Un program frumos alcătuit, Concertul pentru vioară şi orchestră op. 64 de Felix Mendelssohn Bartholdy şi Simfonia a IV-a de Ludwig van Beethoven, s-a desfăşurat luni 28 octombrie 2013 pe scena Lahovary a Filarmonicii vâlcene, avându-i ca interpreţi pe Natalia Colotelo-Pancec, la vioară, şi pe Florin Totan, dirijor. Programul este străbătut de fiorul muzical al spiritului beethovenian, de mare seninătate, ştiindu-se că simfonia cu număr par, a patra, este o etalare a binecunoscutului optimism al opusurilor marelui compozitor, şi care iată, în seara cu pricina s-a întâlnit cu cel care, l-a distanţă de patruzeci de ani, trăind în plin romantism, nu uită rosturile beethoveniene! În prima parte a concertului pentru vioară, de Mendelssohn, chiar la început, parcă se aud celebrele acorduri, simfonice, ale bătrânului (în muzică) „rebel magnific”, nu oricum, ci chiar în concordanţă cu o sintagmă dragă tânărului rafinat-aristrocrat de la Leipzig… „Beethoven, bătrânul meu cal de bătaie” (Larousse, „Mari muzicieni”, Ed Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000)!
Felix Mendelssohn Bartholdy (1809-1847) fiu de bancher, tatăl, şi de muzician rafinat, mama, a primit o educaţie ultra aleasă fiind instruit, până la universitate, de cei mai cunoscuţi profesori ai vremii în aproape toate domeniile umanistice. Astfel fără nici o problemă trecea uşor de la vioară la pian, la compoziţie la poezie şi filozofie, şi, mai ales, la…pictură. Deşi a avut o viaţă scurtă, Mendelssohn a strălucit social şi profesional. Nimic nu vorbeşte mai bine despre concepţia lui despre viaţă, precum opera sa. Aşa şi concertul pentru vioară şi orchestră op. 64, a cărui premieră a avut loc la Leipzig în 1845; el străluceşte, atât în partea de acompaniament orchestral-cu dezvoltări proprii-cât şi în partea de instrument solistic, în care tânăra Natalia Colotelo-Pancevo, cu rădăcini în străvechiul Maramureş-partea ucrainiană-şi cu un instrument minunat-vioară, timbru grav, a brăzdat sonoritatea sălii de la Lahovary, impunându-se publicului vâlcean ca un artist desăvârşit…A reuşit împreună cu Florin Totan şi orchestra condusă de Meda Stanciu, cu un puternic compartiment de suflători, să aducă în faţa melomanilor vâlceni un Mendelssohn de zile mari. Bravo Natalia!
La fel de strălucitor, aşa a simţit publicul, a sunat şi simfonia a IV-a de Beethoven, cum spuneam, fiind înregistrată cu număr par (parcă aşa au fost „proiectate” cele nouă simfonii ale lui Beethoven, cele cu număr par exprimând esteticul, natura şi mediul-pozitive, optimismul, dragostea, coloritul în…roz, în timp ce simfoniile cu număr impar îl subliniază pe magnificul compozitor, ca un spirit revoluţionar, şi precum în uvertura Coriolan, ridicând omul în slavă!…să ne gândim doar la simfoniile a III-a şi a IX-a…) ea exprimă trecerea spiritului din faza eroică în cea a destinului impacabil, dar înspre cer! Noi, melomanii din sală, am simţit că orchestra simfonică este mereu în creştere, cele două mari compartimente, corzi şi suflători, făcându-şi din ce în cemai bine această dificilă meserie-menire!…Nu credeam, în 1990, că oraşul Râmnicu Vâlcea, în care totul era în cădere, se va găsi resursa pentru înfiinţarea atât de repede a unei orchestre simfonică şi unei Filarmonici. Ne adresăm din nou edililor şi le reamintim că trebuie refăcută, la Filarmonică, dacă nu mai mare, sala pentru pauza spectatorilor…
