Prezentarea manuscriselor caligrafiate şi miniate în centrele de cultură din judeţul Vâlcea, ajută cititorul să-şi formeze o idee despre activitatea desfăşurată de monahii consacraţi activităţii caligrafice şi miniaturistice din mănăstirile vâlcene; ele vor fi prezentate în ordine cronologică, pentru a constata atât evoluţia, cât şi eventualele influenţe.
Miscelaneu religios – Secolul al XVII-lea. Cel mai vechi manuscris caligrafiat în judeţul Vâlcea, aparţine Mănăstirii Bistriţa şi datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea, fiind un Miscelaneu religios, care cuprinde: Rânduiala hirotoniei episcopilor, Rugăciuni, Viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul şi Omilii ale unor Sfinţi Părinţi. O însemnare precizează că: „Această svântă carte iaste a bolniţei Bistriţei” (f. 206 v). Lucrarea are legătură artistică de epocă, în scoarţe de lemn şi piele. Textul, scris cu cerneală neagră şi rădăcinie, este în semiuncială; titlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are un frontispiciu colorat (f. 110) şi iniţiale ornate, la f. 1, 2v, 4 ş. a. (BAR, mss. nr. 2522).
Mardarie Cozianul, Lexicon slavo-românesc – 1649. La mijlocul secolului al XVII-lea apare la Mănăstirea Cozia opera lui Mardarie Cozianul, intitulată Lexicon slavo-românesc, redactat în anul 1649, potrivit autografului însemnări: „Acest Lexicon l-am scris eu mult păcătosul monah Mardarie, pisar, cu porunca şi cu binecuvântarea părintelui nostru chir Ştefan, egumenul de la Sfânta Mănăstire Cozia” (f. 242). Ulterior, în anul 1717, manuscrisul a fost legat cu cheltuiala proegumenului Ilarion al Coziei. Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţiale, cu roşu. Are un frontispiciu în roşu şi negru, la f. 1 (BAR, mss. nr. 450).
Mihail Moxa, Pravila – 1658. Potrivit următoarei însemnări: „Această sfântă Pravilă este a sfinţii Mănăstiri Bistriţei” (f. 1 liminară). Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are un frontispiciu în peniţă (f. 2). Iniţial a fost legată în piele, cum adevereşte coperta originală, păstrată sub legătura modernă (BAR, mss. nr. 2471).
Vieţile sfinţilor pe lunile septembrie-decembrie – 1675. Manuscrisul provine de la Mănăstirea Cozia, potrivit însemnării: „Această carte s-au scris în zilele mării sale preaînălţatului şi prea luminatului domn al Ţării Rumâneşti Io Duca voevod în cursul anilor de la zidirea lumii 7183, avgust, fiind la acele vremi egumen sfinţii Mănăstirii Cozii chir Ananiia” (f. II liminară). Textul este redactat cu cerneală neagră şi rădăcinie, iar titlurile şi iniţialele, cu roşu şi în culori; are mai mult frontispicii colorate şi în peniţă la f. 10v, 101, 116v ş.a., precum şi iniţiale ornate la f. 96v, 106v, 121v ş. a. Iniţial, manuscrisul a fost legat artistic în piele, care se păstrează sub actuala legătură modernă (BAR, mss. nr. 2602).
Miscelaneu – 1682. Lucrarea cuprinde următoarele texte: Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, scrisă de Gavriil Protul, mai marele Sfetagorei (f. 2–39v); Pisania Mănăstirii Argeşului (f. 39v–43); Cuvânt de învăţătură al bunului creştin domn Neagoe voivod, domnul Ungrovlahii cătră 2 slugi credincioase ale sale şi dragi carele să lepădară de lume şi să dederă vieţii călugăreşti (f. 43–51) şi Învăţături monahale (f. 52–53v). Potrivit unei însemnări, manuscrisul a fost caligrafia de ieromonahul Ioan de la Bistriţa, când era egumen la Schitul Trivale, şi l-a donat Mănăstirii Bistriţa (f. 51). Textul este scris în semiuncială, cu cerneală neagră şi roşie, iar la f. 2 are un frontispiciu în peniţă (BAR, mss. nr. 464).
Teologie polemică – 1682. „De credincioşii cei direpţi scrisă, în Cernihov”, lucrarea a fost tipărită cu binecuvântarea arhimandrit Ioanichie Galeatovski de Cernikov, acum „de nou urzită şi pre limba leşască lumii dată în anii de la Domnul nostru Iisus Hristos 1681”. Apoi, „la al doilea an scrisă şi tălmăcită, mutându-să din limba leşască şi pre limba noastră moldovenească sau rumâneaseă, 1682”. Potrivit unei însemnări, manuscrisul a fost donat Mănăstirii Bistriţa de Ştefan ieromonahul (f. 4), iar altă însemnare confirmă: „A sfintei Mănăstirii Bistriţii iaste această carte” (f. 3). Textul este scris cu cerneală neagră şi are legătură artistică în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 2515).
Cazania – 1688. Cartea cuprinde cazaniile duminicilor de peste tot anul, fiind scrisă de ieromonahul Ştefan, când era eclesiarhul Mitropoliei din Bucureşti, ajuns ulterior egumen la Bistriţa, pe care a dat-o de pomană Mănăstirii Cozia. Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţialele, scrise cu roşu. Este legată artistic în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 2672).
Viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Nifon – 1691. În Predoslovia către cititori, caligraful menţionează că a scris această carte „eu mult păcătosul şi dintru monahi mai mic decât toţi, Nicolae dintru sfânta Mănăstire Brâncovenii, însă scoasă după izvodul părintelui Anania ieromonahul, stareţul meu” şi s-a scris din porunca părintelui Paisie arhimandritul, care a fost egumenul Mănăstirii Bistriţa, iar acum din porunca „măriei sale domnul nostru Io Constantin Basarab voevoda să află năstavnic la sfânta mănăstire a măriei sale cea noao ce să chiamă Hurezii”. Textul este scris cu cerneală neagră şi rădăcinie. Are un frontispiciu în peniţă, iniţială ornată (f. 2) şi viniete la f. 173 şi 174. De asemenea, are un desen care reprezintă pe patriarhul Nifon (f. 1v). Legătura este veche, în piele (BAR, mss. nr. 2462).
Mântuirea păcătoşilor – 1691. Cartea a fost scrisă de Vlad grămăticul, din porunca episcopului Ilarion al Râmnicului. Fiind proprietatea episcopului, acesta a dat-o de pomană nepotului său, preotul Dumitru care, ajungând protopop la Ocnele Mari, a oferit-o duhovnicului Macarie ieromonahul din Peştera Bistriţei de „i-au făcut 300 sărindare”. La rândul său, Macarie a donat-o Mănăstirii Bistriţa, ca să-l îngroape în mănăstire. Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţialele, cu roşu. Are frontispicii colorate la f. 1 şi 8, precum şi iniţiale ornate la f. 8v, 9v, 14 ş. a. Prima dintre coperţile vechii legături artistice în piele se păstrează sub legătura modernă. (BAR, mss. nr. 2517).
Molitvenic slavo-român – 1692. Potrivit unei însemnări, Molitvelnicul a fost a scris de monahul Nicolae din Mănăstirea Brâncoveni, cu cheltuiala şi porunca arhimandritului Paisie, egumenul Mănăstirii Hurezi (f. 181). Ajungând în posesia episcopului Ilarion al Râmnicului, ierarhul l-a donat „Schitului Sfântului Grigorie Decapolit ot Gori Eleonschia”, adică Schitului Păpuşa din subordinea Mănăstirii Bistriţa (f. 4-12). Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile, colontitlurile şi indicaţiile tipiconale, cu roşu. Are frontispicii în peniţă (f. 4, 15, 29v ş. a.), precum şi iniţiale ornate (f. 107v, 108v, 127 ş. a.). Legătura este artistică, în piele. (BAR, mss. nr. 2465).
Scara Sfântului Ioan Scărarul – 1693. O însemnare adevereşte că manuscrisul a fost copiat de Vlad Grămăticul, în Episcopia Râmnicului, din porunca episcopului Ilarion (398v–399). Fiind proprietatea ierarhului, potrivit unui autograf (f. 5-6), acesta l-a donat Mănăstirii Bistriţa, cum precizează „Andrei, logofătul Bistriţii. 1767” (f. 1). Textul este scris cu cerneală neagră, titlurile şi iniţialele, cu roşu. Are frontispicii în peniţă (f. 20, 37v, 44v ş. a.). Legătura este artistică în scoarţe de lemn şi piele. (BAR, mss. nr. 2512).
Miscelaneu religios – 1695. Manuscrisul cuprinde: Rânduiala călugăririi (f. 4-44v), Molitvenic, Rânduiala îngropării călugăreşti (f. 45-61v, 65-97v) şi Învăţături liturgice (f. 62-64v). „S-au scris den porunca şi toată cheltuiala sfinţii sale părintelui Ioan arhimandritul”, egumenul Mănăstirii Hurezi. Textul este scris cu cerneală neagră, titlurile, colontitlurile, iniţialele şi indicaţiile tipiconale, cu roşu. Are frontispicii colorate (f. 4, 8, 45 ş. a.), o miniatură artistic lucrată, reprezentând scena tunderii întru monahi (f. 3v) şi iniţiale ornate (f. 4, 17v, 21 ş. a.), iar legătura este artistică, în piele (BAR, mss. nr. 2191).
Agapie Landos, Mântuirea păcătoşilor – 1696. S-a scris în Mănăstirea Hurezi, din porunca egumenului Ioan arhimandritul, de către „Iosif ieromonah, ucenicul părintelui Ioan” (f. 489r-v). Textul este cu cerneală neagră şi rădăcinie, titlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are un frontispiciu artistic în peniţă (f. 1) şi iniţiale ornate (f. 12v, 15, 88v ş. a. Legătura este artistică, în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 2174).
Psaltirea – 1697. Text paralel slavo-român, scris de „pre limbă sloveniască dirept pre limbă rumâniască” de Alexandru dascăl, în „oraş Râbnicului ot Olt”, cu „toată cheltuiala părintelui episcopului chir Ilarion ot Râbnic”. Textul este cu cerneală rădăcinie şi neagră, titlurile, colontitlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Legătura, artistică în piele (BAR, mss. nr. 2604).
Miscelaneu religios – 1697. Manuscrisul este bogat, conţinând următoarele texte: Psaltire slavo-română cu tâlc (f. 8-463v), Omilii (f. 464-469v), Rugăciune către Iisus Hristos (f. 470-471), Chinurile Domnului nostru Iisus Hristos (f. 472-475) şi Rânduiala sfinţirii apei, în limba slavă (f. 476-481). „Ostenitor şi îndreptător fiind aceştii sfintei cărţi, Alexandru dascălul rus” (f. 6v). O însemnare adevereşte că s-a scris „această sfântă carte de mine mult păcătosul Ştefan ieromonah, fiind egumen la Bistriţa. Leat 7205”. Textul este cu cerneală neagră, titlurile, colontitlurile şi iniţialele, cu roşu. Legătura este artistică, în piele. (BAR, mss. nr. 2644).
Pomelnicul Mănăstirii Hurez – 1699. Lucrare anonimă, textul este scris cu cerneală neagră şi roşie. Are un frontispiciu în peniţă (f. 22) şi legătură în piele din secolul al XIX-lea, fiind restaurată, la cotor (BAR, mss. nr. 1396).
Pateric, adică Otecinicul de la Pecerscaia – 1699. Într-o însemnare citim: „Am scris-o şi am tradus-o eu nevrednicul şi mult păcătosul robul Domnului meu Iisus Hristos Alexandru dascălul, fost atunci la Sfânta Episcopie de la Râmnic, în timpul sfinţitului Ilarion al acelei Episcopii” (f. 2). Un autograf indică pe „Ioan arhimandritul ot Urezi” (f. 18), iar o însemnare precizează că „Acest Otăcinic iaste al sfintei Mănăstiri Hurezul” (f. 2-5). Textul este cu cerneală neagră şi rădăcinie, iar titlurile şi unele iniţiale sunt scrise cu roşu. Legătură artistică în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 2452).
Miscelaneu teologic – Sfârşitul secolului al XVII-lea. Cuprinde: Chiril patriarhul Ierusa-limului, Cuvânt despre a doua venire a Mântuitorului. Text paralel slavo-român (f. 3-77v), Teolo-gie dogmatică (f. 78-215) şi Scrieri de teologie polemică (f. 215-402). Anania, egumenul Govorei, confirmă că „Această carte o ştiu că iaste a sfintei Episcopii Râmnicul. 1791, martie 16.” (f. 3-4). Textul, pe două coloane, este scris cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are un frontispiciu colorat (f. 78) şi numeroase viniete, completări la litere (f. 104, 174, 201 ş. a.). Păstrează legătura veche în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 1917).
Scara Sfântului Ioan Scărarul. Sfârşitul secolului al XVII-lea. Scrisă de Vlad grămăticul (f. 108v), o însemnare precizează că: „Această svântă carte, ce să chiamă Leastviţa, întru care iaste viaţa călugărească iaste a lui Ilarion, carele iaste întru ermonahi şi fiind egumen ot Bistriţa. Leat 7201 (1693 ). Şi o au dăruit Bistriţei (f. 22-32). Textul, cu cerneală neagră, iar titlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are două frontispicii în peniţă (f. 3, 22). Legătura este artistică în piele (BAR, mss. nr. 2511).
Scara Sfântului Ioan Scărarul – Sfârşitul secolului al XVII-lea. Caligraful arată că „Această carte ce să chiamă Leastviţă o am scris eu, cel mult păcătos Iosif ieromonah, proigumen de la Sfânta Mănăstire Hurezul şi o am dat aceştii sfinte mănăstiri mai sus numită” (f. 160). Textul, cu cerneală neagră, iar titlurile, colontitlurile şi iniţialele sunt scrise cu roşu. Are mai multe frontispicii în peniţă (f. 3, 49, 96v ş. a.). Legătură artistică în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 2650).
Miscelaneu de teologie polemică, împotriva catolicilor, protestanţilor şi armenilor – Sfârşitul secolului al XVII-lea. Cartea a fost a episcopului Ilarion al Râmnicului (f. 1-5), iar ulterior a devenit a Mănăstirii Bistriţa, potrivit autografului: „Şi am scris eu Anthim ierodiacon, râmnicean. 1825, martie 25” (f. 2v). Textul este scris cu cerneală neagră, iar titlurile, colontitlurile, iniţialele şi unele însemnări marginale sunt cu roşu. Legătură veche în scoarţe de lemn şi piele (BAR, mss. nr. 3346). (Va urma).
