Domnul Gelu Efrim este un brezoian dornic de a descoperi trecutul moşnenilor situaţi la confluenţa Lotrului cu Oltul. Astfel, după studii şi documentări asidue, domnul inginer Efrim a dat naştere primei sale lucrări despre vechimea, istoria, administraţia teritorială şi social-economică a Brezoiului şi al suburbiilor acestuia, monografie materializată sub numele „Brezoi file de istorie”. Dar neobositul monograf nu s-a oprit aici şi a continuat cercetările şi documentările despre tradiţiile şi obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă transmise din moşi strămoşi locuitorilor localităţii de pe malul drept al Oltului şi al Lotrului, precum şi numeroasele legende transmise oral sau salvate în manuscrise de folclorişti. Din dorinţa de a nu se pierde obiceiurile moşnenilor din acest areal transmise din generaţie în generaţie neobositul Gh Efrim, cu un spirit mereu tânăr, a întocmit cu meticulozitate şi răbdare lucrarea „Brezoi, Oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende” . În acest volum autorul face referire nu numai la localitatea sa natală Brezoi, ci şi la ritualul desfăşurat de băştinaşii lotreni de pe întreaga valea Lotrului: Malaia, Ciunget şi Voineasa.
Cartea este împărţită în două părţi distincte: „Colinde” şi „Legende”, fiecare fiind structurată pe capitole.
În loc de introducere domnul inginer Gheorghe Efrim ne prezintă motivaţia care l-a determinat să scrie această carte. Şi aşa cum afirma un scriitor loviştean, domnul inginer doctor Mihai Sporiş: „Colindatul are virtutea unui act sacral colectiv, care periodic la soroace bine determinate recompune o lume a începutului, curată, gata pentru o nouă buclă de ritmare”.
În primul capitol este o scurtă prezentare istorico-geografică a aşezării brezoiene „Pe drumul vechi ce lega Ţara Românească de Transilvania, la nordul strategic de la Gura Lotrului, se află seculara aşezare de moşneni – Brezoiul” Autorul ne aminteşte că Brezoiul şi împrejurimile au fost „martore ale multor fapte şi evenimente de mare importanţă (lupte între turci şi austrieci, turci şi ruşi, Eteria, războaiele mondiale etc)”. Apoi ne vorbeşte despre ocupaţiile de zi cu zi ale localnicilor: „…activitatea de bază a locuitorilor este exploatarea lemnului şi prelucrarea lui iar auxiliar prelucrarea micii şi feldspatului prin sectorul minier şi creşterea animalelor”.
În continuare în capitolul 2 „Antologie” al lucrării „Brezoi, Oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende” autorul ne prezintă colindele cele mai uzuale culese de la colindători veterani din Brezoi şi suburbiile acestuia de pe Valea Lotrului, Vasilatu şi Păscoaia: Bardaşu Gh. Petre, Lungu Gh. Nicolae, Vărăticeanu I. Mircea, Ungureanu I. Petre, Tudoran N. Petre, Ţăparu D. Ion, Ganea Florentin, dar şi de la cei din suburbiile de pe Valea Oltului: Proieni, Drăgăneşti şi Călineşti: Ionescu N. Nicolae, Nicula C. Constantin, Ghiţă Gh. Nicolae şi Dulcea Eugen, o parte dintre colidelele prezentate fiind preluate de la Ilie P. Ion şi Marcu D. Ion.
Colindele de Sfintele sărbători de iarnă au un anume ritual. Ele încep în seara de Moş Ajun cu cântecele copiilor, apoi vine rândul celor mari şi continuă până la Anul Nou, iar în satele Brezoiului se încheie de Sfântul Ioan cu „Iordanul”. Repertoriul cântecelor cu ocazia Naşterii Domnului este în funcţie de ora din noapte, dar şi de gospodăria la care se colindă.
Amintim câteva dintre acestea:
– colind de fereastră: „Scoală, scoală, domn îl bun”, „Sub umbriţă de portiţă”, „ Dinaintea-cestor case” , „Dormiţi domn bun, nu dormiţi” etc.
– colind de intrare în casă: „Ce te, domn bun veseleşti?” etc.
– colind de masă: „Dinaintea acestor case”, „De astă seară-i, seară mare”, „Sub cel roşu curcubeu”, „Colea jos, Doamne, mai jos” etc..
– colind de fată: „Cununa”, „Ia (numele fetei) vadra-n mână”, „Jiul”, „De când leul plaiu-şi ţine”, „Cununa-i de vineţele”, „Face (numele fetei) de-o cetate” etc.
– colind de băiat: „Din ţărmurile Dunării”, „Jos Doamne-n vadu teiului”, „Din jariştea şarpelui” etc.
– colind de gazde: „Ale cui-s aceste case”, „De-ale cui-s aceste case”, „Colindul de se-nbaie” etc.
– colind de ieşire din casă: „Pe sub verde de arvună”, „Fericirea”, „Rămâi gazdă sănătoasă” etc
– colind de fată şi băiat sau frate şi soră: „Doi boieri de ţară”, „Sub cearcănul lunii ei” etc.
– colind de vânător : „Cerbul runcului” (în mai multe variante), „Nimeni n-a ştiut” etc.
– colind după miezul nopţii: „Ziorele” (în mai multe variante), „Ziorile” etc.
Se mai cântă, după caz, colindul preotului, colindul naşterii, colindul pentru case noi, pentru cei cu oi, colindul de pădurar, colind de urare, colind de noră etc.
Dar domnul Gh. Efrim nu ignoră nici Cântecele de sărbători pentru copii, colindeţii, cum ar fi: „O ce veste minunată”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Domn, Domn să-nălţăm”, „Steaua sus răsare” etc.
Într-un subcapitol sunt preluate – cu acordul autorului, profesor Ion Piloiu – începutul melodiei la câteva colinde (cu notele pe portativ) din lucrarea acestuia „Florile dalbe”, printre care amintim: „Scoală, domn bun, nu dormire”, „Dinaintea-cestor case”, „Subt umbriţă de portiţă”, „Colea-n jos pe valen-n jos”, „Cerbul runcului” etc.
În partea a II-a a lucrării „Brezoi, Oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende”, monograful Gh. Efrim preia din diferite izvoare o serie de legende ale aşezării brezoiene dar şi împrejurimile acesteia. Acestea sunt spicuite din „Legende populare, româneşti”, „Legende povestiri şi amintiri”, „Lovişte mirific plai”, „Tradiţii din Voineasa,” „Legendele faunei”, dar şi din arhiva regretatului profesor şi pictor brezoian, Gheorghe Surdu.
Voi enuma doar câteva dintre legendele istorice din paginile acestei cărţi:”Cula lui Decebal”, „Traian şi Decebal”, „Legenda Masa lui Traian”, „Legenda lui Litovoi şi Bărbat”, „Eroul de la Posada”, „Mircea vodă”, „Dreptatea lui Ţepeş”, „Mihai Viteazul”, „Din neamul Buzeştilor”, „Tudor şi Iancu Jianu” etc.
Apoi sunt prezentate legende despre biserici, mănăstiri şi schituri din zonă: „Legenda Mănăstirii Cozia”, „Fata de la Cozia”, „Legenda şi istoricul bisericii de la Proieni”, „Legenda bisericii de lemn de la Brezoi”, „Legenda Schitului Cornet” etc.
Deoarece în zonă circulă foarte multe legende despre haiducii de altădată, domnul Efrim a alcătuit un subcapitol şi despre aceştia: „Haiducii Ciungu, Mălai, Voinea şi Breazu” – se spune că de la ei se trag numele localităţilor: Ciunget, Mălaia, Voineasa şi Brezoi., „Haiducii de pe Valea Lotrului”, „Comoara din peştera haiducilor lotreni”, „Comoara haiducilor” etc.
Autorul n-a precupeţit nici un efort ca să adune legende şi despre floră şi faună dar şi alte diverse legende.
La finalul cărţii domnului inginer Gheorghe Efrim, „Brezoi, Oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende” sunt pagini cu imagini inedite preluate de pe fotografii vechi cu Brezoiul de altădată, dar şi ilustraţii din prezent cu oraşul şi localităţile de pe Valea Lotrului.
Regretatul istoric şi scriitor vâlcean, Petre Petria, scria printre alte consideraţii despre lucrarea domnului Gelu Efrim:
„Culegerea de faţă, oferă un material amplu şi reprezintă adevărate nestemate literare în care iubitorii de frumos, păstrători ai datinilor şi obiceiurilor, gustă cu nesaţ din aceste izvoare ale istoriei poporului român, frumoasă şi durabilă operă creată de stihuitorul anonim, obiceiuri şi datini care au rezistat vicisitudinilor vremii, ajungând atât de curate până în zilele noastre. Aşa se face că autorul, Gelu Efrim, i-a intrat în suflet dorinţa să reconstituie frumosul şi istoricul colindului şi legendelor la români; în cazul nostru cele loviştene din zona Brezoiului şi din împrejurimile acestuia şi să le aducă din îndepărtatul timp mai aproape de zilele noastre şi să le lase zestre nemuritoare generaţiilor viitoare aşa cum ne-au lăsat şi nouă înaintaşii noştri.”
