În peisajul cultural al învăţământului şcolar, vâlcean, a apărut în anul 2011 cartea “Colegiul Naţional Alexandru Lahovari. O istorie, câteva istorioare şi o mulţime de personalităţi”, Râmnicu Vâlcea, 2011 semnată şi editată de Sorin Oane şi lansată cu ocazia zilei Colegiului Naţional Alexandru Lahovari din 2011. Citind şi recitind această carte de mare interes pentru zeci de generaţii de elevi, care au absolvit de-a lungul anilor acest colegiu, am sesizat, nu fără oarece nedumerire, cunoscând probitatea profesională a autorului, o serie de greşeli de limbaj şi concepţie pe care cu tot respectful faţă de publicul cititor le dăm citire şi le comentăm în continuare.
Pag. 6, alin. 1, rândul 4: „Educaţia comunistă se adresa unui elev mediu, fără diferenţe pe sexe, fără caracteristici individuale şi fără nevoi proprii.”… Până acum, niciun sistem socio-politic nu a putut anula deosebirile individuale şi dintre sexe; şi n-a putut anula nevoile proprii. De notat că între indivizi există deosebiri, şi nu diferenţe, pentru că nu îi scădem pe unii din alţii. Mai domol cu limbajul de lemn! Rândul 8: „…şcoala românească avea la bază resentimentul, invidia pentru valorile superioare ale intelectului uman”. Bine gândit! Din invidie pentru aceste valori, elevii voiau să le înţeleagă, să le distrugă sau şi una şi alta?
Pag. 7, rândul 2: „Dar predarea se făcea la vârf, deci la fruntea clasei, nu cum s-a predat după 1948, la nivelul cozii clasei, al accesibilităţii generale”. Cum se face că, dacă toţi eram la coada clasei, unii au ajuns autori de cărţi? Rândul 7 : „100% din elevi”…Exprimarea „100%” înseamnă un întreg, toţi elevii. Rezultă că exprimarea autorului este nefericită, o greşeală pe care toate manualele de ortografie o semnalează… Alin. 2: „După decembrie1989, sistemul de învăţământ a devenit oficial” (…) „se dezvoltă sub semnul mediocrităţii”. Până atunci nu existase un sistem de învăţământ oficial? Şi „mediocru”, „la nivelul cozii”? Ce rost are, în acest context, menţionarea în carte a profesorilor şi absolvenţilor cu cariere profesionale excepţionale?
Pag. 24, alin.1, rândul 14: „Nu se lucra pe atunci cu beton armat”. Ba da! Se lucra cu beton armat în perioada 1909-1911, când s-a realizat prima construcţie a colegiului. Betonul armat a fost brevetat în 1867, a fost folosit de Anghel Saligny în 1888, şi generalizată folosirea lui în 1900.
Pag. 26, rândul 2: „Apropos, patronimicul «Lahovary»”. Exprimare pretenţioasă! Se referă la familia de origine a lui Alexandru Lahovari, la familia întemeiată de el sau la el însuşi ca persoană/personalitate? Al cui nume îl poartă liceul?
Pag. 28, alin. 3: „Bustul de bronz al lui Constantin Brâncoveanu, inaugurarea ei s-a făcut cu mare fast…”. Fără comentarii! Dezacordul este evident. Alin. 4, rândul 4: „…încordat în lupta pentru descătuşarea patriei”. O considerăm expresie nefericită cu privire la monumentul închinat lui Barbu Ştirbei. În grupul statuar de la intrarea în Parcul Zăvoi nu există lanţuri sau cătuşe,ci o strănsoare a pietrelor. Se putea găsi altă formulare pentru ideea de eliberare.
Pag. 33, rândul 10: „Dacă este să fim drepţi, Mateescu fusese numit director încă din 10 mai 1918”. Nu există în text nicio referire la vreo controversă cu privire la data menţionată. De aceea, de ce să fim drepţi sau nedrepţi? …Să fim mai prudenţi în folosirea cuvintelor!
Pag. 51, rândul 9: „…elevii lahovarişti”. Acest cuvânt, „lahovarişti”, se repetă obsesiv la diferite pagini în expresii precum „profesorii lahovarişti”, „matematicienii lahovarişti”, „profesor de istorie lahovarist”, „flăcăi lahovarişti”. De ce nu şi pixuri „lahovariste”? sau de ce nu bălceşti din moment ce 30 de ani după 1959 s-a chemat Nicolae Bălcescu!
Pag. 52, alin. 1, rândul 6: „…capodoperă de ticăloşie” se vrea o figură de stil. Să fie încântat cine va putea simţi fiorul ei?
Pag. 53, rândul 3: „…clasa a VIII-a (ultima de liceu, ar corespunde astăzi cu clasa a XII-a)”. Clasa a VIII-a a liceului interbelic chiar corespunde cu actuala clasă a XII-a!
Pag. 55: „Familiile fetelor trebuiau deci să plătească pentru educaţia odraslelor lor”. Să înţelegem că toate fetele acestor familii erau nişte poame? Cuvăntul ,,odraslă” are şi un sens secundar peiorativ pe care stimatul autor nu-l cunoaşte. Trecem peste asta.
Pag. 56, rândul 10: „Este, practic, cel de-al doilea corp de clădire”. Construcţie sintactică neadecvată. Se repetă frecvent, cum este şi cea de la pag. 61, alin.1: „…regele Ferdinand şi regina Maria domneau practic peste un regat nou”.
Pag. 57 : „Şi, desigur, organizau excursii în spaţiul simbolic al naţiunii”. Cuvântul „desigur” este, aici, parazitar.
Pag. 95, rândul 5: „Două profesoare suplinitoare pe matematică şi fizică”. Nu se spune „pe matematică”, ci „la matematică”. Rândul 6: „Ulterior, numărul profesoarelor s-a înmulţit”. Cu care număr s-a înmulţit? De fapt, numărul a crescut. Alin. 2, rândul3: „…cuprindea alte 11 capitolaşe”. Câtă duioşie!!!
Pag. 96, rândul 2: „Elevii evrei trebuiau însă obligaţi să…”. Corect: trebuia să fie obligaţi.
Pag. 100, alin. 2, rândul 3: „…elevii internatului lahovarist să-l cultive cu grădină (…) Cultivarea grădinii cu elevii internatului… Se încerca de fapt «împuşcarea mai multor iepuri»”. Un teren al şcolii trebuia cultivat cu grădină!!! Iar „cultivarea grădinii cu elevii internatului” sună ca dracu’!
Pag. 102, rândul 1: „Pierde Basarabia. (…) N-V Transilvaniei (care trecea la Ungaria horthystă) şi Cadrilaterul (luat de Bulgaria)”. Inconsecvenţă şi nepotrivire de termeni. Pentru specialişti, a pierde, a trece, a lua sunt sinonime? Mai departe, „teritorii româneşti abandonate”. Chiar aşa, maestre? Chiar toate cele trei teritorii? Transilvania este abandonată? Nu ştiam! „…judeţele secuieşti”. Exprimare acceptabilă doar în limbajul comun (şi, aici, este nepotrivită), în niciun caz în limbajul de specialitate.
Pag. 103, rândul 2: „…se apucase de o lucrare monumentală”. Se bănuieşte că începuse o lucrare, şi nu că s-a apucat de ea sau cu mâinile de cap. Alin. 1, rândul 5: „Primarul oraşului devine acum profesorul de igienă de la «Lahovari»”. Primarul devine profesor sau profesorul devine primar? Alin. 1, rândul 2: „…domnia cuplului Carol al II-lea – Magda Lupescu”. Exprimare neglijentă!? Am avut un regat bicefal, consemnează istoria anecdotică.
Pag. 104, alin. 1, rândul 4: „…circa 1500 de inşi, toţi oameni deosebit de instruiţi şi cu dragoste de carte”. De regulă, cuvintele „ins”, „individ” desemnează un om oarecare, nedistinct de alţii. Deci, ,,ins” – ,,om deosebit” e o contradicție Dar autorul e suveran, scrie cum gândeşte.
Pag. 105, alin. 1, rândul 8: „Spiritul ingineresc german era socotit de Antonescu o cauză a succesului lor biologic…” Nu ştim. Ne întrebăm dacă inginerii au într-adevăr mai mulţi copii decât ceilalţi profesionişti. Alin. 3, rândul2: Cu referire la anul 1940: „…primul cutremur important din istoria noastră contemporană”. Cutremurul este un fenomen natural, nu un eveniment istoric. Oricum, să nu exagerăm!
Pag. 108, alin. 2: „O atenţie deosebită s-a dat, în acest răstimp al războiului, educaţiei…”. Răstimpul este un interval de timp liniştit; mai sunt şi alte nuanţe! În fine, trecem peste orice nuanţă de dragul autorului!
Pag. 112, rândul 14: „…sportiv de rasă nobilă”. Este vorba de profesorul Marin Trincă. Cititorii rămân muţi, blocaţi, în extaz în faţa acestui adevăr.
Pag. 116, alin. 2, rândul 3: „Oraşul de sub Capela” sau pag. 117, rândul 1: „a lăsat o dâră de lumină şi înţelepciune în cultura vâlceană, ca şi în cea românească”. Expresii folosite în compunerile elevilor de 12-14 ani.
Pag. 136, rândul 2: „Strigătul «Vin ruşii!» e sinonim cu acelea de «Vin tătarii!» sau «Vin turcii!»”? Se poate! Un filosof al istoriei a demonstrat că istoria se repetă întocmai.
Pag. 149, alin. 2, rândul 7: „Ei sunt striviţi de standardizarea şi de şablonizarea comunistă”. Probabil cu şablonul striviţi sub şenilele tancurilor. Alin. 3, rândul 5: „Dascălul, umilit zilnic, este felicitat anual (…) mulţi dintre ei sunt distinşi cu titluri de «Învăţător fruntaş»”. Din dorinţa de a fi vehemenţi, iar ne contrazicem. Au fost umiliţi prin distincţii anuale?
Pag. 155, alin. 2, rândul 10: „Mediocritatea lui era combătută ideologic”. Este vorba de elevul „seralist”. În lipsa unei explicaţii, nu se înţelege nimic. Şi pierdem timpul.
Pag. 156, alin. 2, rândul 5: „…ultimul act în distrugerea organismului politic românesc”. La 30 decembrie 1947 nu s-a distrus organismul politic românesc, ci doar monarhia constituţională; sau rândul 8: „România iese din istorie şi intră în utopie”. De ce nu se spune precis în care? …Campanella, Swift sau Orwell… Huxley?
Pag. 158, alin. 2, rândul 8: aflăm că în şcoală s-au luat măsuri pentru crearea „omului sovietic”. Iar la pagina 162, alin. 1, rândul 11, că „un profesor de istorie de astăzi ar rămâne mut de admiraţie în faţa detaliilor şi profunzimilor discutate de elevii anului 1948 la ora de istorie”. Discuţia despre omul sovietic, omul nou, omul european e prea amplă. Reţinem că autorul a rămas mut.
Pag. 159, alin 3, rândul 6: problema inventării radioului de către Popov sau Marconi e una complexă, contribuţii au avut trei oameni: Tesla (1893), Popov (1896), Marconi (1899). Iar se confundă şabloanele ideologice cu analiza obiectivă. Şi, în plus, problema inventării radioului nu are legătură directă cu istoria C.N. Alexandru Lahovari.
Pag. 166, rândul 8: „Această invitaţie literară la genocid ar trebui, poate, reeditată pentru elevii de astăzi şi comentată la orele în care se învaţă despre drepturile omului”. Afirmaţiile se referă la nuvela lui Petru Dumitriu, „Vânătoarea de lupi”. Ne abţinem.
Pag. 170, alin. 3: „O concluzie, peste timp, o va pune George Ţărnea”. Unde se pun concluziile astea? Se pun diverse lucruri. Concluziile se deduc.
Pag. 171, alin. 2, rândul 3: „…a devenit informator al Securităţii, dând numeroase «extemporale» la sediul Poliţiei”… se afirmă despre profesorul Constantin Gibescu. Unde s-ar fi dus profesorul Gibescu, la Securitate, la Poliţie (Miliţie) sau la amândouă? Textul ne creează întrebări, deci ar fi interactiv.
Pag. 178, alin 2, rândul 3: „…fenomenului emigrării ţăranilor la oraş”. Din punct de vedere sociologic, fenomenul se numeşte migraţie, pentru că are loc în aceeaşi ţară. Pentru „emigraţie” şi „imigraţie” să se consulte dicţionarele.
Pag. 181, alin. 2, rândul 11: „Deşi «mixtarea», adică educarea în comun a elevilor şi elevelor”. Iată un fenomen nou şi o definiţie nouă! Mulţumim! Rândul 14: „«Dragostea» este încă mult timp prohibită”. La ce fel de dragoste se gândeşte autorul? Se pare că la sexul pur.
Pag. 190, alin. 3, rândul 4: „Deci, statul şi-a naţionalizat propriile bunuri”. Se confundă cinematograful „Unirea” ca întreprindere cu sala în care funcţiona.
Pag. 199, alin 3: „Comuniştii îşi aveau eroii lor. Unul dintre ei era Nicolae Bălcescu”. Iar la pagina 217, alin. 1, rândul 6 se precizează „160 de ani de la naşterea revoluţionarului paşoptist”. Ce rost au confuziile astea? Autorul ştie cum stau lucrurile, dar ne oboseşte prin exprimările contradictorii.
Pag. 203, ali. 1, rândul 2: „…din 1962, s-a generalizat învăţământul de 8 ani”. Eventual, doar s-a hotărât asta. Prima serie de absolvenţi ai şcolii generale de 8 clase a fost în 1965.
Pag. 203, alin 2: „Prima director femeie” Cred că şi-a băgat dracu’ coada şi a încurcat cuvintele. Nu era mai bine „Prima femeie director”?
Pag. 207, alin 2: „Reapariţia judeţului Vâlcea”. Poate trebuia spus „reînfiinţarea”, dar cuvintele apariţie, dispariţie, reapariţie îi sunt prea dragi domnului autor.
Pag. 221, alin 2, rândul 4: aflăm despre „modernizarea laboratoarelor, cabinetelor, amfiteatrelor”, printre care şi unul de ştiinţe sociale, care n-a existat niciodată. La acesta din urmă şi-a adus contribuţia şi cabinetul medical (?) Poate cu ceva aspirine !
Pag. 239, alin. 6: „Singura posibilitate de relansare a învăţământului se află în mâna conducerii locale a şcolilor (…) introducerea noilor concepte de management”. După 2011…Bravo! Eroic! De trei ori „Bravo”! Se poate, dacă ajunge domnia sa director.
Pag. 241, alin. 1, rândul 6: „Membrii de partid şi-au schimbat pur şi simplu carnetele cu cele ale FSN-ului”. Într-adevăr, „pur şi simplu”! Are domnul istoric o statistică oficială a acestui fenomen ?
Pag. 244, alin. 2, rândul 8: despre Dalila Cernătescu: „Producătorii străini pur şi simplu o vânau. În 1992, Dalila a absolvit liceul. Dirigintă îi fusese doamna…”. Din nou ,,pur şi simplu”! Iată un buletin de ştiri dens, precis şi rapid! A mai fost o vânătoare la pagina100, dar de iepuri.
Pag. 244, rândul 6: „Tot acum este amplasată crucea din curtea liceului, ce o înlocuie de fapt pe cea din 1918, dar care a fost distrusă…”. Foarte frumoasă şi cultă exprimare! Da! Ion îl înlocuie pe Gheorghe.
Pag. 255 alin. 3: „Apare disciplina «Consiliere psihopedagogică»”. Această activitate se numeşte „disciplină” în sensul materiilor de predare-învăţare? Şi, iarăşi „apare” câte ceva? Când va disparea exprimarea asta subculturală din limbajul autorului? „Noua disciplină venea [acum nu mai vine?] în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale oricărui copil, cunoaşterea de sine şi respectul de sine… deprinderea unor tehnici de învăţare eficientă şi creativă…”. Nevoile fundamentale se află la baza piramidei nevoilor şi sunt cele de hrană, mişcare, odihnă etc. Nevoile despre care se vorbeşte în text sunt nevoi superioare. Dincolo de ignoranță, felicitări, însă, pentru abordarea euforică.
Pag. 256, alin. 1: elevii câştigători la Olimpiadele şcolare formează „Echipa de vis”. Vezi şi pagina 266, o altă echipă de vis.
Pag. 257, rândul 3: „…conducerea colegiului (…) a căutat să convingă pe unii dintre profesorii de excepţie ai oraşului să se transfere la C.N. Alexandru Lahovari… cei care au venit şi au promovat cu brio concursul au fost: profesor Sorin Oane…”. Nu se înţelege, a fost transfer sau concurs? Ce a fost? Tot la această pagină ni se dezvăluie adevărul că „performanţa este contagioasă”. Minunat! Să ne expunem mai des!
Pag. 265, alin 1, rândul 13: „- bustul lui Alexandru Lahovari din curtea Colegiului. Este inaugurat şi micul parc adiacent monumentului”. De când zona verde care înconjoară o statuie este „adiacentă” cu el? Adiacent se referă la două unghiuri cu acelaşi vârf şi aflate de o parte şi de alta a unei laturi comune. Şi de când o zonă cu iarbă de 50-60 mp se numeşte parc?
Pag. 270: Se spune că sala de sport este improprie organizării de competiţii oficiale. Foarte bine, dar nu acesta a fost scopul construirii ei.
Pag. 281, alin.2, rândul 8: Despre o elevă foarte bună la învăţătură: „Ea a venit la autorul acestei cărţi ca să îl întrebe ce să aleagă, Princeton sau MIT? Acesta a rămas blocat…”. Se întâmplă ceva ciudat aici, la altă pagină aflasem că rămăsese mut.
Pag.282, alin 1, rândul 5: „Provenită dintr-o adevărată pepinieră de elevi eminenţi – clasa dirigintelui Gheorghe Folescu, Andra va învăţa să proiecteze (…) tot felul de vehicule futuriste”. De ştiut că domnul Folescu nu a fost inginer silvic şi că „futurist” nu este un atribut din domeniul tehnic. Totuşi, cuvântul este incitant cognitiv şi sperăm să-i descoperim noi sensuri în ediţiile viitoare ale cărţii.
Pag. 285, alin.1, rândul 6: „Imaginile unui trai greu au reapărut în mintea şi în buzunarele profesorilor”- Probabil, buzunarul este o a doua minte a omului sau păstrăm în el fotografii viitoare! „O mentalitate păguboasă care se materializează într-o lipsă de respect”. Un fapt spiritual nu se poate materializa în alt fapt spiritual. Trebuia spus, eventual, „se concretizează”! Există la această pagină (rândul 13) şi o detaşare a autorului faţă de „aceia pentru care gramatica limbii române nu există, iar dispreţul pentru actul de cultură este o formă de existenţă”. Dar nu ni se spune cine sunt acei oameni. Doar că au obţinut mai întâi satisfacţii materiale. Să înţelegem că au fost nemeritate?
Pag. 289, rândul 7: Elevii obţin la examene sau testări „…scoruri extrem de mari”. Nu mai obţin note sau puncte prin care se încadrează într-un clasament, ci „scoruri”! Scorul este un raport între punctele primite şi cele pierdute într-o competiţie sportivă. Iarăşi exprimare neadecvată! Asemănător, la pagina 291, alin. 2, rândul 1: „Recolta colegiului în acest an la olimpiade, la diferite obiecte a fost 44!”. Scurt şi precis! S-au recoltat 44 de obiecte. Ce sunt ele? Despre ce recoltă e vorba? Ne străduim să înţelegem şi aflăm sensul ascuns. Ne confirmă şi autorul în rândurile următoare celor cu „recolta”.
Pag. 292: „Un nou sediu al cabinetului stomatologic”. Exprimare mult exagerată. „Sediul” este clădirea sau locul unde îşi desfăşoară activitatea o instituţie sau o organizaţie. Să întrebăm un medic stomatolog!
Pag. 296-297: Sunt două fotografii ale clădirii liceului, denumite „Colegiul astăzi”, făcute, prima dinspre str. Calea lui Traian şi a doua din interiorul curţii. Prima este denumită suplimentar „Vedere din exterior”, iar a doua „Vedere din interior”. Prin alăturare, s-ar înţelege că a doua fotografie ar fi din interiorul clădirii. O simplă neglijenţă?
Pag. 294, alin. 1, rândul 5: Se dezvăluie intenţia (orientarea preliminară şi scopul, orientarea finală) scrierii acestei cărţi: „…autorul nu a dorit prezentarea seacă a unor liste lungi cu diferite rezultate. A vrut să surprindă… «povestea» acestei şcoli”. …Este, într-adevăr, o poveste ieşită cu greu la iveală.
Ne cerem scuze faţă de cititorul de presă vâlcean pentru că am insistat atât de mult pe cele câteva neglijenţe scriitoriceşti ale autorului acestei monografii a Colegiului Alexandru Lahovari, dar am făcut-o în speranţa că într-atâta producţie de carte locală, mai mult sau mai puţin de calitate, semnalată cu precădere în ultimii cinci-şase ani, ar fi cazul ca instituţiile finanţatoare să recurgă la mai multă rigurozitate în atribuirea de fonduri, iar legile culturii scrise să fie mai bine cunoscute şi aplicate în oraşul şi judeţul nostru.
