizat de Asociația Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiștilor Liber Profesioniști și Amatori – Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Clubul de Turism Nautic – Montan „Petrochim“- Năvodari, făcând parte chiar din echipa Clubului „Lotru Voineasa”.

Citim pe Internet, o primă postare a Mirelei Ogea, din Olt: „Două ansambluri din Dobrosloveni, premiate la Lira Litoralului … După o săptămână de spectacole folclorice pe litoralul românesc, ansamblurile Romula Malva și Flori de Romanați din Dobrosloveni au reușit să impresioneze atât turiștii, dar și organizatorii, care le-au decernat Diplome de Onoare și de Excelență.
Pe tinerii noștri iubitori de folclor, dansurile și cântecele autentice îi scot în lume, iar ei le arată tuturor de ce trebuie să fie mândri, de ce trebuie să aprecieze acest tezaur moștenit din bătrâni. Reprezentanți de seamă pe litoralul românesc pentru a le arăta turiștilor veniți din toată țara, dar și de peste hotare, zestrea noastră oltenească…două ansambluri, îndrumate de coregrafii Liliana Taifas și Lucian Stroe, dar și de inimosul Nichita Dragomira. Interprete au fost doupă voci de viitor, premiate la festivaluri și concursuri de gen: Alina Mihai și Andra Sâiu.”
O a doua postare, pe care am citit-o, este cea a veteranului acestor concursuri şi animator cunoscut de turism alpin, Gheorghe Sporiş (Gheorghe Sporiş-Facebook), preşedintele de onoare al Clubului „Lotru Voineasa” care, pe site-ul său personal, expune o gamă largă de fotografii de foarte bună calitate cu momente din timpul Festivalului, şi de la toate secţiunile concursului: Istorie- Geografie (probă scrisă), Fotografie (expoziţie), Gastronomie – Bucătărie (probă practică), Caricatură-Grafică-Afiş (expoziţie şi probă spontană), Nautică (probă practică), Cultură: poezie, muzică, dans (probă practică-pe scenă).

Iată şi participanţii: Ans. „Flori de Romanaţi”, Dobrosloveni, jud. Olt; Ans. „Romula” (căluşari conduşi de celebrul Nichita Dragomira, care, în 2006, a intrat în Cartea Recordurilor, conducând 1056 de căluşari din toată ţara), Risca, jud. Olt; Clubul „Victorioşilor”, Târgovişte, jud. Dâmboviţa; Clubul „Lotru Voineasa”, Voineasa, jud. Vâlcea; Clubul „Vânturariţa”, Râmnicu Vâlcea; Clubul „Nordic Club”, Sibiu; Clubul „Olimp”, Sibiu; Clubul „Tur-Alpin”, Sibiu; Ans. „Iezerul”, Ighiu, jud. Alba; Ans. „Cununiţa Satului”, Lieşti, jud. Galaţi; Grup „Vocelis”, Râşnov, jud Braşov; Grupul „Preda Doina”, Bucureşti…

La prezentarea Clubului Lotru Voineasa, Ovidiu Roşca, organizatorul principal, şi moderatorul întâlnirilor din timpul Festivalului i-a nominalizat pe dansatorii de la Voineasa drept „ciobanii de la Voineasa care formează un ansamblu unicat în ţară, eu fac folclor de mulţi ani, dar de ciobanii aceştia nu am auzit de mult timp…Ei fac un folclor adevărat şi vor rezista multă vreme de aici înainte…”, şi, adăugăm noi, au multă personalitate, demonstrâdu-şi originile… Vocea-Strigătura-lui Dan Vegea, component al Ansamblului „La Obârşia Lotrului”, a fost unică şi atât de convingătoare încât a doua zi, după spectacolul oferit în deschidere, s-a reauzit pe plaja din Venus imitată de concureţi dinafara clubului vâlcean…
„Trec Lotru de multe ori/ Pe cotite de păstori/ Ca s-ajung seara la stână/ La băciţa mea cea bună./ /Din Turcinu până-n Şasa/ Din Obârşe la Voineasa/ N-are cine-mi pune masa/ Că vârfurile îs înalte/ Şi băciţele-s departe/ Că vârfurile îs în nori/ Şi noi suntem călători” ( „Strigătură de intrare”).

„Cucule din padină/ Vino şi mă leagănă/ Şi mă leagănă frumos/ Să nu pic din leagăn jos/ C-aşa sunt eu învăţat/ Să n-adorm nelegănat/ Şi de mândre alintat” („Strigătură ungurească).

„Mândruliţă ochii tăi/ Ca cireşele-n altoi/ Că sunt coapte la răcoare/ Şi neatinse de soare/ Că sunt coapte la pământ/ Şi neatinse de vânt/ Că sunt coapte la răcoare/ Şi neatinse de soare („Strigătură învârtită”).

„Asta-i hora de mână/ Ce-o joacă mama bătrână/ Desculţă pe bătătură/ Cu nepoţii ei de mână/ / Haideţi fetelor jucaţi/ Până nu vă măritaţi/ După ce v-oţi mărita/ Cu băieţi n-oţi mai juca” („Hora de mână”).

„Păsărică cenuşie/ Urcă sus la Primărie/ Să vezi notarul ce scrie/ Primarul ce mai dictează/ Câţi copii se-ncorporează/ Se-Încorporează leatul meu/ Şi cu el mă duc şi eu” („Strigătură de ieşire”) (Texte furnizate de Dan Vegea) Întregul spectacol de dansuri ale formaţiei din Voineasa s-a desfăşurat în atmosfera acestor strigături, creând o un mediu entuziasmant.
Echipa de la Voineasa, însoţită de viceprimarul Dumitru Mardale (primar Gabriel Sebastian Năstăsescu) şi condusă de Corina Oprescu, preşedinta Clubului de turism ecologic montan Lotru-Voineasa s-a comportat foarte bine ocupând merituosul loc întâi la general concurs, trei Trofee „Lira Litoralului” la secţiunile Nautică, Fotografie şi Caricatură-Grafică-Afiş şi încă alte premii pe secţiuni. Trebuie să remarcăm eforturile depuse, alături de Corina Oprescu, de Gheorhe Sporiş , care cu mult înainte de data desfăşurării s-a ocupat de organizare executând echipamentul de concurs, care a avut rolul decisiv în reliefarea prezenţei de echipă la Festivalkul Concurs cu caracter naţional. Îi amintim, de asemenea pe Mihai Sporiş şi Mirela Sporiş, soţ şi soţie, care, la fel, cu mult înainte de data producerii în concurs s-au ocupat de organizare pe ansamblu şi secţiuni. Mihai Sporiş a concurat la Secţiunile Foto, Istorie şi poezie, şi a câştigat un Trofeu şi o menţiune. Mirela Sporiş şi Corina Oprescu au concurat la Secţiunea Gastronomie-Bucătărie, luând şi dumnealor două premii … La Nautică (caiac dublu şi hidrobicicletă), cel mai greu concurs, după părerea noastră au câştigat Trofeul: Dan Vegea şi Marian Iliescu, ambii, tineri vânjoşi din Voineasa şi componenţi ai Ansamblului „Obârşia Lotrului”, care, cum spuneam a făcut furori pe litoralul staţiunii Venus în zilele de Festival, când au susţinut două spectacole. Premiul special pentru cel mai tânăr participant l-a câştigat reprezentantul aceluiaşi club, „Lotru Voineasa”, Peter Kis (şase ani) din Râmnicu Vâlcea, care alături de familia Cichirdan a făcut parte din echipă…El a recitat un fragment din poezia „La o sută de ani” scrisă chiar pentru el (născut la Cluj Napoca) de Csaky E POE… „ 100 DE ANI Pentru Simon Peter Kis, reprezentantul echipei Lotru-Voineasa la Lira Litoralului, Mangalia 2018 Copiii români din ţara întreagă/ Vin astăzi fericiţi la Marea Neagră/ La Mangalia, unde jocul şi visul primează,/ La o sută de ani, românii ţara îşi onorează./ * România în infinit de roşu, galben şi albastru/ Răsare şi străluceşte ca un miraculos astru,/ Şi la trecutu-i măreţ, şi cu aripi, visează: / – Ce-ar fi dacă astăzi am fi la noi acasă,/ Şi la Cernăuţi, şi la Chişnău, şi la Cetatea Albă… 20 iunie 2018”. Pe scena Festivalului a urcat şi cel mai în vârstă component al Clubului Lotru Voineasa, Gheorghe Cărbunescu care a fost aplaudat la scenă deschisă pentru interpretarea sensibilă şi emoţionantă a cunoscutei romanţe eminesciene „Mai am un singur dor” muzica de G Sorban şi a celei compuse chiar de persoana sa, „Credeam că viaţa îmi va fi frumoasă”, pe poezia scrisă de Ştefan Dumitrescu….Este, el, în vârstă Gică Cărbunescu, dar tot tânăr rămâne!
*
O notă specială, foarte bună, trebuie acordată oranizatorilor, dar mai ales cunoscutului om de spectacol, Ovidiu Roşca, din Constanţa, care pe parcursul celor cinci zile a fost alături de participanţi şi concurenţi (cazarea s-a făcut în hotelurile Cristal, Opal şi Topaz, din Cap Aurora, iar masa s-a servit la Terasa-Restaurant „Esplanada” din Venus-1100 de paşi distanţă de locul cazării), făcând astfel ca nimănui să nu-i lipsească nimic; de asemenea a moderat absolut toate acţiunile fiind ajutat de o singură persoană, căreia din păcate nu-i cunoaştem numele, dar care a supravegheat îndeaproape probele Nautică şi Gastronomie şi Bucătărie (colegul nostru Daniel Ilisei de la Clubul Vânturariţa Râmnicu Vâlcea i-a mai dat, dezinteresat, o mână de ajutor). Tot o notă specială, egală de această dată cu cea primită de noi, cei de la Clubul din Voineasa, merită acordată tuturor participanţilor care s-au străduit, fiecare, să arate ceea ce au pregătit mai bun, nouă, care sincer i-am admirat, rămânânu-ne în amintire copiii căluşari din judeţul Olt, copiii din Ansamblul „Flori de Romanaţi” în frunte cu Alina Mihai; dansatorii din Ansamblul Iezerul din jud. Alba cu solista lor (de aur!) Ana Maria Alb, dansatorii ungureni din Sibiu, şi, îi mai nominalizăm odată (noi ca reprezentanţi ai ziarului Cultura vâlceană şi Cultura Ars Mundi-on line) pe aceşti minunaţi mesageri ai dansului şi poeziei populare din Voineasa, Ansamblul „La Obârşia Lotrului”. Credem că Lira Litoralului 2018, în acest an de sărbătorire a Centenarului 1918-2018 a reuşit să facă prin noi, cluburile din Bucureşti, Târgovişte, Olt şi Vâlcea, şi cei din cluburile din Sibiu, Braşov şi Alba, ceea ce nu au făcut timp de douăzeci şi nouă de ani guvernaţii acestei ţări: să lege printr-o autostradă fosta Ţară Românească de fosta Transilvanie…Iată, astăzi la Mangalia, ca şi la Voineasa şi Govora în acest an, noi, cluburile de turism de la mare şi de la munte am construit o „autostradă” culturală între românii de pe ambele versante al Munţilor Carpaţi! Mulţumim Mangalia, mulţumim Govora, mulţumim Voineasa…

NOTA: Pentru fotografii urmăriţi şi „Gheorghe Sporiş-Facebook”, şi www.culturaarsmundi.ro-Video Arhiva
Petre CICHIRDAN
Peter Kis, marele câştigător al Lirei Litoralului şi...Centenarului-Mangalia 2018
Alina Mihai, Dobrosloveni Lira Litoralului, Mangalia 2018
Ana Maria Alb (jud. Alba-Lira Litoralului 2018) deschide dansul Fetelor de la Căpâlna
Victorioşii de la Târgovişte cântă imnul Fesivalului-Lira Litoralului 2018
Ovidiu Roşca (Constanţa) şi Nichita Dragomira (Olt) deschid Festivalul Concurs Lira Litoralului 2018
Dumitru Mardale şi Corina Oprescu prezintă echipa Voinesei la Lira Litoralului 2018
Trofeul Lira Litoralului 2018 la Nautică merge tot la Voineasa
Lira Litoralului 2018-Corina Oprescu, preşedinta Clubului din Voineasa
Lira Litoralului 2018-Trofeul la Secţiunea de grafică merge la Clunul Lotru Voineasa
Lira Litoralului 2018-Nautică-Marian Iliescu şi Dan Vegea
Trofeul la Nautică-Dan Vegea Lira Litoralului 2018
Lira Litoralului 2018-Gh Cărbunescu-Romanţe...
Lira Litoralului 2018 - Daniel Ilisei Vanturarita Râmnicu Vâlcea
Lira Litoralului 2018 -Peter Kis cu Bunica înainte de proba culturală-recitare
Lira Litoralului 2018 -Simona Kis-mama lui Peter Kis
Lira Liroralului 2018 Mihai Sporiş concurează la poezie
Lira Litoralului 2018...Mirela Sporiş, marea câştigătoare
Lira Litoralului 2018 Diplome şi Trofee pentru Voineasa
Show must go on-Lira Litoralului 2018-Corina la bucătărie...
Gh Sporiş preşedinte onorific al Clubului Voineasa... La revedere Mangalia-Lira Litoralului 2018, ne vedem în 2019
Lira Litoralului 2018 Ansamblul La Obârşia Lotrului
Cei mai buni-La Obârşia Lotrului-Lira Litoralului 2018

Leave a Comment

Previous post:

Next post: