În cadrul unui recent interviu luat distinsei doamne Olimpia Coman-Sipeanu din Sibiu, artist plastic și restaurator, am avut surpriza să descopăr farmecul și inocența gândirii unor copii cărora, în cadrul unui proiect cunoscut astăzi ca fiind „Metoda pedagogică Zaica”, inițiatorul metodei le-a oferit copiilor participanți libertatea de a-și exprima, neîngrădit, gândurile lor în fața reproducerilor unor icoane pe sticlă…
Olimpia Coman-Sipeanu îmi spunea:
-Acesta este un proiect legat de icoane pe sticlă. În calitate de angajată a Muzeului ASTRA Sibiu, i-am facilitat intrarea în depozit și fotografierea unor icoane pe sticlă din colecție regizorului Mihai Vișinescu, autorul conceptului editorial la care facem referire acum. Dumnealui a avut ideea și a gândit designul albumului – pe care l-a mai folosit și pentru alte proiecte.
Pe spatele fiecărei pagini a acestui album sunt realizate desene și consemnate fraze inocente, rod al gândirii elevilor cu care artistul a colaborat în cadrul proiectului. A lucrat foarte frumos cu elevii, nu numai pe partea de artă plastică! I-a lăsat să gândească! Le punea întrebări „cu tâlc”, iar copiii îi răspundeau nemaipomenit de frumos, de inocent! Aici, pe spatele acestor planșe găsim spuse de-ale copiilor pe tema icoanelor, a lui Dumnezeu, pe tema Sfinților… Sunt nemaipomenite!
Regizorul Mihai Vișinescu a colaborat cu artistul plastic Dorel Zaica, cu Ana Blandiana și cu mine. Contribuția mea la acest album se regăsește în partea introductivă a albumului, fiind o sinteză despre ce înseamnă icoana pe sticlă, din punct de vedere teoretic: istoric, iconografic, tehnic, artistic. Bucuria mea este că numele meu este alăturat numelui doamnei Ana Blandiana, cea care a făcut o introducere poetică albumului, scriind chiar și o poezie despre icoane pe sticlă. Acestea sunt planșele albumului, dacă vreți să vă uitați peste ele…
-Cu multă plăcere!
Am răsfoit cu atenție planșele acelui album. Curiozitatea m-a îndemnat să aflu mai multe despre artistul plastic și Dorel Zaica și activitatea sa profesională. O scurtă căutare pe internet mi-a permis să aflu câteva detalii interesante despre acesta, ca legătură între preocupările sale de-o viață pentru o școală făcută „altfel”, preocupări materializate și în albumul pe care tocmai îl răsfoiam!
Am aflat că pictorul, graficianul și scriitorul Dorel Zaica (n. 22 iulie 1939, București) este inițiatorul metodei pedagogice Zaica. A fost profesor de desen la Școala generală nr. 84 din București (între 1965-1978), a fost profesor de pictură la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București (între 1978-2000), Director al liceului între 1990-1992). În cărțile și lucrările sale dezvoltă o amplă tematică ortodoxă. În anul 1980, colaborează cu 12 exerciții la volumul „Modalități de stimulare a creativității intelectuale și artistice prin activități școlare și extrașcolare la elevii de gimnaziu, în perspectiva trecerii la prima etapă de liceu”, lucrare solicitată de UNESCO și realizată sub patronajul Ministerului Educației și învățământului de către Institutul de Cercetări Psihologice și Pedagogice.
Am făcut această scurtă introducere biografică pentru că planșele albumului Olimpiei Coman-Sipeanu îmi relevau această preocupare a lui Dorel Zaica pentru metoda pedagogică inițiată de el. Nu am putut să nu redau conținutul câtorva dintre planșele albumului, pentru farmecul, inocența și profunzimea gândirii elevilor cărora li s-a adresat pictorul.
Iată câteva dintre acele fraze nevinovate ale copiilor încurajați de profesorul lor Dorel Zaica, să-și dea frâu liber gândirii și imaginației:
– Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu. (Ana Maria Badea)
– Cum să nu mă duc la biserică doar pentru că acasă am Biblia?! Pentru că e ca și cum nu m-aș duce la școală pentru că am acasă cărți de citit. (Domnica Zamfirescu, 9 ani)
– Toți cei care vor să devină credincioși trebuie să se mulțumească mereu cu puțin, pentru că ei văd cum, dacă vrei ceva mult, le rămâne altora puțin. (Tudor Matache, 10 ani)
– Nu e bine să pomenim numele necuratului, că el vine imediat de parcă l-ai fi apelat pe mobil. (Andrei Lotreanu, 13 ani)
– Răutatea e când îmbraci pe tine bunătatea pe dos. (Tudor Matache, 12 ani)
– În bisericile ortodoxe sfinții sunt slabi, alungiți la față și la corp, pentru că așa arată cei care sunt mai buni la suflet, că lor le-a mai rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele și suflet. (Tudor matache, 12 ani)
– Cea mai grea misiune e călugăria, pentru că toți călugării muncesc, muncesc, de parcă ar face operații pe creier, sau pe inimă, să-i salveze pe oameni, numai că ei nu taie cu cuțitul ca doctorii, ei taie cu îmblânzitu. (Adrian Ioniță, 10 ani)
– Se face mai ușor răul decât binele, deoarece când faci un bine trebuie să te gândești (Roman Mușat, 9 ani)
– Sfântul Gheorghe tocmai pentru că e sfânt, îl omoară pe un animal care nu există pe pământ. El se luptă cu balaurul pentru că ăsta înseamnă răutate mare. (Ana Maria Tănăsuică, 11 ani)
– Îngerii sunt niște omuleți care zboară, dar ei nu sunt păsări, că păsările s-au luat după îngeri, ca să aibă și ele aripi, nu îngerii și-au făcut aripi, ca păsările. (Andrei Bubuneck, 6 ani)
– Dacă îngerul nu este de aceeași părere cu părinții unui copil, se bagă în visul de la mama și de la tata lui și le spune o ședință de bunătate. (Alina Andreea Zâne, 8 ani) – Ca observație, albumul la care facem referire acum este unul voluminos și ar putea face parte dintr-o altă discuție, mai amplă, purtată cu artistul plastic Olimpia Coman-Sipeanu pe această temă.
